GALA ARTELOR ediția a -3 a,o sărbătoare a excelentei și a sufletului!

0
30

Zi superbă și însorită a lunii gustar, 27 mai precis, grădina de vară a Domeniului Roman  fiind pregătită și decorată pentru festivitatea ce urma să aibă loc în după-amiaza acelei zile, GALA  ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR ediția a 3-a, ocazie cu care revista de artă și cultură POEZII PENTRU SUFLETUL MEU își aniversează 3 ani de existență în format tipărit și 4 ani de exista  on line.

Desigur așa cum semnificația lui gustar se referă la belșugul roadelor ce sunt oferite de livezi și câmpii voi face o paralelă privind belșugul în numărul Diplomelor de Excelență oferite laureaților acestei de-a 3-a ediții a GALEI ARTELOR în semn de recunoștință,  pentru merite deosebite în păstrarea și  promovarea culturii, a valorilor și a tradițiilor românești, aici pe tărâm canadian.

O amplă festivitate ce a adus în fața publicului 62 de laureați la cele 6 secțiuni: scriitori, arta și design, media/regie/ film, interpreți, instrumentiști  și  romani cu care ne mândrim, iar în acest context doresc să menționez complexitatea organizării evenimentului pentru ca totul să se desfășoare în cele mai optime condiții. O armată de oameni inimoși și sufletiști și-au adus aportul la pregătirile tehnice și decorative înaintea sosirii oaspeților.

Ora 15.00 fiind anunțată pentru începerea festivității sosesc și primii invitați, doamne cu rochii de seară alături de domni eleganți  cu papion sau cravată  pășesc pe aleea de covoare roșii  de la intrare,  într-o atmosferă de mare sărbătoare fiind  primiți cu un pahar de șampanie rece și o revista Poezii pentru sufletul meu . Rând pe rând sosesc alți și alți  invitați astfel că în scurt timp grădina de vară a Domeniului Roman părea neîncăpătoare numărului mare de participanți sosiți.  La sosire invitații au fost conduși  la mesele  și locurile  desemnate de gazdele noastre  staff-ul Domeniului Roman, apoi  s-au ciocnit pahare, s-au strâns mâini și s-au făcut poze pe covorul rosu. Pe fețele radioase și  zâmbitoare, puteai citi satisfacția și bucuria  revederii cu prieteni dragi sau cunoștințe din comunitatea românească iar unii oaspeți au venit însoțiți de prieteni de alte naționalități pentru a împărtăși cu ei emoțiile decernării diplomelor și atmosfera înălțătoare a unui asemenea moment.

Era mai mult decât palpabilă  energia pozitivă debordantă ce învăluia atmosfera Galei. Razele soarelui despicate în zeci de fasciculi de frunzișul pădurii păreau niște lasere imense aurii provenite din fundalul scenei decorat de verdele crud al pădurii de arțari. Clinchetul paharelor de șampanie se îmbina armonios cu trilul de păsări pentru a creea o odă a bucuriei, a revederii și prieteniei sincere. În această splendidă ambianță distinsa prezentatoare,  doamna Edviga Iordachi  si-a facut  aparitia pe scena pentru deschiderea Galei,  rostind cuvântul de bun venit! Dupa un  binemeritat ropot de aplauze aceasta a făcut o scurta  prezentare a programului serii  prima parte a programului fiind  atribuita  prezentării laureaților,  intercalata cu luări de cuvânt,   momente artistice  si lansarea antologiei Galaxy, urmând ca  în a doua parte  scena să revină în întregime artiștilor. 

Primul invitat în scena a fost Maestrul Marius Baețică virtuoz violonist care a încântat publicul cu frumoasa melodie Adagio,  fiind îndelung aplaudat de public. A urmat apoi  pe scenă poetul  Lilian Curevici, care a recitat propria creație, poezia  intitulată ”Lui Eminescu”. La scurt timp am fost eu invitat la microfon în calitate de  senior editor al revistei Poezii pentru sufletul meu  si al  editurii Globart Universum, editura  ce a publicat  antologia Galaxy  lansata  la Gala.

