Când arhivele vorbesc de la sine…
Născut în 1854, aproape de Brno, în orașul istoric Boskowitz din Moravia de Sud, IULIUS PRAGER, comerciant, se căsătorește, trei decenii mai târziu, pe 18 iulie 1886, în Catedrala Arhiepiscopală catolică din București, cu tânăra MARIA SIMON, orfană de ambii părinți. Peste numai doi ani, pe 31 august 1888, familia PRAGER este binecuvântată prin nașterea unui fiu, EMIL MICHAEL. Destinul nemilos face, însă, ca PRAGER-tatăl să-și piardă viața în 1897, pe când copilul avea 9 ani. Elev extrem de studios, EMIL PRAGER urmează Școala primară de cartier „Nicolae Golescu” între anii 1895-1899. Se înscrie, apoi, la Liceul „Gheorghe Lazăr”, secția Real, pe care-l absolvă în anul 1907, și, ulterior, la Școala Națională de Poduri și Șosele, secția Ingineri, unde a fost apreciat de către Direcțiunea instituției de învățământ superior pentru rezultatele obținute, școală pe care o va absolvi, ca șef de promoție, în 1912, când va obține diploma de specialitate cu numărul 281.
Începând cu luna iulie 1912, PRAGER va fi angajat pe postul de inginer în cadrul Serviciului central din Direcția Generală a porturilor și căilor de comunicații pe apă, parte componentă a Ministerul Lucrărilor Publice. Peste câțiva ani, prin Deciziunea Ministerială nr. 113 din 13 noiembrie 1915, Directorul General al Munițiilor de la Ministerul de Război al Regatului României îl detașează, provizoriu, ca șef de secție în cadrul Direcției Materialelor și Instalațiunilor noi. Un an mai târziu, pe 11 august 1916, renumitul inginer ANGHEL SALIGNY (al cărui elev a fost E. PRAGER) trimite o circulară către ofițerii, inginerii și întreg personalul Direcțiunii Generale a Munițiilor, prin care îi înștiințează asupra sănătății sale precare și a retragerii, începând cu data de 12 august 1916, din poziția de Director General al Munițiilor. O legătură de suflet, indestructibilă, iată, și drumuri profesionale intersectate între marele dascăl-inginer ANGHEL SALIGNY și fostul său elev de la Școala Națională de Poduri și Șosele din București – EMIL PRAGER…
La 1 septembrie 1921, inginerul PRAGER (ing. ord. cl. I, înscris în Corpul Tehnic Român din anul 1912) demisionează din serviciul de stat pentru a înființa primul birou de studii, expertize și proiectări din țară pentru lucrări din beton armat denumit „Biroul tehnic ing. EMIL PRAGER”, care va funcționa, până în 1925, în str. Carol nr. 19 și în str. Mecet nr. 28. Panoplia de proiecte realizate, dintre care le amintim pe cele mai semnificative, și anume, Centralele termo-electrice Steaua electrică-Florești-Băicoi, Schitul Golești (jud. Muscel), Sorecani – Aghireș (jud. Cluj), la care s-au adăugat, blocuri, clădiri de locuit, fabrici industriale ș.a., au oferit notorietate biroului, favorizînd, astfel, transformarea acestuia (din 1925) în Întreprinderea de execuție a lucrărilor proiectate publice și particulare, cu sediul în București, str. Colței, nr. 33, membru, cu nr. 938, al Uniunii Generale a Industriașilor din România.
