Motto:
„…Fiecare suntem o oglindă în care ne privim;
zâmbim sau ne strâmbăm, dar așa cu distinsă delicatețe, pentru că orgoliul oamenilor nu prea admite să fie criticați!”
(I.M.Gepianu)
„…Tocmai despre asta doresc să scriu acum, despre aceste gânduri care deseori ne asaltează, tot revin, dar fiind deseori fără prea mare importanță, le nesocotim. Unele cei drept pot fi și nonsensuri, dar totuși ne atrag. Eu bunăoară mă tot gândeam la aceste haruri/daruri cu care poeții și prozatorii sunt dăruiți. Poezia și proza sunt genuri literare care diferă doar prin forma de prezentare, dar etica sau estetica tematicilor rămânând identice, sub cupola artelor literare, beletristice sau teatrale.
Unii consideră pe scriitorul de vers mult mai dăruit,oricând fiind apt a scrie o proză bună, iar scriitorul bun la proză, mai greu va scrie versuri! Nu știu adâncimile acestor daruri înăscute ființei umane, poate fi acea transcendență genetică, sau mai simplu zis daruri dăruite de divinitatea lui Dumnezeu, fiindcă toți copiii sunt îngeri la naștere, și, apoi mediul natural și social de viață în care se ridic, cresc, aduce opera în sine. Las însă problematica celor de specialitate, nu din orgoliu, ci zâmbind în sinceritatea mea, de vechi breslaș al scrisului care încă pe mine nu mă cunosc bine. Și să nu mă întind cu vorba, fiind de o formație autodidactică, am căutat a învăța căile artei literare dintr-o voință pe care iar încerc ai găsi izvorul.
Fericirea a făcut să întâlnesc în lumea asta literară o doamnă poetă excelentă, dar și excelentă prozatoare în același timp, doamna Melania Rusu Caragioiu, o româncă trăitoare în Canada. Din cărțile dăruite bibliotecii familiei mele australiene, descopăr un lucru deosebit, de fapt un dar/har care pentru domnia s-a este ceva natural a scrie versuri, proză și epigrame pe deasupra.
Deci cu epigrama doresc să încerc o dezvăluire din scrierea poetei române-canadiene. Se pare că epigrama ar fi una dintre cele mai vechi genuri literare, asemenea proverbelor, mai ales în domeniul folclorului cules din graiul oral al poporului nostru de-alungul istoriei. Epigrama-și culege temele din toate sectoarele vieții oamenilor, redând direct în câteva versuri, obiceiuri, bune, rele, sfătuitoare, care servesc în final la îndreptarea moralei și comportării oamenilor în societatea în care trăiesc.
Epigrama fiind versificată, asemenea unei catrene, își concentrează idea foarte direct și la subiect, dar într-o formă umoristică în general, fiind o scriere foarte minimalizată. Epigramele sunt foarte apreciate și citite de noi toți. Până și de minimalizarea romanului vorbea scriitorul Dimitrie Grama cu mulți ani în urmă, ar fi de recomandat. Poetul Ion Pilat chiar scria un singur vers sau frază în care el vedea un întreg poem. Revista sibiană „Acus” excelează în publicare epigramelor scrise de talentați epigramiști, apoi Cenaclul Epigramiștilor „Păstorel Teodoreanu” – Montreal, la fel Societatea timișoreană,”Ridendo”, avea și are și azi preocupări publicistice de epigrame.
Dar să revenim la epigramele poetei, prozatoarei, epigramistei Melania Rusu Caragioiu. Am în fața mea cartea autoarei, sub titlul ales de domnia sa: „Epigrame Pocăite – născute aici și peste ocean”, publicată la Editura „Mirton” – Timișoara, 2013. Spre a fi și eu cât mai concis, cred că e potrivit să redau cititorului din epigramele Melaniei, creind o contribuție comună la încercarea acestei prezentări a fi cât mai elocventă și plăcută.
Iată ce ne spune în primul rând însăși autoarea cărții, în amintirile sale: „Gândeam cu mintea mea mică, dar firul ideilor mele nu putea fi prea relevant din cauza vârstei și a înformațiilor trunchiate pe care le dețineam”. Apoi contininua: „Vedeam totul ca într-o oglindă, dar oglinda mea avea și umbre. Atunci mă mulțumeam cu îmaginea pe care reușisem să o încropesc, și mă apucam de alte activități proprii copilăriei”. Deci iată un semn al chemării divine înspre universul inspiațiilor spre arte, redescoperit la maturitate de artist, când își reculege amintirile copilăriei. Găsește aici chemarea geniului natural, iar în vremuirea anilor după felul sistemelor sociale existente urmează călirea și maturizarea creatorului și a creației sale artistice. Oricum, Melania nu este o fire timidă, viața a crescut-o pe un postament sufletesc de stâncă. Iată-i și îndemnul pus în cârca unei epigrame:
Nu-i bine a fi timid
„Dacă te-ai născut timid
Să te ții mereu sub masă,
Toți te cam izbesc de zid;
Fă-ți curaj și sari… pe casă!”
