Doru IONESCU: De unde eşti de loc? Unde ai crescut/te-ai format?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: M-am născut in frumosul oraş montan Miercurea-Ciuc, Harghita –din tată ardelean (din Hodac, Mureş) şi mamă moldoveancă (din Zemeş, Bacău)–, unde mi-am trăit primii 18 ani formându-mă ca tânără artistă mai intâi la mult-premiatul teatru româno-maghiar pentru copii (desfiinţat după 1989), apoi în corul Heruvimi condus de extraordinara Nicoleta Târnoveanu (acum măritata Pîrvu) şi împreună cu elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Octavian Goga” lansând spectacole şi festivaluri memorabile regizate de Profesoara Doina Drăghici si regretatul Jenică Andrei de la Casa Armatei. Următorii zece ani i-am petrecut la Cluj, ca studentă şi apoi ca profesoară de limba engleză. Acolo am cântat patru ani in corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă si din aprilie 1998 in cenaclul de folk Altfel (apoi redevenit Observator) condus de Emeric Imre.
Doru IONESCU: Care sunt cele mai vechi amintiri cu muzică (folk)? Momentul în care te-ai decis să cânţi?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: La 16 ani (în 1994), o poveste frumoasă de dragoste în tabăra botoşăneană „Codrii de Aramă” m-a inspirat să-mi găsesc o chitară de împrumut la rudele înstărite (mult mai târziu mi-am permis să-mi cumpăr una) şi să-mi scriu primele cântece de folk. Buna mea colegă de liceu Cristina Stasisin m-a învăţat primele acorduri, iar familia şi colegii de clasă au avut răbdarea de a mă asculta şi susţine pe noul drum artistic, fapt pentru care le sunt recunoscătoare. Curând dupa aceea am avut norocul si privilegiul de a fi descoperită şi promovată la Radio Târgu Mureş sub numele de Sanda Farcaş de către jurnalistul si romancierul Ştefan Danciu din Miercurea-Ciuc, care a crezut în talentul meu mai mult decât am crezut eu vreodată.
În primăvara lui 1998, impreună cu alţi studenţi clujeni, am răspuns provocării lui Emeric Imre de a reînvia folkul in România. Susţinuţi de Profesorul Victor Bercea (pe atunci Directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca), ne-am intâlnit cu Titanul Adrian Păunescu, care ne-a invitat apoi pe toţi in mai la Bucureşti, ne-a primit călduros in casa lui şi desigur în emisiunea sa „Schimbul de Noapte”, unde am cântat şi povestit până tarziu în noapte, alături şi de fiul său Andrei Păunescu. Îmi amintesc de parcă a fost ieri, întâlnirea lui Păunescu cu cei 13 oaspeţi din Cluj era atât de insufleţită incât poetul, fără precedent, a insistat să i se permită continuarea emisiunii cu cel puţin o oră peste program. Atunci şi acolo s-a anunţat lansarea oficială a Cenaclului „Altfel” din Cluj-Napoca. N-am dormit nici unul dintre noi până dincolo de zorii zilei, ci am petrecut la aceeaşi masă cu marele poet şi familia sa. Nu am cuvinte să descriu bucuria acelor ore trăite impreună cu oameni de aşa o rară frumuseţe. În vremurile de atunci folkul pierduse teren in faţa altor genuri muzicale, de import, un sindrom naţional care a mai durat caţiva ani buni, dar ce s-a intâmplat în acea noapte sublimă (aş da orice sa pot găsi cumva înregistrările de atunci) cu siguranţă a însemnat începutul unei noi ere folk in România.
