Angela mă priveşte resemnată, iar glasul ei sună a dangăt de jale.
Viaţa sa clădită pe renunţări şi compromisuri a sculptat în incinta frunţii brazde de riduri care, curios, nu i-au estompat frumuseţea, dându-i chiar o formă distincţională unică.
Ochii ei albaştrii sunt duri ca lama de oţel, iar fântâna lacrimii a secat în urma ” divorţului” deliberat de amanatul ei, pentru a nu-i compromite cariera politică.
Între timp, egoismul masculin a triumfat, iar el le-a dat toate pe una, care se denumeşte: “FUNCŢIE” !
Nopţile de dragoste şi-au luat zborul fiind înlocuite cu şedinţe nocturne de taină unde se puneau la cale afaceri, destituiri şi renumiri. Micul “Napoleon” avea în traista sa bastonul de “mareşal şef”, pe care îl lustruia cu migală şi sârguinţă în dorinţa transformării lui în sceptru.
Când mediul deveni prielnic, făcu un pas în faţă şi se prezentă ca revoluţionar cu merite deosebite şi căpătă cu această ocazie prima sa sinecură la vârf.
Apoi, se înscrise automat într-un partid cu pondere pe care-l trădă la prima ofertă serioasă a altuia. Doritor de facere a politicii la zi, ulterior, schimbă partidele precum caii la căruţă, savurând ciclic, satisfăcut, victoria dintr-un jilţ decizional al altui partid.
Doctrinele, ideologiile şi principiile deveniră, treptat, elemente irelevante şi căzură brusc în derizoriu atunci când scopul esenţial al vieţii sale se materializă în accedere pe coordonate machiavelice.
Gândind în perspectivă, el ştia foarte bine că “prostimea” putea fi prostită şi la viitoarele alegeri , că doară ei, parte electorală , nu aveau de unde vorbi cu Angela, pentru a le confirma, că el nu are nimic sfânt şi demn în interiorul fiinţei şi că la căpătâiul său existenţial stau minciuna şi abandonul.
Angela fu trecută în repertoarul lui la capitolul ” FOSTE” , iar la capitolul dorinţe caligrafie apăsat “VÂRF” !
Ea aflase, şi îmi povestea fără ocolişiri, râzând sincer, cu faţa destinsă într-o superbă înţelegere a mişelului care jonglează cu sentimentele omului de bună credinţă şi cu buzele strînse într-o nevinovată şi jenată şoaptă: “Asta e ! Să-i dea Dumnezeu multe funcţii, iar de va dori cândva să se întoarcă la mine, dragostea mea îi aparţine”.
Şi…atunci m-a copleşit ideea că mai există şi oameni buni care ştiu să ierte fără a cere ceva la schimb.
Şi Angele mai sunt, cu siguranţă !
Datorită ei şi altor anonmi nu suntem, încă, pierduţi !
