„Natura este creaţia lui Dumnezeu, iar cultura a omului”.
Sombart
Astăzi vrem să vedem Opera Metropolitană şi să vizităm Muzeul Metropolitan al Artei, şi din nou, dacă ne rămâne timp, Parcul Central al oraşului. Cel mai mare spațiu dedicat artelor dramatice, muzicii și dansului este Centrul Lincoln, reînnoit în 1960 și care include clădiri de locuit, Teatrul, Societatea muzicală, Societatea de filme, Filarmonica, Opera Metropolitană, Jazz, Biblioteca, Școala de balet.
Opera Metropolitană (The Metropolitan Opera) a fost fondată în 1880, având o altă locație față de cea prezentă. De-abia în 1966 s-a mutat în noua casă a Centrului Lincoln. Este formată din câteva clădiri, iar clădirea principală din mijloc include sala spectacolelor; a fost denumită ”Bijuteria oraşului, comoară naţională şi internaţională”. Lumea intră, probabil să cumpere bilete. Intrăm şi noi. Nu facem decât să ne uităm la arhitectura acestui mare hol de la intrare, după care ieşim. În faţa clădirii este o fântână arteziană, pe marginea căreia se aşează turiştii pentru odihnă sau filmare. Ne fotografiem lângă panourile din faţa Operei; privim afişele de pe aceste panouri. Premiera sesiunii de toamnă este în data de 3 octombrie: Faust de Charles Gounod. Citim: „Production Andrei Şerban”. Ne mândrim cu acest nume, care aduce un plus imaginii țării noastre, aici în America! Știm că regizorul român Andrei Șerban este inteligent, dotat cu o imaginație debordantă. Va fi o nouă montare a operei „Faust” în regia lui. De la începuturile Operei Metropolitane și până acum, s-au realizat șase astfel de montări, deci premiera va avea o semnificație specială în istoria operei newyorkeze. Până la editarea acestui jurnal, am aflat că spectacolul a fost „furtunos, devastator”.
Ne îndreptăm spre Muzeul Metropolitan de Artă (The Metropolitan Museum of Art) situat într-o enclavă a Parcului Central. Muzeele sunt locuri în care operele din vremurile trecute au devenit mituri, iar artiștii care le-au produs reușesc să bulverseze, cu adevărat, sufletele noastre. Pe frontispiciul clădirii vedem scris: „De la Cezanne la Picasso”. Începând cu data de 14 septembrie a anului 2006 şi până la data de 7 ianuarie 2007, au putut fi văzute aici și alte lucrări aduse din alte muzee. Expoziția este dedicată lui Ambroise Vollard, de origine franceză, colecționar, scriitor, și susținător al artiștilor tineri din vremea sa, sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Muzeul este deschis din 1872, are o colecţie de două milioane piese, ele datând din antichitate, din perioadele următoare şi ajungând până în zilele noastre. Forma muzeului este rectangulară, având o cale de acces în trepte, situată la mijlocul clădirii.
După urcarea treptelor, pătrundem printre coloane, în Sala Mare (The Great Hall). Aici sunt expuse pliante, se vând bilete se odihnesc cei care au parcurs muzeul. Biletul costă 20 de dolari. Sunt două intrări în sălile Muzeului, una în partea dreaptă şi alta în partea stângă. Întrăm şi vizităm primul etaj. Primele săli care se deschid ochilor noştri sunt cele ale Artei grecești şi romane; din arta greacă vedem sculpturi în marmură, piatră, lut, bronz, aur, argint, sticlă, lemn, fildeș, vase din ceramică neagră cu figuri roșii și ceramică roșie cu figuri negre, obiecte din bronz. Arta romană – sculpturi, bijuterii, giuvaere, pietre nestemate, obiecte din bronz, sticlă, tapiserii, manuscrise, fildeșuri, din perioada căderii Imperiului Roman și până la Renaștere. Prima figură care se dezvăluie privirilor noastre este Statuia de marmură a Războinicului rănit (Marble statue of a wounded warrior). Se presupune că este a primului grec care a pășit pe pământul Troiei – Protesilaos, fiul regelui Thessaliei. El ar fi ignorat avertizarea oracolului şi ca atare a fost primul om ucis în bătălie, de către Hector. În fiecare dintre sculpturi poți întrevedea sau ghici mai bine zis, un foc interior, o tensiune interioară care încearcă să se exteriorizeze, este ca și cum ar fierbe un lichid în interiorul trupului și vaporii sunt gata să se năpustească asupra cuiva din apropiere… Iar tu ești încordat, pregătit să primești vizual materializarea forței din interiorul statuii. Vedem statui romane distruse de barbarismul acelor vremuri. Și astăzi se mai distrug statui, în numele unui alt barbarism… Ne impresionează statuia din marmură a unei Amazoane rănite (Statue of a wounded Amazon); este o copie romană a celei originale greceşti. Ştim că în arta greacă amazoanele erau femei războinice din Asia Mică, descrise ca eroice luptătoare, întocmai ca Heracles, Achile şi Tezeus. Această statuie reprezintă o refugiată care şi-a pierdut armele în luptă şi sângerează dintr-o rană sub sânul drept. În ciuda situaţiei grave a trupului, faţa ei nu arată durerea, reţinerea emoţională fiind caracteristică artei clasice a secolelor V şi IV î.e.n. În partea opusă acestei statui este Statuia lui Diadumenos (Roman Diadoumenous Statue) din marmură, copie a celei grecești din bronz, din anul 430 î.e.n. Statuia a fost extrem de populară în perioada romană. Reprezintă un tânăr împodobindu-și capul cu o bandă, după o victorie într-o competiție atletică. Sculptorul grec Polykleitos of Argos a fost unul din remarcabilii artiști ai lumii antice, care a acordat o deosebită atenție proporțiilor corporale, frumuseții și armoniei. Următoarea statuie în faţa căreia ne oprim este Afrodita, zeiţa dragostei şi a frumuseţii, asimilată de romani cu Venus. Mă gândesc şi zâmbesc, cât de grea este această statuie şi cât de uşoară ar fi în braţele unui bărbat… ca o luntre pe apă…
