DEMN URMAȘ AL LUPTĂTORILOR PENTRU ROMÂNIA MARE
Destinul mi-a fost mai mult decât generos, oferindu-mi în timp posibilitatea de a cunoaşte două mari personalităţi ale exilului românesc din Franţa, doi patrioți cum rar se mai întâlnesc în zilele noastre: Alexandru Danielopol şi Eugen Holban. Din păcate, niciunul nu se mai află astăzi printre noi, amândoi fiind plecați să se odihnească pe câmpiile alizee: primul, un distins jurist, salvator de la trimiterea în gulagul sovietic a peste 300.000 de basarabeni, ne-a părăsit în urmă cu aproape doisprezece ani, în timp ce regretatul Eugen Holban a trecut la cele veșnice la 9 iunie 2015.
Descendent din vechea familie de răzeşi a lui Ştefan Holban, luptător fervent pentru făurirea României Mari de la 1918 şi deputat în Sfatul Ţării, Eugen Holban s-a născut la 22 decembrie 1920, la Chişinău. Înaintaşii săi fiind din comuna Cărpineni, locul unde s-au născut tatăl său şi doi fraţi mai mari, tot acolo îşi petrece şi vacanţele, Cărpinenii fiind localitatea de care s-a simțit foarte legat toată viața.
În 1939 Eugen Holban a absolvit liceul „Alexandru Donici” din Chişinău, unde l-au prins și evenimentele din iunie 1940. După absolvirea Institutului Politehnic de la Iaşi (1944) se stabileşte cu familia la Bucureşti. Inginer de profesie, activează în cadrul Ministerului Industriei Alimentare şi publică mai multe cărţi în domeniu: „Frigul şi alimentaţia”, „Ce ştim despre produsele dietetice” ş.a.
După moartea enigmatică a tatălui (27 august 1961) şi a unuia dintre frați, viaţa în ţară îi devine din zi în zi tot mai grea. În 1986, împreună cu soţia Virginia, Eugen Holban face o excursie în Franţa, de unde nu se mai întoarce, solicitând azil politic. Motivul l-a constituit regimul totalitar şi autoritar al lui Ceauşescu, dar şi dorinţa nestrămutată de a trăi, a gândi şi a scrie liber. Deşi regimul i-a confiscat apartamentul, tratându-l ca pe un trădător, Domnia Sa a dat dovadă de o mare tărie de caracter, nu a făcut nici o faptă care să diminueze prestigiul poporului român şi nu a scris niciun cuvânt defăimător la adresa ţării şi a neamului său.
Stabilit la Paris, deşi la o vârstă venerabilă, Eugen Holban are o bogată activitate. Cercetător pasionat de istorie, Domnia Sa a adunat un tezaur de date şi mărturii privind viaţa politică şi socială a Basarabiei, a scris numeroase articole, studii şi monografii. Majoritatea au fost publicate la editura „Căpriana”, înfiinţată de dânsul la Paris: „Basarabia Românească” (1990), „Figuri basarabene” (1990), „Cărpinenii” (1991), „Prin veacurile învolburate ale Moldovei dintre Prut şi Nistru” (1991), „Ostaşii Moldoveni” (1992), „În al treilea refugiu” (1993), „Contribuţia Basarabiei la cultura românească” (1995), „Glasul sângelui” (2001), „Pentru restabilirea adevărului istoric” (2002) „Mit şi adevăr” (2004), „Rusia postcomunistă” (2007), „Dreptatea istorică neîmplinită” (2009) etc.
De asemenea, împreună cu alţi conaţionali – Gr. A. Filiti, Elena Popescu, Mircea Demitriu ş.a. – Eugen Holban a pus bazele „Alianţei pentru Sprijinul Basarabiei”, prin intermediul căreia a organizat şi sponsorizat, mai bine de două decenii, până la trecerea în lumea celor drepți, concursul „Moştenire”. Concursul şi-a propus drept obiective studierea aprofundată a istoriei, limbii şi literaturii române, dezvoltarea conştiinţei naţionale şi menţinerea vie a flăcării spiritualităţii româneşti în sânul tineretului din Basarabia. În 2010, cu ocazia celei de-a XVII-a ediţii a concursului, în semn de profundă recunoaştere a meritelor, Domniei Sale i-a fost oferită înalta distincţie de stat, „Ordinul de Onoare” al R. Moldova.
Redau mai jos câteva amintiri legate de cele două întâlniri memorabile avute cu Eugen Holban, în Franța, pe parcursul anului 2010, scrise „la cald”, așa cum acestea mi s-au întipărit atunci în memorie.
* * *
Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Eugen Holban la sfârşitul lui februarie curent, graţie nepotului său, avocatul Gheorghe Furdui, şi să-l revăd din nou la sfârşitul lui martie. Două întâlniri care m-au marcat pentru totdeauna. Discutasem îndelung cu domnul Furdui despre unchiul său, chiar conveniserăm de vreo două ori să ne întâlnim în cursul iernii, dar probleme neașteptate de sănătate, din fericire trecătoare pentru Domnia Sa, au tot amânat momentul. Iată-mă, aşadar, în dimineaţa zilei de 28 februarie a.c., în drum spre Biserica Basarabeană de la Montreuil, nu departe de Paris, acolo unde, graţie părintelui Valeriu Jornea, fraţii noştri de peste Prut se întâlnesc săptămânal la sfânta slujbă. Afară era destul de frig, ba şi fulguia uşor, aşa că îmi părea rău, mai ales ştiind că în ultima vreme nu se simţise prea bine, că nu l-am sunat de dimineaţă să-i spun să nu mai iasă din casă pe o asemenea vreme.
