Gala „Celebrităţile Anului” în ţara lui Cervantes

0
50

Prima ediţie internaţională

Premiatii_Gala_Celebritatilor_Spania_2010După Italia, „Gala Internaţională a Celebrităţilor”, organizată de către Televiziunea Română, Professional Celebrity, cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni s-a desfăşurat şi în Spania, vineri 3 decembrie 2010 în Salonul de Festivităţi al Facultăţii de Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Complutense din Madrid.

 

Gala „Celebrităţile Anului” se desfăşoară în România de patru ani timp în care a reuşit să aducă în atenţia publicului sute de personalităţi îndrăgite din toate domeniile de activitate. Începând cu anul 2010, aceasta se desfaşoară şi la nivel internaţional. În cadrul spectacolului de la Madrid, au fost decernaţi cu „Trofelul Celebrităţii” români şi spanioli care au contribuit la dezvoltarea relaţiei dintre România şi Spania, în special prin implicare socio-culturală, popularitate, activitate academică, jurnalistică şi economică.

Pe lista celor care au fost premiaţi s-au mai aflat, printre alţii, îndrăgitul cântăreţ Julio Iglesias, fotbalistul Iker Casillas, alături de alte personalităţi precum Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, cântăreţul Costel Busuioc, dirijorul Orchestrei Filarmonice a Universităţii din Alicante-Mihnea Ignat şi fostul mare fotbalist şi golgheter al Universităţii Craiova, Gică Craioveanu. Acesta a primit premiul pentru realizările sale atât în perioada cât a fost jucător în Primera Division, cât şi după retragerea sa de pe teren. El a jucat la Real Sociedad, Villarreal şi Getafe. Craioveanu este singurul fotbalist român care are o statuie în Getafe. În prezent, este comentator sportiv, analist al postului TV La Sexta şi al postului de radio Onda Cero.

Un premiu special, post-mortem, a fost acordat lui Valeriu Lazarov.

Altea_Sa_Regal_Don_Leandro_Alfonso_de_Brbon_RuisInvitatul de onoare al „Galei Internaţionale a Celebrităţilor-Spania 2010″, a fost Alteţa Sa, Leandro Alfonso de Bórbon Ruiz, unchiul Regelui Juan Carlos al II-lea al Spaniei care a fost prezent pe toată durata spectacolului. Acesta a mărturisit că premiul pe care l-a primit este unul special datorită relaţiei de excepţie pe care o are cu grupul de artişti români de la Madrid, mai ales că trofeul îi este decernat la scurt timp după momentul în care artistul plastic Romeo Niram a oferit un tablou nepotului Alteţei Sale, Prinţul Felipe de Asturias.

Cunoscutul şi îndrăgitul cântăreţ Julio Iglesias şi-a exprimat regretul că nu a reuşit să fie prezent la evenimentul de la Madrid, printr-o scrisoare adresată lui Octavian Bellu, Cristian Ţopescu şi Mihaela Şerban, subliniind că se simte onorat şi recunoscător pentru „Trofeul Celebrităţii” oferit. În scrisoare, Julio Iglesias aminteşte de prietenia şi dragostea care îl leagă de români încă din anul 1969, când regretatul realizator Valeriu Lazarov, unul dintre bunii prieteni ai artistului, l-a invitat să participe la Festivalul Cerbul de Aur, de la Braşov. De-a lungul carierei sale, Julio Iglesias a colaborat în nenumărate rânduri cu Valeriu Lazarov, pe care îl considera un geniu al televiziunii şi un foarte bun prieten. De fiecare dată când s-a întors în România, în 1999, 2007 şi 2008, Julio Iglesias a fost înconjurat de afecţiunea sinceră a românilor, simţindu-se ca acasă. După cum se arată în scrisoarea adresată de Julio Igesias, „Gala Internaţională a Celebrităţilor 2010″ reprezintă pentru marele cântăreţ, ocazia de a le mulţumi din inimă românilor.

