„O lume fantastică deasupra și sub noi se mișcă! /
Pământul pentru noi trudește. / Pământul ne iubește!”
– Din volumul „De vorbă cu Îngerul”
Extremismul este definit ca o atitudine, o doctrină a unor curente politice. El desemnează idei sau acțiuni considerate extreme, exagerate sau utopice și neadaptate la lumea reală. Cel mai adesea se propagă cu metode violente și agresive care au ca scop o schimbare radicală. Într-o democrație sunt acceptate toate formele de grupări atâta timp cât ele sunt într-o stare relativă de echilibru. Pericolul constă în faptul că acțiunile extreme se pot termina cu conflicte militare interstatale. Pentru noi, românii conștienți, parte a civilizației ortodoxe, „extremism” este tot ce contravine legilor și principiilor noastre de existență, și care ne pune în pericol realizarea scopului nostru în viață.
Extremiștii zilelor noastre sunt considerați cei de stânga care propagă comunismul, socialismul sau anarhismul, cei de dreapta care reprezintă neofascismul, precum și – cei mai periculoși – extremiștii islamiști. Anxietatea, nesiguranța, stresul sunt factorii care îi dispun pe mulți tineri să se angajeze în acte extremiste, deși, o mare parte beneficiază de multe drepturi și servicii în țările în care trăiesc, de care s-ar bucura și unii tineri din țara noastră, dacă le-ar avea.
Definițiile, iată, se rezumă în general la aspectul politic, întrucât extremismul a apărut în epoca modernă. Trist este – semnalează un tânăr moldovean, într-un articol intitulat „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, poezie scrisă pe timpul colectivizării, pentru care comuniștii l-au condamnat la moarte pe autor, în 1958, și despre care scria mai târziu criticul literar Nicolae Manolescu că s-a făcut o confuzie între „legionarismul lui Radu Gyr și anticomunismul poeziei în cauză”, iar criticul Alex Ștefănescu a afirmat: „Dacă nu am ști că Radu Gyr a fost legionar în tinerețe, n-am avea nimic legionar în această poezie” – că personalități de seamă ale țării noastre au fost și mai sunt catalogate drept extremiști, deși ei s-au situat pe axa valorică a neamului românesc. Când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte motivația, în versuri, lui Radu Gyr: „… nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!…”
Ne întrebăm în ce scop s-a făcut aceasta? Din prostie, necunoaștere sau intenționat pentru diminuarea, chiar distrugerea prestigiului țării? „Orice român conștient trebuie să știe că nu cei care își apără pământul, sărăcia și identitatea istorică sunt extremiști, ci acei care încearcă să înlocuiască identitatea noastră cu una străină și înrobitoare…”, a fost răspunsul, pentru a lămuri confuzia în care se scaldă unii, ne-voit sau intenționat, și pentru a le lumina mințile.
Se etichetează de multe ori fals, la modul general, se derutează în acest mod oamenii și acest fapt devine periculos, prin confuzie și agitație.
În fine, plonjând în filozofie, genialul Blaise Pascal (sec. XVII) sesiza faptul că simțurile noastre „nu zăresc nimic extrem”, cu alte cuvinte ele nu ne sunt date pentru a folosi extremele, „ele ne scapă sau, noi, lor: Prea mult zgomot ne asurzește, prea multă lumină ne orbește, o distanță prea mare sau prea mică împiedică vederea, o vorbire prea lungă sau prea scurtă este obscură…” Ca atare, omul, în mod normal caută moderația în viață și nu extremismul. Moderația îi poate aduce liniștea și armonia acestei vieți. Altfel, cruzimea extremismului se instituie în locul compasiunii – sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva, de întrajutorare. Atitudinea bestială a extremiștilor poate fi contagioasă, și conflictele se pot amplifica, putându-se ajunge la un război devastator.
Trăim un moment critic, deși pământul are posibilitatea de a ne susține și hrăni, sărăcia se extinde, bogăția se concentrează în mâinile unor oameni lacomi. Nu se ține seamă de condițiile noi ale vieții, de necesitatea găsirii unor soluții care să readucă demnitatea omului în planul ei regesc. Și atunci soluția extremiștilor umplu acest gol al înțelegerii cu violență, crimă, distrugere. Se așteaptă cu înfrigurare un salt al mentalității, al conștiinței, un salt făcut cu rațiune, dar și în spirit umanist. Cine-l va face și când?, fiindcă timpul nu așteaptă, el se scurge luând cu el ideile nedefinite și lăsând în urma lui degringolada vieții noastre.
