FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLANGĂ-cronica

0
39

Romanul “Femeia care a uitat să mai plângă” (apărut la Editura Globart Universum, Montreal, Canada) este o bijuterie scoasă din sensibilitatea și gingășia sufletului autoarei Mihaela CD, o creație împletită din ficțiune, dar și realitate, pentru că, așa cum a afirmat chiar dumneaei în timpul evenimentului de lansare a acestei cărți, subiectul romanului e bazat pe o istorie de viață adevărată, povestită Mihaelei cândva de tatăl ei.

Ana, numele eroinei principale, a fost ales nu întâmplator, ci simbolic, întrucât i se atribuie atât de expresiv unei super-femei, jertfite de Destin sau Providență pe altarul bunăstării celor dragi și, în cele din urmă, și pe cel al propriei fericiri, atunci când, după nenorociri în lanț greu de imaginat și de crezut, întreaga ei ființă a devenit o stâncă de putere și neclintire, o femeie care, după atâta suferință, „a uitat să mai plângă”, întrucât durerea sufletului i s-a pietrificat și toate lacrimile i-au secat, curgând în râul învolburat al vieții sale, unul care a curs sălbatic aducându-i, printre urcușuri și coborâșuri, mai multe lovituri cu adevărat grele decât fericire.

Toate cele 17 capitole ale romanului ne prezintă o poveste reală, cu adevărat incredibilă și palpitantă, redând progresiv o soartă de om, de femeie, de mamă, cu care, ca cititor, te contopești și îi trăiești fiecare suferință, dar și clipă de scurtă fericire, iar asta în timp ce te transpui în lumea acelor eroi dintr-o epocă frumoasă, altfel, demult apusă, cu alte valori, țesute din eleganță, politețe și rafinament al ținutei și al sufletului oricărui personaj.

Fiecare detaliu este gândit și așternut pe hârtie cu o delicatețe ieșită din comun, care amintește de stilul elegant al lui Honoré de Balzac sau de cel realist al lui Guy de Maupassant, atunci când trăirile sunt redate în ascensiune, provocându-ne stări de tot felul, de la o extremă la cealaltă, dar, mai ales, marea dorință ca totul să se termine cu bine și să o vedem, în sfârșit, fericită pe Ana! 

Nimic nu e exagerat sau de prisos, toate detaliile sunt importante piese dintr-un puzzle, din totul întreg al narațiunii, pe care ajungi să o crezi ca fiind o istorie adevărată, cu tot cu partea fictivă a viselor și premonițiilor eroinei principale.

Poate fi o femeie care „a uitat să mai plângă” și FERICITĂ, după încercări atât de cumplite?

Vă îndemn să aflați răspunsul voi înșivă, dragi prieteni, citind această carte minunată, pe care v-o recomand cu toată încrederea și bucuria!

Felicitări profunde, admirație și prețuire, dragă Mihaela CD!

– Alexandrina Iurcu-Bălan –