George ROCA
Cuvântul a fost creat din raţiunea de comunicare dintre oameni, cu scopul de a numi creaturi sau fiinţe, obiecte şi fenomene, şi a vorbi despre ele atunci când acestea nu sunt prezente. Limbajul omului este compus din cuvinte legate între ele, cuvinte care exprimă teamă, dorinţă, bucurie, nemulţumire, etc. O categorie de exprimare prin cuvinte este expresia sensibilităţii sufleteşti. Când creatorul-artist, se foloseşte de cuvinte – împletite armonios între ele – pentru a trezi în inchipuirea admiratorilor tablouri vii din lumea înconjurătoare, întamplări, gânduri sau sentimente ale oamenilor, lucrarea pe care o realizează se numeşte compoziţie literară. Cântul, poezia şi naraţiunea sunt instrumente prin care omul îşi exprimă sentimentele sufleteşti pe cale orală. Fenomenul trece din suflet în creier apoi este eliberat de acesta prin vorbire. Uneori eliberarea acestor sentimente a necesitat, în afara transmiterii lor pe cale orală, o comunicare scrisă pentru a fi conservate posterităţii. Parerea mea este că poezia a apărut cu mult înaintea scrisului. Aceasta a fost transportată în timp prin tradiţia populară orală, iar apoi, la momentul oportun, scrisă pentru a se păstra. În acest fel ni s-a transmis de la sumero-akkadieni „Epopeea lui Gilgamesh”, apoi la noi, colinda populară “Caloianul”, sau balada noastră naţională „Mioriţa”.
Am ţinut sa precizez acest lucru, deoarece, dupa cum ne dezvaluie William Warriner* în cartea sa „101 Corporate Haiku”, acest gen de poezie „japoneza” (sic!) cu formă fixă a apărut pentru prima dată în China, sub formă orală (mai) primitivă, având tot timpul să se dezvolte şi să se sofistice pe parcursul timpului. De aceea, cele şaptesprezece silabe care alcătuiesc poezia nu sunt întotdeauna necesar un număr arbitrar.
În Japonia, haiku (俳句 – haika=versuri), a apărut pentru prima dată în secolul al XVI-lea. Mai târziu s-a răspândit în întreaga lume devenind foarte populară. Istoria genului, ne reaminteşte de mistica orientală şi de maeştrii zen-budişti care şi-au exprimat gândirea sub formă de simboluri, mituri, paradoxuri şi imagini poetice.
Haiku are menirea ca să transcedenteze limitele impuse de limbajul uzual şi gândirea linear-ştiinţifică care tratează natura şi fiinţa umană ca pe o maşină. Este aproape obligatoriu ca să indice un moment, o senzaţie, o impresie sau o situaţie dramatică luată din natură. Este la fel ca o fotografiere a unor momente specifice ale naturii. Enunţarea lucrării, în general a celor şaptesprezece silabe trebuie să se realizeze pe o singură respiraţie. Colecţiile tradiţionale de haiku sunt aranjate în funcţie de anotimpurile anului şi de aceea conţin, în general, cuvinte de sezon, care se numesc kigo, cuvinte care precizează perioada calendaristică a lucrării. Astfel haru desemnează primăvara, vara este reprezentată prin natsu, toamna prin aki şi iarna prin fuyu. Fiecare din formele sezonale are subdenumiri sau combinaţii precum:
Haru tatsu – începutul primăverii
Haru meku – semnele primăverii
Yuku haru – sfârşitul primăverii
Sakura – timpul florilor de cireş
Natsu kinu – începutul verii
Hachisu – mijlocul verii
Natsu no hate – sfârşitul verii
Hana natchibana – timpul în care înfloresc portocalii sălbatici
Zuku aki – începutul toamnei
Kure no aki – sfârşitul toamnei
Momiji katsu chiru – căderea frunzelor
Shimotsuki – noiembrie
Shivatsu – decembrie
Mutsuki – ianuarie
Hatsu yuki – prima zăpadă
Haiku
Haiku, sau haikai, este in general, dar nu obligatoriu, o poezie cu formă fixă alcatuită din trei versuri de câte 5, 7 şi respectiv 5 silabe (în total 17 silabe) fără rimă sau ritm ci numai cu aliteraţii şi asonante. Caracteristicile haiku-ului sunt libertatea inspiraţiei, concentrarea expresiei, constrângerea exercitată de forma fixă şi poanta finală, marcată de un umor ce nu exclude melancolia sau chiar tristeţea. Mai mult decât inspiraţie, pentru a compune un haiku, este necesară meditaţie, efort şi percepţie.