Din acest moment, va urma aproape un sfert de secol, până în anul 1948, în care PRAGER va realiza o serie de proiecte, ce vizau construcțiile de căi ferate (Linia ferată Ploiești-Vornic-Târgoviște; Lotul I din linia C.F.R. Bumbești-Livezeni), drumuri moderne (Șoseaua Brătulești-Periș-Scroviștea; Șoseaua Națională Ploiești-Văleni; Modernizarea Șoselei Focșani-Bacău; Șoseaua Națională Buzău-Ulmeni-Vintileasca; Șoseaua Pitești-Merișani-Curtea de Argeș; Șoseaua Herman-Prejmer ș.a.), construcții industriale (Silozuri de cereale P.C.A. la Buzău și Cilibia; Uscătoria de cereale în portul Constanța; Rafinăria Brazi, unde a fost invitat, în vara lui 1934, de către Societatea „Creditul Minier”, să participe la manifestarea solemnă de punerea a pietrei de temelie; Uzina de cauciucuri auto Victoria Băicoi; Ansamblul Uzinelor Noi Cugir etc.),construcții publice (Fundația Universitară Iași – Copou; Spitalul Academiei Române – Elias; Palatul Republicii – București; Clădirea Școlii Superioare de Război – Cotroceni, București; Sanatoriul Maritim Eforie Grand; clădiri de ministere ș.a.), biserici (Catedrala Episcopală Hunedoara; Biserica din com. Costești, jud. Argeș etc.), alte construcții (Hotelul Union, Pasajul Carpați, clădiri particulare).
De asemeni, în calitate de antreprenor, inginerul constructor EMIL PRAGER a luat parte, la invitația Consiliului Tehnic Superior (CTS) din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, la ședințele din primăvara anului 1941 ale Comisiei instituite, în luna decembrie 1940, pentru studiul solicitărilor accidentale, la care au fost supuse clădirile în timpul seismului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, spre a fi discutate problemele grave ale situației ivite. Componența Comisiei superioare era următoarea: președinte – prof. Gh. Nicolau, inginer inspector general și președinte al CTS; membri: a) consilieri CTS: I. Demetrescu, I. Germani, C. Iotzu, Duiliu Marcu; b) seismologi: G. Demetrescu – profesor și vice-director al Institutului Astronomic din București, G. Petrescu; c) geologi: I. Atanasiu, G. Murgeanu – geolog-șef și subdirector al Institutului Geologic din București, A. Beleș – inginer și profesor al Școlii Politehnice din București, A. Chiricuță – inginer inspector general și director al silozurilor regionale, M. Hanganu – inginer și profesor al Școlii Politehnice din București, A. Ioanovici – inginer antreprenor, D. Marcu, Cr. Mateescu – inginer și profesor al Școlii Politehnice din București, E. Prager – inginer antreprenor; d) G. Negoescu, Fl. Stănculescu; secretari: C. Antoniu, D. Roată.
Perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, până la naționalizarea din 11 iunie 1948, s-a caracterizat printr-o diminuare a numărului de lucrări reprezentative. Membru activ (1931) al Uniunii Ofițerilor de Rezervă din România, secția Ilfov, Regimentul geniu 5 Pionieri, cu gradul de locotenent, și, de asemenea, membru al Colegiului Inginerilor, secția Construcții, EMIL PRAGER, vreme de câțiva ani, totuși, sub diferite alte forme, de regulă, de tip asociativ (Hochtief-Prager), a continuat construcția și finisajele la clădirea Palatului Ministerului Afacerilor Interne (a cărui ofertă îi fusese aprobată firmei Hochtief-Prager, pe 28 martie 1941, de către Mareșalul Ion Antonescu), la Atelierele CFR Lotul II Timișoara, la noua Aerogară Băneasa București, cartiere de locuințe ș.a.
Data de 11 iunie 1948 va reprezenta, pentru întreaga societate a vremii, un punct nodal, prin intermediul Legii nr. 119/11.06.1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Inginerul PRAGER, însă, își donase, încă din luna martie a aceluiași an, în integralitate, propria sa avere Statului român, respectiv, Comisiei de Redresare Economică, al cărei președinte era Miron Constantinescu, Întreprinderea ing. EMIL PRAGER fiind preluată de către Ministerul Construcțiilor, așa după cum reiese din Anexa nr. 6 a Legii 119, și, de asemeni, întreg parcul de mașini aferent (4 autoturisme: Mercedes, Plymuth, Taunus, Ford; 2 motociclete; 12 autocamioane: Ford, Chevrolet, Mercedes, Chrysler Pickup, Oppel-Blitz ș.a.). Va rămâne în poziția de inginer-șef, la „Sovromconstrucția Nr. 1”, timp de doi ani, până în 1950, când, pe 25 decembrie, își dă demisia. În această perioadă scurtă, execută lucrări hidroenergetice și industriale, precum Centrala Dobrești-Gălma, Uzine textile ș.a.
