O zi trecută fără a primi, dar mai cu seamă a dărui iubire este o pierdere ireversibilă în scurta noastră călătorie prin această lume. Secunde,zile, ani și anotimpuri ne stau la dispoziție să putem oferi iubirea sinceră și nealterată celor dragi și nu numai.
Am fost creeați din iubire și suntem iubiți necondiționat de Faurul Suprem,unica răsplată cu care putem să-i mulțumim pentru cadoul celest ar fi să trăim fiecare clipă prin porunca divină ” Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți ” Prin iubirea față de aproapele tău arătăm iubire pentru Dumnezeu! Cât de profunde sunt cuvintele lui Dostoievski: “Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali “.
După o iarnă lungă și grea,primăvara a intrat pe deplin în rolul său de a trezi natura la viață. Desigur fiecare anotimp are farmecul său oferind mereu șansa de a iubi pur, cu inima și sufletul. Verdele crud exuberant al primăverii ne umple inimile de voie bună, impregnându-ne întreaga ființă cu poftă de viață și iubire.
Parcurgem kilometri spre Hanul Moldovenesc captivați de explozia de verde smarald într-o gamă vastă de nuanțe absolut superbe ce se etala prin parbrizul mașinii precum o pictură imensă, treziți fiind de GPS-ul care ne anunța că am ajuns la destinație. Parcurgem aleea ce urcă spre Han învăluit într-un nor de aburi, fiindcă ploaia s-a instalat confortabil după o săptămână superbă cu temperaturi ce depășeau 30 de grade iar asfaltul încins se desfăta în rafalele de ploaie. Stropi imenși de ploaie picurau de pe frunzele copacilor seculari aidoma unor lacrimi divine de fericire, foșnetul suav al codrului parcă șoptind un “Bine ați revenit” la Han. Zărim câteva mașini staționate discret la marginea parcării lăsând loc pentru musafirii ce urmau să sosească în curând, semn că pregătirile erau în toi.Gazdele noastre familia Martin Moraru: doamna Violeta și domnul Isidor doi oameni minunați,ne-au primit cu binecunoscuta ospitalitate și căldura sufletească de care mereu dau dovadă.Previzibilul s-a confirmat,pregătirile erau în toi atât în bucătărie cât și în spațiul restaurantului. După-amiaza zilei de 15 mai 2022 a fost rezervată picturii, poeziei, lansărilor de carte și nu în ultimul rând cântecului și bunei dispoziții într-un loc de vis alături de oameni minunați. Mult așteptatul eveniment cu denumirea:” Să iubim în orice anotimp” titlul fiind sugerat de volumul de poezii ”Iubește-mă în fiecare anotimp” al autoarei MIHAELA CD, urma să gazduiască şi lansarea cărţii în cadrul acestui eveniment artistic. Dar vă invit să parcurgem împreună toate momentele desfășurării evenimentului.
Compus din două părți evenimentul cuprindea în prima parte o serie de activități cultural-artistice iar ce-a de-a doua parte fiind destinată în întregime cântecului,dansului și bunei dispoziții.
Prezentatoarea evenimentului distinsa doamnă Edviga Iordachi deja cunoscută pentru acest rol în cadrul evenimentelor găzduite de editura Globart Universum și revista Poezii Pentru Sufletul Meu a rostit cuvântul de bun venit onoraților musafiri.Apoi rând pe rând s-au perindat în fața microfonului personalități marcante ai comunității românești din Montreal.Gazda noastră d-na Violeta Martin Moraru proprietară a Hanului Moldovenesc cu emoție în glas, a făcut o prezentare generală volumului Iubește-mă în fiecare anotimp și a adresat invitaților cuvinte de mulțumiri iar pentru încheiere amfitrioana noastră a rezervat momentul unei surprize plăcute prin a enumera distinșii sponsori ai evenimentului și minunatele cadouri oferite de aceștia invitaților. Voi reveni asupra acestui gest nobil și voi enumera acești oameni inimoși împreună cu numele companiilor pe care le reprezintă.
După acest moment absolut emoționant d-na Edviga cu șarmul debordant și profesionalismul de care dă mereu dovadă a recitat poezia ”Scânteia din iubirea noastră” a autoarei Mihaela CD iar apoi a invitat la microfon în aplauzele publicului, personalități din comunitatea românească și am să-i menționez în ordinea cronologică cu respectul cuvenit, pe fiecare în parte.
Doamna Valeria Iancu a recitat cu emoție în glas poezia intitulată ”Iubește-mă în fiecare anotimp”, acest superb și vibrant titlu a fost dedicat întregului volum de poezii.
Domnul Adrian Ardelean realizatorul emisiunii de radio ”Ora Românească” și emisiunea de la radio Prodiaspora ”Ardelean Show”cu vechi statute în domeniul presei, în special ale celei vorbite, a făcut o prezentare generală volumului de poezii, rostind şi câteva fragmente din recenzia domnului profesor Victor Manole, membru al Ligii Scriitorilor Români,membru al Asociației Poeților Mondiali, membru al World Poets Association, domnia sa având deosebita onoare de a recenza volumul Mihaelei CD.
Volumul a fost încununat de succes prin prezența splendidelor picturi oferite de maestrul Mircea Rustiuc, pictor extrem de talentat care a mai colaborat în trecut cu Mihaela CD la realizarea unor volume de poezii.
