Mara Haşa
Jurnalist teatral
Arhitect fiind, Liviu Ciulei construia spectacole folosindu-şi cu iscusinţă imaginaţia ca pe cea mai preţioasă unealtă. La câteva indicaţii ale sale, temelia scenografiei unui spectacol era gata, urma construcţia cu ferestre larg deschise, prin care circula profesionalismul şi harul său, har, care şi-a pus amprenta pe tot ce înseamnă producţie de teatru şi film în ultimii şaizeci de ani. A studiat arhitectura, apoi teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, unde studiază actoria împreună cu Marioara Voiculescu şi ia lecţii de punere în scenă cu Ion Sava. Şi-a început cariera ca ,,pictor de teatru” realizând un prim decor la Mizantropul de Molière, a debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck din ,,Visul unei nopti de vara” la Teatrul Odeon iar ca regizor în 1957 montează la Teatrul Bulandra piesa ,,Omul care aduce ploaia “de Richard Nash. A revoluţionat arta de la luminile rampei prin punerea în scenă în 1961 a piesei ,,Cum vă place “ de W. Shakespeare.
Premii: Globul de Cristal – Karlovy Vary în 1960 pentru „Valurile Dunării”, Marele Premiu Mamaia 1965 pentru „Pădurea spânzuraţilor”, şi tot în 1965 pentru acelaşi film primeşte Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes şi Premiul de excelenţă, pentru calitatea fotografică a imaginii şi pentru ingeniozitatea mişcării aparatului de filmat, la Milano 1964. Director de teatru, mai întâi la „Odeon“ (1946–1949), apoi la „Bulandra“ (1963–1972) despre omul, artistul de excepţie Liviu Ciulei, despre munca sa, care este o ,,documentare elaborată şi permanentă” de peste şase decenii nu se poate vorbi decât la superlativ. Liviu Ciulei a reuşit să echilibreze balanţa dintre clasic şi modern renunţând la decorurile pompoase la tot ce părea desuet, scenografia spectacolelor sale fiind o oglindă a timpului la care se adaugă realizările sale din cinematografie şi arhitectură.
A semnat scenografia pentru foarte multe spectacole, de la autori romani la Euripide, Shakespeare, Schiller, Büchner, Molière, Cehov, Strindberg, Wedekind, Brecht, Pirandello.
Câteva spectacole reprezentative: Golden Boy (1947) regia Ion Sava - profesorul sau, Toţi fiii mei (1948), Cu pâine şi sare (1949), Pace pe pământ (1950), Cetatea de foc (1951), Liubov Iarovaia (1952), La ora şase (1955), Sfânta Ioana (1958), Cum vă place (1961),
Clipe de viaţă (1964), Opera de trei parale (1964 în ţară şi în 1983 la Minneapolis), D‑ale carnavalului (1966, regia Lucian Pintilie), „Un tramvai numit dorinţă” (1966), Macbeth şi Iuliu Cezar (1968), Lungul drum al zilei către noapte regia Crin Teodorescu, Vlaicu Vodă (1972), O scrisoare pierdută (1972) Leonce şi Lena (1970, 1974), Galileo Galilei (1976), „Pescăruşul” (1977) Lady Macbeth din districtul Mţensk (1980), Trei surori (1984), Coriolan (1987), Bacantele (1987), "Visul unei nopţi de vară" şi "Deşteptarea primăverii", (1991), Trei surori (1994), Hedda Gabler (1995), Din jale se‑ntrupează Electra (1998),în 2000, crea "Hamlet", iar în 2005 "Şase personaje în căutarea unui autor" şi "Henric al IV-lea".
Liviu Ciulei a avut un rol determinant în perioada reteatralizării care a prins contur între anii 1955–1960 în care decorul devine funcţional, mobil, schimbându-şi viziunea în funcţie de cerinţele vremii. Lumina joacă un rol esenţial în arta teatrală, practic nu se poate concepe un spectacol fără ajutorul ei, iar maestrul a ştiut să îi dea scenei aerul, culoarea, atmosfera pe care le prefigurează textul, pe care le revendică în forma specifică reprezentaţia.
Este membru fondator în 1963 al Asociaţiei Cineaştilor din Romania. Câteva dintre filmele regizate de maestrul Ciulei, care înfruntă timpul şi timpurile: Valurile Dunării, Pădurea spânzuraților (1964), Facerea lumii (1971), Decolarea (1971), Dragostea începe vineri (1972), Mastodontul (1975), Falansterul (1979).
