La data de 4 Mai a avut loc inaugurarea Consulatului General Onorific al României în Arizona. Conform doamnei profesor Ileana Alexandra Orlich, care deţine această funcţie, Consulatul General Onorific reprezintă o recunoaştere din partea statului român a importanţei comunităţii din ce în ce mai numeroasă de români din AZ, precum şi a necesităţii de a avea reprezentare locală care să faciliteze contactele cu Consulatul General din Los Angeles şi cu Ambasada României de la Washington.
Între alte aspecte importante ale activităţii sale, Consulatul General Onorific al României în Arizona va contribui la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre România şi Arizona, cum ar fi cele culturale, economice, comerciale şi politice sau de orice altă natură care să promoveze legăturile cu România; va menţine o legătură strânsă între România şi comunitatea românească din Arizona; va încuraja şi sprijini în măsura în care va fi solicitată înfiinţarea asociaţiilor care să promoveze relaţii apropiate între România şi comunitatea din Arizona; va distribui informaţii din România şi va încuraja activitatea mass media; va stimula cooperarea de natură academică şi culturală dintre universităţile din România şi universităţile din Arizona.
Doamna profesor Ileana Alexandra Orlich şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru un dialog deschis şi constant cu membrii sau reprezentanţii comunităţilor româneşti din Arizona, pe diverse teme de diversă natură.
Rep: În câteva cuvinte vă rugăm să ne spuneţi începutul vieţii Dvoastră pe tărâmul american.
Ileana Orlich: Am studiat limba engleză la Facultatea de Limbi Germanice din Bucureşti. După ce am terminat facultatea cu o teză asupra lui Steinbeck, m-am căsătorit şi am ajuns in Arizona, convinsă că aici voi continua această meserie de profesor de limba engleză. Am început să-i conving pe cei din jur că am toate abilităţile necesare de a preda engleza aici şi, pentru validare, m-am înscris la un masterat la Arizona State University (ASU). În acelaşi timp am acceptat un post de profesoară de limbă engleză la un liceu din Phoenix. După ce am terminat masteratul, m-am hotărât să mă apuc de doctorat, pe care l-am obţinut cu o dizertaţie engleză-franceză despre Balzac şi Henry James, un subiect de literatură comparată. Am început apoi să public lucrări de literatură comparată. Apoi am dat concurs la ASU şi am primit un post permanent. Întâi am fost assistant professor, apoi associatte professor şi acum sunt profesor. Între timp am primit cîteva dinstincţii printre care cea mai importantă a fost cea de Centennial Professor în anul 2001, distincţie care este aleasă pe baza voturilor studenţilor. Premiul de bani câştigat a fost folosit pentru a aduce aici un colectiv de actori din România pentru a oferi posibilitatea comunităţii de români de aici să-şi amintească cât de extraordinar este teatrul românesc. Programul de limbă română pe care îl conduc începând din 1998 la ASU este constituit din trei părţi: 1. programul de limbă română; 2. programul de literatură comparată, literatură şi cultură; 3. programul de vară, unde participă studenţi de la ASU şi de la toate universităţile americane. Problema de care m-am izbit la un moment dat era că nu existau cărţi traduse şi din această necesitate am început să fac eu acest lucru. Am început cu o nuvelă de-a lui Sadoveanu, al cărei prim capitol l-am tradus cu studenţii mei care proveneau din comunitatea românească din Phoenix, printre care Roxana Botea, Anda Scafaru, Teodora Cupes, Katrina Alecsandru, Sorin Nicula. Când am publicat traducerea, i-am menţionat pe aceşti studenţi în introducere, şi astfel am produs şi pentru ei o platformă de afirmare în diverse domenii profesionale. Pe urmă am tradus lucrări clasice ale literaturii române pentru a facilita integrarea lor în literatura universală, cum ar fi Ciuleandra, Hanul Ancuţei, Patul lui Procust, romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, Mara, şi multe altele.
Rep: Când aţi intrat pentru prima dată în legătură cu comunitatea românească din Arizona?
