EUGEN DORCESCU
VIAȚA MANUSCRISELOR
(O confesiune)
Am fost întotdeauna, sunt și acum, foarte grijuliu cu manuscrisele mele. Fiecare text este iscălit și datat. Nu am putut (nici n-am vrut) să procedez altfel. Manuscrisele sunt rodul și proba trudei mele de-o viață: trudă solitară, tăcută, întinsă pe mai multe decenii. Manuscrisele aparțin, dintru început, și integral, părții nobile, spirituale, a existenței. Totodată, am fost și sunt cât se poate de rezervat în privința publicării lor. Selecții repetate, riguroase, exasperante au precedat, mereu, alcătuirea și editarea fiecăreia dintre cărțile mele. Manuscrisele versiunilor editate au fost depuse, ca donații, din partea mea, la Biblioteca Mitropoliei Banatului. Manuscrisele rămase au fost așezate în dosare și depozitate în sertarele Bibliotecii de acasă. Numeroase dosare păstrau poezia nepublicată, scrisă între anii 1970 și 2000. Concomitent, într-un vraf impresionant de caiete, frumos rânduite într-o cutie, se retrăsese Jurnalul, pe care l-am ținut 23 de ani (1990-2013). O mare cantitate de text manuscris, așadar, mii de pagini. În primele luni ale lui 2015, reflectând și constatând că izbutisem a-mi contura un anume profil literar, am revăzut, atent, tot acest noian de mărturii și l-am ferecat în sipete.
„Habent sua fata libelli”. Dumnezeu n-a vrut, însă, presupun, să-mi continui astfel cărarea lumească de scrib, abandonând, adică, într-o relativă uitare, acele manuscrise. În 2019, după ce publicasem, în 2015, o amplă antologie, ediția ne-varietur NIRVANA. CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE, și, în 2017, volumul proaspăt ELEGIILE DE LA CARANI, soția mea, Doamna Mirela-Ioana Dorcescu, m-a întrebat, sfioasă, dacă îi îngădui să exploreze lumea tăinuită, răbdătoare și silențioasă, a manuscriselor mele. Am ezitat, am amânat. Mă auzise pomenind, deseori, titlul unui volum mai vechi de poezie, „Agonia caniculei”, din care am publicat, prin anii 80, o seamă de poeme în diverse reviste. Ar fi dorit să-l citească. Și, evident, era nerăbdătoare să citească și alte eșantioane de text manuscris. De ce nu și Jurnalul?
Am acceptat, în cele din urmă, și bine am făcut! Din vara lui 2019 și până în toamna lui 2022, zi și noapte, soția mea a străbătut toată întinderea și toată cuprinderea manuscriselor mele, selectând texte, culegându-le pe computer și oferindu-mi-le, odată culese, spre re-lectură și re-selecție. Celelalte, cele neselectate, s-au întors în liniștea și întunericul sertarelor. Apoi, când, după interminabilele mele precauții estetice, decideam, totuși, să trecem la etapa publicării, contactam cele două edituri timișorene înalt profesioniste și prietene: Mirton și Eurostampa.
Așa au apărut, rând pe rând, cinci cărți, poezie și proză, peste 1500 pagini de tipar, cărți care, fără implicarea providențială a Doamnei Mirela-Ioana Dorcescu (dascăl universitar, eseist și prozator), s-ar afla, și acum, în veșmântul lor prim, olograf, pe hârtia învechită.
Mulțumesc, Mirela-Ioana!:
1, AGONIA CANICULEI, poezie, Ediție îngrijită, Notă asupra ediției și Glose: Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2019, 124 pagini;
- ÎNGERUL ADÂNCULUI. PAGINI DE JURNAL (1991-1998), Ediție critică de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020, 537 pagini;
- ADAM. PAGINI DE JURNAL (2000-2010), Ediție critică de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020, 549 pagini;
- APROAPELE. 111 PSALMI ȘI ALTE POEME, Ediție critică de Mirela-Ioana Dorcescu. Posfață de Florin-Corneliu Popovici, Editura Eurostampa, Timișoara, 2022, 163 pagini;
- LEVIATANUL. POEME UITATE, Ediție critică de Mirela-Ioana Dorcescu. Postfață de Mariana Anghel, Editura Eurostampa, Timișoara, 177 pagini.
A fost un vis? Totul – viață, literatură – a fost un vis? Este un vis?
Hallelu Yah!
Ce ființă (ne)fericită e omul!
Timișoara, 3 octombrie 2022.
