Am să încerc să ofer răspunsuri la o serie de întrebări care se pun în ceea ce priveşte experienţa politică şi caracterul candidatului Honorius Prigoană, cu care se lăuda zilele trecute pe la televiziunile din România, încercând să convingă alegătorii să-l voteze în una din cele mai înalte instituţii ale statului, Parlamentul României.
De la bun început aş dori să precizez faptul că nu am nimic personal cu el, nu mi-a promis nimic, nu-mi datorează şi nu-i datorez nimic. Consider însă că cetăţenii care vor merge la vot luna aceasta vor trebui să ştie să aleagă în cunostinţă de cauză.
Desemnarea lui Honorius Prigoană ca fiind “cel mai calificat candidat” din toţi ceilalţi membrii PDL, pe care s-a eschivat în ai enumera pentru a şti lumea dintre cine a fost el ales, mi se pare puţin hilară. Experienţa politică a candidatului Honorius Prigoană este sublimă, dar ea cam lipseşte cu desăvârşire.
Încă mai vreau să cred că funcţia de senator şi deputat în Parlamentul României nu este chiar o joacă sau o bătaie de joc, cu toate că în România totul este posibil şi asta s-a dovedit de-a lungul timpului cu vârf şi îndesat.
După cinci ani de şedere la studii în Statele Unite te-ai aştepta de la un tânăr precum Honorius Prigoană să se întoarcă înapoi în România cu un bagaj bogat de cunoştinţe, cu un set de valori pe masură, formate într-un sistem de învăţământ foarte apreciat şi respectat, într-o societate democratică precum cea Americană, din care ar fi avut extraordinar de multe lucruri de învăţat. Din păcate ceea ce am văzut eu la acest tânar este o influenţă foarte mare a stilului de viaţă, gândire şi tupeu dâmboviţean. Nu am putut remarca la el o atitudine de absolvent de universitate Americană ci mai degrabă una de tupeist şi şmecher de Bucureşti, care minte, se laudă mult, şi vorbeşte neîntrebat.
Cu acest stil de a vorbi, cu banii şi influenţa tatălui, a reuşit să îi vrăjească pe foarte mulţi aici la Chicago, având impresia că va putea duce de nas la nesfârşit pe toţi din jurul său. În mare parte a reuşit, atât la Chicago cât şi la Bucureşti. Ce este surprinzător este ca a reuşit să-i ducă de nas pe foarte mulţi oameni mult mai maturi decât el. Nu a reuşit însă să o facă până la capăt aici la Chicago pentru că într-un final, majoritatea s-au trezit la realitate, dându-şi seama cu cine au de-a face.
Pus la zid Honorius nu a avut tăria să îşi recunoască greşelile şi minciunile, continuând să îşi susţină sus şi tare propria versiune, motiv pentru care o mare parte din conducerea filialei PDL Chicago şi-a dat demisia.
În ciuda faptului că cei din conducerea PDL de la Bucureşti ar fi trebuit să fie la current cu “bogata activitate” a lui Honorius de la Chicago, aceaştia au aflat din pacate doar “versiunea Honorius”. În ciuda faptului că inclusiv preşedintele PDL Diaspora, ştia foarte bine realizările şi activitatea lui Honorius la Chicago, totuşi n-a avut nici o reactie la nominalizarea lui de către partidul de la Bucureşti.
Probabil că este oarecum firească nominalizarea lui Honorius, ţinand cont de prietenia strânsă pe care acesta o are cu Sever Voinescu şi faptul că televiziunile domnului Silviu Prigoana au oferit spaţii ample de campanie preşedintelui.
La o mare parte din evenimentele organizate de PDL Chicago am participat personal fiind martor ocular. Alte detalii le-am aflat direct de la cei care au fost implicaţi în punerea bazelor acestei filiale.