Ajung la Montreuil în jurul orei 11,00, puţin după mijlocul slujbei. Parchez maşina în apropiere de biserică, intru şi chiar la uşă mă întâmpină domnul Furdui, care mă conduce direct la unchiul său. Surpriză totală: în locul unui bătrânel intrat în cel de-al nouăzecilea an de viaţă, care abia să se mai mişte, de pe un scaun se ridică un bărbat viguros, de statura mijlocie, care îmi strânge puternic mâna, recomandându-se simplu: Eugen Holban. Rămân aproape fără glas, surprinderea fiind totală (lucru pe care i l-am mărturisit mai târziu!) și, la rândul meu, îmi fac prezentarea. O dată introducerile făcute, ne-am așezat alături și mai bine de o oră am ascultat amândoi, cu profundă emoție și smerenie, predica părintelui Valeriu.
La sfârşitul slujbei, după ce am aprins câte o lumânare, ne-am retras în biroul părintelui, unde am continuat să discutăm îndeosebi despre viaţa dânsului, de la venirea în Franţa şi până în prezent. Domnia Sa mi-a vorbit emoţionat şi despre eforturile de a regăsi urmele tatălui său, mort la închisoarea din Botoşani, eforturi rămase însă fără niciun rezultat. Mi-a mărturisit că şi-a dorit aducerea osemintelor acestuia la Mănăstirea Cernica, unde s-a amenajat un colţ pentru foștii deputaţi din Sfatul Ţării, dar n-a reușit să găsească locul unde fusese înhumat. Ca urmare, a amenajat în spatele cimitirului din Botoșani o piatră funerară (un cenotaf), pe care a scris: „Undeva, în acest colţ de cimitir, se odihnesc rămăşiţele pământeşti ale lui Ştefan Holban”.
Mi-a vorbit apoi despre concursul „Moştenire”, concurs dedicat tinerilor moldoveni, pe care îl organizează de 17 ani, de faptul că de ceva vreme şcoala din Cărpineni poartă numele tatălui său, lucru de care este foarte mândru, şi că merge în R. Moldova ori de câte ori are ocazia. Îmi oferă apoi, cu dedicaţie, cartea apărută la Editura Căpriana, „Dreptate istorică neîmplinită”. Îi mulţumesc şi, la rândul meu, îi ofer un extras dintr-o carte a doamnei Pia Danielopolu, nepoata lui Alexandru Danielopol (pe care l-a cunoscut destul de bine la Paris, luau adesea masa împreună la un restaurant situat in apropierea Operei şi discutau îndelung despre soarta basarabenilor), referitor la situaţia din Basarabia la începutul secolului trecut. Răsfoirea acestuia îi produce mare bucurie, afirmând că îl va citi îndată ce va ajunge acasă. Îl roagă apoi pe nepotul Gheorghe să-mi dea articolul său despre domnul Danielopol, pe care mi-l pregătise din timp, ştiind despre legătura mea cu acesta.
Mai apoi, părintele Valeriu ne-a invitat sa participăm la serbarea organizată de copiii basarabeni în cinstea sărbătorilor primăverii (Marţişorul şi 8 Martie), încheiată cu o masă festivă pregătită de femeile ortodoxe. M-am despărţit de domnul Eugen Holban după aproape trei ore, cu speranţa unei revederi curânde, care, aşa cum se va vedea, nu s-a lăsat prea mult aşteptată. (Paris, 3 martie 2010)
* * *
Fix peste o lună (28 martie 2010), fiind invitat, la sugestia Domniei Sale, să particip la adunarea omagială dedicată Unirii Basarabiei cu România, în organizarea „Alianţei pentru Sprijinul Basarabenilor”, am o nouă ocazie să-l revăd. În calitate de preşedinte al Asociaţiei, domnul Eugen Holban a prezentat un documentat material privind evenimentele de la 27 Martie 1918, urmat de o discuţie însufleţită printre tinerii, şi nu numai, basarabeni prezenţi la întrunire. La sfârşit, un scurt program literar-muzical, în care poeta basarabeană Lucreţia Bârlădeanu a recitat două creaţii proprii (între care un superb poem de dragoste!), urmată de un alt poet basarabean trăitor în capitala franceză, ambele momente susţinute pe fondul unor melodii interpretate la chitară.
Am discutat minute îndelungate cu Domnia Sa despre semnificaţia Unirii, eveniment la care o contribuţie majoră şi-a adus-o şi tatăl său, Ştefan Holban, iar la sfârșit mi-a oferit câteva cărţi pe care, ştiind că voi onora invitaţia adresată, le-a adus special pentru mine. Ne-am despărţit după mai bine de două ore, cu bucuria împlinită a revederii şi speranţa unei noi întâlniri. (Paris, 5 aprilie 2010)
Ionel NOVAC
