Un pasionat om de cultură, un migălos cercetător al istoriei României
Stimate domnule Vâlcu, am aflat despre lucrările Dumneavoastră prin intermediul unui prieten, Profesorul Nicu Tomoniu din Tismana. Răsfoind unele dintre cele 17 volume inedite pe care le-aţi editat în Editura Dvs. sub titlul general DEZVĂLUIRI – Faţa necunoscută a istoriei României, cu diverse tematici, am ajuns la concluzia că aceste volume de istorie ar merita să fie consultate şi folosite de către profesorii de istorie şi de către orice român care doreşte să afle realitatea unor fapte ce au fost ţinute sub lacâte zeci de ani în arhivele statului. Înainte de a discuta despre aceste volume şi despre adevârată istorie a patriei noastre vă rog să fiţi atât de amabil şi să-mi daţi unele amânunte despre viaţa şi activitatea Dvs. profesională. Cine sunteţi Dvs. Domnule Mircea Vâlcu-Mehedinţi?
MVM: Sunt un om în vârstă. M-am născut la 01.10.1931, la Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi. Am absolvit Liceul Comercial în anul 1950, apoi am urmat şi absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie, Facultatea de Artilerie şi Rachete Antiaeriene, în anul 1961. Apoi am luat câteva cursuri postuniversitare de specialitate. În anul 1979 (aveam gradul de colonel), datorită înnegririi dosarului meu politic, de cadre, am fost internat în Spitalul Militar Central, la Neuro-psihiatrie, (pentru aşa-zisa “spălare a creierului”) pentru a putea fi trecut în rezervă, cu diagnosticul de “inapt serviciul militar la pace şi război”. Eram sănătos, dar aceasta era metoda, în regimul comunist, când se dorea eliminarea morală şi pierderea unor drepturi ale cetăţeanului, despre care se credea că este duşman al regimului. Pe tot timpul internării, am evitat să “mă hrănesc medicamentos”. La 49 de ani (1980) am fost pensionat, ca “Inapt serviciu militar”. În afară de decizia medico-militară – deoarece aveam vechime completă în muncă – mi s-a dat decizia de “Trecut în rezervă cu pensie integrală pentru vechime în muncă”, deci nu decizie de pensionare medicală. La trecera în rezervă eram în Bucureşti.
Am vrut să-mi iau un serviciu. Fusesem 17 ani redactor responsabil de revistă (aşa se numeau redactorii şefi), dar nu am putut obţine nici o funcţie, nici cel puţin de corector, la vreun ziar. Bineînţeles, nici de contabil sau orice alt fel de funcţionar, deoarece eram “un duşman al regimului” şi Serviciul de Contrainformaţii Militare (Direcţia a IV-a din Securitate), pe unde încercam să mă angajez, nu-şi dădea consimţământul, fiind – după a lor părere – “duşman al poporului”. Având această tinichea atârnată, nu am putut decât să intru ca muncitor zilier la un depozit al ILF (Întreprinderea Legume şi Fructe), departe de Bucureşti, ca reparator de lăzi, Un an de zile am fost salahor, până m-am obişnuit să trăiesc, eu şi familia, numai din pensie.
După 1991, am devenit cercetător la Arhivele Centrale de Istorie (fără salariu), unde sunt şi în prezent. “Titlul Ştiinţific de Doctor în Dacoromânistică şi calitatea de conducător de doctorat în Dacoromânistică, specialitatea Preistorie, Istorie recentă”, l-am obţinut de la “Academia Dacoromână” – Universitatea Tempus Dacoromânia Comterra”. Diploma este înregistrată la “Seria A, nr. 102, din 23 martie 2006. Tema de doctorat a fost: “Nicolae Densuşianu – Omul şi opera”.
Prefer, totuşi, să nu mi se spună “doctor” şi nici “colonel”, ci, pur şi simplu, Mircea Vâlcu-Mehedinţi; acesta este numele meu de scriitor.
Rep.: Care au fost sau vă sunt principalel Dvs. să le spunem „pasiuni”?
MVM: În tinereţe (ca elev în liceu) am făcut atletism, am încercat fotbalul, boxul. Le-am încercat, chiar am fost campion pe şcolile din Turnu-Severin, la săritura în lungime, am ieşit de două ori pe ring (box) şi în Şcoala Militară am făcut spadă. Dar m-am lăsat de ele, din tinereţe şi nici nu am vreo pasiune de acest fel. Nu mă pasionează meciurile sau întrecerile sportive. De fapt, nici n-am timp pentru aşa ceva. Scriu de când mă scol şi până mă culc. Lucrez contra cronometru, pentru că vreau să-mi termin cartea la care scriu. Să nu dau “colţul” înainte de a o termina.
Am mai avut o pasiune. Fără să mă laud, am fost şi unul dintre cei mai buni filatelişti din Bucureşti. Dar…m-am lăsat şi de filatelie, cu toate că-mi aducea oarecare venit.
