Împlinire

0
6

Visez la firul de iarbă

Care se zbate încet sub pământ,

La icnetul dimineţilor

Însetate de rouă,

La trupuri de nori

Constelaţi şi plăpânzi,

La primăvara ce-şi cheamă

Ghioceii înapoi,

La anul ce vine,

Să mă împingă spre cer

Ori tot mai adânc

Spre pământ,

Visez

Să te prind în jocul meu,

Cuvinte să-ţi aduc

La masa de seară

Şi câini curioşi,

Pescăruşi efemeri,

O bucată de Lună

Şi-o noapte stelară.

Cristina MILLER