Ideea înfiinţării PDL Chicago nu i-a aparţinut lui Honorius Prigoană, şi nu a fost aşa cum fals afirma “primul care a iniţiat filiala unui partid din România peste ocean”. Această dorinţă a fost prima dată discutată în timpul campaniei electrorale pentru parlamentul României de grupul de simpatiyanţi PDL din yona Chicago, apoi rediscutată în primăvara 2009 cu ocazia prezenţei la Chicago a unei delegaţii de politicieni din ţară. Atunci s-a discutat şi cu Honorius şi el şi-a exprimat dorinţa să fie numit preşedintele PDL Chicago.
Cei de la Chicago au fost în principiu de acord ca Honorius să fie numit temporar preşedintele PDL Chicago, având în vedere că acesta oricum termina şcoala, îi expira statutul de student şi urma să se reîntoarcă în ţară în toamna lui 2009.
Între timp lui Honorius Prigoană i-a fost dată sarcina de a se consulta cu un avocat pentru a studia în ce măsură legea americană permite funcţionarea legala a filialei PD-L Chicago. În ciuda faptului că Honorius a promis că va face acest lucru, de fiecare dată când a fost întrebat a asigurat pe toată lumea că treaba este rezolvată şi că nu exista nici o problemă.
Astfel pe 23 iulie, 2009 avea loc prima conferinţă de presă a nou înfiinţatei filiale PDL Chicago. Pe 18 august se valida de către liderii PDL Diaspora, filiala din Chicago.
Spre sfârşitul lunii iulie Honorius Prigoană era însă avertizat atât în scris cât şi verbal de faptul că o lege a Departamentului de Justiţie American, Departamentul de Contraspionaj din cadrul Diviziei de Securitate Naţională a Statelor Unite, prevedea înregistrarea la departamentul de Justiţie, ca şi agenţi străini, a persoanelor care formau sau se înscriau într-o grupare politică străină.
În momentul când şi ceilalţi membrii au aflat de acea prevedere de lege, văzând neseriozitatea lui Honorius cât şi alte probleme care mocneau în interiorul partidului, o parte din ei au decis să îşi înainteze demisiile.
Honorius a ignorat cam toate avertismentele primite. La una din ultimele şedinţe la care am participat, fiind pe lista invitaţilor surpriză, l-am întrebat direct, dacă ştia de această prevedere. A încercat să nege într-o primă fază şi apoi să diminueze importanţa acelei legi, afirmând de faţă cu cei prezenţi că “acel department de fapt este unul foarte mic şi neînsemnat, că au doar câteva persoane care lucrează acolo şi că dispun de un buget limitat”.
L-am întrebat direct de unde deţine el astfel de informaţii, pentru că afirmaţia mi se părea praf aruncat în ochii celorlalţi membrii de conducere care îl încolţeau din toate părţile. S-a eschivat în a da un răspuns concret, spunând că nu doreşte să mai discute pe acest subiect, urmând ca la următoarea întâlnire să vină însoţit de un avocat specializat, care le va explica oamenilor cum stă treaba cu acea lege. Ulterior am aflat că acel avocat era de fapt un prieten de-al lui Honorius, student la drept aici la Chicago.
În mod normal dacă cunoşti limba engleză nu era nevoie de nici un avocat să îţi dai seama la o simplă lecturare a legii că acolo se specifică foarte clar ce trebuia făcut.
După acea şedinţă au existat chiar câteva confruntări verbale pe aceeaşi tema între Honorius şi cei prezenţi, fără însă ca acesta să recunoască că greşeşte, diminuând împortanţa acelei legi. Tot atunci am aflat cu stupoare ca partidul abia fusese inregistrat ca si companie non-profit., Honorius Prigoana ducându-i cu vorba pe oameni şi promiţănd ca totul este sub control.
Abia pe 26 august 2009, Honorius înregistra după multe presiuni, la State of Illinois, corporaţia non-profit cu numele de PDL Chicago. Fără să se consulte cu ceilalti colegi, acesta decide să pună numele a doi din membrii de conducere pe listele noi înfinţatei corporaţii. Cei doi membrii au fost extrem de nemulţumiţi la aflarea veştii, ţinând cont de faptul că nu îşi dăduseră acordul ca numele lor să fie puse acolo.