La microfon a succedat doamna Ana Maria Surugiu jurnalist cu mulți ani de experiență atât în România cât și în Canada.Domnia sa a dat citire unui vast fragment din recenzia întitulată ” Desăvârșirea prin iubire”scrisă de doamna profesor Aurelia Rînjea membru al World Poets Association România şi din ”Cuvântul de inceput” intitulat ”Tărâmul iubirii” al distinsei scriitoare Aurelia Oancă, membru al filialei băimărene a Asociaţiei Scriitorilor Români, membru al filialei Baia Mare a Ligii Scriitorilor Români, membru al Clubului „Spinul” al epigramiştilor din Baia Mare
Doamna Ileana Anghel Meșter, poetă și o foarte talentată pictoriță realizând minunate icoane pe sticlă, a recitat cu mult har și emoție în glas poezia intitulată,” Pe strada ta” din volumul ”Iubește-mă în fiecare anotimp” al autoarei MIHAELA CD, urmată de aprecieri personale cu referire la arta picturii, privind exponatele pictate in acrylic pe pânză şi lemn ale artistei Mihaela CD.
În calitate de editor al volumului de poezii de dragoste”Iubește-mă în fiecare anotimp” am avut onoarea să prezint celor prezenți amănunte privind unele aspecte de editare și conținut,precum şi câteva fragmente din criticile literare scrise despre această minunată carte de poezii, având totodată deosebita plăcere să ofer oaspeților şi o surpriză inedită ce văzuse lumina tiparului foarte recent şi anume:cartea GENESIS, o remarcabilă colecție de 40 de interviuri realizate de subsemnatul cu personalități marcante care lasă amprente scriitoricești incontestabile asupra literaturii române contemporane.
În aplauzele generoase al onoratului public am invitat-o alături de mine pe Mihaela CD având deosebita plăcere de a-i oferi un splendid buchet de flori exprimându-mi astfel admirația și susținerea privind întreaga ei activitate artistică.
Drept recunoștință Mihaela CD a recitat impecabil și cu mult patos minunata poezie ”Adoră-mă și-atât”.Copleșită de emoții în încheiere a adresat calde și cordiale mulțumiri tuturor celor prezenți în sală, fiind aplaudată îndelung și frenetic la scenă deschisă.
A urmat sesiunea de poze, au fost oferite autografe doritorilor pe cele două volume lansate, s-au ciocnit pahare de șampanie și s-au rostit felicitări și urări din suflet pentru suflet.
Varietatea preparatelor culinare deosebit de apetisante și bogăția platourilor servite cu un profesionalism desăvârșit de gazdele noastre au fost pe deplin savurate,udate din belșug de renumitele vinuri moldovenești cu arome rafinate, un deliciu greu de refuzat papilelor gustative.
Responsabili cu buna dispoziție au fost desemnați doi artiști minunați, doamna Olga Tudos și domnul Andrei Ciorba, interpreți extrem de talentați, dând dovadă de mult profesionalism, cu un repertoriu vast, variat și atent adaptat. Vă mărturisesc că a fost dificil să stai la masă, ringul de dans abundând de dansatori pe superbele șlagăre,slow-uri sau înfocatele hore într-o deplină atmosferă de veselie și voie bună.
Adresăm de asemenea alese mulțumiri generoșilor sponsori, în persoanele celor doi oameni minunați iubitori de artă și frumos d-na Cristina și d-nul Dumitru Tentiuc din partea EURO PORTES compania domniilor lor producând uși de înaltă calitate și desigur ELIXIR, centru de înfrumusețare situat în Laval oferind tuturor doamnelor și domnișoarelor aflate în sală câte o sedință de înfrumusețare facială constând în îngrijire de purificare și hidratare a tenului.
Cu profunde regrete că finalul evenimentului se apropia cu pași repezi, cei doi interpreți au anunțat ultima melodie, consolându-ne cu vorba din bătrâni ” Ce e frumos trece repede” însă, bucuroși pe deplin de faptul că, frumoasa comunitate se poate mândri cu oameni talentați și devotați, ce ne aduc o incontestabilă cinste.
Iubitorii de artă pot să-și delecteze privirile făcând o vizită la Hanul Moldovenesc deoarece minunatele picturi care fac parte din expoziția ”Descoperă-mi sufletul” a artistei MIHAELA CD sunt în continuare expuse pe pereții Hanului Moldovenesc iar cu ocazia aceasta puteți degusta din delicioasele preparate culinare oferite într-o bogată varietate la han.
La ceas târziu în noapte, abundând de satisfacția ce se citea pe fețele noastre, ne-am îmbrățișat călduros cu gazdele rostind un ”la revedere” cât mai curând ,apoi rulând pe aleea hanului am virat pe șoseaua ce ducea spre Montreal. Pădurea era adormită, doar o lună plină superbă, ce se sprijinea de vârful brazilor precum un imens decor de Crăciun veghea liniștea pădurii de cleștar. În fasciculul farului, stropii mari de ploaie de pe frunzișul copacilor, semănau cu un imens văl diamantat ce la crăpatul zorilor va dezveli fața miresei din pădurea adormită.
A consemnat,
Johnny Ciatlos-Deak
Senior Editor, Globart Universum Publishing House Canada
membru al Uniunii Jurnalistilor Independenti din Romania