Indiferent de câţi ani locuim în Lumea Nouă, de fiecare dată când vizităm destinaţii nord-americane avem tentaţia să comparăm locurile, obiceiurile şi oamenii cu acasă. Cu imaginile şi amintirile din peregrinările prin bătrâna Europa. Prin filtrul memoriei afective, validăm oraşe şi clădiri, muzee sau restaurante, peisaje şi ape prin “caracterul lor european”. Care de fapt ne aminteşte de ţara mamă, şi ne stimulează nedisimulat dorul de casă.
Am avut ocazia să vizităm estul american si canadian, departe de însorita noastră California, la început de August, într-o aventură cu avionul, automobilul, trenul sau metroul. Trecân prin atâtea metropole le-am analizat, când voit când indirect, prin aerul lor european. Am descoperit Chicago prin imaginea cu zgârie-nori, un amalgam architectural între vechi şi nou, aşa cum se deschide la apus văzută de pe vaporul care ne-a plimbat pe lacul Michigan. Şi ne-am simţit ca acasă prin bunăvoinţa prietenilor noştri care ne-au primit cu ospitalitatea tradiţională, şi vizitând cu bucurie cea mai mare bibliotecă românească din SUA. Am simţit unicitatea şi măreţia naturii la cascada Niagara. Am petrecut vibrant în Toronto, oraş în plină expansiune, gazdă a unei extraordinare mişcări teatrale cu numeroşi şi talentaţi actori şi regizori de origine română. Am poposit în eleganta capitală Ottawa, acolo unde confluenţa imperiului britanic cu specificitatea nord-americană, plină de istorie, crează imaginea unui burg britanic populat de cowboy cuceritori ai vestului sălbatic. Ne-am plimbat prin Montreal, descoperind tentaţii pariziene în oraşul vechi, şi delicatese franţuzeşti udate în vin de Bordeaux într-un restaurant copiat parcă de pe malurile Senei. Şi mai mult ca oriunde, în Montreal am întâlnit vizitatori europeni, inclusiv turişti români, care crează un amalgam colorat şi gălăgios, de metropolă cu adevărat internaţională. Canada are aer european, într-o interferenţă multi-dimensională cu valorile americane.
Am continuat sejurul în Boston, leagănul istoriei americane. Clădiri istorice şi relicve arhitecturale punctează turistului grăbit detalii pe Freedom Trail, înconjurate de minunile arhitectonice ale secolului XXI. Boston, ca şi Cambridge – oraşul universităţilor Harvard şi MIT – îşi păstrează caracterul britanic şi aura intelectuală a unei adevărate New England. Am traversat grăbiţi Long Island, poposind în The Hamptons, tărâm pastoral şi intim, elegant şi eclectic. Liniştea pădurilor şi apelor ne-a pregătit pentru tumultul metropolei.
New York este inima Lumii Noi. Poate că nimic nu este mai unic în eterna comparaţie continentală decât monstrul sacru care începe în Manhattan şi se întinde cât vezi cu ochii, privit de la înălţimea terasei de la ultimul etaj în Empire State Building. Re-definind architectural, cultural şi uman noţiunea de metropolă, New York este fascinant şi impunător. Verticalitatea covârşitoare asimilează gălăgia şi aglomeraţia pulsatorie a străzii. Jocurile de lumini din Times Square sau Rockefeller Plaza traspun un sentiment astral. Emoţional prin goliciune, Ground Zero dovedeşte capacitatea de regenerare a unei naţiuni. Şi forţa atotcuprinzătoare a metrolopei. Ridgewood, cartierul unde am locuit pentru cîteva zile, este populat de italieni, polonezi, sârbi sau români. Magazinele etnice colorează străzile şi ne-am delectat cu cârnaţi polonezi, pizza siciliană, kebob, şi bineînţeles ciorbă de burtă şi mici, savarine si mascote ca la mama acasă. Cu toate influenţele europene ale străzii, New York este eminamente metropola americană de la care încep şi se termină toate cele.
Şi după ce am asimilat cu savoare locuri şi oameni noi, respirind prin pori aer european şi arome ca acasă, am revenit cu entuziasm în California. Am ajuns ACASĂ, acolo unde încă ne mai căutăm identitatea divizată. Cu bucurie că prin globalizarea începutului de secol suntem din ce în ce mai apropiaţi de “caracterul european”, ca acasă…