Noul Minister al Energiei Electrice îl va coopta pe EMIL PRAGER în echipa sa, fiind, pe rând, numit inginer-șef la Trustul Energoconstrucția, ulterior, la Trustul de construcții-montaje energetice, între sfârșitul anului 1950 și luna aprilie 1958, pentru ca, mai apoi, până în noiembrie 1965 să devină inginer principal în Direcția Tehnică a ministerului de resort. PRAGER va rămâne în cadrul acestei structuri guvernamentale și după momentul pensionării sale (1 martie 1971), activând pe același post de inginer principal. Pentru merite deosebite în activitatea sectorului de construcții, va fi decorat, prin Decretul nr. 104 emis în data de 22 februarie 1966, cu Ordinul ”Steaua Republicii Socialiste România” cl. a IV-a.
Pe 25 ianuarie 1960, inginerul EMIL PRAGER înaintează o nouă cerere către Primul Secretar al Comitetului Central al P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej, după ce mai depusese anterior, în anul 1958, o petiție rămasă fără vreun răspuns, spre a primi pensie personală de merit, în urma activității prodigioase desfășurate. Trebuie specificat faptul că referințele susținute temeinic pentru acest lucru au fost scrise și semnate, pe data de 20 mai 1958, de către două somități ale timpului: marele arhitect acad. PETRE ANTONESCU și ing. A. CHIRICUȚĂ, fost Director General al Silozurilor. În textul său apreciativ la adresa activității colaboratorului său, inginerul PRAGER, autorul, printre altele, al Arcului de Triumf, Palatului Crețulescu și clădirii Facultății de Drept din Capitală, râmniceanul aacad. arh. PETRE ANTONESCU, scria așa:
„Cunosc pe tov. Inginer Emil Prager de aproape patru decenii ca pe un colaborator experimentat, activ și de o remarcabilă competință la lucrările de construcție pe care am avut a le ridica (…). În special, am avut să apreciez (…) marile sale calități de organizator în execuție de lucrări de construcție dintre cele mai dificile (…) cu deosebire în lucrări de beton armat. Corectitudinea sa față de beneficiari prin calitatea îngrijită a execuției apare, de asemenea, ca o preocupare constantă în lunga carieră de mare constructor a Inginerului Emil Prager.
Notez în rândurile ce urmează unele din lucrările proiectate de mine la executarea cărora, pe teren și în birou, contribuția tov. Ing. Emil Prager a fost, tehnicește, de prim ordin. Anume:
-În 1913-1914, a proiectat și supravegheat lucrările de beton armat la clădirea Casei P.T.T. în str. Carol și Sf. Dumitru-București (construcția importantă cu 5 etaje având planșee mari, scări în consolă, o sală festivă de 20 m deschidere cu învelitoare înferme de beton armat, balcon în consolă de 5 m etc.)
-În 1915, fundațiile gărei maritime din Constanța (piloți din beton armat)
-În 1925, proiectele betonului armat la scheletul construcției Palatului Societății Politehnice București Calea Victoriei (clădire cu 6 etaje având cca. 600m2, construcție care a pus grele probleme prin retragerea zidului de fațadă și mansarde, rezolvată economic și în scurt timp)
-În 1934-1935, Căminul Studențesc din București Calea Plevnei – importantă construcție în cadre de beton armat cu deschideri până la 18 m, pe suprafață de cda, 1000m2 prezentând dificile probleme de fundații, planșee, scări etc. a fost executată sub conducerea Inginer Emil Prager. ”
Inginerul A. CHIRICUȚĂ, fostul Director General al Silozurilor, a semnalat, la rândul său, printre altele, faptul că, în 1938, l-a avut colaborator pe PRAGER, „care a construit în grele condiții de fundare, două Silozuri unul la Buzău și celălalt la Cilibia, isprăvindu-le în excelente condițiuni și cel dintâi dintre toți antreprenorii celor 34 de silozuri ale primei tranșe. (…) În concluzie, dacă este vreun inginer căruia să i se cuvină pensia de merit, apoi desigur că acela este Emil Prager, grație căruia foarte numeroase clădiri și lucrări excelent executate au îmbogățit Patrimoniul Țării.”
