Inga Ţaranu, o tânără talentată şi frumoasă, care a obţinit numeroase premii muzicale într-un timp foarte scurt, a impresionat publicul cu o voce caldă. Este absolventă a Conservatorului din Roma şi ne mărturiseşte cum şi-a văzut visul realitate. Inga s-a născut în Letonia, într-un superb oraş pe malul Mării Baltice, Liepaja, într-o familie simplă, dar bogată în principii solide de viaţă. La vârsta de 10 ani s-a mutat împreună cu părinţii şi fratele său în Republica Moldova. 5 ani mai târziu, obţinând o bursă de studii în România, va face primii paşi spre chemarea sa muzicală. Astăzi vorbeşte fluent italiana, rusa, franceza, engleza şi limba internaţională a cântecului.
Care a fost primul tău contact cu muzica şi care a fost genul muzical care te-a fascinat?
Adevărul e că nu îmi amintesc exact când a fost, dar cu siguranţă în copilărie. Îmi povestesc şi acum părinţii că muzica a avut dintotdeauna o influenţă extraordinară asupra mea. Cântam oriunde folosind lingura de bucătărie în locul microfonului. Jocul preferat era acela de a organiza concerte acasă, fratele meu (mai mic decât mine) juca rolul spectatorilor, eu jucam rolul vedetei, cu lingura în mână. Cântam şi mă simţeam fericită. La început ascultam foarte multă muzică pop, dance. Mai târziu am descoperit şi alte genuri muzicale, care m-au fascinat şi mai mult, cum ar fi de exemplu muzica Soul, Jazz, RNB, Funk.
La ce vârstă ai debutat ?
La vârsta de 11 ani am urcat pentru prima dată pe scenă. Pe atunci făceam parte dintr-un grup folcloric. Era un concurs de muzică populară, la care participam şi eu îmbrăcată în ie, catrinţă şi cu un trandafir prins în păr. A fost un moment emoţionant.
Cine te-a îndrumat spre o carieră artistică?
Părinţii mei aveau mari emoţii pentru mine când trebuia să cânt undeva. Ei au fost cei care m-au susţinut şi au respectat deciziile luate de mine, contribuind cu sfaturi nepreţuite. Cei care m-au îndrumat spre o carieră artistică au fost profesorii mei de canto şi de muzică şi în mod deosebit doamna dirigintă, prof. dr. Luminiţa Cornea.
În ce măsură te-au ajutat studiile muzicale din Romania?
Eu susţin că pentru a avea o carieră de succes, dar şi de durată în acelaşi timp, nu e de ajuns talentul. Studiile sunt foarte importante mai ales când e vorba de canto. Lecţiile de canto de la Şcoala Populară de Arte m-au familiarizat cu o modalitate sănătoasă de a cânta, studiind tehnica vocală, respiraţia, acestea devenindu-mi un stil de viaţă.
Care a fost traseul pe care l-ai urmat după admiterea la facultate?
După terminarea liceului am dat admitere la Universitatea de Vest din Timişoara, la Facultatea de Litere şi Limbi Străine, obţinând şi acolo bursă de studii. Timişoara e un oraş care mi-a intrat imediat în suflet. Acolo am avut posibilitatea să exersez continuu, să îmi creez un repertoriu vast, cu piese din diverse genuri muzicale, cântând aproape în fiecare seară la cluburile din oraş. La început cântam în duet – voce şi pian sau voce şi chitară. Mai târziu, am hotărât să-mi creez o formaţie. Eram sigură că va avea un impact mai puternic asupra publicului. Doar că de lucrul acesta m-am putut convinge mai târziu, întrucât a trebuit să părăsesc Timişoara.
Viaţa te-a dus pe alte meleaguri, urmându-ţi dragostea pentru cel ce avea să-ţi devină soţ şi pasiunea pentru muzică. Cum coabitează aceste două mari iubiri din viaţa ta?
Să zicem că familia şi cariera artistică sunt două realităţi care se cam bat cap în cap. Nu e uşor să transmiţi senzaţiile, emoţiile pe care le trăieşti în doar 5 minute pe scenă unei persoane din afară. Dar nu e imposibil, depinde de câtă valoare dăm noi înşine viselor noastre.
Odată ajunsă în Italia, ai continuat activitatea muzicală?
