După anul 1990, în locul bunăstarii şi al siguranţei zilei de mâine, sperate de milioane de români, au urmat nesfârşite privaţiuni şi lipsuri pentru a se ajunge la incredibila situaţie de la mijlocul anului 2004 când peste 50Î dintre români trăiesc sub pragul minum al sărăciei naţionale, ca urmare a sporii inflaţiei, a ruin!rii producţiilor agricole şi a celei industriale, a sporii până la cote critice a şomajului, viaţa devenind un chin pentru milioane de români. Poate aceasta explică exodul interminabil, băjenirile românilor spre toate punctele cardinale.
Numai în deceniul 1991-2001, populaţia României a scăzut cu aproape 3 milioane de oameni. Această scadere nu se datorează doar creşterii mortalităţii ci şi reducerii dramatice a ratei natalităţii. Din cauza sărăciei, a lipsei locurilor de muncă, dar şi a perspectivei de eliminare a unui asemenea neajuns, românii preferă să emigreze oriunde pot scăpa de spectrul sărăciei şi mizeriilor fără de număr. Tot în perioada la care ne referim, au părăsit ţara, legal sau nu, circa 752.000 persoane cu studii superioare: profesori, cercetători ştiinţifici şi cadre universitare, economişti, jurişti, ingineri, medici, arhitecţi, agronomi, zootehnişti, artişti etc. Pentru pregătirea acestora statul român a cheltuit mii de miliarde de lei, sume ce nu vor mai putea fi recuperate niciodată. Nu e, aşadar, doar o gravă pierdere de specialişti de care, cândva, ar putea beneficia economia, ci şi de resurse material-financiare irosite cu o inconştienţă pe care nu o va putea justifica nimeni şi nimic.
Toate aceste lucruri sunt (sau ar trebui să fie) cunoscute guvernanţilor şi ar fi impus luarea, în regim de maximă urgenţă, de măsuri ferme, eficiente în raport cu complexitatea şi gravitatea problemelor. Din păcate, Puterea PSD, la fel ca şi regimul taliban anterior, fie n-a înţeles ce se întâmplă cu ţara şi locuitorii ei, fie au considerat că nu trebuie să renunţe la politica lor de jaf şi spoliere – asemănătoare perioadei fanariote – pentru a acorda atenţie unor amărâţi. Singurele măsuri destinate populaţiei – după odiosul model “Mai dă-le o sută, Nicule!” sunt cele din preajma alegerilor când, în mod inexplicabil la o economie în ruină, guvernanţii găsesc resurse pentru a mai “mări” cu 2-3 Î pensiile şi alte ajutoare sociale. Actualului guvern îi lipsesc programele strategice care sa împiedice demersurile haotice, la întâmplare, fără logica şi perspectivă. Iar cei care au de suferit sunt doar cetăţenii României.
Între categoriile cele mai devaforizate sunt persoanele vârstnice. Sunt frecvente cazurile de sfârşituri tragice, disperate, de oameni care, din cauza sărăciei cronice, îşi pun capăt zilelor. Recent am primit mesajul unui nonagenar clujean. Autorul scrisorii a fost profesor universitar, specialist de marcă, care şi-a dăruit energia, competenţa şi munca inclusiv pentru implementarea unor mari proiecte social-economice. Astăzi, ca atâţia alţi intelectuali străluciţi ai acestei ţări, se luptă cu sărăcia şi cu bolile bătrâneţii. Totuşi, el nu se gândeşte, egoist, doar la cazul său, ci la toţi cei care au atins această vârstă venerabilă, cu care împărtăşeste aceeaşi soartă tristă. Autorul scrisorii îmi sugerează să adresez un apel primului ministru Adrian Năstase pentru a avea în vedere câteva masuri speciale rezervate pentru persoanele care au împlinit 90 de ani, de vîrsta a IV-a, cum, cu amărăciune, precizează dânsul.
1. Gratuitate pentru toate medicamentele necesare menţinerii sănătăştii, prescrise de medicii de familie. 2. Gratuitate pentru circulaţia în localităţi, pe autobuze, troleibuze şi tramvaie, precum şi interurban pe mijloacele CFR. 3. Scutire (sau reducerea cu 50Î) de impozitul pe locuinţă, nu şi pe clădirile ce depăşesc suprafaţa strict necesară unui trai minim decent. 4. Acordarea unui spor de 50Î la pensii, deoarece acestea nu ajung nici pentru cheltuielile minime ale traiului zilnic. 5. Acordarea sporului de 15Î pentru pensionarii care au obţinut titlul ştiinţific de doctor, spor suprimat abuziv de regimul comunist.
Potrivit ultimului recensământ, în România trăiesc azi 169.391 persoane care au împlinit vârsta de 85 de ani. Din păcate, în evidenţele statistice consultate de noi nu sunt evidenţiate distinct persoanele de 90 de ani şi peste. Specialiştii în demografie pe care i-am consultat ne-au precizat, însă, că persoanele din această categorie reprezintă între 25-30Î din cei mentionaţi mai sus. Adică în România de azi doar în jur de 50.000 de persoane au depăşit venerabila vârstă de 90 de ani.
Cred ca primul ministru şi guvernul său pot găsi resursele financaire necesare satisfacerii acestor solicitări disperate, dar şi de foarte mult bun simţ.
Domnule Adrian Năstase, daţi dovadă că nu vă lasă indiferent strigătul disperat al unui nonagenar român.