Doru IONESCU: Ce/ unde/ cât ai cântat prin România? Compoziţii proprii?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: În studenţie am cântat patru ani ca soprană in fenomenalul cor mixt al Facultăţii de Teologie Ortodoxă condus de Pr. Prof. Vasile Stanciu. Ca folkistă, am cântat compoziţii proprii la TVR Cluj, Antena 3 („Schimbul de Noapte”), Tele Europa Nova, la Radio Târgu Mureş, Radio Cluj, la festivaluri şi tabere de tineret (Cluj-Napoca, Iaşi, Galaţi, Braşov, Caracal, Calafat). Studenţia din Cluj mi-a fost pozitiv marcată de participarea în spectacolele de teatru, folk şi folclor de la Filarmonica de Stat „Transilvania” şi Casa de Cultură a Studenţilor, unde am cântat si petrecut alături de cei mai buni artişti clujeni ai vremii în frunte cu Maeştrii Dumitru Fărcas si Ioan Bocşa. Compoziţiile mele cele mai apreciate de media şi de public au fost mereu cele pe versuri populare vechi precum „Blestem”, „Cucul”, „Măi Bădiţă Bădişor”; apoi „Romanţă de Toamnă” (versuri – Adrian Păunescu), „Acum” (versuri – Alexandru Micu), „Colindă” (versuri – Lucian Blaga). În 2004 am inceput să compun şi piese de folk-rock în limba engleză, precum „Before You Go” lansat la ediţia inaugurală a festivalului internaţional Canzoni dal Mondo din Salerno, Italia (Septembrie, 2005) şi „You Are the One” (iniţial scris pentru Eurovision).
Doru IONESCU: Când ai ajuns în Canada şi de ce? Aveai în gând şi vreun viitor legat de muzică? Dar acum?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: În octombrie 2006, cu şapte mii de euro imprumutaţi si trei valize, eu şi soţul meu, Dacian Şăulean, ne-am mutat în Toronto, sătui de munca grea ce nu ne asigura un trai decent sau şansa de a avea un apartament al nostru, cât de mic. Muzica am adus-o cu mine, într-un „buzunar”, ştiind ca va veni cândva ocazia să o pot despacheta, ceea ce s-a întâmplat după doar patru zile de la sosirea noastră, cand m-am alăturat unui cor bisericesc, apoi am fost invitată să cânt cu chitara la diverse evenimente de la YMCA –unde am lucrat în primii doi ani– şi desigur la numeroase ediţii ale Festivalului Românilor din Toronto organizat de parohia Bisericii Sf. Gheorghe în superbul Mel Lastman Square. De atunci încoace, am avut bucuria să cânt piese vechi şi compozitii proprii la foarte multe evenimente româneşti si multiculturale din Canada si Statele Unite. În mai 2009, am lansat ”Soul Inn”, un album experimental de piese jazz, blues si bossa, o experienţă complet nouă care mi-a lărgit perspectiva asupra muzicii clasice nord-americane.
Doru IONESCU: Cum e scena canadiană acustică, eventual cea pop-rock? Dar proiectele româneşti care o încearcă?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: Scena canadiană este extraordinar de bogată în talent vocal si acustic. Festivalurile de folk şi country sunt foarte populare. Reţeaua naţională de radio şi televiziune CBC promovează enorm de mult aceste genuri, ceea ce îmi dă impuls să îmi incerc şi eu norocul cu propriile piese, mai timid la început, dar prind eu curaj. Proiectele exclusiv româneşti sunt foarte mici in comparaţie cu cele ale altor etnii din Canada. Sunt mulţi artişti români foarte talentaţi în lumea jazzului, a muzicii clasice şi pop-rock, dar care s-au integrat, fireşte, în mozaicul canadian, pentru a-şi asigura o carieră muzicală de succes.
Doru IONESCU: Ceva amănunte despre proiectul actual?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: Pe 1 octombrie 2016, Conservatorul Regal din Toronto va găzdui, începând cu ora 12 EST, un eveniment în cinstea „Zilelor Culturii”, unde artişti din diverse domenii muzicale vor avea fiecare 5 minute la dispoziţie să îşi exprime talentul pe scena renumitei săli de spectacole Koerner Hall. Publicul va avea acces gratuit şi de asemenea concertul va fi difuzat în direct pe websiteul Conservatorului http://www.rcmusic.ca/livestream
Am fost şi eu invitată să prezint în acest spectacol un mic tribut neamului românesc în general şi Mariei Tănase în special (a cărei zi de naştere o sărbătorim pe 25 septembrie), pentru talentul său extraordinar şi pentru influenţa pe care continuă să o aibă în lume chiar şi după o jumătate de secol de la moartea sa. Nu îndrăznesc să mă măsor cu aşa o Femeie şi Artistă. Dar o iubesc şi o admir fantastic de mult, cel mai mult în panoplia talentelor artistice româneşti din toate vremurile. În 2013, când s-au implinit 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase, le-am oferit românilor si străinilor numai piese din repertoriul său, la toate evenimentele unde am fost invitată să cânt, chiar şi pe scena Bandshell din Central Park din New York. A fost un mic omagiu pentru o fiinţă „mai largă decat viaţa” cum spun englezii.
