“Am lucrat vreo patruzeci de ani in cercetare, la o statiune celebra candva, Perieni…”
Am fost invitat de mai multe ori in casa sotilor Greta si Andrei Popa, ambii doctori ingineri, care au lucrat vreo patruzeci de ani in cercetare, la o statiune celebra candva, Perieni, de langa Barlad, judetul Vaslui. De cele mai multe ori am fost invitat sa-i vizitez de sarbatori si am aflat multe despre experienta lor profesionala. Fascinat de intamplarile povestite de catre domnul dr. ing. Andrei Popa, mai ales in ceea ce priveste experientele traite de domnia sa inainte de 1989, cand a luat contact cu agricultura din China si din Franta, am venit de data aceasta (in prima zi de Pasti) insotit de reportofon, pentru a realiza un interviu care sa consemneze…
(masa de Pasti a fost senzationala, am discutat despre multe, am gustat din multe feluri de mancare traditionala si am evocat un vin celebru, intalnit pe vremuri la Perieni…dar mai bine sa apas pe tasta reportofonului…)
Andrei Popa: – Am lucrat numai in cercetare, vreo patruzeci de ani, la Perieni, statiune celebra candva, acuma nu mai este, ca si restul celorlalte statiuni…Pe vremea cand lucram eu era extraordinar. I.I.: – Practic ce faceati acolo? Care era specificul acestei statiuni?
A.P.: – Specificul era ca terenurile alea amarate, prapadite, erodate, care nu produceau aproape nimic sau se faceau ca produc, sa le dam in folosinta agricola corespunzator. Asa s-a ajuns ca in cativa ani, de la 300 – 400 kg grau / porumb la hectar, sa crestem productia de 10 – 15 ori.
I.I.: – Mi-ati povestit la un moment dat niste lucruri extraordinare traite de dumneavoastra in China. In ce perioada era asta?
I.I.: – Va rog sa rememorati – pentru cei ce vor citi acest interviu – una sau doua intamplari de acolo.
A.P. – Putini oameni mergeau in China atunci, foarte putini. Asa erau conditiile. Am fost cu o delegatie prin Academie (de Stiinte Agricole n.r.), o delegatie formata din doi insi. Ce stiam despre China e cu totul altceva decat ce am gasit acolo! Aici stiam una si acolo era exact pe dos! Oriunde mergeam era ceva deosebit, dar greu aplicabil la noi. Sau poate inaplicabil in comunismul care exista atunci. Sistemul de lucru al lor era bazat pe muna manuala, ei fiind si multi…foarte multi. Si lucrau continuu, fara oprire, fara sarbatoare. Zi si noapte lucrau continuu. Si rezultatele erau exceptionale. Si de atunci le-am prezis ca – nu stiu peste cat timp – vor ajunge departe in lume. S-a implinit ! Au ajuns – daca nu prima, cel putin a doua – tara din lume din punct de vedere economic.
A.P.: – Tot in perioada aceea. La cativa ani ne-am dus in Franta. Deosebirea intre China si Franta era ca de la cer la pamant. Acolo era crema comunismului…si aici era crema democratiei ! Crema civilizatiei! Aicea era sistemul capitalist, cu munca la stat mai putin, dar la particular mai mult…Salariile de la stat erau mai mici decat cele de la particular, insa stabilitatea era mai mare la stat decat la particular. Agricultura era extrem de bine pusa la punct, erau mecanizati. Dar, din punctul meu de vedere, erau foarte putin documentati cu ceea ce exista in partea asta a lumii, in zona asa numita comunista. Cand le spuneam de viata de la noi, toti se mirau , credeau ca suntem toti o apa si un pamant, ca toti suntem imbracati la fel. Ca toti mancam la fel. Cand le-am spus multi nu m-au crezut. In orice caz, pentru mine au fost doua experiente uluitoare atunci. Din inima comunismului in inima democratiei !
Era prima zi de Paşti când am realizat acest interviu, era firesc să existe pe masă produsele româneşti tradiţionale, ouă roşii, pască, drob de miel, cozonac ş.a.m.d., dar la un moment dat interviul nu a putut ocoli şi discuţia despre un soi celebru de vin, care – aşa cum afirma domnul dr. ing. Andrei Popa, ce lucrase în cercetare peste patruzeci de ani – ERA EXCEPŢIONAL ! Intr-adevăr, despre acest vin „cu prilejul Expoziției și al Concursului Național de Vinuri care s-a desfășurat la București în 1936, academicianul Gheorghe Ionescu-Șișești spunea: ”Acest vin roz și parfumat este un dar unic, cu o culoare de briliant, ce merită degustat stând în picioare, ca o prețuire în plus”, iar regele Carol al II-lea, prezent la eveniment, a adăugat: ”Nu în picioare, ca la împărtășanie, ci în genunchi, ca la spovedanie…”.
