Păstrând formula unei poezii de confesiune directă, Lia Ruse, autoare consacrată prin volumele anterioare, surprinde viaţa cu elementele sale, proiectată într-un peisaj în care efluviile cosmice şi terestre devin coordonate ale fiinţei umane. Temele majore ale poemelor din acest volum rămân iubirea, natura, moartea, ireversibilul timp transpuse în graţioase structuri lirico-meditative. Ardoarea de a comunica, de a scrie este mărturisită în “ Rondelul cuvântului“, “Ars poetica“ în creaţie :“Cuvântu-i născut în lumină“ lumina înseamnă cunoaştere, deschidere spre Dumnezeu, spre creaţie. Creaţia este arta care îi dă o stare de beatitudine: “Parc-aş pluti în aer, departe de pământ / Într-o poezie cu iz de sulfină“.. (Brumă de rugină).
Poemul naturii curge într-un decor al anotimpurilor, iarna, primăvara, vara, toamna o atrag deopotrivă. Splendoarea iernii o fascinează. Nostalgia, încântarea o fac să vibreze într-un spaţiu halucinant în care : “Zăpezile aleargă, iar, năluci / Geru-n zigzag fuge, sclipind stele“ . Senzaţiile sunt contradictorii : “Picură frig din orgile argintii / Sub pas albul plesneşte tăcerea (…) “Arde câmpia inimii mele!“ (Ianuarie gri). O iarnă fantastică în care norul “emigrează“, supus şi el unui destin : “Unde te duci? (…) / Unde clipa “m-aşază“… (Voaluri de abur) Iarna se lasă “răsfoită“ de priviri…Pare “clădită“ din umbra cu chipu-i livid, împodobită cu “îngheţata cunună de stele“ (Iarna).
Gerul stăpâneşte deopotrivă teluricul şi cosmicul. Anotimpul hibernal se preface în “tabloul de zăpadă“, cadrul în care tremură începutul de iubire, atras de “fulgi pufoşi ca nişte pui “. Trezirea miraculoasă a naturii după o iarnă posesivă reprezintă o eliberare universală “Tâmpla zilei“ zvâcneşte, “ puful de sălcioară“ “tremură“/ Pe crengi râd “ ciucuri verzi de mătase “. Sufletul se înalţă în azur fericit. ( Primăvara). Elementele vegetale care compun imaginarul poetic rusian -velinţa pământului, frunzele din spuma norilor, mugurii ce se sparg în alb, în roz, răspândind miresme, primăvara, se-nfiripă-n falduri“ – derutează timpul :“Secundele păşesc în surdină,/ O, cum timpul în ele se pierde / întâmpină dorul de viată, de iubire“ (În primăvară). Peste versurile sale cad petale , miresme, adie vântul, plutesc lumini. Lia Ruse are puterea de a ne transmite emoţiile trăite, se pierde, se dizolvă într-o natură fascinantă, creează sinestezii, se îmbată de parfumuri, gustă farmecul naturii înveşmântate în “, voaluri gri“, cu “izul reavăn“, cu pomi goi, “de ceară“ (Lumini în simfonie). Ideea de spaţiu revelat apare în multe poeme ale naturii, universul copleşit de caldură în luna iulie, “moale“, “pufoasă“, “somnoroasă“ în care, aerul curge ca “aurul cald“, îngerii albaştri ce plutesc într-un văzduh miraculos o încarcă de iubire. (Luna Iulie). Totul aminteşte de vara lui Lucian Blaga. Trecerea în starea de meditaţie o produce lumina intensă a lunii august : “Vis de aur în cascadă“( Rondelul lunii august). Cadrul estival este brodat de petale care “saltă vioi“în jurul sufletelor înlănţuite de dor : (Încă o vară) . Cu multă artă, echilibrează compoziţia : Toamna e repusă în drepturi printr-un decor adecvat cu melancolia care o cuprinde. Descoperim vânt rece, picuri de ploaie, sunete turtite, frunze plânse, “beteală încâlcită în palmele serii“ .(Sunete de toamnă).