Când a fost întrebat să justifice deciziile luate de unul singur, din ce mi-au declarat cei implicaţi, reiese faptul că lui Honorius nu i se parea anormal că le pusese numele lor acolo fără să-i întrebe.
“În momentul demisiei noastre din conducere a avut o reactie foarte dură şi răzbunatoare, iar în momentul dizolvării a avut o reactie pot să spun ca foarte indiferentă, interesul lui fiind acela de a apărea peste tot faptu că a înfiinţat PDL Chicago, iar după aceea nu îl mai interesa, pentru ca oricum ştia că noi susţinem candidatul PDL la alegeri prezidenţiale, că vom munci să iasă totul cât mai bine, iar el să îşi ia creditele pentru aceasta reuşită, nefăcând nimic.” mi-a declarat unul din membrii demisionari.
Pe 23 septembrie filiala PDL Chicago înceta să mai existe, cei doi mergând şi dizolvand-o, corporaţia PDL Chicago dispărând din punct de vedere legal la mai puţin de o lună de zile de la înfiinţare.
O altă tentativă de-a lui Honorius Prigoană a fost înfiinţarea unei filiale similare la Detroit. În ciuda faptului că se lăuda de curând cu acest lucru la televiziunile din tara, punând-o pe lista lui bogată de experienţe şi activităţii politice în SUA, grupul de la Chicago mi-a confirmat că “PDL Detroit nu a existat official niciodată”.
Interesant de menţionat este şi faptul că înainte să plece în România, Honorius Prigoană, începuse să promită fotoliul de preşedinte PDL Chicago în stânga şi-n dreapta la tot felul de persoane. Ulterior foarte multă lume rămânând surprinsă de cât de mulţi “primiseră” promisiuni din partea lui Honorius că le va oferi locul.
Întrebat la televiziune in România cine îl va sprijini în campanie, Honorius a numit printre prietenii apropiati pe Bogdan Niculescu, fost consilier al deputatului din Colegiul 3 Diaspora.
Din informatiile pe care le deţin Bogdan Niculescu a fost dat afara din funcţia pe care o deţinea ca şi consilier, în urma unui scandal. Scandalul a mocnit in interiorul PDL Chicago din momentul în care prin vară Honorius Prigoană visa să ocupe un loc de parlamentar. Acesta a testat apele în acest sens, printr+o strategie proprie, lansarea de zvonuri în stanga şi-n dreapta, în cercurile din Chicago, dar nu numai, cum că deputatul Mircea Lubanovici, ar urma să îşi dea demisia. Prietenul sau Bogdan Niculescu era cel care îl ajuta din umbra, acesta fiind deja consiler la biroul de la Bucureşti al deputatului. Contactat pentru a-mi confirma sau infirma aceste lucruri domnul Mircea Lubanovici mi-a declarat că nu posedă informaţi concrete de manipulare sau discreditare a persoanei sale în Chicago dar că a primit mai multe telefoane de la persoane care îi cerau să nu demiosioneze.
“Am fost surprins de cererea lor întrucât eu niciodată nu am menţionat faptul că aş vrea să demisionez.” declară deputatul Lubanovici.
Cât priveşte activitatea lui Bogdan Niculescu acesta mi-a declarat doar că: “Am cerut încetarea contractului de lucru cu biroul meu pentru neprezentare, lipsă de comunicare şi neachitarea sarcinilor de servicu.”
Incapacitatea de a se confrunta cu realitatea, chiar şi atunci când dovezile îi sunt puse în faţă, intenţia de a continua să mintă încercând să devieze de la subiect, dorinta lui de fi in centrul atenţiei, sau încercarea de acoperire a unor minciuni cu altele, refuzând categoric că ar fi în vreun fel vinovat, sunt semnele si simptomele unui om care pe americanii îl numesc “compulsiv liar’.
