Moto: “Doina” este un film pentru toata lumea, si in special pentru cei care au lasat la o parte ego-ul auto-izolarii sufletesti, si au deschis portile inimilor lor catre spiritual armonic al frumosului. (N. Grasso)
Pe Nikolas Grasso l-am reintalnit intr-o zi blanda de toamna, la o cafenea din Milano, unde mirosul vestejit al frunzelor uscate de plopi se imbina cu aburii de la ceasca de cappuccino, pe care o savuram. Cafeneaua unde stateam era la o suburbie a Milanoului, viz-a-vis de o biserica romanica construita prin secolul XVIII, intr-un cartier restaurat la gloria renascimentala a capitalei lombarde de altadata, cu caldaram pietruit, cladiri cu cerdacuri de lemn, pereti acoperiti de var ars, curti interioare cu gradinite de flori, arbusti, fantanite clipocitoare si cu porumbei care gangureau nostalgic ascunsi pe undeva pe sub stresini.
Tanar, svelt, aratand ca un De Niro al anilor ’70, Nikolas vorbeste romaneste literar cu mine, este intrerupt de vre-un prieten cu care amana convorbirea telefonica in italiana sa de bastina, si isi face mila de niste americani pierduti prin zona si le spune intr-o engleza impecabila cum sa ajunga in “centro citta” (central orasului). Iata-l pe Nikolas Grasso, un prieten vechi de-al meu, caruia am placerea sa-i iau un interviu despre un scurt metraj al sau, produs in acest an, chemat simplu: “Doina”.
Gabriel Gherasim: Care speri ca va fie reactia publicului international ca urmare a acestui scurt metraj, viz-a-viz de valorile si frumusetile Romaniei?
Nikolas Grasso: Vreau ca publicul international sa aprecieze ceea ce o tara frumoasa poate oferi. In acest sens asi vrea ca muzica din film sa patrunda in sufletele spectatorilor. Mariana Preda, protagonista filmului si eleva a Maestrului Zamfir, canta la nai in mod sublim. Cand o asculti ramai miscat de duiosenie, asa precum un peisaj splendid, iti taie respiratia.
“Doina” este un film pentru toata lumea, si in special pentru cei care au lasat la o parte ego-ul auto-izolarii sufletesti, si au deschis portile inimilor lor catre spiritual armonic al frumosului. Spiritul acesta are nevoie de hrana. Muzica este a acea hrana. Si vorbesc de vibratii divine, vibratile naiului, interpretate in acest caz de un inger de fata, care a impresionat in numeroase randuri audientele unde a evoluat.
G.G.: Tu esti roman dupa mama si simtire. In ce masura crezi ca fiii romanilor care se nasc si cresc in culturi internationale pot sa incorporeze cu succes cultura parintilor din Romania, cu cea a tarii adoptive?
N.G.: Ma simt foarte norocos, incat am invatat de mic limba si cultura romaneasca, atat datorita bunicii mele, cat si a parintilor mei. Am multi amici nascuti din parinti straini in Italia, care nu stiu nici macar cateva cuvinte in limba mamei sau a tatalui imigrant. Eu sunt nascut la Milano, in Italia, am studiat si m-a pasionat cultura superba a Italiei. Am invatat multe, si sensibilitatea mea a crescut inpreuna cu poemele lui Leopardi, Ungaretti si a Comediei lui Dante.
In acelasi timp ma informam despre cultura romaneasca si la bacalaureat am dat chiar ca teza o lucrare cu titlul: “Romania: Una Terra Tutta da Scoprire” (Romania: o tara plina de descoperiri), unde am vorbit despre Daci (numele meu mijlociu este Dacius), despre Ovidiu in exil la Marea Neagra, de operele lui Mihai Eminescu, ale lui Brancusi, de geniul lui Enescu, s.a.).
Apropo de incorporarea culturii romanesti in lume: “Doina” este un proiect si de suflet, dar si de natura academica. Am vrut sa realizez pentru sfarsit de facultate la I.E.D. (Instituto Europeo di Design) din Milano, un scurt metraj filmat in Romania, in care muzica de nai sa fie un portal spre o lume mai cu suflet.
