„Scriitoarea Rodica Elena Lupu deţine un cont… de amintiri în care adună fericire şi multă frumuseţe”
În copilărie, scriitoarea Rodica Elena Lupu le-a dat celor mari, fără să ştie, o lecţie de rezistenţă şi demnitate. Evenimentul s-a petrecut la serbarea organizată la sfârşitul primului trimestru din clasa întâia, înaintea vacanţei de iarnă. Fiecare elev pregătise câte o poezioară, pe care să i-o spună lui Moş Gerilă, invitat şi el la sindrofie. Atâta doar că versurile declamate cu această ocazie de Rodica Elena Lupu îi aparţineau lui Octavian Goga, poet interzis de autoritatea comunistă. În ele se vorbea de Moş Crăciun şi nicidecum de Moş… Gerilă. Într-o vreme în care bradul se împodobea doar de Anul Nou, „Crăciunul copiilor”, s-a dovedit un prilej ca viitoarea scriitoare să le arate învăţătoarei, părinţilor şi odraslelor ce luau parte la festivitate, că bunul-simţ şi puritatea sunt adevărate arme. Şi că menirea lor rămâne aceea de a le oferi putere pământenilor temători de duşmani vremelnici. Într-o societate lipsită de scrupule, ce îşi schimbase valorile, Rodica Elena Lupu a spus răspicat, curajos şi fără teamă ce gândea şi simţea. Iar gândurile şi simţămintele ei de altădată, se regăsesc peste ani, în creaţiile literare de mai târziu, ce îi poartă semnătura.
Rodica Elena Lupu s-a născut pe 27 ianuarie 1951, la Războieni Cetate, în judeţul Alba. A urmat Institutul Economic din Cluj Napoca (1970-1972) şi Facultatea de Drept din Bucureşti (1990-1994). În prezent, este şef serviciu relaţii publice în Ministerul Transporturilor şi consideră că nimic nu se compară cu satisfacţia de a fi reuşit să muncească pentru şi cu oameni. Scriitoarea are o fiică, Monia (36), de profesie manager, care i-a dăruit doi nepoţei, o fetiţă şi un băieţel, alături de care aceasta se simte fericită şi împlinită.
________________________________
Octavian CURPAŞ: Vă plăcea să citiţi în copilărie?
Rodica Elena LUPU: Da, foarte mult. Citeam până târziu seara, cu lanterna sub plapumă. Mama mă certa, să nu mă culc târziu, pentru că dimineaţa trebuia să merg la şcoală şi atunci am gasit soluţia: lanterna.
Octavian CURPAŞ: Care a fost cartea dumneavoastră preferată?
Rodica Elena LUPU: Au fost mai multe. Nu pot să nu amintesc „Poezii” de Mihai Eminescu, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz, „Numele trandafirului” de Umberto Eco.
Octavian CURPAŞ: În poezia „Scara cu flori” spuneţi: „Iar când se-aprind tăceri de piatră/ Şi nu mai ştim ciopli lumina/ Alunecăm pe scara florii/ Să luăm în braţe rădăcina.”
Rodica Elena LUPU: Aşa este, „iarba verde de acasă,/ să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă.”
Octavian CURPAŞ: Să ne întoarcem la rădăcina poetică a Rodicăi Lupu. Vorbiţi-ne despre debutul dumneavoastră.
Rodica Elena LUPU: Nu-s de seamă vorbele, când nu se văd faptele. Am debutat la editura Curtea Veche cu „Vacanţe, vacanţe”… o carte despre călătoriile mele prin Europa.
Octavian CURPAŞ: Ce a urmat după aceea?
Rodica Elena LUPU: A urmat cartea „Sănătate şi frumuseţe”, o carte dedicată femeilor, din care au apărut trei ediţii.
Octavian CURPAŞ: Vă rugăm să ne enumeraţi câteva din volumele dumneavoastră de versuri.
