Din capul locului încep prin a spune că mă consider o mare norocoasă: am privilegiul să fac parte din acel grup de iubitori de cultură culeşi pe sprânceană, pe care scriitorul George Roca îi răsfaţă aproape zilnic cu materiale literare de prima mână, proaspete la apariţie, dar, mai ales, proaspete la conţinut. Editate ireproşabil, cu subiecte din cele mai diverse, le primesc pe cale electronică, cu o regularitate de ceas. Ele mă găsesc oriunde m-aş afla în lume, în orice stare de spirit. Recunosc, puţine sunt fenomenele cotidiene din viaţa mea care se pot lăuda cu o astfel de ritmicitate. Dar poate că tocmai ele dau sens alergării haotice de zi cu zi, de ce nu? De unde şi prima mea concluzie fermă: pe George Roca te poţi baza.
Când pleacă în concediu – nu fără să anunţe din timp că va lipsi pentru o vreme din peisajul publicistic – parcă se face un pic mai frig în comunitatea noastră de cititori entuziaşti şi simţi o boare de pustiire latentă încetinind motoarele Galaxiei Gutenberg. Căci numeroase sunt publicaţiile care îşi trag seva din munca Domnului Roca, un profesionist pe care mulţi nu-l cunosc decât cu numele, dar ce nume! Revistele şi ziarele de limbă română din întreaga lume se reped hulpave asupra materialelor sale, preluându-le şi propagându-le. Iar Domnia-Sa le trimite neobosit în continuare, pe gratis. Cine-a mai auzit?!
Practic e imposibil să-ţi imaginezi peisajul gazetar şi literar românesc din ţară şi din străinătate fără prezenţa discretă dar permanentă a scriitorului-jurnalist din Australia. Şi iată că am enunţat cea de-a doua trăsătură caracteristică, pe care eu personal o consider ca fiind potenţialul său cel mai de preţ : tactul. Aş putea să spun în loc de tact şi discreţie, diplomaţie sau modestie, dar nu din cea disimulată. Mă rog, ştiţi Dumneavoastră despre ce vorbim: acea calitate care arareori se întâlneşte în tagma noastră de ambiţionaţi discipoli pe treptele succesului literar, acel instinct de a se menţine în planul secund, lăsând protagoniştii inivitaţi să iasă în faţă, la scena deschisă.
Are şi cine să sclipească, pentru că, pe „sofaua virtuală” a Domnului George Roca iau loc personalităţi româneşti din cele mai prestigioase domenii, discutând de la egal la egal despre aspiraţii, sentimente şi trăiri reale, sau despre felul în care se identifică cu rolurile pe care viaţa li le-a atribuit, ca români. Dacă nu m-aş teme de jucăuşul zâmbet mustrător „à la Roca”, aş îndrăzni chiar să compar interviurile sale cu emisunile de succes ale îndrăgitei jurnaliste americane Oprah Winfrey.
Zic aşadar că mă impresionează imensul volum de muncă pe care promotorul de cultură George Roca îl depune zilnic, cu o aparentă uşurinţă care numai prin disciplină se poate atinge. Nu uit însă că, pe lângă cele două calităţi care mie mi s-au aşezat la inimă, alte câteva sunt prezente. Aliniate cuminţi pentru a completa portretul autorului complex, iată-le: profesionalismul într-ale scrierii şi editării, umorul şi spiritul optimist, deschis, curiozitatea, stilul jovial, antrenant, renunţarea intenţionată la trucuri şi complicaţii „ce din coadă au să sune”, evitarea sistematică a subiectivismului şi manipulării şi multe altele, care nu-mi vin în minte pe loc.
Se împlinesc ceva ani buni de când m-am familiarizat cu textele sale, cultivând corespondenţa şi schimbând idei. Realizez abia acum, pe măsura trecerii timpului, că ideea de a reuni interviurile realizate de-a lungul anilor cu români destoinici este un imperativ. În primul rând pentru că ar fi fost păcat să se piardă, presărate prin periodice, responsabile doar cu informaţiile „perisabile”. În al doilea rând, abia acum, avându-le grupate în volume ordonate, realizez că există paralele între ele, că mulţi dintre românii de succes au ceva în comun. Transpare ideea că la baza reuşitei stau tot valorile eterne, acelea pe care le-am primit în bagajul nostru spiritual naţional, aş zice chiar genetic, de naţie.
Şi mai constat că, atunci când stă „de vorbă cu stelele” noastre, reporterul rutinat nu e doar un simplu emiţător de întrebări, respectiv consemnatar, ca pe la şedinţe. În dosul întrebărilor bine alese se ascunde de fiecare date o documentare temeinică despre biografia interlocutorului şi o cultură generală amplă, nu doar românească, ci şi universală. Acordând cuvântul stelelor pe care le invită la o vorbă, George Roca dă de fapt curs întrebărilor la care şi noi, cititorii, aşteptam un răspuns, căutând sensuri dincolo de aparenţe. Aşa în joacă, din conversaţii cordiale, din fragmente de „poveşti”, se naşte parcă o „poveste” unitară, captivantă. Ne regăsim noi înşine printre rânduri, în ideile enunţate. Consider că se cuvine să mulţumim în primul rând celui care, mărinimos, ne oferă ocazia acestui festin caleidoscopic. „Să ne citim de bine” – e formula de salut care rotunjeşte nimerit mesajele Domnului Roca, pregătind terenul pentru viitoarele mele lecturi, de care mă bucur încă de pe acum.
