— Zonele de conflict interior generează slăbiciune, spuse Psihologul, drept urmare, boala pătrunde cu ușurință, fiindcă sistemele de apărare încetează să își mai facă datoria. Bulversată, ființa umană încearcă să-și redobândească echilibru, dar nu reușește.
— Ai dreptate, confirmă Vindecătorul, tensiunea acumulată un timp îndelungat împiedică procesele de refacere. În cele din urmă, aceasta erupe sub forma unor afecțiuni greu de stopat în evoluția lor.
— La drept vorbind, este dificil să realizezi substanțe care să controleze agenții patogeni pătrunși în organism, interveni Chimistul preocupat de acest subiect.
În laborator se lăsă liniștea. Eprubetele străluceau în lumina soarelui aflat la mijlocul unei zile călduroase de primăvară. Substanțe misterioase precipitau liniștit în retorte încălzite de flăcările arzătoarelor cu gaz. Un miros parfumat, puțin înțepător, se răspândi neașteptat în interiorul încăperii. Chimistul privi neliniștit în jur.
— Este normală această aromă, îl calmă Vindecătorul. Extractul din plantă este aproape gata!
— Da, așa o fi!, răspunse nedumerit Chimistul.
— Să revenim la subiectul principal, spuse Psihologul. Există recuperare deplină sau nu în fazele avansate ale unei afecțiuni cauzate de conflict interior?
Cei trei căzură pe gânduri. Tăcerea se lăsă mai multe clipe, după care Vindecătorul spuse:
— Consider că niciodată nu este prea târziu să corectezi deficiențele care au cauzat apariția unor boli, dimpotrivă, există mereu alternative de refacere, însă asemenea unei ambarcațiuni pornite către o cascadă, ea va putea fi oprită mai ușor înainte de a fi prinsă ferm în șuvoiul curentului nimicitor. Similar, cu cât măsurile de redresare sunt luate mai devreme, cu atât există șanse crescute de a reveni la normal.
— Ce reprezintă acest „normal”? Trăim într-o lume supusă unei schimbări permanente. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Nici măcar o oră din prezent nu reproduce identic realitatea celei care tocmai a trecut, replică Psihologul urmând involuntar un traseu filozofic.
— Prin urmare, continuă ideea Vindecătorul, dinamica schimbării se acționează în interiorul ființei noastre, prin aceasta înțelegând modificarea continuă a raportului dintre minte și corp care poate mări sau scădea dezechilibrul interior cauzatoare de conflict.
Prin fereastra larg deschisă a încăperii pătrunse trilul unei păsări. Sunetele ascuțite generate de necunoscuta creatură, năvăliră asemenea unei cascade multicolore de tonuri. Imediat se suprapuseră și alte partituri muzicale din simfonia spontană a naturii. Vindecătorul zâmbi cu mare bucurie. Chimistul se încruntă neliniștit. Psihologul privi nedumerit în direcția de unde venea acea cântare transpusă în limbajul imaculat al naturii. Numai ceasul cu pendulă din perete părea să rămână insensibil, marcând regulat prin tic-tac-ul său specific trecerea ireversibilă a timpului.
Brusc, soneria temporizatorului electronic zbârnâii strident. Toți reveniră în atmosfera prezentului.
— Este gata?, întrebă Psihologul.
— Se pare că da, răspunse nerăbdător Chimistul.
Doar Vindecătorul tăcea. Nu schiță nici un gest, ci se mărgini să fixeze cu privirea retorta în care se distila esența unei plante tropicale.
— A sosit momentul să punem la încercare cele două abordări, reluă Psihologul. Care va fi mai puternică dintre acestea: fotosinteza plantelor sau chimia avansată a oamenilor?
Experimentul consta în evaluarea testării „in vitro”, adică pe culturi de test, a proprietăților terapeutice ale unei extras dintr-o plantă cu nume exotic, de vreme îndelungată utilizată în medicina tradițională africană, și o substanță chimică obținută prin sinteză artificială. De data aceasta nu se măsura capacitatea „ucigașă” asupra microorganismelor, ci influența comportamentală indusă asupra acestora, fapt măsurat prin rata de reproducere și cea de metabolizare a substanței de cultură în compuși secundari, incluzând eventualele modificări ale compoziției acestora.