Ileana Orlich: Când am ajuns în America, mai precis în Arizona, în 1975, m-am acomodat foarte greu fiindcă mi-era dor de acasă. Primii doi ani ani au fost cei mai dificili. Prima persoană de origină română pe care am întâlnit-o la Phoenix a fost Eva Krone, care era din Făgăraş şi era o mare admiratoare a lui Ronald Reagan. Fiind interesată de agenda politică, dna Eva mi-a făcut cunoştiinţă cu cei putini români din Arizona, pe care de fapt i-am recunoscut din legături avute în ţară. De exemplu, dna dr. Stomatolog Dana Radu, care era nepoata lui Radu Romulus, unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui meu, Sever Pop, cu care tata asculta pe furiş Europa Liberă la Bucureşti. Apoi au urmat acei români cu care am “crescut” în această comunitate, petreceam ca acasă, organizam revelioane, mâncam telemea şi roşii (despre care spuneam întotdeauna că nu au gustul celor din România), şi cântam non-stop colinde româneşti la Crăciun. Până în anii 1982-83, legăturile cu românii de aici erau de natură domestică. Contactul cu România şi cei de acolo era foarte precar şi din această cauză românii de aici s-au unit în jurul comunităţii. Personal am început să coagulez aceste legături pentru a păstra tradiţiile şi obiceiurile lăsate acasă în România. În plus, cum eu eram profesoară de liceu, am început să cunosc familiile care veneau din România, ai caror copii mi-au devenit elevi prin anii ‘80 (familiile Bardan, Chelmegan, Dragomir, Domşa, ş.a.m.d). Îi ajutam uneori pe aceşti copii să fie plasaţi la nivelul de liceu unde de fapt erau când plecaseră din România, şi apoi mă străduiam să vorbesc cu ei în româneşte în afara claselor, ca să nu-şi uite limba. Era important pentru ei să le arate colegilor cum profesoara lor de engleză provine din acelaşi spaţiu cultural ca şi ei. Aşa am ajuns să cunosc comunitatea, prin părinţii acestor elevi care erau membri la diverse biserici ce începeau să ia fiinţă pe atunci la Phoenix. Ulterior, la facultate, am făcut acelaşi lucru preluând uneori foştii elevi sau întâlnind studenţi nou veniţi în Arizona care se înrudeau cu aceştia sau proveneau din aceleaşi comunităţi de români din Phoenix, oraş care începuse între timp să crească vertiginos.
Rep: Ce înseamnă pentru Dvoastră această funcţie onorifică de consul?
Ileana Orlich: Voi fi la dispoziţia românilor din Arizona sută la sută, pentru orice vor dori să organizeze aici, atunci când sunt solicitată. Eu nu prestez însă servicii consulare. Funcţia de consul onorific înseamnă în primul rând că statul român recunoaşte importanţa comunităţii româneşti din Arizona.
Rep: Sunteţi de mulţi ani în contact cu românii din Arizona. Ce evenimente aţi organizat pentru cei de aici şi cum vedeţi pe viitor această legătură?
Ileana Orlich: Continui să am planuri importante legate de comunitatea românească şi în viitor. Doresc să organizez în continuare tot felul de spectacole pentru mici şi mari, întruniri, evenimente culturale, posibilităţi de dialog comunitar, etc. Ceea ce am organizat eu aici în mod constant de-a lungul anilor este un mănunchi de piese de teatru şi spectacole de păpuşi. La aceste spectacole a venit toată lumea care iubeşte cultura românească, free of charge (nr. gratis). Am avut caiete de program care erau scrise atât în limba engleză cât şi în limba română. Pentru copii am organizat spectacole de teatru de păpuşi printre care cele mai memorabile au fost Punguţa cu doi bani, Scufiţa Roşie, Croitoraşul cel viteaz şi multe altele, toate în româneşte. Am organizat lecturi publice, tot în româneşte, de-a lungul anilor cu scriitorul Augustin Buzura, dramaturgul Matei Vişniec, poeţii Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan, din poeziile lui Eminescu cu Adrian Săhlean, etc. În anul 2005 am mers la San Francisco făcând parte dintr-un grup de români care s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu. În acelaşi l-am primit aici în Arizona în calitate de gazdă pe ambasadorul României de atunci, dl Sorin Ducaru cu care s-a participat la inaugurarea bisericii Penticostale Happy Valley, la vizitarea bisericii Sf. Ioan Botezătorul, şi s-au organizat întâlniri cu peste 250 de români de aici şi cu oamenii de afaceri din Rotary 100 care erau interesaţi de investiţii în România. Am organizat concerte de muzică clasică încă din 1999 şi până în prezent (Dimitrie Lăzărescu/vioară de la Phoenix Symphony; Silvia Sbârciu/pian de la Academia Gheorghe Dima din Cluj-Napoca; Cătălin Rotaru/contrabas de la Şcoala de Muzică de la ASU etc.).
Rep: În încheiere vă rugăm să adresaţi un mesaj românilor din Arizona şi implicit cititorilor acestui ziar.
Ileana Orlich: Îmi place foarte mult ziarul Dvoastră pentru că întotdeauna mă ţine la curent cu ceea ce se întâmplă în jurul meu. Le urez românilor să nu uite de unde au plecat, să menţină vie spiritualitatea românească în orice colţ de lume s-ar afla şi le mulţumesc celor care păstrează tradiţiile româneşti şi se “laudă” cu ele celor care nu le cunosc.
