Erasmus+pentru implicarea Generației Z in dezvoltarea durabilă la nivel local

0
59

În data de 13 decembrie 2022  a avut loc în Begrad, Serbia, cea de –a doua întalnire transnationala din cadrul proiectului Generația Z pentru dezvoltarea comunității și durabilitate”, coordonat de Asociația pentru Dezvoltare și Mediu-ADEMED din Romania, ca parteneriat de cooperare cu beneficiari multipli în cadrul Programului ERASMUS+.

Astăzi există 1,8 miliarde de oameni cu vârste cuprinse între 10 și 24 de ani – ei reprezintă cea mai mare generație de tineri din istorie, numită şi Generaţia Z. Conectați unii cu alții ca niciodată, tinerii își doresc și deja contribuie la reziliența comunităților lor, propunând soluții inovatoare, conducând progresul social și inspirând politic. Ei sunt agenți ai schimbării, mobilizându-se pentru a promova obiectivele de dezvoltare durabilă și de îmbunătățire a vieții.

Proiectul, coordonat de Asociatia pentru Dezvoltare și Mediu – ADEMED din România,  dezvoltă un cadru de formare a tinerilor din Generaţia Z in directia dezvoltării durabile şi a protecției mediului, ca participanţi activi în societate şi ca factori ai tranziţiei verzi şi digitale promovate de Uniunea Europeană.

În întâlnirea din Belgrad partenerii au discutat cele 7 module ale cursului on line despre modalitatea de particpare a tinerilor la acțiunile de dezvoltare durabilă locală destinat persoanelor care lucreaza cu tinerii din Generația Z.

Prezentarile și discuțiile s-au concentrat pe modalitatea și obiceiurile de învățare ale Generației Z și pe subiectele de interes din domeniul dezvoltării durabile care pot sa determine Generația Z să acționeze la nivel local. Cursul este conceput să sprijine Generația Z în formarea  unei atitudini informate și eficiente în vederea stimulării dezvoltării durabile.