În acest sens, Vindecătorul și Chimistul pregătiseră fiecare câte o substanță activă menită să diminueze acțiunea patogenă a unor microorganisme, fapt evaluat ulterior prin determinarea numărului lor și prin identificarea compușilor chimici sintetizați de acestea. Elementul psihologic, ca să îi spunem astfel, urma să fie estimat prin măsurarea influenței directe asupra comportamentului respectivelor forme de viață în prezența substanțelor aplicate.
— Sunt deosebit de interesat să observ impactul comportamental indus asupra acestor forme de viață, spuse nerăbdător Psihologul. Conform înțelegerii generalizate asupra noțiunii de psihic, orice formă de viață, chiar și cea mai umilă bacterie, posedă însușiri cognitive și comportamentale supuse acelorași legi identificate în cazul omului, continuă el.
— Este exact ce au observat culturile primitive și l-au numit „Sufletul Naturii”, completă Vindecătorul.
— Non-sens!, exclamă Chimistul. Natura nu posedă inteligență, ci doar reprezintă o mașinărie complicată bazată pe tot felul de reguli și legi!
Vindecătorul nu se lăsă bătut, dar preferă să tacă până la demonstrarea practică a ceea ce deja afirmase. Fiecare luă din substanța pregătită și cu ajutorul unor pipete, aplică mai multe picături asupra culturilor vii. Nu dură mult și efectele apărură.
— Interesant, observă Psihologul. Substanța chimică a fost primită ostil. Se observă cum micile organisme s-au grupat ca o fortăreață și au împiedicat expunerea excesivă la acest compus. În schimb, au atacat agresiv mediul de cultură pentru a-și strânge provizii de rezistență!
— Se pare că nu le prea place substanța pe care le-am aplicat-o!, râse cu o sadică satisfacție Chimistul.
— Așa este, însă acum observ sub microscopul electronic cum au început să se multiplice vertiginos pentru a secreta un antidot, care paradoxal, a anihilat treptat substanța inoculată!, observă Psihologul.
— Se numește adaptarea la mediu, completă Vindecătorul. Ființele vii posedă o inteligență formidabilă să facă față unui mediu ostil!
Neliniștit, Chimistul observa cum substanța chimică, pe care în mod secret o pregătise ca să ucidă respectivele organisme, ajunse să se micșoreze pe măsură ce aceste minuscule ființe îi deduseră compoziția și o transformaseră într-un produs intermediar din care începură să se hrănească.
— Să trecem acum la extrasul din acea plantă africană, continuă Psihologul. Observ o calmare a mișcării micro-organismelor, care aparent intră într-un fel de stază. Metabolismul s-a redus. Mediul de cultură a rămas aproape intact. Nu se mai înmulțesc, ci doar se mulțumesc să stea liniștite. Straniu efect!
— Degeaba, dacă nu le-a ucis!, comentă Chimistul.
— Oare anihilarea unei forme de viață reprezintă un lucru de dorit?, întrebă Vindecătorul.
— Dar mai este ceva, spuse Psihologul. Acum s-au regrupat și au început să genereze un compus care regenerează mediul de cultură agresat. Incredibil! În loc să îl mai distrugă, l-au refăcut și acum au intrat într-un regim simbiotic de relație cu acesta în loc să îl mai agreseze patologic! Minunat!
— Nu este posibil, răcni Chimistul. Vindecătorul este un șarlatan!
— Acuzația este gravă, îi luă apărarea Psihologul. Toate observațiile au fost înregistrate și sunt conforme cu realitatea!
Calm, Vindecătorul răspunse:
— Cine atacă, va fi atacat! Cauza este urmată de efect! Oare nu așa ne învață Știința? În cazul de față, Chimistul a agresat aceste mărunte forme de viață. Ce puteau să facă? S-au apărat, s-au adaptat și au învățat să supraviețuiască într-un mediu ostil.
Enervat, Chimistul îi zise:
— Dar tu ce ai făcut? Cum ai reușit să le schimbi comportamentul?
Degajat, Vindecătorul îi spuse:
— Eu am pregătit un extras care le-a trezit memoria ancestrală, mai precis, le-a adus aminte că la origine ele nu erau patogene, ci realizau funcții importante în ecosistemul planetar. Drept urmare, au început să se comporte ca strămoșii lor, care au ajutat organismele superioare să se dezvolte și să supraviețuiască!
Dezgustat, Chimistul comentă batjocoritor:
— Dar unde ai învățat că la început aceste nemernice microorganisme erau benefice? Nu știi că totul se bazează pe luptă și evoluție? Că numai cel mai puternic rezistă?