Rodica Elena LUPU: „Clipa”, „Voi trăi…clipa”, „Regăsire” şi în curs de apariţie, un volum pe care încă nu m-am decis cum să îl numesc.
Octavian CURPAŞ: Câte ore pe zi scrieţi?
Rodica Elena LUPU: Opt ore pe zi scriu la birou pentru că acesta îmi este serviciul: răspund petenţilor. În ceea ce priveşte cartea, recunosc, sunt zile in care nu scriu deloc, dar asta nu înseamnă că prin mintea mea nu trece nimic. Dimpotrivă, trec multe care apar într-o bună zi pe hârtie.
Octavian CURPAŞ: Ceea ce scrieţi vă reuşeşte din prima sau trebuie să reveniţi şi să rescrieţi?
Rodica Elena LUPU: Uneori, reuşesc să scriu o poezie din prima, alteori revin. Nu revin niciodată atunci când scriu un roman.
Octavian CURPAŞ: Ce poeţi v-au influenţat?
Rodica Elena LUPU: Mihai Eminescu, Grigore Vieru şi Adrian Păunescu.
Octavian CURPAŞ: Aţi mai cochetat şi cu alte genuri literare?
Rodica Elena LUPU: Am scris poezie, romane – „Timpul judecă şi plăteşte”, „Miracolul vieţii”, „Mâna destinului”, „Eterna poveste”, „O umbră din trecut”, „Glasul inimii” care a apărut în editia a II-a., cărţi de călătorie.
Octavian CURPAŞ: Numiţi-ne câteva dintre tipăriturile naţionale şi internaţionale în care aţi publicat.
Rodica Elena LUPU: „Oglinda literară” din România, „Observatoirul”, „Alternativa”, „Atheneum” din Canada, „Asymetria” din Franta, „AGERO” din Stuttgart-Germania, revista „Clipa” din SUA, „Romanian Global News” – Agenţia de presă pentru românii de pretutindeni, „Analize şi Fapte” – ARP, revistele „Ecoul”, „Luceafărul românesc”, “Capricorn”, „Boabe de grâu” „Semănătorul”, editate de Asociaţia Română pentru Patrimoniu… Pe Internet, în diferite reviste…
Octavian CURPAŞ: „Este tot ce-a putut gândul/ Vouă să vă las în dar:/ Dragostea, versul şi cântul/ Numele de ardelean.” Toate acestea vreţi să le lăsaţi în „Dar” cititorilor.
Rodica Elena LUPU: Da! Pentru mine, fiecare zi este un cadou, dacă pot să deschid ochii, să mă concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-a lungul vieţii. Aceasta este ca un cont în bancă, iei de acolo exact ce ai adunat. Sfatul meu este să faci şi tu la fel, cititorule! Să aduni multă fericire şi tot ce e frumos în contul tău de amintiri şi să le mulţumeşti la fel cum le mulţumesc eu celor care şi-au adus aportul la contul meu de amintiri, unde şi astăzi strâng şi mai strâng. Cititorul este timpul înşirat pe generaţii şi el va spune totul.
Octavian CURPAŞ: Aveţi o Diplomă de excelenţă pentru promovarea folclorului românesc. Ce realizări aţi avut, prin ce v-aţi făcut remarcată?
Rodica Elena LUPU: Prin emisiunea de la televiziune unde împreună cu Lucky Marinescu, marea noastră artistă, realizăm un show care are loc în fiecare sâmbătă seara şi unde promovăm noi talente sau prezentăm artişti consacraţi din folclorul nostru.
Octavian CURPAŞ: Sunteţi directorul Editurii Anamarol. Când a început colaborarea dvs. cu această editură?
Rodica Elena LUPU: În luna mai a anului 2003. Primele cărţi scrise de mine au fost editate la DACIA Cluj şi la Editura CURTEA VECHE Bucureşti, dar m-au deranjat preţurile mari practicate şi calitatea.
Octavian CURPAŞ: Care este strategia dvs. de succes, ca director al Editurii Anamarol?