Moderația este o atitudine oarecum legată de toleranță, o atitudine care ar trebui să convingă pe cât mai mulți să fie îngăduitori – atât cât se poate – și să aleagă calea de mijloc în toate, stând și îndelung judecând… Atitudinea moderată înseamnă micșorare, reducere, cumpătare, măsură, adăugându-i-se sfatul util și pe înțelesul tuturor, ca omul să fie cuminte cât și cum trebuie. Firea omului, spunea Plutarh – scriitor și moralist de origine greacă, gânditor al Romei Antice – este cea care „prin învățătură păstrează moderația și aruncă excesul”. Moderația ține de bunul simț căpătat prin experiență și învățătură, și duce, în practică, la dreapta măsură, la alegere corectă, la echilibru.
Aristotel, importantul filozof al Greciei Antice, spunea la vremea sa: „Calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun mod de a fi”. El împărțea virtuțile în cele raționale – înțelepciunea, înțelegerea și cumințenia – și în virtuți morale – dărnicia și măsura –, fiindcă, spunea el, când vorbim despre un caracter moral noi nu spunem că este înțelept sau înțelegător, dar că este blând sau măsurat. Dacă virtutea rațiunii se dezvoltă prin învățătură – deci are nevoie de experiență și timp –, virtutea morală se capătă prin obișnuință: „Vom numi pe omul care păstrează calea de mijloc – blând, și media va fi numită blândețe. […] Drumul de mijloc în toate trebuie lăudat mai mult, iar extremele nu sunt de lăudat, ci de condamnat. […] Adevărul, cel care ține calea mijlocie, ar fi numit sincer, și mijlocia – sinceritate. Deformarea ei în sensul excesului, este numită lăudăroșenie și omul – lăudăros.”
Parte din neliniștiții tineri de astăzi, dar și imaturii vârstnici, ar trebui să gândească și să se liniștească, fiindcă viața este a tinerilor, ei își vor pregăti „așternutul” în care se vor odihni. Dar cum să aștearnă când alți „nebuni” se aruncă în aer sinucigându-se, renunțând astfel la viață?
Extinzând noțiunea, moderația reprezintă trăirea și aplicarea măsurii în toate: în viața privată și în cea publică, în viața politică și în religie, în cultură și educație, în respectarea spațiului privat al celuilalt, în cântărirea și echilibrarea tuturor situațiilor potențiale generatoare de dezechilibru. Moderația – după cum se înțelege – se situează la polul opus exagerării care provoacă indignare, violență, izolare sau revendicare prin războire. Deoarece privește atitudinea, moderația se poate manifesta în: limbaj, vestimentație, modul de reacție, comportament și altele prilejuri. Menținând echilibrul se pot corecta și se pot deschide drumuri spre o bună înțelegere. Pentru a fi posibile toate acestea, moderația îi învață pe toți, ca fiecare să asculte și opinia celuilalt, înainte de a-și forma și expune propria opinie.
Moderația este mama toleranței, spun unii, pentru că numai oamenii moderați pot accepta toleranța. A tolera, înseamnă să poți accepta alteritatea și să fii îngăduitor; să admiți că nu numai tu ai dreptate, nu numai religia ta există, că oamenii sunt de rase diferite, de culori diferite, de opinii diferite, având grade de inteligență diferite. Să fii conștient și să accepți variația și diferența, întrucât felul în care comunicăm, relaționăm, este cartea noastră de vizită pe care o prezentăm lumii. Ascultarea părerii celuilalt este o artă care necesită calmul interior și renunțarea la orgoliu propriu, la prejudecățile care se interpun între noi și cei pe care îi ascultăm. S-a vorbit mult și despre răbdare, înțelegere, iertare și iubire, necesare în găsirea unei căi favorabile vieții. Să practici moderația și toleranța nu necesită un mare efort, trebuie doar „să trăiești și să-i lași și pe alții să trăiască”, sfătuiesc unii. Atitudinea în moderație pleacă de la respectul pe care trebuie să-l ai față de cel de lângă tine și „Dacă nu poți să iubești, măcar să nu urăști! Dacă nu poți face binele, măcar să nu faci răul! Dacă nu poți da sfaturi bune, măcar nu induce în eroare. Dacă nu poți ajuta, nu da speranțe și nu înșela”. Aceste atitudini sunt determinate de civilizație și de educație. Educația religioasă ajută în mod semnificativ în abordarea acestor atitudini de moderație, iertare și iubire.