Spaţiul posac o lasă într-o solitudine în care “plânge întrebarea“. Ideea de spaţiu este revelatoare, subliniază natura eternă în contrast cu efemeritatea omului. Actualizează tema trecerii ireversibile a timpului cu un vizibil regret: “O, timpul nu dispare, se grăbeşte / Sub leagăne de frunze în mişcare,/ Pictează siluiete cântătoare/ Şi simte cum vremea, iar, se povesteşte“ (Gânduri de toamnă). Personificat, îmbrăcat în straie de sărbătoare, accentuează singurătatea şi dorinţa de iubire : Un timp prea cald, prea-nalt, prea bleu/ Pe cer cu pete albe şi,..la tiv nuanţe de verde şi maro / amestecate-n câmp masiv. /Singurătatea-i blând ţesută, /Din ierburi şi foi împreună,/ În toropeala azi căzută/ Pe-aromele ce se adună…! (Un timp) Îl găseste elegant, pur, estet“,( Aer înfumurat) , îl descrie în diferite ipostaze…“Timpu-i o rugă în gânduri line/ Vâslesc clipele-n aerul lunar… (Simfonie). Anunţă schimbarea naturii :“Timpu-şi roteşte încet soarele“…(Primăvara) Scurgerea lui aduce angoasa pe care eul o destramă : “Am rupt lanţul fricii“la marginea nopţii…(Iubite). În raport cu el rămâne demnă :“Èu alerg spre trecut“.., deşi amintirea devine grea :“ Mă ninge arama“ …“Roata vieţii îşi continuă nestingheritul drum“ (Brumă de rugină). Există un joc al clipei : Zboară timpul parcă-i nebun… Natura se trezeşte, Tic-tacul “cenuşiu“ răsună “monoton“ . Există un timp moral, al trecutului şi de el se leagă “Uitarea“ cu filmul amintirilor ce plâng (Ritm de vreme). Stăm sub el, depindem de cronos :: “Mai lasă-mi o clipă de dulce plăcere, vreme,/ Să beau un strop de nemurire“… (Brumă de rugină). Prezenţa lui se asociază cu un decor nostalgic în care “ Crengile dau chiot“ “Răsună, …vorbeşte“ ,“lumina-i furată“, lăsând o certitudine“… în dorul meu, Doamne, e vestea aşteptată“ (Veste în toamnă). Subtil, amintind de secolul al XIX-lea, introduce tema iubirii, în care puritatea, sensibilitatea, sinceritatea sunt descrise cald şi simplu. Iubirea îi strecoară în suflet o emoţie inefabilă :“Din lume, tu, pe mine m-ai ales/ Şi nimeni şi nimic nu te opreşte“(Mii de culori). Indiferent de vârstă, emoţia rămâne constantă :“Azi, în privirea-ţi am recunoscut/Aceeaşi rază ce m-a infiorat“(Gânduri de toamnă“). Desvăluirea iubirii este făcută cu timiditate (Dulce aprindere), iar alunecarea spre fiinţa dragă se face,“cu aripi suave“ discret :“O, …ce dor mi s-a facut de tine!“ (Pământul s-a trezit desculţ). Exprimată original, iubirea domină memoria afectivă.
O apoteoză a erosului într-o zi de Armindeni în care “inimile noastre ardeau (…) /amândoi ne-nălţam în poeme“ / impresionează plăcut (A cântec timpul murmură). Dragostea se înalţă mai presus de orice. Tonul ferm, indiferent de timp sau de meridian, străbate vibrant :“Putea să ne ardă şi miezul crud din soare/ ce vărsa căldura peste noi şi peste timp (…) /Daca iubea cine-ar fi vrut să se sfârşească/ vreodată această clipă sfântă a iubirii?“(Clipa caldă a iubirii). Starea de reverie în care se cufundă cu plăcere, o poartă spre cadrul rustic al plaiurilor natale în care “Flori de ii din roz arnici printre crengi de cais cu ramuri muzicale “ plutesc în parfumul amărui de absint şi cheamă dorul ( Amintire).
Dorul devine element lingvistic evocator, exprimă jalea, după cineva sau ceva nespus de drag, este resimţit cu acuitatea unei dureri fizice : “Umbra îmi lasă un sărut proptit pe buza/ Timpului cel scutur amintirile s-adun… / Dar din clipele vieţii numai dorul mai vine/ Are ace în el şi lacrimi în privire“…(Emoţii aprinse). Privirea se topeşte în dor după “spice de aur“, “crengi de nuc“, “dansul ciucurilor“ : “Iar citesc ochii mei despre tine, în dor“(Dansul ciucurilor). Motivul apare în “Salba de doruri “,“Lumini în simfonie “,“Umbre de lumină“.
Descrierile vibrează în lirism, atrag prin cadrul nocturn, favorabil reveriei, prin imagini vizuale : seara, luciu de mare, alunecare de ape, linişte înnoptată, muzică stinsă. Gândul devine mobil, primeşte : “În suflet de dor, un vis, o doină, o primăvară…“(Vise la margini de ape).
Epitetele, personificările, metaforele, hiperbolele care punctează substanţa lirică formează imagini originale din care am ales câteva :“Fluturi vibrând răsucesc tăcerea“,“Florile strigă“(Sărbătoarea ta). “Pământul s-a trezit desculţ în privire“/“Zilele uscate, crengi peste suflete…(Pământul s-a trezit desculţ ), Iar bucuria din vioară plouă…( Ochi arzători), Foşnesc secunde, gernminând întâmplări “(Simfonie), “Hergheliile de ploi/ Într-o vară-nflorită“( Vecia picură), “Fâşiile de ger atârnă în balans“. Elementele naturii par“sensibilizate“ : “Vântul înduioşat,“`piaptănă“ buclele câmpiei“, lumina “picură“ pe sub sprâncenele timpului“, eul pare împlinit :“O, prima dată am trăit în nemurire“(Reverie de mai)
Lia Ruse ştie să guste din plin frumuseţea vieţii, are puterea şi imaginaţia să transforme realitatea în artă, să ne atragă, să descopere esenţa în miniatural, să vibreze în faţa grandiosului, să înţeleagă, să spiritualizeze gândul.
Renata ALEXE
Pitesti- Romania
12 mai 2016
Cartea a fost lansată de A.C.R. (Asociaţia Culturală Romană) la 15 decembrie 2016 la Centrul Socio-comunitar 67-67 Cote-des-Neiges, în cadrul Cenaclului Mihai Eninescu din Montreal.
Prezentarea a fost susţinută de d-na Corina-Diana Luca