Rodica Elena LUPU: Preţuri mici, calitate, termen de realizare şi livrare prompte.
Octavian CURPAŞ: Care sunt domeniile din care publicaţi la Editura Anamarol?
Rodica Elena LUPU: Istorie, artă, muzică, sport, beletristică, dar şi cărţi pentru cei mici.
Octavian CURPAŞ: Ce principii stau la baza selectării cărţilor care văd lumina tiparului, aici?
Rodica Elena LUPU: Editura ANAMAROL ţine aprinsă flacăra speranţei de a nu ne pierde încrederea în visurile, idealurile şi în frumuseţile vieţii şi de a nu ne rupe firele ce ne leagă de limba noastră românească.
Octavian CURPAŞ: Vă rugăm să ne numiţi câteva din cele mai importante tiluri apărute la Anamarol.
Rodica Elena LUPU: Dintre cele peste 150 de cărţi editate de mine la editura Anamarol amintesc: „Jurnal 2004, 2005 si 2006″, „Săptămâna roşie”, „Bonifacia”, „Ostinato”, „Arta refugii”, „Gherla Latesti”, „Patimile dupa Piteşti” semnate de Paul Goma (Franţa), „Vine seninul” de Gabriela Calutiu Sonnenberg (Spania), „Satire” de Valeriu Cercel (Hamilton-Canada), „Medicina alternativă văzută de un inginer” şi „Cu hipnoza şi tu poţi face minuni” de Ovidiu Creangă (Toronto-Canada), antologii trilingve (română, engleză, franceză), poezii semnate de poete din România, SUA, Canada: “Doamnele poeziei”, „Şansele poeziei”, „Ortopezii” de Michael Cutui (Germania), „Prin sita vremii” şi „Oglindiri” de Elena Buică (Pikering-Canada), „Trandafirul deşertului”, „Atingeri divine” de Mariana Eftimie Kabbout (Galaţi-România), „Celor fără vină” de Felicia Feldiorean (Germania).
Octavian CURPAŞ: Descrieţi-ne pe scurt, serviciile oferite de editura pe care o conduceţi. Sunteţi mulţumită de ele?
Rodica Elena LUPU: Tehnoredactare, corectură, chiar şi introducere de diacritice pentru autori din afara ţării care nu au aşa ceva, copertă, înscriere în Biblioteca Naţională a României, cod bare, preţuri mult mai mici decât celelalte edituri, timp scurt pentru apariţia cărţii.
Octavian CURPAŞ: Vă afectează actuala criză economică, s-au schimbat cererile clienţilor, a devenit concurenţa mai acerbă în ultimul timp?
Rodica Elena LUPU: Am editat două cărţi pe lună, în acest an. Aşadar, nu mă afectează.
Octavian CURPAŞ: Ce planuri de viitor aveţi?
Rodica Elena LUPU: Să cânt, să am în continuare emisiune la TV, dar nu ca şi cele de pe alte canale, care te ameţesc şi nu pricepi nimic din ele.
Octavian CURPAŞ: Ce hobby-uri aveţi?
Rodica Elena LUPU: Călătorile, muzica.
Octavian CURPAŞ: Cum vă petreceţi timpul liber?
Rodica Elena LUPU: Dacă am aşa ceva, călătorind.
Octavian CURPAŞ: Dacă ar fi să luaţi viaţa de la capăt aţi schimba ceva?
Rodica Elena LUPU: Nu! Tainele mării nu se cunosc de pe mal.
Octavian CURPAŞ: Vă rugăm să le transmiteţi un mesaj cititorilor noştri.
Rodica Elena LUPU: Dragi cititori, vă invit să vizionaţi site-ul meu: www.rodicaelenalupu.piczo.com . Sufletul să vă fie plin de bucurie, să măsuraţi timpul în clipe petrecute cu cei dragi şi să luaţi din fiecare zi, o amintire! TOATE CELE BUNE!!! A dumneavoastră scriitoare şi editoare, Rodica Elena Lupu…