Vlad BOREAS
Iacătă-mă-s!!!
Eu sunt Omul comun! Muritorul de rând… drumeţul pocit! şi Anti-Eroul…
Priviţi-mă bine! Eu sunt responsabilul cu mentalitatea colectivă. Gloata… lipsită de personalitate sau orgolii… Turma!
Eu sunt cei mulţi! Şi proşti… (după cum spun unii). Obiectul de manipulat al ziariştilor. Subiectul preferat al sociologilor şi cobaiul oamenilor de ştiinţă. Firul de praf. Oceanul care înghite oricîte insulte şi umilinţe. Sau masa de manevră.
Eu sunt acela despre care se vorbeşte numai la plural şi la persoana a treia, care are numai valoarea unei cifre în statistici, un pronume nehotărît şi indefinit. Acei „nişte oameni”, care nu au scris niciodată nimic despre ei, care nu stăpînesc meşteşugul oratoriei şi care au lipsa de inspiraţie de a ieşi în stradă cînd vor să se facă auziţi.
Eu sunt a ceia pe care îi fură escrocii alde s.o. vîntu, aceia care se lasă duşi cu vorba de toţi cerşetorii politici. Eu sunt omul naiv care crede în morală mai tare decît în legi. Victima eternă a oricăror sisteme, chiar şi a celor egalitariste. SCLAVUL!!… Dar şi Monada!
NU mă veţi putea strivi. Pentru că mai mic decît sunt acum nu pot deveni! Iar fără mine, lumea se prăbuşeşte. Eu, acesta…, în umilinţa şi în umbra turmei mele am ajuns la un nivel de conştiinţă mai înalt decît al multora dintre cei care se cred stăpîni.
***
Îmi doresc…
Să devin autonom ca fiinţă. Să nu depind de nici un angajator, de nici un bancher, de nici un conducător sau alt semen de-al meu. Să pot locui, să mă pot mişca şi să pot lucra fără să depind de nimeni, fără să poată cineva să pună presiune pe aceste aspecte ale vieţii mele. Să nu se mai îmbogăţească nimeni pe seama existenţei sau a muncii mele.
Să construim un alt model de organizare socială în care calităţile umane să fie cele care dau valoare unui ins şi nu banii, tupeul, sau agresivitatea. Să revizuim şi să corectăm ierarhiile şi să facem din organizarea noastră „echivalentul unei opere de artă”.
Să ridicăm deasupra capetelor, drept ideal, modelul uman al creatorului şi să rîvnim cu toţii către el. Nu toţi îl vom atinge personal, dar o vom face ca specie, prin aceia dintre noi care vor reuşi.
Eu, omul comun, vreau să evoluez! Şi dacă altfel nu mă lăsați, atunci schimb întregul sistem de raporturi al cărui centru sunt.
Pentru că…
Pentru că vieţuirea într-un sistem social care funcţionează ca un dat implacabil şi are tendinţe hegemonice, mă umileşte ca fiinţă raţională şi-mi neagă puterea creatoare. „Cea mai bună dintre lumile posibile” nu e o lume bună. Eu pot să construiesc o alta! Sunt liber numai dacă îmi păstrez dreptul de a alege!
Sunt milenii de când tot aştept de la conducătorii gloatelor un ideal, care să ne unească şi să ne înalţe. Dar, cu cîteva excepţii punctuale, n-am avut parte în toată această istorie decît de ciobani care au stat cu bîta pe spinarea mea şi n-au văzut în mine decît o turmă de muls, exclusiv pentru gloria şi confortul lor personal. Acum mi se pregătesc alţi stăpîni. Mai înalţi! Şi mai inaccesibili! Tirania, sclavia fac parte şi azi din modul nostru de viaţă. Sunt mai subtile, mai perfide dar nu mai puţin tragice.
Numai că suntem sclavi pentru că aşa alegem noi să trăim!!
Am dobîndit gîndirea. Avem uneltele necesare. Am putea fi sublimi! Admirabili…, şi noi ne batem joc de noi înşine zi după zi, de atîtea milenii!!
Eu, unul, m-am săturat să văd cum umilesc statutul de OM toţi drogaţii, beţivii, cerşetorii şi ticăloşii, anomaliile naturii şi degeneraţii. Dar m-am săturat şi de indecenţa unei găşti de parveniţi agresivi care dă totul pe nimic şi-şi cumpără fericirea prin plăcerile unui singur astăzi. M-am săturat şi de popii care-şi ascund lăcomia în spatele unei predici despre nemurire şi de poeţii care-mi cîntă despre iubiri ideale, cînd ei se călăresc prin toate cotloanele… Dar cel mai tare m-am săturat de saltimbancii politici care se joacă cu mine de-a drepturile omului, cînd nu fac decît să mă ţină într-o sclavie cît mai adîncă. M-am săturat de toată ipocrizia şi făţărnicia în care ne simţim confortabil !!! Sau poate că m-am săturat de deruta şi de fatalismul unei turme lipsite de personalitate, care acceptă să trăiască de azi pe mîine şi rabdă oricîtă obidă.
Nu suntem nici pe departe atata de minunaţi pe cît ne-ar plăcea nouă să credem. Sfinţenia ne este încă şi mai străină! Dar dacă tot am ajuns să conştientizăm asta, haideţi să vedem ce bine putem săvîrşi ca să dăm un sens întîmplării că suntem! Pentru că, în esenţa noastră profundă nu suntem, totuşi, iremediabil răi…
Tu, neam al meu…
În anii tăi de rînd ai voie să fii cum vrei tu: şi nătîng şi leneş… sau umil şi dezbinat.
Dar în orele tale astrale te conjur să fii exemplar!!
Vino lîngă umărul meu ca să zidim o altfel de lume.
Una izvorîtă din sevele tale nebănuite şi sacre.
