Şi ne-am pus pofta-n cui: Armenia – România 1-1

0
5

Naţionala României a reuşit un rezultat de egalitate la Erevan după ce a jucat ca o echipă de “mâna a treia”. Acest rezultat ruşinos va conta enorm după ce se va trage linie în grupa 1, fiindcă e greu de crezut că Armenia va mai scoate un rezultat ca acesta la Praga, sau în dubla cu Olanda. Dacă la tineret, jucători de clasă precum Cociş sau Mitea, au facut ce au vrut cu armenii, aceştia nu au avut loc la echipa “A”, pe motiv că sunt prea tineri, iar tactica lui Iordănescu s-a dove­dit din nou greşită. Am jucat haotic, fără ambiţie, fără viteză, fără tactică, sperând că vom lua cele 3 puncte. N-a fost să fie, fiindcă echipa lui Casoni a pus osul la muncă şi ne-a dat o lecţie.
Prima ocazie clară de gol o au armenii în minutul 26 când Manucharian i-a trims în careu lui Voskanian, acesta a preluat, a şutat, iar mingea s-a scurs milimetric pe lângă bara din stânga lui Stelea, fiind deviată de Bărcăuan. Deşi nu am avut nici o ocazie şi n-am jucat nimic, am deschis scorul în minutul 29, când Sorin Paraschiv a trimis o pasă în adâncime lui Marica, acesta a plecat de la limita off-side-ului şi singur cu Edima Bete îl execută cu latul. În minutul 37 Voskanian păcăleşte apărarea noastră, după ce a primit o pasă de la Grigorian, a şutat dar Stelea a respins miraculos. La reluare, în minutul 57, Neaga a luat o acţiune pe cont propriu pe partea stângă, a intrat în careu, i-a pasat în spate lui Marica, dar şutul atacantului lui Şahtior nu i-a creat emoţii lui Edima Bete. După 4 minute, armenii au avut un corner de pe partea dreaptă, au trimis mingea în careu, iar Dokhoyan a prins un şut fantastic aducând egalarea.
Ce s-a întâmplat după egalare nu a mai avut nici o importanţă, fiindcă noi nu am mai pus poarta gazdelor în pericol niciodată, în timp ce armenii ar fi putut să înscrie lejer de două-trei ori.