I.I.: – V-au folosit cumva aceste experienţe deosebite? Aţi putut prelua ceva din ceea ce aţi văzut în China sau în Franţa pentru ceea ce făceaţi dumneavoastră în Staţiunea de cercetări de la Perieni?
A.P.: – Normal că am împărtăşit şi altora despre aceste experienţe, am şi scris despre ele, am şi povestit. La Staţiunea Perieni veneau foarte mulţi delegaţi, totdeauna povesteam cum era şi acolo şi dincolo; eu am rămas extrem de impresionat pentru că era prima dată când făceam călătorii de aşa lungă durată şi care erau deosebit de utile. De aplicat, cam puţin puteam să aplic, condiţiile pedoclimatice erau altele…şi în China şi în Franţa, dar, oricum, sistemul de organizare, de a privi lumea, de a privi viitorul, mersul agriculturii, am învăţat şi de la unii şi de la alţii. Greu aplicabil ce am văzut în China, greu aplicabil şi ce era în Franţa. Ca să aplicăm ce era în Franţa trebuia chimizare, trebuia mecanizare. Ce era în China se baza mult pe muncă manuală, continuă. Practic toţi erau plătiţi cu 70 de yuani…şi profesori…şi muncitori.
I.I.: – Fiindcă discuţia noastră se poartă în prima zi de Paşti şi fiindcă de numele Staţiunii Perieni se leagă un sortiment de vin celebru, ce aţi putea să ne spuneţi despre vinul respectiv?
A.P.: – Printre altele staţíunea se ocupa şi cu plantaţii de vie. Avea cîteva sute de hectare de plantaţii de vie, printre care un soi era exceptional: Busuioacă de Bohotin. Era un vin pe care nu l-am mai întâlnit în nici o parte, decât acolo. Niciodată nu am băut vin mai bun decât Busuioaca de Bohotin de la Perieni. Era un vin roşu, băubil, foarte băubil, dar şi foarte înşelător. Cu cât beai mai mult ai fi băut mai mult, dar nu mai puteai să te mai ridici de pe scaun.
I.I.: – Mi-aţi şi povestit despre un actor celebru, care v–a vizitat.
A.P.: – Păi era vorba de Dem Rădulescu, a venit la staţiune într–o zi, avea spectacol la Bârlad, a venit de a luat masa, printre glume, printre discuţii a băut şi un pahar de vin de Busuioacă de Bohotin, un pahar de vin, două, trei…Mai multe; când să plece la spectacol nu s-a mai putut ridica de pe scaun. Spectacolul s-a amânat.
I.I.: – Se mai produce Busuioacă de Bohotin la Perieni?
A.P.: – Nu se mai produce pentru că staţiunea, ca şi celelalte, s–a degradat, nu s-a mai dat importanţă cercetării, cercetătorii au plecat. Pe vremea mea erau 60-70 de cercetători, acum dacă or mai fi câţiva. Lucrurile s-au degradat, suprafeţele le-au luat oamenii care au spus că erau ale lor.
I.I.: – Ne apropiem de sfârşitul acestui interviu, ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca agricultura românească să revină la locul pe care îl avea cândva, când România era considerată “grânarul Europei”?
A.P.: – E foarte clară treaba asta. Noi la ora actuală consumăm unele produse agricole în proporţie de 70–80% aduse din afară. Avem o suprafaţă pe care am putea produce de zece ori pentru populaţia care o avem în ţară, dar noi importăm din străinătate. S–a neglijat cercetarea şi, în general, agricultura. Toate sau aproape toate soiurile de hibrizi sunt importate. Toate seminţele din străinătate; când noi puteam să le producem în ţară.
I.I.: – Ultima întrebare: ce aţi dori să transmiteţi celor care vor citi acest interviu?
A.P.: – Celor ca mine…mare lucru nu mai am să le transmit. Celor care au urmat după mine…să fie încrezători că agricultura României va ajunge tot unde a fost, poate şi mai departe. Condiţiile climatice, condiţiile pedologice sunt poate printre cele mai bune din Europa. Aşa că să nu îşi piardă încrederea că agricultura va reveni acolo unde a fost. Celor din străinătate, dacă au auzit de România…sau vor auzi, să fie convinşi că şi aici sunt oameni muncitori, şi aici se face agricultură (s-a făcut şi se face) şi că nu greşesc dacă în drumurile lor se vor abate şi pe aici.
I.I.: – Vă mulţumesc din suflet pentru acest interviu, vă doresc multă sănătate şi vă spun Hristos a înviat!
A.P.: – Adevărat a înviat! Şi eu vă mulţumesc.
Interviu realizat de Ioan Iacob