E lungă euforia mea de vreo viaţă încoace.
Aşa cred ei pentru că nu ştiu de marea minciună
în care-atâtea generaţii o să se sufoace
perfect convinşi ca varianta lor e bună,
dar eu o să merg şi mai departe, chiar dacă nu le place.
Lumea nu ştie care e adevărul, priveşte pieziş
la imaginile din ochiul meu, exact opuse.
Însă setea mea de revelaţii mă face, pe furiş,
să-mi sporesc realitatea cu alte file puse
într-o iniţiatică ţigară de hasiş.
Ce caraghioasă e lumea când stă aşa serioasă
mi s-au lungit obrajii de-atâta râs pe săturate.
Uite! urc ntot mai sus într-o sferă sticloasă
toropindu-mă, reterăind experienţa dragostei curate
când am crezut că nimerisem pe planeta cea mai luminoasă,
fără să ştiu că zarurile fuseseră dinainte aruncate.
Somn,dulce somn lipeşte de sufletul meu mare,
Abia acum sunt liber să tac, să nu vreau, să ignor
să rătăcesc dincolo de prejudecăţi, până la soare,
fără să-mi ard invizibilele aripi când zbor.
Şi-acum nu mă mai interesează dacă aceasta e
realitatea, sau dacă nu, sau dacă tocmai mor.
Narcisa Bodea