Abia peste un deceniu, în urma Decretului nr. 111/1971, Consiliul de Stat al RSR, al cărui președinte era Nicolae Ceaușescu, hotărăște, pe 24 martie 1971, ca inginerul PRAGER să beneficieze, începând cu data de 1 martie a aceluiași an, de pensia respectivă. Iată, în integralitate, textul Decretului mai sus menționat:
„UZ INTERN
CONSILIUL DE STAT
AL
REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
DECRET NR. 111/1971
privind acordarea și majorarea unor pensii.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Art. 1: – Cu începere de la 1 martie 1971, se acordă:
o pensie de 3 500 lei lunar inginerului PRAGER EMIL, domiciliat în municipiul București, str. Cosmonauților, nr. 7, sector 2.
PREȘEDINTELE
CONSILIULUI DE STAT,
Nicolae Ceaușescu
București, 24 martie 1971”
Referitor la acest moment din viața lui EMIL PRAGER, un lucru demn de a fi semnalat îl reprezintă prezentarea obiectivă și, totodată, elogioasă a ministrului de atunci al Construcțiilor industriale, ing. Matei Ghigiu, care, în cadrul Expunerii de motive pe această temă, preciza astfel:
„(…) a aplicat principiile cele mai avansate de execuție a lucrărilor de construcții prin: introducerea mecanizării pe toate șantierele, în scopul ușurării muncii manuale; extragerea și prelucrarea mecanică a pietrei în vederea folosirii ei în construcții și pregătirea temeinică de cadre formate: tehnicieni, meșteri, muncitori calificați. În perioada de după război, a participat la lucrările de refacere a clădirilor publice, a căilor ferate, a podurilor etc., care se impuneau cu o deosebită urgență, ca de exemplu: Atelierele CFR Timișoara, linia ferată Bumbești-Livezeni, linia ferată Salva-Vișeu (lot I), construcția Fabricii APACA – București. (…) Proiectul de decret al Consiliului de Stat a fost avizat favorabil și de Institutul de Construcții București și de Consiliul Național al Inginerilor și tehnicienilor.”
Spirit interdisciplinar și meticulos, un vizionar cu geniu în domeniul construcțiilor, o dată cu finalizarea studiilor superioare, EMIL PRAGER a susținut, până la sfârșitul vieții sale, o activitate publicistică importantă prin varietatea subiectelor abordate. Se disting, astfel, în perioada 1914-1980, titluri precum: Calculul secțiunilor de beton armat dublu armate (Buletinul Societății Politehnice nr. 12, 1914), Diferite studii economice (1915-1920), Tribunele Floreasca (Revista Arhitectura, 1925), Reconstrucția Teatrului Eforia (Buletinul Societății Politehnice nr.5, 1930), Organizarea lucrului în industria construcțiilor. Grafice zilnice, cu exemple. (Buletinul Societății Politehnice nr.2, 1931), Album ilustrat al lucrărilor executate (1933), Indicator tehnic în construcții (1938), Travaux Paris – August. Reprise en sousoeuvre a Bucharest (Buletinul Societății Politehnice nr.2/1939), Revizuirea prețurilor în contractele de antreprize – Buletinul Societății Politehnice nr. 2/3 / 1942 (Buletinul Asociației Întreprinderilor de lucrări publice reproduce studiul), Posibilități românești în sectorul construcțiilor (Tehnica și viața nr. 2/1942), O lucrare de cale ferată în România a anului 1881 (Buletinul Societății Politehnice nr. 2/3 / 1943), Problema drumurilor în România (Tehnica și viața nr. 3/1944), Viitorul industriei cauciucului (Tehnica și viața nr. 1-2/1945), Cultul monumentelor vechi. Teatrul Național în diferite ziare în legătură cu dărâmarea vechiului teatru din București lovit de bombe (1946-1947), Planul de electrificare în cadrul planului cincinal R.P.R. (Revista Construcții A.S.I.T. nr. 2/1951), Mecanizarea șantierelor de construcții (Conferință ținută la A.S.I.T. în 23 mai 1952) – Revista Electrotehnica, 9 Sept. 1952, Un nou element în construcții – Ceramica Armată (Ind. Construcții A.S.I.T. nr. 6/1955), Construcția locuințelor din elemente prefabricate din ceramică armată (Construcții A.S.I.T. nr. 5/1956), Prefabricatele din beton armat și istoricul lor (Construcții A.S.I.T. nr. 12/1956), Pentru introducerea și extinderea tehnicii noi în construcții (interviu) – Tehnica Nouă, 19 Sept./1956, Inginerul Eug. Freyssinet și opera sa (Construcții A.S.I.T., Decembrie/1957), Dezvoltarea tehnicii betonului armat în România din 1888 până în prezent (Manuscris depus la Editura Tehnică de Stat – 600 pag.) – 1957, Campania de presă Reconstrucția Teatrului Național din București din perioada 1946-1947.
