Adolescenți de port constănțean chiulind de la școală pe digurile ce mărgineau bazinele cu dane de acostare, făceam rost din când în când de câte-o cutie cu biscuiți uscați, marinărești, pe ambalajul negricios al cărora era pusă stampila exclusivistă „Fur die Kriegsmarine”. Tot așa cum, mărginită de liniile rectangular întinse de la aripile vulturului german, ea stătea pe afișele care interziceau (verboten) intrarea în anumite zone sau trecerea peste anumite bariere, stampila etichetele ce numerotau lăzile cu muniții, pavoaza vedetele rapide, sau sigila vagoanele cu alimente; într-un cuvânt: AMPRENTA!… Amprenta sacii de făină, pungile de ersatz, ambalajele medicamentelor „Farbenindustrie”, cearceafurile și izmenele pe care le vindeau pe șest militarii germani; sau, chiar și calupurile de ciocolată ce ne lăsau gura apă. Fur die Kriegsmarine era, de fapt, amprenta generală pusă de ocupația nemțească a portului; dar pentru noi, la vârsta noastră, era amprenta deliciului rezervat rasei superioare în pachetele de biscuiți sau de ciocolată a căror rație era făcută pentru bucuria lor personală, noi întrecându-ne-n cules când cădea vreo firimitură.
După război, când portul s-a înveselit cu pavoazele vioaie ale armatelor învingătoare, amprentarea cu Fur die Kriegsmarine ne-a mai descoperit, postum wermachtului , încă un deliciu rezervat rasei lor, din care ne era dat și nouă să ne-nfruptăm. Pentru că celebrul Domn Braia – care ținea pe strada Costache Negri o elagantă casă de rendez-vous ce avea chiar telefon pentru programarea la etaje, dar și chichinețe la demisol pentru pârliți ca noi – ne oferea preț redus la acele protejate ale sale care se cam uzaseră în timpul războiului și fuseseră înlocuite cu prospătură pentru marinarii armatelor aliate ce frecventau saloanele de la mezanin și etaj. Acolo, în subsolurile și demisolurile de pe străzile Mircea și Costache Negri, a aspirat generația noastră către niște locuri mai intime ale anatomiei feminine, remarcând, pe lângă părul pubian, amprentarea cu tușul de neșters al aceluiaș Fur die Kriegsmarine. Cel pe care, când eram mai mici și la trup curați, îl căutam tânjind doar la deliciile ciocolatei și biscuiților. Mai apoi însă, crescând până la vârsta de amor tarifat, plăteam holbâdu-ne și noi ca băieții la acele intimități. Iar bietele nerușinate cărora, poziția profesională, tocmai acest amănunt li-l dezgolea mai mult, înjurau amintirea de care nu se mai puteau spăla, lăsată de foștii lor clienți, simțind nevoia să se explice: Unele explicau că dangaua amprentată era un certificat de sănătate pentru buna utilizare a obiectului muncii, în vreme ce altele, mai pornite, pretindeau că exista o conotație de politică nazistă a rasei, fiindcă, dacă de la o asemenea amprentare ar fi apărut un urmaș , wermachtul s-ar fi sesizat imediat și l-ar fi luat în trupa de copii binecuvântați cu semnul rasei superioare. Ba, în contextul luptei antifasciste a popoarelor după exemplul măreței Uniuni Sovietice, ele chiar insistau cu o asemenea explicație, povestind ce i se întâmplase „unei colege” nesupuse; fiindcă moașele primiseră ordine speciale în acest sens.
Iată că, fără să caut în mod special vreun înțeles actual, îmi amintesc toată tărășenia cu istorica plăcere de amprentare specifică acestor confrați ai noștri din Uniunea Europeană, tocmai acum când, un important lider al ei ne vorbește senin, duios și, bineînțeles, cât se poate de european democratic, despre metoda ca atare ce vrea neapărat să o vadă aplicată: Domnul Elmar Brok , care este un tip spălățel, cu expresie concupiscentă în mustața blonzie amintind de Profesorul Unrat al lui Heinrich Mann, Președinte al Comitetului pentru Afaceri Externe din Parlamentul European și membru de vază al partidului condus de Doamna Merkel.
Nu bag mâna-n foc dacă o fi și la el doar o amintire plăcută, ca la mine cu biscuiții, ciocolata și… celelalte. Sau bărbăția lui beneficiind de vreun reflex erectil pavlovist când vede amprentări. Sau, cine știe: de o problemă originară; de o structurare în ADN; de vreo genealogie care, în electoralul germanism al Domniei Sale, pornește tocmai de la vreo asemenea amprentare descoperită de moașă în locurile intime ale vreuneia dintre antecesoarele care-i girează filiația.
Heil, unsere „Fur die kriegsmarine”!