Lipsa de moderație a produs multe nenorociri oamenilor. Din lipsă de moderație și toleranță, în numele religiilor care ar trebui să fie civilizatoare s-au purtat războaie, au fost omorâți oameni pe motive rasiale, a fost practicată sclavia, au fost și sunt oprimate popoare, iar aceste idei au fost transmise, din generație în generație, în numele dreptății lor închipuite, de către așa numiți fanatici, fanatismul născându-se din frică, ură, frustrare și o percepție acută a inferiorității. Fanaticul încearcă să te convingă cu forța în ce să crezi, ce apartenență să ai, ce îți trebuie, el considerând că știe ce este mai bine pentru tine, atitudine total opusă modului de viață care adoptă principiul democrației.
Moderația, cumpătarea nu trebuie judecată ca o virtute defensivă, ci una în principal combativă, care are în vedere provocările viitorului, fără a omite lecțiile și avertismentele trecutului. Ea este o virtute a cărei practică presupune o bună doză de curaj și autocontrol alături de viziune, un acut simț al proporțiilor. Moderația trebuie să fie virtutea legiuitorilor, pentru a păstra o minte egală în orice vremi, fie ele vremuri bune, fie de cumpănă.
Dar, adevărata moderație își cunoaște propriile limite; ea nu este întotdeauna o garanție a succesului politic, și uneori este chiar potrivnică lui. Mai mult chiar, există momente istorice când nu se cade să fii moderat – consideră unii – pentru care moderația este și rămâne o virtute paradoxală. „Extremismul în apărarea libertății nu e un viciu, iar moderația în promovarea dreptății nu e nici ea o virtute“, afirma politicianul american Barry Goldwater (1909-1998). Tot el spunea că „A insista asupra forței… nu înseamnă pălăvrăgeală despre război, ci despre pace”. Iată cum, perceput ca fragil, conceptul lasă porți deschise!
Lipsa virtuților politice necesare și acceptate teoretic, precum smerenia, răbdarea și moderația, în special moderația, este problema cea mai gravă a timpului în care trăim. Cauza ar fi lipsa de idei și direcții clare ale acestei lumi. În aceste condiții, grupări fundamentaliste exercită așa numitul radicalism și extremism, caracterizat printr-o politică lipsită de moderație, nedemocratică, intolerantă.
În altă parte a lumii se decide soarta uneia dintre cele mai mari puteri – Statele Unite ale Americii. Putem spune că trăim într-o perioadă importantă a istoriei, iar mintea rațională nu poate prevedea clar viitorul. Ne putem imagina sau intui, dar pentru aceasta ar trebui să ieșim din sfera raționalului. Einstein spunea că „imaginația și intuiția sunt un dar divin, pe când mintea rațională este numai servitorul ei. Noi am creat o societate în care servitorul a devenit stăpân”.
Un profesor de istorie de la Princeton University din statul New Jersey a scris de curând un articol cu titlul: „Este Donald Trump un nou Barry Goldwater?” Și articolul se încheie cu fraza: „Va fi candidatura Trump o repetare din 1964? Acest rezultat este departe de a fi clar”.
Scriitorul filozof evreu francez Henry Bergson (1859-1941) ale cărui idei au pătruns în literatură prin intermediul operei lui Proust, își exprima opinia în lucrarea „Les deux sources de la morale et de la religion” (Două surse ale moralei și religiei): „Umanitatea poate să se fi civilizat, societatea poate să se fi transformat, noi pretindem că tendințele oarecum organice pentru viața socială au rămas ceea ce erau la origine. Putem să le regăsim, să le observăm. Rezultatul e limpede: structura morală originară și fundamentală a omului este făcută pentru societăți simple și închise”. Dar, mai spunea în continuare că voința omului, gândirea lui și geniul, desfid orice previziune: „Prin intermediul acestor voințe geniale, elanul de viață care străbate materia obține de la aceasta, pentru viitorul speței, promisiuni despre care nu putea fi vorba când se constituia speța. Mergând de la solidaritatea socială la fraternitatea umană, noi rupem cu o anumită natură, dar nu cu orice natură…”.
Pentru a ne consola temerile, să ne gândim la spusele autorului american John C. Maxwell (n. 1947): „Oamenii optimiști își mențin o mentalitate bazată pe soluții, văzând o rezolvare în fiecare problemă și o posibilitate în fiecare imposibilitate”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
