Cine-o vrut să vadă
Sufletul curat
Şi omenia
De ne-o călcat pragul
Noi am arătat
Cum îi România
(Mă mândresc că sunt român, Andra, Săndel & Aurora Mihai, Happy Hour, 2008)
– Bună Andra, îţi mulţumesc frumos pentru bunăvoinţa de a-mi oferi acest interviu. La începutul noului sezon “Românii au talent” mi-am amintit de cântecul Mă mândresc că sunt român interpretat în 2008 la emisiunea lui Cătălin Măruţă. Pentru început, te rog să-mi spui ce înseamnă pentru tine Mândria de a fi român. De ce trebuie să ne mândrim că suntem români?
Pentru că dacă noi nu ne-am mândri cu asta, atunci nu putem pretinde nimănui de pe fața pământului să ne prețuiască. Și din motive personale m-am mândrit întotdeauna că sunt româncă, pentru că am crescut într-o familie mare și frumoasă, care m-a învățat să respect tradiții minunate. Am avut norocul să cunosc aici oameni deosebiți. Sigur că nicio țară n-are numai bune sau numai rele, așa e și România, dar oriunde în lume, pe unde am fost și m-a întrebat cineva, am răspuns cu sinceră mândrie de unde vin!
– Ce-ţi place şi ce ai schimba la România?
E o țară frumoasă, în cel mai propriu sens al cuvântului, are atâtea locuri și lucruri încântătoare… Știu ce vorbesc, am străbătut-o în lung și-n lat, așa am întâlnit mulți oameni pe care sunt mândră că i-am cunoscut. Avem artiști deosebiți, facem filme bune, sportivii ne fac să lăcrimăm când ascultăm Imnul și când vedem medalii de aur… Deci e o țară cu potențial. Desigur că s-ar putea schimba multe lucruri în bine, poate mi-aș dori mai puțină birocrație, mai multă organizare în anumite domenii, mai multe idei în folosul românilor, nu doar în cel al unora, dar am răbdare, cred și sper într-un viitor mai bun…
– Care a fost cel mai emoţionant moment trăit în cele patru sezoane “Românii au talent”? Ce aşteptări ai faţă de noul sezon al acestui spectacol în care descoperim că Dragostea şi Talentul Românilor e tot ce rămâne?
Au fost foarte multe momente emoționante, nici n-aș ști ce să aleg mai întâi acum, mai ales că, fiind o fire sensibilă, eu găsesc emoția pretutindeni, chiar și atunci când votez împotriva unui concurent! Dar au fost multe povești incredibile în spatele unor oameni care, deși bătuți de soartă, au venit acolo, pe scenă, și au cântat incredibil, au dansat fascinant și așa mai departe. Mulți dintre ei, chiar dacă n-au câștigat finală, au rămas cunoscuți publicului, au fost invitați pe la emisiuni, viața li s-a schimbat în bine, pentru că au avut curaj, pur și simplu!
– Care este noutatea din acest an a acestui sezon?
Noutățile le cam știți, în primul rând s-a schimbat formula juriului, acum suntem patru și mă bucur că ne înțelegem mai bine decât mă așteptam. Chiar când avem păreri diferite asupra unui concurent, echipa rămâne echipă. În rest, noutățile țin de fiecare candidat în parte, sunt fabuloși, fiecare în felul lui. Nici n-am idee cine va câștiga, când văd atâția români care m-au lăsat fără respirație, în fața cărora mi-am făcut cruce de uimire sau admirație…
– De ce au nevoie tinerele talente pentru a-şi valorifica potenţialul, devenind staruri în adevăratul sens al cuvântului?
Dacă au deja talentul, deci, în rest au nevoie de muncă, enorm de multă muncă, de hotărâre, de disciplină și de curajul de a ieși la lumină, ca să-i vedem, ca să-i ajutăm!
– Ce mesaj le transmiţi tinerilor care oscilează între România şi străinătate?
Este strict decizia lor unde trăiesc, unde locuiesc, unde muncesc acești oameni. De aceea trăim într-o lume liberă, ca să ne stabilim acolo unde ne simțim acasă. Personal, mie mi se pare greu să trăiești așa, într-o două maluri, cum se spune, pentru că nu-i ușor să fii împlinit și acolo, și aici. Dar mă rog, unii oameni caută toată viața ce-i mai bun pentru ei, iar eu le doresc să găsească, firește, indiferent că asta se întâmplă acasă sau departe de țară, asta e…
– Cum ţi-ai descoperit propriul talent. Când ai luat hotărârea de a te apuca de cântat şi cum a evoluat această hotărâre?
Eram atât de mică atunci când am început să cânt, încât n-am amintirile mele personale legate de acest moment. Dar știu din povestirile părinților mei că am cântat de când nici nu mergeam bine, iar familia m-a încurajat, m-a ajutat mult să ajung aici unde mă aflu acum.
– Care sunt avantajele şi obstacolele cu care te-ai confruntat din momentul în care ai început să cânţi?
Avantajele au fost pur emoționale, eram foarte mândră, aveam doar 7 ani când am câștigat Tip Top Minitop-ul, concursul care era la TVR. Iar un dezavantaj, să-i zic așa, a fost faptul că pentru mine munca a început foarte devreme. Mi s-a spus clar că o carieră frumoasă în muzică nu crește ca iarba, singură. Că pe lângă talent, ai nevoie de multe alte sacrificii. Și așa a fost.
– Vorbeşte-mi te rog despre o experienţă care te-a marcat şi un moment dificil din cariera ta de Artist. Care a fost cea mai mare realizare de până acum?
Încep cu cea mai mare realizare: fiul meu, David! Și căsătoria mea, desigur… Dar dacă te referi strict la carieră, consider niște mari și onorante realizări toate premiile pe care le-am obținut de-a lungul anilor (nu puține), pentru care mulțumesc în primul rând publicului, fiindcă a votat masiv cu mine.
– Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea ta personală și profesională?
Mama, tata, profesorii mei de la Academia de Muzică, artiștii pe care i-am admirat de-a lungul timpului… Iar venirea lui David pe lume a contribuit enorm la dezvoltarea mea sufletească, spirituală, m-a învățat să iubesc o ființă mai mult decât credeam că e posibil!
– Ce alte pasiuni te caracterizează?
Am pasiuni normale, de om liber și vesel: filmele, piesele bune de teatru, concertele, călătoriile, cărțile… Și să mă joc cu fiul meu! Acesta mi-e universul…
– Dacă ar fi să alegi un cântec, un cuvânt sau o carte care să te caracterizeze, ce ai alege?
Un cuvânt: iubirea!
– Care este modelul tău în viaţă? Totodată, ce apreciezi şi ce deteşti cel mai mult la oamenii din jurul tău?
Am avut destule modele în viață și le datorez totul. În cei din jur caut loialitatea, umorul, sinceritatea absolută, felul frumos de a interacționa cu alții. Îmi plac oamenii deschiși, civilizați!
– Care sunt planurile tale de viitor? În afară de jurizarea celui de-al cincilea sezon “Românii au talent”, unde te putem întâlni?
Am să-mi anunț concertele pe pagina mea de Facebook, unde toată lumea poate fi la curent, dacă vrea, cu planurile mele pe termen scurt sau poate și pe termen mai lung. Pregătesc un nou single și sunt mulțumită de cum merg lucrurile legat de asta (cel lansat recent, împreună cu Shift, a avut un impact foarte, foarte bun!) și, așa cum ai amintit, deocamdată mă puteți vedea în fiecare vineri seară, la ProTV, la” Românii au talent”…