Filmul „The Book Thief” si concertul The Flamenco Thief vor incheia Festivalul de Film Istoric Rasno

0
1
FFIR - The Book Thief - 10 august

FFIR - The Book Thief - 10 augustFestivalul de Film Istoric continuă la Rȃşnov cu filme de renume, concerte şi prelegeri, pȃnă pe 10 august. În acest weekend, organizatorii au pregătit pentru pasionaţii de istorie şi cinematografie producţii precum „Walesa: Man of Hope” (2013), „Cyril şi Methodius” (2013), „Barbara” (2012), „The Book Thief (2013)”, concerte cu Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Celelalte Cuvinte, Junetrip, The Flamenco Thief şi discuţii cu specialişti contemporani în istorie şi politologie.

 

În al doilea weekend al Festivalului de Film Istoric Râșnov, am propus celor prezenţi o combinaţie de documentare istorice, filme artistice şi concerte care ilustrează cu succes temele din acest an. În plus, am pregătit şi întȃlniri cu specialişti precum Radu Filipescu, Bogdan Olteanu, Ionuţ Dumitru sau Liviu Tofan, care vor dezbate istoria comunismului în Romȃnia şi momentul prăbuşirii lui”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râșnov.

Astăzi, ziua a început cu filmul german „Barbara” (2012), urmat de prelegerea lui Radu Filipescu cu tema „Disidenţă, opoziţie, revoluţie?” şi de proiecţia documentarului „U-MOR” (2014), în prezenţa regizorului Mihai Pîrcălabu. Ioan Gyuri Pascu va continua programul printr-o discuţie cu cei prezenţi, avȃnd ca subiect „Rezistenţa prin umor în spatele Cortinei”, şi va concerta la 20:00 în cetatea Rȃşnov, alături de The Blue Workers. Programul zilei va fi completat de pelicula cehă „Cyril şi Methodius” (2013), proiectată de la 22:00 în cetate.

Ziua de sâmbătă va aduce o serie de documentare şi producţii romȃneşti şi străine: „Război pe calea undelor” (2007), „The Medal” (1980), „Central Europe Goes to Freedom” (2013) şi „Walesa: Man of Hope” (2013). Cel din urmă film va fi proiectat în cetatea Rȃşnov, după concertul trupei Celelalte Cuvinte.

Ultima zi a festivalului începe în cinematograful Amza Pellea cu cele peste 3 ore şi jumătate ale filmului „Lawrance al Arabiei” (1962), urmat de documentarele „Patrimoniul Roşiei Montane” şi „Roşia Montană”. La 18:00, formaţia Junetrip din Cluj va organiza un eveniment multimedia, cu proiecţii de fotografii şi improvizaţie live. Festivalul de Film Istoric Rȃşnov se încheie în cetate, de la 20:00, cu concertul „Shoot The Moon” al trupei britanice The Flamenco Thief şi cu proiecţia celebrului film „The Book Thief” (2013).

Expozițiile speciale, „Corneliu Coposu, un învingător”, „Transnistria: temniţa limbii române“ și “Centenarul Marelui Război 1914 – 1918”, vor fi deschise şi în al doilea weekend al festivalului pentru cei pasionaţi de istorie.

Ediția 2014 a festivalului celebrează împlinirea a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluția din 1989 și 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984. Festivalul de Film de la Râșnov găzduieşte și Școala de Vară ASTRA, în cadrul căreia 15 studenţi şi masteranzi pasionaţi de istorie participă gratuit la toate evenimentele festivalului.

Festivalul de Film Istoric Râşnov a ajuns la cea de-a şasea ediţie, fiind organizat în Cetatea Râşnov şi în cinematograful Amza Pellea din oraş, și este unicul eveniment de profil din sud-estul Europei. Organizatorii festivalului sunt Primăria Râşnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale şi Asociaţia Mioritics.

Despre Festivalul de Film Istoric de la Râşnov

Râşnovul se identifică cu istoria cinematografiei româneşti, aici fiind locul în care s-au filmat o mare parte din filmele cu temă istorică ale cinematografiei româneşti. Acest festival de film contribuie an de an la impunerea oraşului Râşnov drept capitală a filmului istoric în România. Festivalul include proiecţii de filme şi documentare inedite, dezbateri cu istorici şi martori ai evenimentelor istorice, discuţii cu actori şi regizori, prezentări de carte, concerte şi expoziţii. Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro şi la www.facebook.com/filmistoricrasnov.

 

Producător: Primăria Orașului Râșnov;

Coproducători: Institutul European pentru Itinerare Culturale, Asociaţia Mioritics;

Parteneri principali: Uniunea Cineaștilor din România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Banca Transilvania, Clinica Zetta, Golin, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Lowe&Partners, The Advisers, Asociația Cultura Verde;

Parteneri: Institutul Francez, Ambasada Cehiei, Ambasada Slovaciei, Cărturești, Overground Music, Institutul Goethe, Institutul Român de Istorie Recentă, Fundația Calea Victoriei, Independența Film, RoImage;

Parteneri media: TVR 2, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Modernism, Cinefan, Dor de Ducă, Ralix, AaRC, Revista Timpul.