In speech-ul meu am adresat mulțumiri oaspeților, referindu-ma  apoi  la realizările editurii Globart Universum și  punând accent pe antologia Galaxy în 4 volume cea mai recentă și grandioasă antologie literara  care reunește între coperțile  sale 147 de autori români de pe întreg mapamondul realizând astfel și lansarea oficială a celor patru volume.

Tânăra interpretă de muzică ușoară Cristiana Damian sosită din România a urcat pe scenă pentru a încânta publicul cu superba melodie ”Tu n-ai avut curaj” ,satisfacția publicului fiind confirmata  de un  ropot prelungit de aplauze . Artistul profesionist al teatrului muzical  din Montreal, domnul Leonid Șaramet a fost  ovaționat fiind  mult apreciat de public  în urma  unei superbe  interpretări  profesioniste a celebrei  operete O SOLE MIO.

Dupa aceste momente artistice prezentatoarea Edviga Iordachi a făcut o scurta prezentare scriitoarei Mihaela CD concluzionând ca datorita  faptului ca  a fondat revista Poezii pentru sufletul meu în 30 octombrie 2018, noi avem acest eveniment aniversar  și anume  Gala  Artelor ! Mihaela CD invitată la microfon,  a făcut  o prezentare generală a revistei neuitând sa mulțumească tuturor celor implicați în organizarea, logistica, redactarea, editarea, tiparirea, transportul  revistei, a mulțumit colaboratorilor, posturilor de radio, revistelor partenere si  tuturor celor care  au  făcut prin aportul lor  ca aceasta revista sa continue sa existe, neuitând nici de cei care au ajutat la organizarea  și  realizarea Galei Artelor.

Acest eveniment de anvergura presupune un efort susținut  și de durata deoarece Gala  Artelor nu se desfășoară doar ca și eveniment cultural artistic și aniversar la Montreal ci și în revista on line  fiind  un moment festiv pentru toți colaboratorii din lume,  care iată coincide  pentru a doua oara cu Ziua Limbii Romane,  prilej cu care  Revista Poezii pentru sufletul meu si Editura Globart Universum  oferă diplome  și premii  pe mai multe categorii. In discursul sau,  Mihaela CD, a precizat ca listele cu toți laureații GALEI ARTELOR vor fi publicate atât în revista  on line cât și în revista  tipărită numărul 10/2022 după care a anunțat  ca urmează  momentul mult așteptat  al  decernării  premiilor, GALA LAUREAȚILOR.

Prima secțiune a fost cea a  scriitorilor fiind  prezentați fiecare cu o scurta introducere urmata de decernarea Diplomei de Excelenta, un scurt cuvânt al laureatului  și o fotografie.  Bucuria  și lacrimile de fericire, emoția din glas și aplauzele  publicului au confirmat  încă o data atmosfera înălțătoare a unui astfel de moment de recunoștință și apreciere. Laureații au fost felicitați și îmbrățișați de cei dragi, au primit buchete de flori iar clipele de bucurie vor rămâne cu siguranță  amintiri de suflet. 

Au urmat apoi alte trei momente artistice  prezentate  rând pe rând de charmanta prezentatoare doamna Edviga Iordachi . Solistul  și fondatorul, ansamblului  de copii ”HOOLA HOP” domnul Slava Lapin cel care scrie și  muzica, face și  versurile, face aranjamentele și filmările,  a interpretat  melodia :”Toamna,  dragoste” urmat  de Elena Gradinaru o buna prietena  si susținătoare a autoarei  MIHAELA  CD, care a  recitat  poezia ”N-am timp ca să fiu nefericită” aparținând autorei Mihaela CD iar apoi Téa, o tânăra artista de numai 12 ani, a incantat publicul  cu melodia ”Toamna” din repertoriul formației Hoola Hop, fructul creației lui Slava Lapin.

A doua secțiune  a Galei Laureaților a fost  arta și design , invitând pe scena, artiști și designeri de vârste diferite, de la juniori care realizează desene, grafica și pictura digitala, continuând cu designeri  în domeniul floral și vestimentar  pana la  seniori, artiști consacrați în pictura pe pânză și icoane pe sticla. Unii dintre laureații Galei se aflau pentru prima data pe scena Galei Artelor, dar alții continuându-și activitatea erau deja la a  doua  sau a treia participare fiind răsplătiți pentru meritele lor. Atmosfera  de bucurie și zâmbete era contagioasa, iar fericirea plutea în aer.