Apoi, m-am apucat să studiez istoria, respectiv documentele de arhivă ale Serviciilor Secrete (Direcţia Siguranţei Generale, Serviciul Special de Informaţii, Corpul Detectivilor, documente ale Ministerului de Interne, Comandamentului General al Jandarmeriei, Ministerului de Război şi Casei Regale). Dar de istorie, de fapt de “Arheologia Istoriei” nu m-am lăsat. Munca a devenit pasiune.Şi acum, la cartea la care lucrez tratează tot o temă de istorie.
Rep.: Care a fost şi este orientarea Dvs. politică?
MVM: Nu am nici o orientare politică, nu-mi plac partidele şi nici nu sunt de acord că ele trebuie să existe. Am teoria mea referitoare la conducerea şi guvernarea ţării. Nu accept nici partidul unic.
Din studiul pe care l-am făcut la Arhivele Centrale de Istorie (în cei 16-17 ani am studiat peste 100.000 de documente, cu o frecvenţă aproape zilnică, la arhive, de 6-8 ore pe zi), nu am găsit niciun document, din care să reiasă că vreun partid, dar absolut niciunul, să guverneze sau conducă populaţia, doar pentru binele ei.
Şi, categoric, aceştia nu vor face legi sau vor administra ţara după cum este corect şi bine, ci potrivit intereselor de partid: interese materiale ale conducerii de partid. Aşa este în prezent în România şi aşa a fost întotdeauna.
Rep.: Puteţi să-mi spuneţi ceva despre caracterul general al cercetărilor Dvs.?
MVM: Materialele din aceste “Fonduri” întregesc informaţiile din primele cinci decenii ale secolului al XX-lea. Cele 17 volume cuprind perioada 1890-1950. Colecţia “Dezvăluiri – Faţa necunoscută a Istoriei României”, cuprinde numai documentele de arhivă, care, până în prezent, nu au văzut lumina tiparului. Până în anul 1990, unele documente au aparţinut “Fondului Special”, altele fiind documente clasificate. Astăzi sunt libere la cercetare, pentru istorici. Spre deosebire de majoritatea istoricilor, care interpretează faptele culese din izvoarele vremii, în cele 17 volume, documentele de arhivă pe care le-am publicat, nu sunt comentate (interpretate). Aşadar, las cititorului libertatea de a le analiza, după propriu-i discernământ. Documentele sunt reproduse întocmai după originalele existente în dosarele Arhivei Naţionale – Direcţia Arhive Istorice Centrale. (În Fondurile Serviciilor Secrete, adică Direcţia Siguranţei Generale, Serviciul Special de Informaţii, Corpul Detectivilor, Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei, Comandamentul General al Jandarmeriei, precum şi din Fondul Casei Regale, unele interpelări din Parlament ale oamenilor de seamă (Nicolae Iorga, Madgearu, Ion Brătianu etc), Monitorul Oficial, Ministerul de Război.
Din cele peste 6000 de dosare (mai mult de 100.000 documente cercetate), nu am redat – pentru economie de spaţiu – decât câte un document-două din categoria faptelor asemănătoare. Aceste volume sunt rodul unei cercetări la Arhivele Centrale de Istorie, pe parcursul a 16 ani, cu o frecvenţă aproape zilnică. Fiecare volum cuprinde o temă (tematică). Marea majoritate a documentelor sunt inedite – în felul lor -, necunoscute cetăţenilor României, şi nu se poate spune că unul este mai important decât celelalte, de aceea, îmi este deosebit de greu să fac o sinteză a fiecărui volum publicat. Cantitatea de informaţii, din volumul respectiv, este atât de mare şi diversificată, încât este imposibil de a fi prezentată într-un rezumat. Totuşi, pentru uşurinţa lecturii, am trecut în “sumarul” fiecărei cărţi, problemele tratate, căutând să fiu pe înţelesul tuturor cititorilor. Documentele sunt reproduse întocmai după originalele existente. Nu am adăugat nici o virgulă, nu am făcut nici o corectură, nici chiar ortografică. Am eliminat, totuşi, frazele de prisos lăsând, pe cât mi-a fost posibil, esenţialul din documentul citat; spaţiul cărţilor nu-mi permitea să public documentele în întregime.
Rep.: Domnule Mircea Vâlcu-Mehedinţi dacă aţi fi solicitat să daţi unele sugestii tinerelor generaţii de istorici ce le-aţi putea spune?
MVM: Tinerilor istorici nu le dau decât o singură sugestie: Să folosească mai mult documentele originale, din arhive. Să nu se conducă după principiul: Cărţi din cărţi se fac, ci să meargă înapoi la izvoare.
Rep.: Domnule Mircea Vâlcu- Mehedinţi, ţin să vă mulţumsc pentru momentele preţioase pe care prin intermediul acestui interviu le-aţi oferit turor românilor din ţară şi din diasporă. Sunt convins că foarte mulţi dintre cei care vă cunosc şi au avut prilejul să vă citescă volumele publicate au avut ce învăţa din ele. Pentru cei cere nu au avut încă acest prilej le sugerez să caute să vă contacteze pentru a afla dela dvs.cât mai multe dintre faptele istorice adevârate şi încă necunoscute care îmbogăţesc istoria ţării noastre. În continuare vom prezenta unele dintre volumele publicate.
