E frig, e prea devreme şi cerul e cenuşiu. Feţele închistate ale trecãtorilor care îşi carã blazaţi paltoanele negre şi canadienele gri (la modã anul acesta) spre servici formeazã o mare de figuri robotice, identice. În mulţimea de figuri şterse, o patã roşie: un mexican mic şi zgribulit carã un imens buchet de trandafiri roşii, legat cu panglici rozalii, înfãşurat în hârtie cu multe inimioare. Aaaa… e Ziua Indrãgostiţilor, ce frumos! Azi serbãm dragostea, sentimentul ãsta care când ne face fericiţi, când ne aruncã în ghiarele disperãrii, care ne înalţã în vãzduh, sau dã cu noi de pãmânt, dar fãrã de care ne-am plictisi enorm şi am fi mai puţin umani.
Mda. Şi totuşi, ce prostie. Sã îmi explice şi mie careva de ce trebuie musai sã serbãm toţi laolaltã dragostea, iubitul sau iubita, într-o anumitã zi, urmând anumite rituale impuse de alţii? De ce trebuie musai sã ne scoatem sufletul pereche la restaurant şi sã mâncãm o cinã “specialã” de 10 ori mai scumpã ca în ziua precedentã (aceleaşi ingrediente, etichetã diferitã)? De ce trebuie musai sã primim jupoane roşii şi sutiene dantelate în care nu vom încãpea bine dacã mâncãm toate ciocolãţile-inimioarã menite sã ne agite hormonii şi sã ne demonstreze amorul partenerului? De ce trebuie musai sã organizãm întâlniri alambicate şi forţat romantice, sã scriem felicitãri siropoase şi sã şoptim cuvinte dulci partenerului? Ce e cu acest program colectiv de dragoste?
Da, ma enerveazã Valentine’s Day. Mã disperã inimile. Zici cã toate tarabele şi buticurile s-au transformat în secţii de cardiologie, cu corduri mari, roşii-sângerii expuse în vãzul tuturor. Totul ia formã de inimã de Valentine Day, pânã şi soarele, care stralucea (roşu, şi în formã de inimã) deasupra unei mãri, pe o pozã postatã de o amicã pe Facebook. Pentru bieţii necuplaţi, parada acestui organ pocnind de iubire le confirmã nerealizarea lor pe plan sentimental, sunt nişte eşuaţi, nişte naufragiaţi trişti pe o insulã roz în formã de inimã peste care zboarã lin inimi roşii.
Nu ştiu cum o fi fost 14 februarie înainte, dar în ziua de azi este o prostealã în masã a consumatorului înfometat de atenţie şi de dragoste, a omului modern grãbit, lipsit de timp, afecţiune şi contact cu semenii. Este o idee vândutã din greu de alţii mai puţin fraieri care fac profituri grase, aidoma inimilor pe care le cumpãrãm şi ni le dãm cu disperare unii altora. Un ritual repetat anual, în aceeasi zi: trebuie sã cumperi chestii roşii în forma de cord, trebuie sã ieşi la barul recomandat în ziar ca fiind în “Top 10 most romantic bars”, trebuie sã rãspunzi cu veselie la salutul Happy Valentine Day (Mulţumesc, la fel?), trebuie sã porţi ceva roşu, trebuie, trebuie, trebuie, cãci aşa zic revistele, televizorul, internetul care e plin de articole gen “10 Romantic Ideas for Valentine’s Day”, “57 Valentine Day’s Ideas” (astea sunt în plus de cele 10 din primul articol), “Valentine in New York”. Pentru mai multe idei se recomandã sã dai “like” grupului “Valentine Day Ideas” de pe Facebook.
Cine o fi inventat Valentine’s Day ãsta?
In Roma anticã între 13 si 15 februarie se serba Lupercalia, un festival al purificãrii şi fertilitãţii. Existã doi martiri creştini cu numele de Valentin. Valentin din Terni, episcopul din Interamna (acum Terni), martirizat în timpul împãratului Aurelian. Pentru credinţa sa şi pentru cã ajuta prizonierii creştini sã scape din temniţele romane, Valentin a fost omorât în jurul datei de 14 februarie. Valentin din Roma, un alt creştin, a fost martirizat în timpul împaratului Claudius, unul din motive fiind cã Valentin oficia în secret cãsãtorii între tineri îndragostiţi deşi, conform unei legende, Claudius ar fi interzis cãsãtoria pe motiv cã barbaţii fãrã familie sunt razboinici mai buni. În secolul 19 cãrţile poştale cu versuri de dragoste şi împodobite cu dantele au devenit extrem de populare în Anglia şi apoi în Statele Unite, unde au început sã fie produse în masã. In 1913 Hallmark produce prima felicitare de Valentine’s Day şi începe şirul de îndoctrinare consumeristã prin care omul de rând este programat sã serbeze aceastã zi, daca nu, iese cumva înafara normelor societãtii. În zilele noastre, cãrţilor poştale împodobite cu versuri şi dantele li s-au adãugat trandarfirii şi ciocolãţile, iar de prin anii 80 industria diamantelor a inceput sã promoveze puternic vânzãrile de bijuterii speciale pentru Ziua Îndrãgostiţilor. De când a apãrut internetul, avem e-cards şi grupoane de Valentine Day. În 2010 se pare cã s-au trimis 1 bilion de felicitãri de Valentine Day în toatã lumea, plasându-se pe locul al 2-lea dupã numarul felicitarilor de Craciun. Chiar şi Al Capone a avut o contribuţie. Voit sau nevoit, el a mânjit cu sânge data de 14 Februarie 1929, când a comandat executarea a 7 mobsteri în Chicago, în evenimentul cunoscut ca Masacrul de Valentine Day.
Parcã acum Valentine’s Day aratã puţin mai bine, cu o istorie destul de interesantã şi nu întotdeauna roz. Totuşi, ce refuz sã înţeleg este de ce (în America) trebuie sã serbãm in mod programat dragostea pe 14 februarie, ziua mamei în mai, ziua tatãlui în iunie, ziua secretarelor în aprilie (la întrecere cu ziua Pamântului). Chiar aşa de ocupaţi şi înstrãinaţi de noi înşine am devenit, încât avem nevoie de altcineva sã ne dicteze când, cum şi pe cine sã serbãm? Poate mã lamureşte careva.
