Intamplator sau nu, de Pasti am ajuns sa luam masa la Ploiesti, la un pub al lui Leonard Doroftei; si cum cineva din grupul nostru l-a vazut pe marele campion chiar in “ringul” de patron al restaurantului, am profitat de acel prilej pentru a-l cunoaste si a stabili sa realizam un interviu pentru “Gandacul de Colorado”.
Intamplator sau nu, am realizat acest interviu cu mai putin de 24 de ore inaintea meciului lui Lucian Bute, dar probabil dintr-o “superstitie de reporter” am evitat sa pun intrebari despre meciul care urma sa se transmita in Romania la ora 5 dimineata. Era o zi superba la Ploiesti si prima mea intrebare a fost aceasta:
– Care este relatia dumneavoastra speciala cu Ploiestiul?
– Sunt nascut, crescut, trait cu acesti oameni care m-au ajutat, m-au invatat lucrurile bune, lucrurile rele…mi-au dat aceasta sansa de a face box si alaturi de ei am reusit sa fac marea performanta. Si din respect pentru ei in primul rand am facut acest lucru…si tot din respect pentru ei m-am intors acasa. Ar fi fost exact aiurea sa fac performanta, sa ma bat cu pumnii in piept ca sunt roman si sa raman in Canada.
– Cat timp ati trait pe continentul american?
– Aproape opt ani de zile am locuit la Montreal, am boxat in America, mi-am facut cariera, de fapt…marea performanta am facut-o in America, dar nu m-au atras aceste locuri…Nu ca nu m-au atras…as fugi si maine, dar din respect pentru oamenii acestia de aici raman, traiesc si sunt fericit intre ei.
– Sunteti un mare roman fiindca romanii nu vor uita niciodata secventele extraordinare in care dumneavoastra apareati la televizor cu tricolorul pe spate si faptul ca intotdeauna ati avut un respect si o iubire extraordinara pentru culorile Romaniei. Ce ati transmite unui tanar, indiferent de pe care continent, care ar dori sa inceapa o traiectorie in box?
– Fac parte din alta generatie, eram educati sa facem performanta, eram educati sa ridicam tricolorul pe cea mai inalta treapta a podiumului. Acum cei care vin din urma se gandesc doar la bani, nu e rau, nu e rau lucrul pe care il gandesc…Dar sa nu uitam ca suntem romani, reprezentam niste oameni care au nevoie de noi, sa nu uitam ca de aici am plecat…Aici am invatat ABC-ul boxului ; daca am devenit profesionisti, ca sa facem niste bani, nu inseamna ca cei care ne-au adoptat sunt parintii nostri.
– Spuneti-mi ceva legat de familie…Stiu ca de curand ati implinit o varsta frumoasa (pentru care va transmitem inca o data “LA MULTI ANI !”) si la intrebarea cum veti petrece acea zi mi-ati raspuns ceva foarte firesc…”As dori sa o petrec impreuna cu familia mea, ci copiii mei.”
– Eu cred ca este un lucru pe care si l-ar dori orice parinte. Oricine si-ar dori sa-si petreaca timpul cat mai mult cu familia; nu mai sunt zilele in care sa-ti permiti sa stai foarte mult cu familia datorita stresului si greutatilor care sunt in viata, dar incercam…Eu personal incerc sa stau cat mai mult cu copiii, ei reprezinta absolut tot ce am…Perfromantele care le-am avut…si ca amator si ca profesionist …inseamna nimic in comparatie cu familia mea. De altfel familia este inceputul si sfarsitul povestii mele.
– Fiindca ne aflam in spatiul unui business al dumneavoastra, cand s-a nascut ideea acestui local?
