HAIKU 

0
69

ȘI TANKA IN ANUL 2022

HAIKU (1)

Omătul proaspăt-

schiorii pornind voioși

din vârful pantei

Copii cu sănii

bucuria jocului-

a stat și vântul

Steluțe dalbe

împodobesc zorile

în faptul serii

Vechea troiță

învăluită-n nămeți

rugă spre ceruri

Zori de mărțișor-

petale de brândușe

covor lucitor

Porumbei la geam-

firimituri de pace

de dimineață

Taina inimii-

în zi de Dragobete

numai iubire

La senectute

în candela iubirii

flacără vie

HAIKU ÎN VREMEA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

Balaur strivind

ghioceii din inimi

plânsul copiilor

Liniștea casei

prefăcută-n cenușă-

zborul rachetei

Casă-n ruină-

în patul copilului

doar o păpușă

Lacrimi de mamă-

ghioceii striviți

în iureșul bombelor

Clopot tânguind-

la moartea eroior

cruce de martir

HAIKU (2) 

Mărțișor în zori-

înainte de toate

cântecul mierlei

Sărutul mamei-

mâna catifelată

a pruncului drag

Licoarea din bob

Strecurată-ntre frunze

Miraculoase

Zi de Răpciune-

pe ramuri în livadă

perlele toamnei

Frunze arămii-

umerii toamnei târzii

mângâiați de Brumar

Podoabă pe ram-

aceleași frunze se-aștern

umile pe jos

TANKA (1)

Lebăda albă

oprindu-se o clipă

singură pe lac

crâmpei din vraja lumii

în prag de primăvară

Arțari aurii-

umerii toamnei lucind

în zi cu soare

șoseaua animată

în curgerea timpului

Înflorite iar-

aroma zambilelor

renaște un vis

tinerețea zilelor

pe meleaguri natale

Voal multicolor

îmbracă primăvara

zâmbet fericit

un mesager al păcii

sosește la fereastră

Flori de magnolii

înveselesc zorii

în miez de prier

gândurile senine

topesc depărtările

Corole albe

izvorâte pe ramuri

sub raze lucind

magnolia în floare

răsfață privirile

Sub cer luminos

minunate petale

încântă ochiul

bucuriile clipei

cu gând la Înviere

Flori de lalele

în roua dimineții

trilul de mierle

întregește tabloul

stârnind bucuriile

Amiază pe lac-

puișorii de rață

la primul înot-

cercuri lucind pe apă

în urma bobocilor

Zori de Cireșar

în aroma teilor

și cânt de cocoș

speranțe împlinite

în curgerea timpului

Florar renăscut-

frunzișul copacilor

încântă priviri

în liniștea locului

doar cântecul cucului

Soare la apus-

șuieratul vântului

trecând prin frunziș

aducând pe cer nouri

în speranța de ploaie

De dimineață-

așteptându-și perechea

porumbel la geam

clipa singurătății 

pare eternitate

Puii de barză

laolaltă în cuib

în  miez de Cuptor

înaintea migrării

spre ținuturi mai calde

Flori de caprifoi

împrăștiind parfumul

în aerul pur

triluri de turturele

în adiere de vânt

Vârful bradului

înfășurat în conuri

în miez de vară

în cetina umbroasă

un cuib de turturele

Pământul reavăn

după ploaie-n aversă-

flori mici aurii

răsărind peste nopate

înveselind natura

O zi de Gustar

cu aromă de roze

lângă fereastră

prima îmbrățișare 

din anii tinereții

Crizantemele

cu petale albe

și stropi de rouă

dăruite iubitei

în clipa revederii

În ritmul domol

ultimii pași ai verii-

cârciumărese

etalându-și corole

printre frunze încă verzi

Ziua natală

în mijloc de Răpciune

împodobită

cu buchete de gânduri

la  scurgerea clipelor

Frunze aurii

din coroana naturii

despărțindu-se

cu mirajul culorii

în iureșul clipelor

Zori de Brumărel-

luminate de soare

dumitrițele

în plină înflorire

liniștind gândurile

Alee în parc-

împrăștiat generos

aurul toamnei

cules de poet în vers

dăruit trecătorului

Zori de  Brumar-

roaba cu lemne de foc

la ușa casei

lângă soba călduță

toarce cuminte mâța

Bradul argintiu

iluminat feeric

la fine de an

prețioasele clipe

bucurii efemere

În miez de Undrea

crăciuniță-nflorită

la geamul casei

bucurie în suflet

așteptând colindători

Prima ninsoare

îmbracă-n haină nouă

arbori și case

emoția-ntâlnirii

de nașterea Pruncului

———————–

Gențiana GROZA

Cluj-Napoca

Ianuarie 2023