Aceleaşi cuvinte de mulţumire la adresa României a transmis şi o altă personalitate spaniolă, Fernando Fernández-Savater Martín, unul dintre cei mai cunoscuţi filozofi contemporani spanioli care, a dedicat „Trofeul Celebrităţii” lui Emil Cioran, în apropierea comemorării centenarului său. Filozoful spaniol mărturiseşte în mesajul trimis faptul că adevăratul premiu şi stimulul decisiv pentru dezvoltarea sa intelectuală a fost întâlnirea cu opera marelui filozof român şi apoi cu Cioran personal, de care l-a legat o prietenie ce a durat mai bine de 20 de ani. Prin intermediul traducerilor operelor lui Cioran realizate de filozoful spaniol, Emil Cioran a fost un maestru pentru milioane de persoane care vorbesc limba spaniolă.

Iker Casillas Fernández, portarul titular al clubului de fotbal spaniol Real Madrid și al selecționatei naționale de fotbal a Spaniei şi-a exprimat regretul că nu a reuşit să participe la festivitatea de premiere a „Galei Internaţionale a Celebrităţilor”, trofeul acestuia fiind ridicat Emilio_Butragueo_Santos_fost_juctor_de_fotbal_spaniolde Emilio Butragueño Santos, fost jucător de fotbal spaniol, cel mai bine cunoscut după perioada petrecută la Real Madrid. Poreclit El Buitre („Vulturul”), tehnicul jucător a făcut parte din legendarul Quinta del Buitre alături de Manolo Sanchís, Rafael Martín Vázquez, Míchel și Miguel Pardeza.

Jurizarea premianţilor de la Madrid s-a efectuat la Bucureşti de către un juriu al cărui preşedinte a fost antrenorul de gimnastică, Octavian Bellu, „cel mai de succes antrenor din lume”, iar vicepreşedinte, senatorul şi omul de televiziune, Cristian Ţopescu, personalităţi române cunoscute. „Gala Internaţională a Celebrităţilor”- Spania 2010 a fost difuzată la nivel Premiatii_Gala_Celebritatilor_Spania_2010_-_2internaţional de Televiziunea Română, prezentată de către Mihaela Şerban iar traducerea în limba spaniolă a fost efectuată de jurnalistul, Fabianni Belemuski.

FOTO: ANDREI ZAMORA – MADRID

TROFEUL CELEBRITĂŢII” a fost acordat următoarelor personalităţi spaniole şi române, care au contribuit la dezvoltarea relaţiei dintre România şi Spania:

DISTINCŢIA DE ONOARE ŞI EXECELENŢĂ DIN PARTEA ROMÂNIEI

Alteţa Sa Regală, Don Leandro Alfonso de Bórbon Ruis

Este fiul regelui Alfonso XIII de Spania şi unchiul regelui Spaniei Don Juan Carlos, căpitan de onoare a Gărzii Reales Tercios alături de care a desfăşurat în ultimii doi ani numeroase proiecte de promovare a artiştilor români şi a culturii române în Spania. Mare admirator al operei lui Constantin Brancuşi, a sprijinit cunoaşterea marelui artist român în Spania.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ

Manuel Fuentes Cabrera – locotenet general, preşedintele Gărzii „Reales Tercios” din Spania

A contribuit la integrarea culturii române în Regatul spaniol şi a desfăşurat numeroase proiecte sociale şi culturale în multe ţări ale lumii, iar cel mai mare aport pe care l-a adus României este faptul că a promovat lucrările artiştilor români la Casa Regală a Spaniei.

PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN PICTOR ROMÂN DIN DIASPORA

Romeo Niram – pictor

Locuiește și lucrează în prezent în Spania. Pe lângă activitatea artistică, este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor românești și de crearea de legături artistice și culturale între România, Israel, Spania și Portugalia. Este fondatorul mai multor publicații de artă și cultură românească în afara țării.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMÂNEŞTI ÎN SPANIA

Miguel Angel Galán Segovia – locotenent colonel în Garda Reales Tercios din Spania

Este şi directorul Editurii Niram Art din Madrid, editură care a adoptat în linia editorială, promovarea marilor personalităţi ale României.