După 1970, acordă interviuri în presa scrisă (Revista Flacăra, Arhitectura etc.), la radio și la televiziune, iar, în 1979, la Editura Tehnică, apare lucrarea de căpătâi a inginerului EMIL PRAGER, și anume, ”Betonul armat în România”, vol. I, lucrare ce va fi premiată de către Academia Română, doi ani mai târziu, cu prestigiosul Premiu ”AUREL VLAICU”.
Născut o dată cu Ateneul Român, în anul 1888, EMIL PRAGER, cel care a și refăcut monumentala construcție după bombardamentele din 1944, având o contribuție deosebit de importantă, sub raport ingineresc, în cazul seismelor din 1940 și 1977, a fost un adevărat depozitar de amintiri și cinstitor de memorie pentru înaintași săi iluștri, inginerii ANGHEL SALIGNY, ION IONESCU BIZET, GHEORGHE EM. FILIPESCU, ELIE RADU, GOGU CONSTANTINESCU, DIMITRIE LEONIDA, aplecându-se cu respect și dragoste peste destinele lor, pe care le-a prezentat, de -a lungul anilor, fie în materiale scrise, fie în cadrul diverselor conferințe și manifestări științifice oficiale, consacrate activității personalităților anterior enumerate. De semnalat, în acest context, și donația pe care PRAGER a efectuat-o către Muzeul Tehnic „DIMITRIE LEONIDA” din Capitală.
Totdeodată, un lucru aparte de adăugat în acest context, pentru a sublinia umanitatea personalității sale complexe, îl reprezintă instituirea Bursei „IONEL PRAGER”, în cadrul Școlii Naționale de Poduri și Șosele, o bursă destinată studenților cu rezultate de excepție și creată în amintirea fiului său, decedat în luna octombrie a anului 1940. De asemeni, un rol, care trebuie neapărat subliniat, este sprijinul constant de care EMIL PRAGER s-a bucurat, de-a lungul timpului, din partea familiei, un aport cu totul și cu totul semnificativ avându-l soția sa, actrița ELVIRA GODEANU, societară a Teatrului Național din București, un reper al scenei dramatice românești, în roluri de neuitat. Despre viața și activitatea inginerului EMIL PRAGER a scris inginerul NICOLAE ȘT. NOICA, fost ministru al Lucrărilor Publice și singurul biograf al marelui constructor, care a lansat, cu ani în urmă, la Banca Națională a României, volumul, sugestiv intitulat, ”Emil Prager – un model”.
P.S.
Material întocmit pe baza cercetării unor documente de arhivă relevante despre inginerul EMIL PGAGER, din perioada 1886-2005, care au scos la iveală acte civile, de studii, de serviciu și juridice, cărți de identitate, note biografice, certificate, brevet, cereri, corespondență diversă, notițe, însemnări, fotografii de familie, dar și cu specific ingineresc, articole de presă, amintiri personale, interviuri, referat de prezentare și referințe, felicitări, broșuri, sinteze, buletine științifice.
———————————
Dr.ing. Magdalena ALBU
București, noiembrie 2021