Binecunoscuta interpreta  de muzica populara Paula Alecu a  incantat audienta cu melodia ”De-ar ști cucul sa vorbească” după care  poeta Mihaela CD a recitat poezia creație proprie ”Lăsați-mi  versul”, ambele fiind răsplătite cu aplauze generoase ale publicului. A urmat apoi ce-a de-a treia secțiune a Galei Laureaților : media /regie/ film fiind invitați pe scena  realizatori de emisiuni, jurnaliști și editori de imagine, fiecăruia  fiindu-i prezentata pe larg activitatea. Bucuria publicului,  s-a manifestat  nu doar prin aplauze ci și prin zeci de apare de fotografiat care  pozau și filmau  momentele de trăiri incandescente ale Galei.

Talentatul Dacian Iucu a recitat și interpretat într-o maniera proprie, originala,  poezia autoarei Mihaela CD  ”Dati bunătate” fiind și el răsplătit de  minunatul public  urmat apoi de doua momente muzicale deosebite: Îndrăgita solista Catalina Mirica  a interpretat  melodia ”Nouraș ”, o melodie ce ii scoate  în evidenta deosebitele calități vocale  fiind bine primita  de public și  apoi solista de muzica populara Aurelia Micu  Carvatchi care a interpretat melodia ””Pe parau cu pietricele”  fiind acompaniata  de soțul sau  virtuozul violonist Codrut Carvatchi si  la clape de binecunoscutul  instrumentist  Iulian Gugu. Aceste momente muzicale au  fost savurate pe deplin de public care i-a  aplaudat și i-a ovaționat pe  minunații artiști.

A urmat a noua  secțiune a Galei Laureaților când au  fost  invitați în scena interpreți  de toate vârstele și  din toate genurile muzicale. S-au evidențiat tinere talente, soliste  în plina ascensiune, copii cu un talent excepțional care fac muzica  din pasiune dar cu rezultate uimitoare,  fiind câștigătoare la diverse festivaluri și concursuri dar și cântăreți deja consacrați , iubiți și apreciați  de întreaga comunitate fie ca  sunt soliști de opera, opereta, muzica populara sau muzica ușoară. Este greu de  descris în cuvinte atmosfera  înălțătoare, energia pozitiva  și vibrațiile sufletești care se simțeau.Toată lumea zâmbea, era o atmosfera de fericire generala,  se ciocneau pahare, se  felicitau,  momente grandioase și  de înaltă trăire în armonie cu natura.

Soprana Felicitas Bordeianu Istoc a ridicat  și mai mult atmosfera incandescenta în care se afla întreg auditoriul Galei, cu interpretarea absolut superba a  operei Habanera din opera Carmen de Bizet urmata fiind de poetul  cantautor Cristian Pavel  care a interpretat la chitara o creație proprie: ”Nostalgii de toamna”Încântarea publicului care aplauda frenetic a fost motivanta pentru  artiștii care se perindau pe scena  iar tânăra solista Alice Rancu  care a interpretat melodia ”Cuvinte Magice ” aparținând lui Slava Lapin a fost însoțită  și de  luminițe de  telefoane sau brichete  care luminau  din  public ca  niște licurici.

Cea de a 5-a secțiune a Galei Laureaților  i-a cuprins pe instrumentiști și la fel ca și la celelalte secțiuni  au fost invitați mai întâi  juniorii apoi cei consacrați. In  secțiunea instrumentiștilor s-au remarcat  profesioniști valoroși  ce cânta la : pian, vioara, chitara acustic , flaut, saxofon, chitara bass, muzicuță, fluier, oboi, etc Fiecare laureat a fost prezentat  cu povestea sa de viata, cu realizările sale  și fiecare a avut  ocazia sa spună câteva cuvinte publicului. Seara se lăsase  pe nesimțite peste gradina de vara a Domeniului Roman  și privind de pe scena gradina de vara  părea un dans  prelung de lumini, o feerie de steluțe și aplauze.