In Italia romanii nu sunt vazuti bine de multi oameni intru cat se fac de multe ori confuzii dintre romanii propriu-zis si tiganii (rromii) nascuti in Romania. Zi de zi, ma uitam in ultimii 2-3 ani la stiri, si era foarte greu sa nu fii auzit de crime comise de “romani”. Ma gandeam la ce-i bun razboiul asta de stereotipare negativa a poporului romanesc de catre mass-media din Italia si din alte tari din Comunitatea Europeana? De ce se vorbeste doar despre cine face rau? Inteleg ca stirile de violenta si scandal aduc mai multa audienta statiilor de televiziune, iar cele despre straini arunca praf in ochii populatiei fata de coruptia politicienilor din tara gazda, dar chiar numai atragerea de gloata ne intereseaza? Atunci am zis… stai putin ca pot sa prezint eu ceva frumos despre Romania.
G.G.: Cum ai ajuns la protagonista?
N.G.: Multumita Maestrului Zamfir am cunoscut-o pe Mariana Preda, de al carui talent exceptional si suflet special m-am convins imediat. Am fost impresionat de etica ei de lucru si de rezultatele la care se ajunge. Mi-am dat seama ca atunci cand te dedici la ceva ce iti place si ai talent, cand dai iubire neconditionata in ceea ce faci, primesti inapoi de 1000 de ori mai mult decat ai investit. Cred ca iubirea este baza calatoriei noastre pe acest pamant, in aceasta viata pe care o traim, si este cel mai sfant lucru, asa precum a scris de altfel si Dante Alighieri: “L’amor che move il sole e l’altre stele” (Paradiso XXXIII, 145) (Iubirea este ceea ce misca soarele si pe celelalte stele).
G.G.: Ce a insemnat pentru tine ca sa cresti in lumi atat de diverse ca cele italo-americano-romanesti?
N.G.: Sa cresc in lumi diferite, a fost pentru mine o chestie foarte naturala, care ma face sa ma simt “citizen of the world” (cetatean al lumii). Port in mine Italia natala, Romania vacantelor, asa precum si SUA, unde am trait o perioada initiala a copilariei. Primele mele cuvinte au fost in limba engleza. Iubesc limbile si ador sa ma exprim cat mai bine in cele trei limbi per care le vorbesc.
G.G.: Ne poti da o memorie favorita din fiecare tara?
N.G.: Interesanta provocare, deci o memorie favorita din fiecare tara:
– SUA: sa fiu sincer, asta este o memorie provenita de la mama mea, Lyana Galis [N. Red.: poeta, romanciera si profesoara de engleza de mare success din Italia]. Eram in carucior in parc, in Portland, Oregon, unde locuiam in acea perioada, si ma uitam inspre un iepuras care traia in parc si care, la un moment dat, s-a ridicat pe labute. Eu m-am aplecat mirat spre el (aveam cateva luni si nu umblam inca), iar el, la fel de uimit, a sarit si m-a pupat direct pe gura. Mama imi povesteste des de aceasta memorie, si singurul regret il are ca nu a avut un aparat ca sa imortalizeze acel moment.
– ITALIA: Eram la festivalul din Venezia si m-am dus la proiectia filmului “Francesca” a lui Bobby Paunescu. La intrare, bodyguardul imi zice sa o iau prima la dreapta. Eu nu stiu sincer pe ce cale am luat-o, dar am ajuns exact pe covorul rosu pregatit pentru stelele de cinema, si paparazzii au inceput sa ma umple de blitzuri. Intru in sala de festivitati, care era inca goala, cu exceptia unor fete care afisau nume pe scaunele rezervate. M-am gandit ca daca intreb la ce ora incepe ceremonia, o sa-si dea seama ca sunt un om neinvitat si o sa ma dea afara. Atunci m-am prefacut ca sunt si eu un bodyguard, mi-am pus un deget la urechea drepta si m-am prefacut ca am un auricular in ureche. Am inceput sa vorbesc singur uitandu-ma in aparenta foarte angajat cand in stanga, cand in dreapta, ca si cum asi fii avut rostul meu acolo si stiam ce fac. Fetele m-au luat drept un angajat de-al pazei si nu au intrebat nimic. Cand au iesit, eu mi-am luat locul cel mai bun de langa locurile rezervate pentru protagonistii din filmul care urma sa fie proiectat, sala s-a umplut, filmul s-a derulat, si astfel am avut parte de un spectacol de film ca in…filme.