DIPLOMAŢIE

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ DE SUCCES

Maria Ligor – Ambasadorul României în Regatul Spaniei

Pe parcursul mandatului său a întărit relaţiile diplomatice dintre Spania şi România şi a acordat sprijin de excepţie comunităţii româneşti din Regatul Spaniol.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DIPLOMATICĂ

Petre Constantin – Consulul României la Madrid

Diplomat de excepţie, colaborează cu instituţiile spaniole în vederea integrarii românilor în Spania.

***

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ACORDAT COMUNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI ÎN DIASPORA

William Brînză – deputat în Parlamentul României

Primul politician român care a perceput că cea mai sigură cale de integrare a României în Uniunea Europeană se realizează prin intermediul artei şi culturii.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS DIASPOREI ROMÂNE

Eugen Tomac – secretar de stat

Cezar Patriche – ministru, consilier al Economiei României în Spania

Bogdan Iosif – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului României în Spania

SPORT

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN PORTAR DIN LUME

Iker Casillas Fernández

Portarul titular al clubului de fotbal spaniol Real Madrid și al selecționatei naționale de fotbal a Spaniei. Desemnat cel mai bun portar al lumii în 2008, 2009 şi 2010.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN FOTBALIST ROMÂN AL TUTUROR TIMPURILOR

Gheorghe Hagi

Fost fotbalist român, supranumit Regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați. Este cel mai bun marcator din istoria naționalei a României cu 35 de goluri înscrise. Fotbalist şi antrenor, este printre cei mai buni fotbalişti din lume. A jucat la echipa Clubului de Fotbal Real Madrid şi Barcelona.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ SPORTIVĂ

Gheorghe Craioveanu

A primit premiul pentru pentru realizările sale atât în perioada cât a fost jucător în Primera Division, cât şi după retragerea sa de pe teren. El a jucat la Real Sociedad, Villarreal şi Getafe. Craioveanu este singurul fotbalist român care are o statuie în Getafe. În prezent, este comentator sportiv, analist al postului TV La Sexta şi al postului de radio Onda Cero.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN CAMPION DE KICK-BOXING

Emil Pop-Campion european la Kick-Boxing

Trăieşte în Spania din anul 2003 iar în 2009 a obţinut pentru Spania titlul de campion european la Kick-Boxing. În 2010 i s-a oferit cetăţenia spaniolă pe care a refuzat-o, deoarece doreşte să concureze sub drapel românesc.

MUZICĂ

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ MUZICALĂ

Julio Iglesias- cântăreţ spaniol

Părinții lui, Dr. Iglesias Puga şi Maria del Rosario au avut grijă ca fiul lor Julio, să studieze Dreptul la Universitatea Complutense din Madrid dar viața nu l-a lăsat să-și termine studiile din cauza unui accident de mașină ce l-a lăsat paralizat, moment în care a realizat că cea mai bună metodă de a-și canaliza durerea morală ṣi fizică e să se închidă în minunata lume a muzicii. Totul a început atunci când internat în spital, a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. Așa a început fulminanta sa carieră care se întinde pe o periodă respectabilă de 40 de ani încununați cu numeroase albume răsplatite cu aur, platină şi numeroase distincții, uneori unice în lume.

PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA MUZICALĂ

Costel Busuioc – tenor

A devenit celebru în urma emisiunii Hijos de Babel, emisiune concurs dedicată imigranților stabiliți în Spania şi unde Costel Busuioc a câştigat concursul în 2008. Rezultatul a implicat încheierea unui contract între Busuioc și casa de discuri Sony.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN DIRIJOR AL ANULUI

Mihnea Ignat – director al Filarmonicii Universităţii din Alicante

Dirijor titular şi directorul artistic al Orchestrei Filarmonice a Universităţii din Alicante încă de la înfiinţarea acesteia. Anul acesta a primit Premiul Special al Filarmonicii Toscanini din Italia, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Concursului Internaţional de Dirijat Orchestra „Arturo Toscanini”, organizat la Parma, Italia. Dirijorului român i-a fost decernat acest premiu în unanimitate de voturi. Concursul „Arturo Toscanini” este una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale de specialitate.

PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERĂ COMPLEXĂ-ACTORIE, TELEVIZIUNE, MUZICĂ

Geraldine Larrosa Innocence – cântăreaţă

Cântăreaţă, actriţă şi prezentatoare de televiziune, franco-spaniolă. Discurile sale s-au bucurat de mare succes în Spania, Anglia, Lisabona, Statele Unite ale Americii şi Japonia. În prezent este implicată într-un proiect muzical cu România, urmând ca anul viitor să susţină o serie de concerte în ţara noastră.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ ARTISTICĂ

Nicu Covaci- cântăreţ, compozitor şi liderul formaţiei Phoenix

Este o legendă vie a muzicii româneşti. În anul 1962, a fondat formaţia Phoenix care s-a bucurat întotdeauna de mare succes în România şi peste hotare. Nicu Covaci, liderul formaţiei, este muzician, pictor şi grafician. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti rock din România generaţiei sale. În prezent locuieşte în Spania.

JURNALISM – TELEVIZIUNE

PREMIU DE EXCELENŢĂ ÎN JURNALISM

Kasandra Kalmann Năsăudean – principalul jurnalist român din diaspora

Editor pentru Spania a publicaţiei româno-americane „Gândacul de Colorado” din USA, Redactor al „Radio Diaspora” din USA, Redactor şef al publicaţiei în limba română „Român în Lume” din Spania, a construit prin articolele şi emisiunile sale radiofonice, o trainică punte de legătură între românii din Statele Unite, cu cei din Spania şi din România. Este un puternic militant în păstrarea nealterată a limbii române, a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti în diaspora. Colaborează în acest sens cu diverse organizaţii şi alte publicaţii din lume şi din ţară.

PREMIUL DE EXCELENŢĂ POST-MORTEM PENTRU CEL MAI BUN PRODUCĂTOR ROMÂN DE TELEVIZIUNE AL TUTUROR TIMPURILOR

Valeriu Lazarov – fost director general şi consilier al televiziunii Telecinco din 1985 până în 1994 şi un celebru realizator al Televiziunii Spaniole în anii 1970

PREMIU DE EXCELENŢĂ ÎN TELEVIZIUNEA SPANIOLĂ

Echipa emisiunii Babel-Antoni Font

Emisiunea Babel se difuzează la TVE (Televiziunea Spaniolă) în fiecare duminică, începând cu ora 12:00. Scopul emisiunii este prezentarea aspectelor din viaţa imigranţilor din Spania. Este emisiunea care se bucură de cel mai mare succes în Spania.

CRITICĂ ŞI ARTĂ

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS CULTURII ROMÂNE

Mercedes Monmany – critic literar

Este specializată în literatura contemporană şi est europeană în special. A participat la numeroase evenimente legate de operele unor scriitori români consacraţi precum Eliade, Cioran, Norman Manea sau Ionesco. În ultimul deceniu, Mercedes Monmany, o persoană specială şi generoasă, a avut o contribuţie colosală în promovarea operelor marilor scriitori români în Spania.

PREMIU DE EXCELNŢĂ PENTRU CEL MAI BUN CRITIC DE ARTĂ

Dan Caragea – critic de artă, critic literar, fundador al Galeriei de Arte Nicole Blanco

Publicist, eseist şi traducător român, doctor în psihologie, specialist în lingvistică computaţională. A coordonat ca director pentru Spania şi Portugalia, un proiect pionier în primul soft de inteligenţă artificială care a revoluţionat analiza unui text. A fondat Galeria Nicole Blanco din Madrid, care a oferit un real sprijin artiştilor din spaţiul european.