Dupa binemeritatele felicitări oferite laureaților, diplome, flori, aplauze și fotografii , a urmat un nou calup de momente artistice. Binecunoscuta  scriitoare Carmen Ionescu a recitat o superba  poezie creație  proprie intitulata: ”Romanește” iar după binemeritatele aplauze,   cântărețul de muzica folk Gabriel Roberto  Samoila a  interpretat  melodia :”Lacrimi pentru tatăl meu” cu un impact  minunat la publicul  care  nu obosise și aplauda frenetic.

Talentatii instrumentisti  Codrut Carvatchi si Iulian Gugu au oferit publicului un mini  recital”Cafe concert” de muzica instrumentala  iar binecunoscutul instrumentist  Mircea Gheorghescu  a interpretat la fluier câteva melodii din folclor  fiind cu toții însoțiți  de aplauzele publicului generos.

Cea de a  6-a secțiune a Galei Laureaților a fost secțiunea : Romani cu care ne mândrim și care  cuprinde personalități din domeniul sportului, învățământului, culturii și științelor care  prin rezultatele excepționale  și prin merite deosebite  ne fac sa fim mândri  ca suntem romani dar și susținători ai comunității culturale, oameni de bine care  ajuta și participa la  organizarea evenimentelor culturale, oameni care ne fac cinste  și care au demonstrat ca sunt  romani cu care ne mândrim!

In comunitatea noastră a romanilor din Montreal și  din împrejurimi, sunt foarte multi oameni talentați în diverse domenii, sunt oameni minunați care  stau în umbra deși fac foarte multe lucruri frumoase pentru comunitate. Avem copii talentați,  avem copii campioni, avem  copii olimpici,  suntem o  comunitate cu foarte mult potențial  care trebuie scos la lumina și trebuie evidențiat și aplaudat.

Un moment extrem de emoționant și înălțător l-a constituit momentul tortului cu artificii  fiind decorat cu însemnele Galei Artelor Ediția a 3-a . In timp ce  artificiile își împrăștiau licuricii în văzduh întreaga gradina a Domeniului Roman răsuna  la unison ”La multi ani, Sa trăiți o mie de ani ” melodie a îndrăgitului  interpret Radu Ile iar laureații grupați pe doua rânduri  afișând Diplomele de Excelenta, zâmbeau multitudinii de aparate foto pentru fotografia de grup. O explozie de bucurie și urale învăluia incendiar momentul festiv  stropit din belșug cu șampanie.

In a doua parte  a Galei Artelor  minunații artiști  au dăruit momente  muzicale de excepție publicului, pana la ore târzii din noapte. In aceasta ambianta efervescenta ne-a venit greu sa ne despărțim unii de alții dar într-un târziu ne-am luat la revedere și ne-am îmbrățișat spunându-ne Pe curând. Cu siguranță  momentele Galei Artelor Editia a 3-a vor  avea un loc special în sufletele celor prezenți si vor constitui amintiri de neuitat.

Doresc să adresez tuturor laureaților GALEI ARTELOR cele mai profunde FELICITĂRI cu marea rugăminte, să continuați ce știți să faceți mai bine indiferent de domeniul de activitate, dar mai cu seamă să ne faceți mândri că suntem români ori de câte ori veți avea ocazia! Vă mulțumim din suflet pentru că ați acceptat să ne onorați cu prezența!Lucrurile frumoase se realizează cu oameni și pentru oameni cu inimi și suflete frumoase! Doar uniți și prin implicare vom realiza lucruri trainice și mărețe!💙💛❤️

Aduc mulțumiri tuturor celor care au fost prezenți la Gala Artelor Editia  a 3-a, invitați de onoare ai laureaților și distinșilor oaspeți care au dorit să ne fie alături la frumosul eveniment. Doresc să felicit și să adresez mulțumiri pentru timpul lor prețios  tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, colaboratorilor noștri jurnaliști Ana Maria Surugiu, Adrian Ardelean școlii Junimea Romana, redacția Editurii Globart Universum, echipei Universum Vip Studios, tipografilor, staff-ului responsabil cu audio-vizualul, fotografilor și gazdelor noastre de la Domaine Roman!

Bunul Dumnezeu să vă fie alături în tot ce faceți,vă așteptăm cu același entuziasm,profesionalism și recunoștință la ediția a 4-a!

Johnny Ciatlos Deak

senior editor Globart Universum 

membru al Uniunii Jurnalistilor Independenti din Romania