Global Romanian Students and Young Professionals Society (GRSPSociety)
GRSPSociety este o organizaţie deschisă celor care îşi propun să se dedice avansării şi modernizării României prin participare civică şi profesională. GRSP Society are membrii în 12 ţări, continuând să îşi mărească numărul pe zi ce trece.
Societatea a fost înfiinţată în 2006 din dorinţa de a crea legături între cei care au lucrat în domenii asemănătoare dar au locuit în zone diferite. Conferinţa de lansarea a avut loc la Budapesta în noiembrie 2008, unde au participat 50 de studenţi din 12 ţări şi a fost înregistrată legal ca şi organizaţie non-profit în octombrie 2009 la Bucureşti. În decembrie 2009 a avut loc a doua conferinţă, de data aceasta la Boston, unde s-au prezentat activităţile şi grupurile de lucru create până în prezent.
Societatea este deschisă studenţilor şi tinerilor ptofesionişti care locuiesc în străinătate, care au studiat şi lucrat în străinătate şi s-au întors în România, dar şi pentru persoane interesate să-şi dedice cunoştinţele în dezvoltarea programelor pentru România. Grupurile de lucru sunt dedicate domeniilor de finanţe, cultură şi artă, democraţie şi participare, educaţie şi cercetare, sănătate şi cercetare medicală, cooperare şi dezvoltare internaţională, migraţie internaţională, administraţie şi politici publice, imaginea României în străinătate, energie şi mediu înconjurător.
Pentru mai multe informaţii, precum si o listă a proiectelor societăţii, puteţi accesa pagina de internet la adresa: http:// www.grspsociety.org/
Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS)
LSRS este o organizaţie non-guvernamentală, cu personalitate juridică din ianuarie 2008, reprezentând un alt for care se adresează tuturor studenţilor si absolvenţilor români ai universităţilor din străinătate.
“LSRS oferă celor care deja au plecat, oportunitatea unor interacţiuni directe şi simple. Relaţii, oportunităţi de angajare, burse, programe academice – LSRS adună toate aceste informaţii de la membrii săi, punând bazele unor reţele extinse de networking bazat pe într-ajutorare şi consolidarea identităţii comunităţii studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate.”
Formată cu dorinţa de a reprezenta şi organiza comunitatea studenţilor români de peste hotare, această Ligă îşi propune să unească toate aceste talente într-o grupare care să ajute la redirecţionarea acestei resurse importante către România, contribuind la progresul ţării. Toţi studenţii sunt invitaţi să participe la creşterea acestei ligii şi diversificarea programelor prezentate, fiecăruia dându-i-se posibilitatea de a contribui la mărirea domeniilor de activitate.
La data de 17 aprlie 2010, a avut loc la Ambasada României din Washington, lansarea oficială a Ligii Studenţilor Romani din Străinatate, filiala SUA.
Pentru informaţii în detaliu, puteţi vizita pagina de internat la adresa: http://www.lsrs.ro/