– ROMANIA: Cand am filmat “Doina,” la un moment dat, trebuia sa filmez o secventa in care Mariana Preda urma sa cante “The Lonely Sheperd” (Ciobanul Singuratic) in gradina de langa biserica din Topraisar, comuna unde au avut loc majoritatea filmărilor. Sonorul, in tot filmul, este inregistrat in direct. In acelasi moment, doua familii diferite de gospodari de acolo, au gasit de cuviinta sa taie copaci cu ferastraie electrice. Va puteti imagina cata galagie era in fundal. Atunci am dat niste bani la asistentul meu Leo, care s-a dus la ei ca sa le cumpere niste bere. Cat timp berea a continuat sa le umple halbele a fost liniste, si echipa mea a putut filma secventa.
G.G.: In ce masura vezi arta cinematografica moderna imbinandu-se cu arta traditionaa folclorica?
N.G.: Pentru mine este importanta cinematografia si arta romaneasca milenara, cat si moderna. Incerc sa-mi aduc aportul la propagarea civilizatiei daco-romane in lume, prin filme. Insa este foarte important ca sa respect si ca sa incurajez dezvoltarea oamenilor in campul lor de interese si talente. Oricine suntem, orice varsta avem, trebuie sa facem intotdeauna ceea ce simtim cu adevarat. Sa nu permitem impunerea altora in alegerea meseriei noastre. De fapt, acest aspect a fost abordat si in tematica filmului “Doina.”
Eu fac cinematografie si arta pentru ca prin ele pot sa exprim un mesaj cu care sa creez o epifanie, adica un moment de revelatie, unde printr-o melodie sau printr-un detaliu se trezeste in spectator o amintire, o anumita emotie (ca sa-l parafrazam pe scriitorul irlandez James Joyce). Prin lucrarile mele vreau sa las ceva in sufletul spectatorului. Suntem fiinte in continua evoluare spirituala. Ceea ce va ramane mereu cu noi este sufletul.
G.G.: Cine a mai jucat in film?
N.G.: Pe langa Mariana au mai participat printre altii si Maria Dinulescu, Carmen Ungureanu, Mircea Galis si Robert Valeanu. Am avut o echipa de filmare internationala incluzand pe Leonard Von Luttichau, Didier Tommasi, Paolo de Matteis, Alessandra Cabassi, Carolina Taddei s.a. Le sunt recunoscator la toti pentru nenumaratele ore depuse in crearea acestui film care vrea sa arate ceva frumos lumii despre Romania. Vreau sa-i multumesc in particular lui Maria Dinulescu, o prietena foarte buna, care m-a ajutat mult de tot cu acest proiect, in primul rand, aceptand ca sa joace si ea in scurtmetraj. Ii multumesc si lui Daniel Serbanica, care a realizat o lumina impecabila pentru secventele din film. Este un “directeur de la photographie” foarte talentat si imi doresc sa mai lucrez cu el cat mai mult. And “last but not least” muzei mele Mariana, care ma inspira mereu sa aduc cinematografiei abnegatia si rezultatele splendide pe care ea le aduce muzicii.
G.G.: Cum pot cititorii nostri sa aiba acces la filmul tau?
N.G.: “Doina” a fost proiectat la IIFF (Iasi International Film Festival) in sectiunea Made in Romania. De asemenea, a fost selectionat si la Monaco International Film Festival care o sa aiba loc in decembrie anul curent. Pe situl www.doina.it puteti gasi trailerul si urmatoarele proiecti, iar pe Facebook puteti gasi fanpage cu poze din timpul filmarilor.
G.G.: Cum poti sa fii contactat de cititori?
N.G.: Cititorii ma pot contacta la urmatorul e-mail: nikolasgrasso@yahoo.it si pot viziona situl meu
G.G.: Multumesc Nikolas si la mai mare!
N.G.: Multumesc si eu, si apreciez sansa ca sa pot impartii cu cititorii cate ceva despre admiratia mea pentru frumosul popor daco-roman.
