Ca urmare a unei activităţi desfăşurată de-a lungul mai multor ani, Fundaţia Culturală “Memoria”, Filiala Jud. Argeş (Preşedinte Prof univ. dr. ing. Ilie Popa şi Vice-preşedinte Aristide Ionescu, licenţiat în horticultură), prin ordinul nr. 2201 din 20 mai 2009 emis de Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a obţinut ca imobilul Penitenciarului Piteşti, situat pe strada Negru Vodă, nr. 30, în municipiul Piteşti, jud. Argeş, fosta închisoare a deţinuţilor politici, spaţiul în care a luat naştere cel mai abominabil experiment comunist asupra fiinţei umane, să fie clasat ca monument istoric, categoria ansamblu memorial grupa ‘A”. Astfel, pavilioanele repartizate şi în special camera 4 spital, unde s-a pornit “Experimentul Piteşti” la 6 decembrie 1949, vor fi amenajate cu piese originale, fotografii, biblioteca, manechine, totul pentru a ilustra modul în care se acţiona împotriva deţinuţilor în procesul de reeducare prin tortură.
În bibliotecă vor putea fi lecturate mărturiile supravieţuitorilor dar şi lucrările cercetătorilor care s-au aplecat asupra acestui subiect.
Redăm mai jos fragmente din declaraţiile unor supravieţuitori ai acestui experiment şi ai unor cunoscători ai Gulag-ului comunist. Nădăjduim ca prin acţiunile noastre să aducem un modest şi pios omagiu tuturor acelora care prin curajul şi patriotismul lor s-au opus bolşevizării forţate a României şi pierderii credinţei strămoşeşti, chiar cu preţul vieţii
(Prof. univ. dr. ing. Ilie Popa, Preşedintele Fundaţiei “Memoria”). Sunt convins că SATANA ar fi avut de învăţat de la aceşti torţionari (Aristide Ionescu, fost deţinut politic, Vice-preşedinte Fundaţia “Memoria”).
Fenomenul Piteşti a fost ceea mai teribilă barbarie a lumii contemporane (Aleksandr Soljenitan, fost deţinut în Gulag-ul sovietic, laureat al premiului Nobel). Se foloseau două metode bazate pe utilizarea violenţei: prima eră psihologică, a doua se baza pe folosirea forţei. Dacă s-ar fi auzit cât de cât, o parte din adevărurile acestor acestor existenţe de martiri din România necunoscută, nu numai România oficială dar şi întreaga lume s-ar fi cutremurat
(Aurel -Sergiu Marinescu, fost deţinut politic, scriitor, Ex- Preşedinte de onoare al Fundatiei “Memoria”).
Experimentul Piteşti, reeducarea prin tortură, a fost manifestarea cea mai monstruoasă a sistemului de zdrobire a personalităţii umane conceput de totalitarismul comunist impus ţării de ocupaţia sovietică (Academician, Prof. Dr. Şerban Papacostea, istoric)
Sperăm că realizarea acestui muzeu să fie un imbold pentru tinerii din ziua de astăzi în a-şi dori să cunoască suferinţele prin care au trecut părinţii şi bunicii lor, a se pleca în faţa curajului şi puterii lor de sacrificiu şi de ce nu, a le urma exemplul în apărarea neamului, a ţării şi credinţei strămoşeşti.