PREMIU DE EXCELENŢĂPENTRU SUSŢINEREA ARTEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI

Antonio Calderón de Jesús – analist şi critic de artă, proprietarul Galeriei Artejescal din Madrid

Promotor cultural, critic şi analist de artă. În 2006 a demarat un amplu proiect de promovare în Spania a artiştilor din România. A realizat numeroase filme documentare despre artă şi artiştii din România, a organizat în Spania expoziţii de pictură şi sculptură aparţinând artiştilor români şi a participat la evenimente culturale menite să promoveze arta şi cultura română în Spania. Galeria Artejescal pe care o conduce, reprezintă o serie de artişti români din Spania şi România.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN ISTORIC ŞI CRITIC DE ARTĂ

Lara Gala – istoric şi critic de artă în cadrul Universităţii Complutense din Madrid

Printre numeroasele proiecte a inclus fotografi şi pictori români, a publicat cronici despre lucrările lor în reviste de specialitate din Spania. A participat la o serie de evenimente care vizau promovarea artei şi culturii române în Spania.

PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA ARTISTICĂ

Bogdan Ater – artist plastic

Artist plastic complex, fotograf cu numeroase expoziţii în întreg spaţiul european, cu un mare impact în presa de specialitate, figură marcantă a artei contemporane în Spania. În 2009 a executat pentru Prinţii de Asturias, o sculptura, „Poarta Sărutului din Asturias”. Bogdan Ater este promotor cultural, organizatorul a numeroase evenimente de promovare a artei şi culturii române în spaţiul iberic şi nu numai.

PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS POEZIEI ROMÂNEŞTI

M.i.e.d.h.o. – artist plastic

Artist plastic şi fotograf spaniol, absolvent al Academiei de Artă din cadrul Universităţii Complutense din Madrid. A creat ciclul de lucrări numit Mihai Eminescu, care are la bază poezia poetului naţional.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE CULTURALĂ ŞI ARTISTICĂ

Tudor Şerbănescu – artist plastic

Pictor român reprezentat de galeria „ArteJescal” din Madrid, editor, fondatorul Centrului „Pro-Arte”, care a avut o bogată activitate în manifestările artistice româno-spaniole, organizând expoziţii de pictură, fotografie, lansări de carte, evenimente muzicale, conferinţe, dezbateri culturale şi artistice.

SCRIITORI

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CARIERĂ COMPLEXĂ

Fernando Fernández-Savater Martín – scriitor, filozof, dramaturg, romancier

Cel mai cunoscut filozof spaniol contemporan, eseist, romancier şi dramaturg. A facut parte din mai multe organizaţii care militează pentru pace, împotriva terorismului. Îi aparţine meritul de a-l prezenta pe Cioran publicului spaniol prin teza sa de doctorat „Eseu despre Cioran” care a fost interzisă în timpul dictaturii lui Franco.

PREMIU SPECIAL PENTRU PROMOVAREA ARTEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI

Fabianni Belemuski – scriitor, jurnalist, director al revistei Niram Art

Absolvent al facultăţii Ştiintele Comunicării din cadrul Universităţii Complutense Madrid, director al revistei „Niram Art”, autor al volumului de proză „El Capitan NoSeke”. A scris nenumarate articole despre artă şi cultură în publicaţii din Spania. A primit premiul pentru promovare culturală acordat de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia, în 2009.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA CULTURALĂ DE SUCCES

Héctor Martínez Sanz – scriitor, filozof şi directorul Revistei Madrid en Marco

Este autorul cărţii Pentagon, un eseu despre personalităţile marcante ale culturii române şi universale (Eliade, Brâncuşi, Cioran, Tzara şi Ionesco) şi al romanului Mihai şi Veronica, roman centrat pe figura poetului Mihai Eminescu. Este autorul a numeroase articole, critici literare şi de artă, eseuri despre artişti şi scriitori români în presa din Spania şi internaţională. În martie 2010 a fost distins cu premiul AMICUS ROMANIAE, decernat de către Institutul Cultural Român Madrid, iar în iunie a primit trofeul pentru critică oferit de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia.