În cartea sa „How to Write, Share, and Teach Haiku”, William J. Higginson enunţă: „Scopul primar al citirii sau scrierii unui haiku este ca să împărtăşească momente din viaţa noastră care ne-au marcat cu experienşe sau percepţii pe care noi le oferim sau le primim cadou (de la viaţă). La cel mai înalt nivel, acesta este marea menire a artelor şi în special a literaturii. Haiku, apare, întotdeauna, acolo unde sunt persoane în tangenţă cu lumea sensurilor lor şi cu răspunsul simţămintelor lor la aceasta”.
Mulţi poeţi au tratat cu mult respect fenomenul haiku, dar asta nu înseamnă că se impune o barieră între acesta, producător sau cititor. Haiku nu este totuşi ceva asemănător Luceafarului venit din altă sferă! Este un fenomen literar normal, accesibil tuturor celor cu simţire şi aptitudini. Termenul „haiku” a fost construit din două caractere chinezeşti care înseamnă „expresie jucăuşă”. Unele haiku-uri sunt simple ghicitori, două rânduri compunând întrebarea, iar un rând răspunsul. Totodată este o veche tradiţie ca haiku să enunţe o satiră, atunci primind denumirea de senryu.
În poezie, ca şi în viaţa noastră de toate zilele, ne permitem să ne abatem de la reguli. Nici chiar poeţii clasici nu au respectat întotdeauna formula de cinci – şapte – cinci silabe. În secolul al XIX-lea un poet japonez pe nume Shiki a compus o serie de haiku-uri cu cincisprezece până la douăzecişicinci de silabe.
Haibun***
Interesant este faptul că haiku se metamorfozează (complementează) şi în alte forme literare, precum „HAIBUN” (俳文 – haikai scrieri), o combinaţie dintre poezie (haiku) şi proză. Haibunul este compus dintr-o proză scurtă poetică, descriind de obicei imagini din călătoriile autorului. Hirocki Soto spune: „Haibunul este o filă dintr-un jurnal de călătorie”. Obligatoriu trebuie să conţină in interiorul textului său unul sau, mai rar, chiar două haiku-uri, si un haiku (chiar o tanka) ce inchide haibunul, având un caracter concluziv, de obicei surprinzător prin mesajul abordat de autor. Haibunul original japonez a fost creat în secolul al XVII-lea de către călugărul-poet japonez Matsuo Basho. Acest gen literar a penetrat în Europa doar spre sfârşitul secolului XX.
Compoziţia haibunului, evidenţiază deci, o proză în care naraţiunea aparţine unor momente speciale din viaţa autorului. Aceasta ia diferite forme precum: proză scurtă, eseu, autobiografie, jurnal de călătorie, ş.a. Poezia care o însoţeste, adică versurile haiku, poate lua două forme:
- prima, reprezentând un sumar a ceea ce se exprimă în proza aferentă, dar fără a se repeta cuvinte şi imagini cuprinse în aceasta;
- a doua, în concordanţă cu proza, ne duce cu un pas înainte pentru a întregi subiectul. Unii autori creează astfel, haiku aferent reprezentând fantezii sau vise, unele legate de memoriile trecutului, altele de previziuni şi dorinţe de viitor.
Tanka****
„Proza Tanka”, având aceeaşi origine japoneză, se înrudeşte cu Haibun-ul. Este o combinaţie dintre „Poezia Tanka” (waka (和歌, în japoneză poem”) şi proză. Termenul „tanka” a fost creeat la începutul secolului douăzeci de către poetul şi criticul literar (1867-1902) cu scopul de a moderniza „waka”. Având aceeaşi motivaţie, tot el a inventat şi termenul „haiku”, din termenul arhaic „hokku”!
În încheiere, putem spune că specia literară haiku şi rudele sale apropiate, haibun şi tanka, s-au sofisticat şi au devenit cunoscute în Japonia, începând cu secolului al XVI-lea, reprezentanţii cei mai de seamă fiind Kobayashi Issa, Matsuo Basho, Masaoka Shiki şi Yosa Buson. În literatura europeană şi americana modernă au strălucit poeţi ca Amy Lowell, Conrad Aiken, Ezra Pound, Robert Frost, W.B. Yates, Paul Claudel, William Warriner, Bill Higgins şi alţii. În literatura română creatorul de excelenţă în domeniu, a fost talentatul poet, regretatul NIchita Stanescu, care a excelat în haiku.
—————————————————
* WARRINER, William, 101 Corporate Haiku, Addison Wesley Publishing Company, Boston, Massachusetts, USA, (Perseus Books, N.Y.), 1994, 101 p.
** HIGGINSON, William J., HARTER Penny, How to Write, Share, and Teach Haiku, Editura Kodansha International, Bunkyō, Tokyo, Japonia, (Kodansha USA), 1989, 331 p.
*** Wikipedia – Haibun (http://en.wikipedia.org/wiki/Haibun)
**** Wikipedia – Tanka (http://en.wikipedia.org/wiki/Tanka_(poetry)