Doru IONESCU: Paşii următori în visul tău?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: Înţelegându-mi acum rostul muzical în această parte de lume, lucrez de ceva vreme la „Dor”, un album de piese vechi si compoziţii proprii pentru publicul român şi cel neromân deopotrivă. Piesele finale vor fi mostre de „world music” selectate şi aranjate cu cea mai mare grijă pentru a alina cât mai multe suflete în această lume greu încercată de ură. Spre deosebire de primul album, de această dată nu mă aflu sub presiunea vreunui producător grabit şi cu agendă ascunsă, deci va fi un proiect făcut cu rânduială, cu transparenţă şi cu respect pentru fiecare colaborator.
Doru IONESCU: Cum îţi asiguri existenţa?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: După mulţi ani de formare în domeniul relaţiilor publice (îndeosebi digital marketing, relaţiile cu media şi social media), mi-am deschis propria firmă, Dama Public Relations (www.DamaPR.com). De asemenea, deţin din 2007, împreună cu soţul meu, firma de construcţii şi renovări DamaReno (www.DamaReno.com).
Doru IONESCU: Eşti la curent cu ce se întâmplă în România, măcar pe scena folk?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: La ştirile din România mă uit rar, fiindcă mă deprimă de cele mai multe ori când deschid un site de ştiri din România. În plus, nu am timp de aşa ceva, deoarece prioritatea numărul unu este să mă integrez în noua ţară de reşedinţă, să construiesc un viitor pentru familia mea aici, cu o atitudine pozitivă şi deschisă spre lume. Aşa putem sa ajutăm România mai mult decât o puteam face ramânând în ţară. Cât despre scena folk… prin Facebook sunt oarecum la curent cu vechii şi noii prieteni muzicieni, şi mă bucur enorm să-l vad pe Imi (Emeric Imre) culegând în sfârşit roadele unei vieţi întregi de muncă şi a unui talent cât un ocean, făcând valuri printre tinerii de azi, şi pe Andrei Păunescu mobilizând masele cu aceeaşi insufleţire ce o avea tatăl lui… pe minunata Gabriela Costa şi alţi prieteni din studenţie trăind din muzică… Tinerii cântand împreună piese folk… Mai mare dragul.
Doru IONESCU: Eu am văzut data trecută ceva youtube-uri cu tine… Aleg eu linkurile sau îmi recomanzi tu câteva?
Rucsandra Maria ŞĂULEAN: Cu ce mă mândresc mai mult pe YouTube…
Piese vechi:
Supărarea Supărare – https://www.youtube.com/watch?v=xEsdm4JcTmo
Colind de Zorica Laţcu – https://www.youtube.com/watch?v=mfT4MSF-SDs
Cine iubeşte şi lasă (împreună cu Ansamblul Mărţişor) – https://www.youtube.com/watch?v=1HflgsfcmBI
Bătrâneţe haine grele – https://www.youtube.com/watch?v=K1evnXe-OW0
All Blues – https://www.youtube.com/watch?v=SWMB7EYiCdo
Până când nu te iubeam – https://www.youtube.com/watch?v=3HcxX7-tR5k
Compoziţii proprii:
You Are the One – https://www.youtube.com/watch?v=HURZJ0TBD_w
Before You Go – https://www.youtube.com/watch?v=PlUNEBnlFjc şi live la Gala CDKL5 https://www.youtube.com/watch?v=3-YAq0d6he0
Colindă (versuri Lucian Blaga) – https://www.youtube.com/watch?v=KIMW_hGiwRs
Acum (versuri Ioan Alexandru) – https://www.youtube.com/watch?v=rj_XBLvNSsk
Pentru mai multe mostre audio (inregistrate în studio), te invit şi pe SoundCloud https://soundcloud.com/rucsandra-saulean
… Şi pe ReverbNation https://www.reverbnation.com/rucsandramariasaulean
Mii de mulţumiri pentru susţinere. Toate cele bune!
——————————-
A consemnat,
Doru Rocker IONESCU
AlterCulturo, 25 Septembrie 2016