PREMIU SPECIAL PENTRU CEA MAI TÂNĂRĂ SPERANŢĂ A POEZIEI ROMÂNEŞTI

Maria Teodora Miclea

O adolescentă de 15 ani, considerată una dintre cele mai tinere poete bilingve din lume. Activitatea sa poetică a început la vârsta de 12 ani, când şi-a văzut pentru prima oară publicate versurile în revista Origini, ocazie cu care a câştigat premiul Tinere Talente oferit de Ambasada României în Spania. La 13 ani şi-a lansat prima carte, iar în prezent editura spaniolă Antigona pregăteşte lansarea celui de al doilea volum al tinerei poete românce, cu o prefaţă semnată de scriitorul şi filozoful Héctor Martínez Sanz, carte însoţită de ilustraţii executate de artistul plastic spaniol Javier Mourillo.

TEATRU

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DESFĂŞURATĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL

Lorenzo Mijares – directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona

Fondatorul şi directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona, curent de avangardă de mare succes în Europa şi Statele Unite ale Americii. La cea de a patra Ediţie a Festivalului de Teatru de Hemoficción a inclus şi România pe lista ţărilor în care compania sa susţine reprezentaţii. Festivalul se desfaşoară la Barcelona, Madrid, Roma, Berlin, New York, Roterdam, Paris, Lisabona şi Bucureşti. Piesele au fost traduse şi vor fi puse în scenă în limba română.

ÎNVĂŢĂMÂNT

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS ROMÂNIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR

José Antonio Himénes de las Heras – vicedecanul Facultăţii de Ştiintele Comunicării – Universitatea Complutense Madrid

Este iniţiatorul tratatului de colaborare dintre Universitatea Complutense din Madrid şi Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca oferind astfel, studenţilor romani posibilităţi privilegiate în câmpul investigaţiilor de doctorat.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DIDACTICĂ

Ioana Zlotescu Simatu – profesor de istorie universală

Predă Istoria Universală la Facultatea de Ştiinţe ale Informării şi este funcţionar al Corpului Tehnic din Ministerul Culturii spaniol din 1978. A fost directoarea Institutului Cervantes din Bucureşti. A editat şi coordonat Operele Complete ale lui Ramón Gómez de la Serna, a publicat articole, recenzii şi prefeţe şi a luat cuvântul la numeroase congrese internaţionale. A tradus în româneşte volumele Stupul de Camilo José Cela şi Trei romane exemplare, precum şi un Prolog de Miguel de Unamuno.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ UNIVERSITARĂ

Cătălina Iliescu Gheorghiu – profesor universitar şi directorul Centrului Cultural al Universităţii din Alicante, preşedinta Asociaţiei Culturale ARIPI

Prin intermediul instituţiilor pe care le conduce a desfăşurat proiecte de integrare a românilor şi a culturii române în Spania.

CULTURĂ

PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU SPIJINUL ADUS INTELECTUALILOR ŞI ARTIŞTILOR ROMÂNI ÎN SPANIA

Horia Barna – profesor, traducător, editor, ex-director ICR Madrid

Este un intelectual de referinţă. Înzestrat şi cu un simţ managerial aparte, ancorat în realitatea societăţii spaniole, a reuşit să transforme în scurt timp instituţia pe care o condus-o într-o adevarată rampă de promovare a culturii româneşti în Spania.

PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS INTELECTUALILOR ŞI ARTIŞTILOR ROMÂNI ÎN SPANIA

Joaquín Garrigós Bueno – doctor honoris causa, fost director al Institutului Cervantes din Bucureşti

Licenţiat în Drept şi în Filologie Hispanică la Universitatea din Murcia, a fost numit Doctor honoris causa de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Este cel mai cunoscut interpret şi traducător al limbii române. A tradus 40 de cărţi din română în spaniolă şi a prezentat publicului spaniol autori celebri precum Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Camil Petrescu, Vasile Voiculescu, Mihail Sebastian, Liliana Popescu, Varujan Vosganian. Datorită contribuţiei sale, opere nemuritoare ale literaturii în limba română există astăzi în casele cetăţenilor spanioli.