Autoarea are însă o bună perspicacitate și în a diferenția întelignța vie de limbuția
obraznică:
„Trăncănești de când e ziuă!
Ai vreun mâncărici sub limbă
Ne-ai zdrobit pe toți în piuă!
Mergi băiete, de te plimbă!”…
Iată și un catren din viața de artist:
„Inspirație! Inspirație!
Ei, ai asurzit de tot?
Caniculă, transpirație…
Mă doboară! N-am un zlot!!!”
Nici înfumurații, nici leneșii, nici bogații, nici hoții, nici iubăreții, nici lăudăroșii, nici mincinoșii nu trec neobservați de ochiul – lumina de lasser- al epigramistei canadiene. Desigur, tăișul, sau luminarea înspre adevăruri, se răsfrâng în direcția creșteii valorilor umane, în creștera moralei sociale și personale, deci fără a lovi, a zdrobi ființa sufletească din om, ci înspre o conduită umană, generală în cadrul societății omenești. In această cale, autoarea Melania Rusu Caragioiu, exceleză de fapt, prin toată opera sa adunată până la data de azi cu o verticalitate de admirat. Dar se vede că nici la epigramă nu se dovedește mai prejos:
„Dacă te-ai «luat» cu fiscul,
De ți-ai pierdut și nevasta,
Controlează-ți bine pliscul:
Taci, sau laudă-ți năpasta!!!”
Leneșului
„Cântă cucul sus, pe-o cracă
Și-ți zice să ieși la clacă;
Tu te-ntorci pe-o altă dungă;
Vara-i scurtă! Iarna-i lungă…”
Unei vulpi viclene
„Gospodar-nșfacă vulpea:
– Ce făceai aici surată?
– Nea bădie, mea culpa,
Număr puii din poiată!”
Hoțului
„- Te văzui printre grădini,
Căutând prin mărăcini,
-Culesei niște sulfini!
Puii-s colea, la vecini.”
Zgârcitului
„Ai râncezit slănina-n cui,
De fug și șoarecii de ea,
Mai bine o dădeai oricui,
Dar ești un zgripțuroi… sadea!”
Melania are și un sfat:
„Decât să i-o spui direct
Mustăcește-o în concept
Și-ii servești o epigramă,
Să îl faci de panoramă!”
Deci, doamna Melania Rusu Caragioiu fiind cu siguranță natural înzestrată în ale eticii psihologice, ca orice scriitor adevărat, cunăscătoare a firii omenești se ferește de acel stil al loviturii directe sub centură, epigramele sale sunt cum zice și titlul cărții, epigrame pocăite, folosind un aluat al criticilor de îndreptare a moralei și bunei educații sociale, nu se lasă stăpânită de intrigile și lovirile direct în sufletul persoanei, socotindu-le în conștiința sa niște crime nicicum folositoare. Poate de aci mi-am inspirat și eu acel, dacă-i pot zice „proverb”, așezat drept „motto” acestei scrieri. Însă din lirica-i proprie nu se ferește a-și zice:
„De sunt babă,
Să n-ai treabă,
Doar mă găsesc între moși,
Foști flăcăi și valoroși!”
O altă epigramă:
„Iată-mă cu-un singur dinte –
În cenaclu: apanaj!
Ajung vicepreședinte!
Fericire! De belle âge?!”
Iar bârfitorului îi mai zice:
„Are-un obicei nebun
De vorbește fără el;
Are-n cap, cenușă, scrum?
Aș! Un creier mititel!”
Ceva de atenție: „dragostea e ca o boală, te ucide, sau te scoală!”
„De-ți cântă puica prin poiată
Ascultă cu-i zice cu dor;
Fiindcă-o vezi mâine înfoiată,
Și-ți toarnă bastard în pridvor”
„De te duci Leny la sky
Uitând acasă bărbatul,
Cin-te-așteaptă ca să vii?
Cine-o fi încornoratul?”
Altuia plin de mândrie:
„Nu prea muncește mult, că nu-i place
Îl urcă-n nori balonul de talent;
In aere e el polivalent!
Plutește el, dar noru-i plin de…ace!”
Citind această carte de epigrame a doamnei Melania, încerci o creștere în propria-ți personalitate, te verifici privindu-te ca intr-o oglindă. O recomand cititorilor iubitori de frumos și înțelepciune. Mulțumesc cu această ocazie doamnei scriitoare Melania Rusu Caragioiu pentru această frumoasă carte de epigrame scrise și talentat trecute prin filtrul darului scriitoricesc al domniei sale.
——————————–
Ioan MICLĂU-GEPIANU
Cringila, Wollongong, Australia
25 mai 2021