Maestrul Ciulei a fost invitat să monteze spectacole pe marile scene ale lumii, pleacă din ţară în 1980 şi devine director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University şi New York University. Inovaţiile sale în arta spectacolului, fotografiile şi schiţele lui de teatru s-au bucurat de o largă apreciere internaţională. A fost un magician care ştia să armonizeze scenografia cu textul, cu spaţiul de joc, cu interpretarea actorilor, care studia amplasarea spectatorului faţă de scenă, a actorului în decor, punerea luminilor, nimic nu era întamplator şi nejustificat în munca sa pe care o facea cu rigoare, pasiune şi dăruire. Ştia să ridice valoarea artistică a fiecărui spectacol pe care îl monta. Tratarea personajelor, relaţiile, mişcarea scenică, scenografia, costumele, efectele de sunet şi lumină, liniile de forţă ale spectacolului erau stăpânite de maestru printr-o baghetă magică.
“Furtuna” de William Shakespeare, regizată de el la Teatrul Bulandra din Bucureşti, în 1979 rămâne spectacolul său de suflet, plin de simboluri şi trăiri. Într-un articol apărut în 6 Iul 2009 în Jurnalul Naţional intitulat ,,Bogăţia lui Ciulei, anii şi creaţia”, Maria Sârbu afirma : ,,Liviu Ciulei este un om just. Tragi această concluzie ascultând ce spune: “Cel mai mare succes al vieţii mele a fost «Moartea lui Danton», la Berlin – 63 de cortine numărate de regizorul tehnic. Dar şi cea mai mare cădere tot la Berlin am avut-o, cu «Macbett». Cu huiduieli şi pe bună dreptate”.
Numit “arhitect al teatrului românesc”, misteriosul personaj Liviu Ciulei rămâne pentru mulţi dintre cei care au lucrat cu el cel mai iubit regizor”. Expresionismul, art nouveau-ul, pop-art-ul, realismul, le întâlnim în spectacolele sale care au luat naştere din frământări, gânduri, încercări şi reflecţii care toate au avut menirea să servească atât interpreţilor cât şi publicului. Într‑un interviu acordat în Statele Unite Liviu Ciulei afirma: „acum ştiu multe lucruri despre teatru. Poate prea multe. De multe ori, intelectualitatea mea îmi stă în drum. Un om care gândeşte are un simţ dezvoltat al contrariilor, în toate acţiunile lui“. A fost un mare regizor, scenograf, producator, dar si interpretul unor memorabile roluri de compoziţie, la care se adaugă realizările sale din arhitectură. Într‑un alt interviu, mai vechi, Ciulei declara: „Am studiat arhitectura şi această disciplină ştiinţifico‑artistică are ca unitate de măsură omul ca individ, ca fiinţă socială“.
Fiind omul faptelor, Liviu Ciulei n-a mai acordat nici un interviu în ultimii 20 de ani, totuşi H.Patapievici este un privilegiat reuşind să obţină din partea maestrului, un interviu – eveniment pe Tvr Cultural. Relevanta pentru moderator a rămas întâlnirea cu omul Ciulei: „E o personalitate, nu doar charismatică, nu doar extrem de vie şi de inteligentă şi de adecvată, ci este şi una care exprimă secretul pe care el l-a descoperit în arta actorului, secret de care mi-a vorbit în emisiune. (…) El susţine că fiecare om are un centru de atenţie, care e distribut undeva în corpul său, cum ar fi zona maxilarului, zona ochilor şi altele. L-am întrebat dacă el ştie unde este centrul lui de atenţie. A răspuns că ştie. E un om care şi-a găsit centrul de atenţie şi este mereu identic cu el, şi asta îl face să aibă o prezenţă vie, copleşitoare”, a mai spus el. (Evenimentul zilei Joi, 25 Februarie 2010)
Un spectacol moare odată cu tragerea cortinei, se uită, şi tocmai de aceea este salutară apariţia în 2010 a cărţii ,,Cu gândiri şi cu imagini”, la Editura Igloo Media lansare ce a avut loc pe 22 iunie la Librăria Cărtureşti, o monografie la care L. Ciulei a colaborat cu publicistul ‑ dramaturg Mihai Lupu, o lucrare ce ne descifrează taina muncii sale, viaţa teatrală din Romania, schiţele care au stat la baza modernizării unor săli de teatru din ţara noastră în anii ‘60 –’70, influenţele străine în scenografie, arta regizorului, a actorului, inovaţia scenică de care s-a bucurat aceea perioadă. O carte care încununează o carieră de succes.
Prestigiosul regizor a fost omagiat în 2010 prin Premiul de Excelenţă ” al celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, iar la Gala Premiilor Radio România Cultural din 2010 i s-a acordat Premiul “Lux Mundi”.
Punând bazele unei şcoli naţionale moderne, Liviu Ciulei şi-a dat seama cât de mare poate fi influenţa ideilor şi reprezentărilor false asupra sensibilităţii omeneşti şi a luptat cu toate armele împotriva lor.
Fie-i uşoară, povara eternităţii!