– Acum trei ani jumatate am inceput aceasta afacere…Am vrut sa fac un mic muzeu al boxului romanesc. In douazeci de ani de box am doua cariere; doua cariere in care am castigat tot ce se putea castiga in box…si ca amator si ca profesionist. Am reusit sa-mi fac un pub, un pub sport, in care oamenii pot veni sa vada meciuri, sa se simta bine. Ca am reusit eu sa fac din acest loc centrul universului pentru ploiesteni si pentru mine…a fost sansa si norocul meu. Am muncit foarte mult, sunt tot timpul intre oameni, vreau tot timpul sa ma asigur ca este totul in regula si ca omul pleaca multumit de la mine. Iar atunci cand ceva nu este in regula, se poate gasi o rezolvare. Intotdeauna se poate gasi o rezolvare la orice.
– Spuneti-mi ceva din culisele boxului profesionist, ceva care este mai putin conoscut de catre spectatori, de catre telespectatori…Cu siguranta exista si lucruri dificile sau lucruri deosebite, care sunt mai putin vizibile.
– Lucruri dificile nu exista, singura problema este ca noi nu suntem…cel putin nu eram educati pentru lumea profesionista. Eu unul am plecat sa fac performanta. In sase ani am trei meciuri de titlu mondial la trei versiuni. In comparatie cu altii, care au venit dupa mine…ei au pus mana pe un titlu, au incercat sa faca multe meciuri sa faca bani. Ei poate sunt profesionisti, eu nu am fost decat un amator, un amator care am facut performanta si-n boxul amator, dar si-n boxul profesionist. Adica mi se spune “amatorul”, nu “profesionistul” (n.b. un zambet lumineaza o clipa fata marelui capion)…si prin asta, prin dorinta mea de a face performanta am castigat multe, multe inimi …multe inimi ale romanilor, ale oamenilor de a caror parere chiar imi pasa!
– Ce ati dori sa le transmiteti comunitatilor romanesti din Statele Unite, celor din Canada…romanilor aflati in afara granitelor tarii? De curand a fost Pastele, ne aflam intr-o zi frumoasa la Ploiesti, intr-un context frumos si luminos…
– Vedeti, in comparatie cu ei aici am pierdut prin abandon in fata lor, in fata oamenilor care inca mai rezista afara; eu n-am putut sa rezist foarte mult plecat si m-am intors acasa…adica am abandonat; dupa aproape opt ani (am doi copii nascuti in Canada) m-am intors acasa…Ii inteleg din tot sufletul, stiu ce dor le este de casa unora, nu la toti…Nu le doresc decat sa aiba putere multa, sa mearga in continuare si sa nu uite ca sunt romani, dar sa-si faca treaba acolo unde sunt. Pentru ca au nevoie de putere si de bani in primul rand, ca sa-si ajute si familia din Romania.
– La Universitatea Romano Americana, unde predau limba engleza, am infiintat Grupul folk “Atlantis”; visul nostru este sa realizam un schimb de experienta cu universitatile americane. Daca va fi vreodata posibil ca acest vis sa se realizeze, ati fi de acord sa ne insotiti pentru a raspunde tinerilor din universitatile americane la intrebari legate de cariera dumneavoastra ?
– Aici este mai dificil ca nu imi place sa ma exprim foarte bine in engleza, in franceza…Am petrecut opt ani de zile in Canada in sala de box; zi de zi am fost in sala de box, unde nu ai timp sa vorbesti …doar sa dai cu pumnul ca sa supravietuiesti; si am facut-o destul de bine…Am supravietuit destul de bine in cei opt ani de zile.
– Domnule Leonard Doroftei, un gand pentru cititorii “Gandacului de Colorado”… Un gand de aici, din Ploiesti, dintr-o zi superba…
– Sunt Leonard Doroftei, am incercat sa fac cateva meciuri in America care sa reprezinte cu cinste…am reusit si lucruri bune, au fost si lucruri mai putin bune…in schimb cele bune au fost mult mai multe si sper ca v-au facut mandri pentru ca sunteti romani, am tot respectul pentru dumneavoastra si nu va doresc decat sanatate pentru ca restul aveti dumneavoastra grija!
