Am avut o plăcută surpriză să descoperim în Denver o altă campioană româncă. Dacă despre fetele noastre de aur Lidia Şimon şi Constantina-Diţă Tomescu am scris în numerele anterioare ale acestui ziar, de data aceasta cititorii vor face cunoştiinţă cu o campioană într-un sport mai puţin obişnuit: karate. Această artă marţială a fost popularizată în România prin filmele cu Bruce Lee şi trilogia Karate Kid. Lipsa karate-ului de la Olimpiade, îl plasează într-un con de umbră în raport cu alte sporturi, dar să nu uităm că Europa, locul de naştere al Jocurilor Olimpice, are tradiţii diferite faţă de Asia. În partea aceea de lume unde soarele răsare, artele marţiale au o vechime de mii de ani iar campionatele care se desfăşoară anual ţin cu sufletul la gură milioane de fani.
Într-o călduroasă zi de iulie, în sala de antrenamente a Martei Burns (Duca), în sudul Denver-ului, am avut ocazia a purta următoarea convorbire.
Rep: Dragă Marta, pentru început vreau să ne spui câte ceva despre tine. Cum s-a născut pasiunea pentru acest sport?
MB: De fapt, am început prin a juca handbal în frumosul oraş transilvan Târgu-Mureş, locul meu de baştină. N-am reuşit să mă adaptez la jocul de echipă astfel că în jurul vârstei de 13 ani, după 1989 imediat, am căutat un alt sport în care să-mi dezvolt întreaga personalitate. Şi m-am îndreptat spre karate, sport pe care l-am găsit mai potrivit temperamentului meu.
Rep: Care a fost primul rezultat mai important în cariera ta competiţională?
MB: În 1996, la Campionatul Naţional de Karate, secţiunea KATA, exerciţiu de formă fixă, desfăşurat la Bucureşti, am obţinut locul I. Din păcate, anumite motive m-au împiedicat să particip la Campionatul European care s-a desfăşurat în acel an tot la Bucureşti, fapt pe care îl regret şi astăzi. Dar am câştigat locul I la Balcaniada de la Constanţa.
Rep: Şi de atunci tot pe podium…
MB: Tot pe podium, într-adevăr. Anul următor, în 1997, am participat la Campionatul European din Polonia, unde am fost a doua pe podium şi am luat Cupa Spiritului. Anul 1998 a fost un an greu dar plin de succese. La Campionatul European desfăşurat în Spania, la Saragosa, am obţinut medalia de bronz la Kyokushin Karate, stilul kumite – lupte, pentru ca în Japonia, la Campionatul Mondial să câştig medalia de aur la categoria grea, de la 65 de kilograme în sus.
Rep: Felicitări!
MB: Mulţumesc. În 1999, în Ucraina am luat medalia de bronz pentru ca în 2001 în Japonia, tot la Campionatul Mondial, să mă calific doar pe un loc IV.
Rep: Iar în ţară?
MB: Bineînţeles, în ţară am participat în fiecare an la Campionatele Naţionale, cu rezultate bune, zic eu. În 1995 medalia de argint, în 1996 de aur, la fel în 1997, o nouă medalie de argint în 1998 iar în 1999 şi 2001 am obţinut tot aurul. Sunt deţinătoarea centurii negre cu trei dani în stilul Kyokushin şi am de asemenea centura neagră în Tae-Kwan-Do, stil coreean de artă marţială.
Rep: Între timp ai terminat şi o facultate, nu-i aşa?
MB: Am urmat Facultatea de Kinetoterapie din Oradea pe care am absolvit-o în 2001 cu licenţă în kinetoterapie şi masaj.
Rep: Cum ai ajuns în America?
MB: În anul 2001 am participat la New York la Cupa Americii, unde am obţinut locul IV. Mi-am spus că America este ţara tuturor posibilităţilor şi aici vreau să rămân. L-am cunoscut între timp pe Matt, actualul meu soţ şi am hotărât să ne stabilim la poalele Rocky Mountains.
Rep: Şi te-ai decis să deschizi o sală de antrenament. Ce planuri ai de viitor?
MB: În prezent predau Kyokushin pe diferite nivele de vârstă, particip cu echipa pe care o antrenez la diferite demonstraţii şi cantonamente. De curând am prezentat la Festivalul Românesc din Denver o demonstraţie cuprinzând tehnici de apărare, spargeri de materiale dure, exerciţii cu formă fixă, tehnici de bază cu lovituri şi blocaje.
Rep: Şi ştiu că aţi avut succes. Cine sunt “studenţii” tăi?
MB: Studenţii mei, cum îi numeşti, sunt atât bărbaţi şi femei cât şi copii. Poate este doar o părere personală dar consider karate-ul mai mult decât un sport. Este o artă, un mod de viaţă ce contribuie nu doar la dezvoltarea fizică a individului dar include şi latura psihică şi morală. De aceea vin oamenii la mine la sală. Bineînţeles, prin karate îmbunătăţim construcţia corporală, mobilitatea, echilibrul şi alte aspecte fizice. Vorbind de latura psihică şi morală, mă refer la faptul că ajută la dezvoltarea concentrării atenţiei şi învaţă persoana respectivă să descopere valori morale ca prietenia şi disciplina. Antrenamentul se poate acomoda fiecărei persoane care doreşte să practice acest sport, elementele şi tehnicile de autoapărare sunt benefice la orice vârstă. Scopul principal este ca prin antrenament fizic repetitiv să te cunoşti pe tine şi bineînţeles să îmbunătăţeşti aspectele dorite.
Rep: Deci nu este prea târziu niciodată.
MB: Mulţi consideră că sunt prea bătrâni pentru acest sport sau nu-şi pot folosi membrele aşa cum ar dori. Dar acestea sunt limite mentale care se pot depăşi, astfel ca oricine poate beneficia de această artă plină de valori. A lovi cât mai sus nu înseamnă karate, este vorba doar de echilibru şi mobilitate. Karate îţi dovedeşte că te poţi depăşi pe tine însuţi şi propriile limite.
Rep: Dragă Marta, îţi mulţumim şi îţi dorim succes în continuare.