Imediat ce am ajuns în Italia, m-am înscris la un curs intensiv de limbă şi gramatică italiană, după care am dat admiterea la Conservator, la cursul de Canto Clasic. Mai târziu, am continuat studiind Canto Jazz. Anul acesta sunt în anul doi la cursul de Canto Jazz. Am început să descopăr lumea muzicii afro-americane, studiind cu un compozitor italian de mare valoare, Marco D’Angelo, profesor de canto la Colegiul de muzică “Saint Louis” din Roma. El a fost cel care m-a încurajat în crearea unui repertoriu soul. Vara anului 2011 a fost deosebit de plină. Am realizat un turneu cu Orchestra Sinfonică Abbruzzese, având ca bază un vast repertoriu, de la piese pop la rock sau blues.
La ce concursuri, festivaluri ai participat? Ce premii ai obţinut?
Am participat la mai multe concursuri de muzică uşoară şi folk, mai ales în perioada liceului, obţinând premiul I la Festivalul Tineretului de Muzică Uşoară (Sf. Gheorghe, 2002), Concursul de interpretare folclorică “Tiszta Forrasbol” (Sf. Gheorghe, 2002), Festivalul – Concurs Naţional de muzică folk “Voci tinere” (Caracal, 2002), Festivalul – Concurs Naţional de muzică uşoară “Suceava, inima mea” (Suceava, 2003), Festivalul – Concurs Naţional de interpretare a muzicii uşoare româneşti “Trofeul tinereţii” (Amara, 2003) ş.a. Sunt experienţe unice, de care îmi amintesc cu plăcere.
Ştiu că ai cochetat şi cu teatrul. În ce spectacole ai jucat? Ai vrea să continui o carieră în acest sens?
Lucrul, pe care îl admir cel mai mult în teatru, este modul natural cu care un actor se dăruieşte în întregime publicului. Un adevărat cântăreţ face acelaşi lucru odată aflat pe scenă. Nu în zadar bravura artiştilor este măsurată în funcţie de capacitatea de care dispune pentru a transmite emoţii oamenilor. Experienţa mea în teatru a fost ceva neprevăzut. În momentul în care mi s-a propus să joc într-o piesă de teatru, am acceptat cu mult entuziasm. Am jucat un rol în piesa de teatru “Muro contro muro” ( “Zid împotriva zidului” ), scrisă de Manuele Morgese, regizor şi actor italian. Această piesă a luat naştere în urma unui eveniment istoric de mare importanţă, Căderea zidului Berlinului. A fost o experienţă intensă, cu multe lucruri noi, pe care le-am avut de învăţat. Pe viitor, în cazul în care aş avea ocazia să refac acest zbor în lumea teatrului, l-aş reface cu plăcere.
Care este stilul muzical pe care îl dezvolţi şi de ce?
Cum ziceam mai devreme, îmi place la nebunie stilul Black Music. E absolut incredibil patosul şi libertatea de a interpreta piesele acestui gen muzical într-un mod al tău personal. În muzica jazz, blues, swing, soul ş.a., improvizaţiile sunt tocul de originalitate şi acest lucru îmi place foarte mult. Spaţiul liber lăsat fanteziei este un lucru extrem de important pentru un artist.
Ce altceva ţi-ar fi plăcut să mai faci în viaţă în afară de muzică? E vreun alt domeniu de care eşti pasionată?
De multe ori s-a întâmplat să mă întreb eu însămi dacă ar fi altceva ce mi-ar plăcea să fac în afara muzicii… Ei, ar trebui să mă gândesc mult. Sunt pasionată de multe alte domenii, dar nu la aceeaşi intensitate cu muzica. Îmi place mult sportul (tenisul, schiul nautic, scuba diving, echitaţia).
În perioada liceului ai avut chemarea de a-ţi compune singură muzica şi versurile. Ai continuat să compui?
Am început să compun în liceu. Pe atunci scriam doar muzica; erau piese simple, cu acorduri la chitară, care se memorau cu uşurinţă. Bineînţeles că am continuat, compunând piese, astăzi şi în limba italiană.
Ce planuri de viitor ai?
Mi-ar plăcea să realizez un CD cu piesele mele. Am scris mai multe piese blues, soul şi aş dori foarte mult să vi le împărtăşesc.
Ce ai vrea să ne transmiţi la final?
Să nu renunţaţi niciodată la visele voastre, să vă ţineţi de ele cu forţă, curaj şi încăpăţânare până la realizarea acestora!
