In cursul zilei de joi, 4 februarie 2010, National Weather Service (NWS) a publicat o avertizarea meteorologica de „Blizzard” – o furtuna de zapada exceptionala, incepand de vineri, 5 februarie ora 10,00 AM pana sambata 6 februarie ora 7,00 PM. Ca urmare, guvernatorii statelor Virginia, Maryland si Delaware au declarat stare de urgenta pentru ziua de vineri, 5 februarie 2010 si au convocat garda nationala. Scolile si universitatile au fost inchise, iar acolo unde a fost posibil, companiile au chemat angajatii la posturi cu o ora sau doua mai devreme fata de programul obisnuit. Pentru angajatii din birouri s-au luat masurile necesare pentru ca acestia sa poata lucra de la domiciliu.
Este a doua furtuna de zapada a acestui sezon, extrem de puternica, periculoasa si neobisnuita pentru aceste state de pe Coasta de Est a Statelor Unite. In data de 20 decembrie 2009, o furtuna de zapada similara, a condus la depuneri de zapada de 24 inches in Washington DC (64 cm). Daca zapada depusa astazi in capitala Americana va atinge 75 de centimetri (29,5 inches), va fi doborat recordul care dateaza din anul 1922.
Datorita acestor avertizari de furtuna, populatia a luat cu asalt supermarketurile joi seara si vineri dimineata, temandu-se de o paralizie a transporturilor. Joi seara la orele 19,00 in Nordul Virginiei si suburbiile DC-ului, rafturile magazinelor erau goale. In Walmart, Samm’s Club, Giant si Global Food nu se mai gaseau deloc paine si produse de patiserie. Apa plata si minerala se terminasera, iar stocurile de carne, bauturi racoritoare, lactate si conserve erau vizibil diminuate.
In cursul noptii de joi spre vineri stocurile de marfa au fost refacute, iar vineri dimineata populatia a iesit la aprovizionare de la primele ore ale diminetii. Vineri la orele 13,00 majoritatea companiilor din nordul Virginiei, DC si sudul statului Maryland, au fost inchise din cauza vremi nefavorabile. Angajatii au fost trimisi acasa urgent, iar celor care locuiau la mai mult de 70 de mile fata de locul de munca, li s-a recomandat sa se opreasca la un hotel, pentru a nu se expune pericolului, compania angajatoare urmand sa le deconteze cheltuielile.
Ninsoarea a inceput vineri dimineata, la ora 10,00 AM si a continuat timp de 30 de ore fara oprire. Stratul de zapada s-a tasat sub propria greutate si a atins, in medie 26 inches (66 cm). Pe alocuri, in North Virginia si West Virginia, stratul de zapada masoara 35 inches(89 cm) datorita cumularii cu caderile de zapada de miercurea trecuta (6 inches).
In cursul acestei noptii se anunta viscol si temperaturi extrem de scazute pentru aceasta zona geografica si aceasta perioada a anului, intre 10 si 25 grade Farenheit ( -5 si -12 grade Celsius). Maine dimineata strazile vor fi acoperite de gheata si polei, iar in cursul zilei de marti meteorologii anunta o noua furtuna de zapada. Furtuna de zapada de marti ar putea sa ridice grosimea stratului de zapada din capitala Americii pana la 50 inches (127 cm). Fenomene meteorologice de aceeasi natura, insotite de caderi de zapada masive, s-au semnalat in DC in urma cu peste 100 de ani, in iarna anului 1898 – 1899.
La aceasta ora toate autostrazile, arterele principale din capitala americana si drumurile nationale sunt curatate partial, iar drumurile secundare si aleile din cartierele de locuinte sunt curatate superficial. Pe I-395 si I-495 Capital Beltway, cele mai aglomerate sosele din Washington DC, astazi era liniste, o situatie stranie, aproape incredibila pentru localnici. Autoritatile au anuntat ca mai au nevoie de minim 24 de ore pentru curatarea integrala a tuturor arterelor din Washington DC si zonele adiacente.
Aeroportul International Dulles (IAD) este inchis din cauza vizibiliatii scazute. Mai mult de 200 de zboruri au fost anulate in ultimele 36 de ore si nu se stie cu exactitate cand se va intra in regim normal de functionare. Un hangar a cedat astazi pe IAD sub presiunea stratului de zapada. Din fericre, nu s-au produs daune materiale majore si nu au fost victime.
Pasagerii blocati in aeroportul International Dulles au fost transportati la hoteluri din apropiere imediat dupa curatarea arterelor principale de acces in aerogara. De asemenea, aeroportul Ronald Reagan este inchis, de asemenea, din cauza conditiilor meteo nefavorabile. In urma cu cateva ore, in NE Washington DC o biserica s-a prabusit datorita greutatii stratului de zapada de pe acoperis. Din fericire, peretii laterali au cazut spre interiorul cladirii, fara sa afecteze si alte cladiri din imediata vecinatate. Echipaje de politie si pompieri au luat masurile de urgenta si au inchis accesul in zona afectata.
Intr-un hotel din Gaittersburg MD, participantii la o conferinta au fost nevoiti sa-si prelungeasca sejurul din cauza furtunii de zapada. Sederea prelungita la hotel a devenit un motiv de distractie. Impreuna cu reporterii trimisi de catre posturile de televiziune pentru a transmite stiri live, oaspetii hotelului au facut schi fond si s-au plimbat cu snowmobilul. De asemenea, ei au acordat interviuri si au masurat stratul de zapada din sase in sase ore pentru diferite buletine meteo. In aceasta seara, oaspetii hotelului si reporterii vor organiza o petrecere in pijamale la barul hotelului.
Plugurile au circulat neincetat noaptea trecuta si astazi, pe toate arterele principale si secundare, dar foarte putina lume s-a incumetat sa iasa din casa. Dupa ce ninsoarea a incetat, trupele speciale ale garzii nationale au inceput sa sape culoare pietonale spre pietele cu magazine alimentare pentru a inlesni circulatia cetatenilor in caz de extrema urgenta. Masinile mici, tip Sedan sunt complet ingropate in zapada, iar masinile 4×4, SUV si truck se deplaseaza cu dificultate. Astazi viteza maxima atinsa pe autostrazile din Virginia a fost foarte redusa, 40 mile/ora (echivalentul a 64,3 km/ora).
O parte dintre spitalele din Washington DC Metropolitan Area anunta ca accesul la camerele de urgenta este posibil numai cu autoturisme de teren. Cabinetele medicale individuale din zona au anulat toate programarile si le-au amanat cu o saptamana, respectiv pana vinerea viitoare. O parte dintre serviciile administrative raman inchise saptamana viitoare luni si marti, anunta postul de televiziune NBC Washington News.