Mirat, Vindecătorul îi răspunse:
— Cu adevărat, eu nu am învățat asemenea aberații despre minunatele forme de viață care populează pământul! Cine ar putea să creadă asemenea absurdități ucigașe, pline de violență și ură? Eu unul, am primit o altă educație!
— Ce studii ai? Cred că ești un amator care a cules informații de ici-colo, zise Chimistul.
— Am fost educat în sala de clasă a Naturii. Învățătorii mei au fost Cerul și Pământul. Ei mi-au vorbit despre Marele Creator și mi-au înfățișat tiparul primordial al planetei Pământ, spuse Vindecătorul cu sfială, dar fără teamă.
— Contest rezultatele acestui experiment!, îl întrerupse Chimistul. Nu este posibil ca un Nimeni, ca acest Vindecător, să fie pus pe același palier cu un Doctor în Știință cum sunt eu. Mă simt profund jignit!
Încurcat, Psihologul interveni:
— Dar totul a fost înregistrat! Nu a existat nicio fraudă!
— Ba da, este un fals!, strigă el și începu să-și agite amenințător mâna în direcția Vindecătorului. Știința contrazice așa ceva. Aceste mizerabile microorganisme trebuie ucise, stârpite, anihilate, distruse cu desăvârșire …
Calm, Vindecătorul îi spuse:
— Ești plin de ură fiindcă ai fost învățat de o falsă Știință. Dacă dorești …
— Nu cumva încerci să mă convertești la vrăjitoriile tale?, îl întrerupse brutal Chimistul. Psihologule, te rog să mă sprijini, altfel vei deveni și tu părtaș pedepsei care îl așteaptă pe acest șarlatan!
— Dar …, încercă să vorbească Psihologul.
— Niciun dar, chiar acum mă duc să chem forțele de ordine, spuse Chimistul și plecă furios din laborator trântind ușa.
Psihologul, alarmat, încercă să îl oprească, dar în zadar. Se prăbuși pe un scaun. Cu capul în mâini, nu știa ce să mai spună.
— Nu te necăji, îi vorbi Vindecătorul. El își urmează calea și nimic mai mult.
— Dar ce se va întâmpla cu tine?
— Nimic special! Mă voi retrage, așa cum am fost învățat de Natură, din fața asaltului ignoranței.
— Dar ce plantă ai folosit? Sunt foarte interesat!
— Planta este numită „Emthini Eokuphila” în limba Zulu, care tradus înseamnă „Copacul Vieții”. Practic, oricine gustă din ea ajunge să își dea seama cine este de fapt și conștientizează adevăratul rol pe care îl are pe Pământ.
— Există așa ceva?
— Da, însă această plantă se descoperă numai celor care au fost educați să respecte Natura și pe Marele Autor.
— Cine este Marele Autor?
— Este un Nimeni din punctul de vedere al Științei, dar El totuși, există. Drept dovadă, tot ce este în jur este plin de viață!
— Dar cine ești tu, Vindecătorule?
Tăcerea se așternu în camera laboratorului. Vindecătorul își strânse lucrurile, dar lăsă un mic pahar în care turnă extrasul din Copacul Vieții. Îl ridică și îl întinse Psihologului, după care spuse:
— Bea din acest pahar și atunci vei afla cine sunt cu adevărat! Ba mai mult, vei dobândi conștiința primilor oameni creați pe suprafața acestui pământ!
— Dar cine ești tu, Vindecătorule?, insistă Psihologul și își ridică privirea să îl vadă mai bine.
Surprinzător, Vindecătorul nu mai era în cameră. Ușa era închisă. Ferestrele întredeschise stăteau nemișcate. Acesta dispăruse fără urmă. Numai paharul cu extrasul din „Emthini Eokuphila” mai amintea de prezența lui. În mai puțin de un minut Chimistul reveni cu forțele de ordine și începură să răscolească toate clădirea. În zadar, Vindecătorul era de negăsit. Operațiunile s-au extins în zilele următoare. Ciudatul personaj a fost dat în urmărire generală, dar fără folos. Doar un singur om știa cine este Vindecătorul și unde poate fi găsit. Însă discret, acesta preferă să tacă și la momentul oportun își părăsi cariera de Psiholog al Științei pentru a deveni și el un Vindecător al Naturii.
Octavian Lupu
București
26 aprilie 2017