PREMIU DE EXECELNŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ CULTURALĂ

Rodica Elena Lupu – poetă şi scriitoare consacrată

A publicat numeroase volume de proză și poezie, precum și eseuri și povestiri în reviste din România și din străinătate. Este membru de onoare al unor asociații interculturale din Nürnberg și Quebec și membru al Academiei de Științe, Literatură și Arte din Oradea.

PREMIU SPECIAL PENTRU ACTIVITATE DE SUSCCES

Valentin Potrivitu – promotor cultural

Preşedintele Asociaţiei „Por Que No”, organizator a numeroase concerte, piese de teatru, expoziţii, cu scopul de-a revigora imaginiea României.

ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU PROMOVAREA ROMÂNIEI ÎN SPANIA

Paulina Mircea – preşedinta Camerei de Comert, Industrie şi Turism Ramâno-Spaniole din Madrid

A creat o importantă punte de colaborare comercială între Spania şi România, favorizând dezvoltarea relaţiilor bilaterale între cele doua state, ce au culminat cu importante investiţii spaniole în România.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU DEZVOLTAREA RELAŢIEI DE AFACERI ROMÂNIA-SPANIA

Mirko Maschio – ambasador de pace pentru România

PREMIU DE EXECELENŢĂ ÎN AFACERI

Ruxandra Ulici Focşa -proprietar al Restaurantului Acasă, câştigătoare a numeroase premii culinare

Restaurantul Acasă este un local cu specific românesc, care a devenit un local de referinţă în toată Comunitatea Madridului. Restaurantul a găzduit personalităţi celebre, printre care şi Preşedintele României, Traian Băsescu.

PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERĂ ADMINISTRATIVĂ

Florin Găiseanu Tutuleasa – preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Turism Româno-Spaniole din Catalunya.

A întreprins numeroase activităţi pentru promovarea turismului românesc în Spania şi a facilitat dezvoltarea investiţiilor spaniole în România.

PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR ROMÂNEŞTI ÎN SPANIA

Nelu Bârsan – om de afaceri

Antreprenor de succes în Alcalá de Henares, Spania. A sprijinit formarea echipei de fotbal F.C. Alba-Alcalá de Henares precum şi înfiinţarea unei biserici româneşti în localitatea spaniolă.

PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS INTEGRĂRII

Miguel Fonda Ştefănescu – preşedintele FEDROM

Preşedintele fondator al FEDROM, prima federaţie ce cuprinde asociaţii de români din Spania. A contribuit prin proiecte esenţiale la integrarea românilor în societatea spaniolă. O persoană care cucereşte prin modestia sa, seriozitatea şi dorinţa de a sprijini dezinteresat comunitatea românească din Spania.

PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA ADMINISTRATIVĂ ADUSĂ ÎN SPRIJINUL ROMÂNILOR

Agustín Gonsáles Plasensia – director emigraţie în cadrul Primăriei Coslada

A fost implicat activ în integrarea socială şi culturală a comunităţii româneşti din Comunitatea Madridului. În martie 2010 a fost distins cu premiul AMICUS ROMANIAE, decernat de catre Institutul Cultural Român Madrid.

JUSTIŢIE

PREMIU SPECIAL PENTRU CEL MAI BUN AVOCAT ROMÂN ÎN SPANIA

Gianina Ionela Palade – avocat

Primul avocat român care a intrat în baroul avocaţiilor din Madrid. A sprijinit constant membrii diasporei româneşti din Spania.

Articolul precedentTraditii si colinde romanesti de Craciun la New York
Articolul următorOnoarea de a nu fi pe wikipedia romana
Kasandra Kalmann-Năsăudean
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com