INTERVIU CU TATIANA ŞTEFAN

CETĂŢEAN AL REPUBLICII MOLDOVA ELEVĂ ÎN CLASA A X-A LICEUL TEORETIC „MIHAI EMINESCU” – BÂRLAD PARTICIPANTĂ LA CONCURSUL DE ESEURICU TEMA „ROMÂNIA MEA” – VASLUI 2011

Pe domnişoara Tatiana Ştefan am cunoscut-o prin intermediul concursului de eseuri „România mea” organizat de Filiala PNL Vaslui în luna mai 2011. Mi-a plăcut mult materialul său trimis spre jurizare. Alert, sincer, scris din suflet, combinând proza cu poezia… Am considerat că este un eseu deosebit. Personal, l-am notat cu „zece”!

Am avut, mai apoi, o corespondenţă electronică destul de bogată cu tânăra autoare, aflând astfel multe informaţii despre condiţia şi modul de gândire a tinerilor români din zilele noastre. Mi-a mai destăinuit că este cetăţean al Republicii Moldova, locuieşte intr-o localitate nu departe de „graniţa” cu România, şi faptul că a venit la studii la Bârlad… cu scopul de a cunoaşte mai bine patria strămoşilor ei, de a se apropia cât mai mult de matca naţională.

Toate acestea m-au determinat să îi solicit un interviu… Mi-a răpuns la întrebări timid, cu bună-cuviinţă. Consider că este bine-venit pentru cititori deoarece descoperă o latură delicată a sufletelor tinerei generaţii, dorinţe şi speranţe de la viitor, de la viaţă… Totul pentru o mai bună înţelegere şi armonie între generaţii!

Voi prezenta in paginile ce urmează evoluţia evenimentelor până la finalizarea concursului, diferite informaţii din presa locala vasluiană, eseul concurentei Tatiana Ştefan, elevă în clasa a zecea la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad şi desigur dialogul prin e-mail care s-a materializat ăn interviu.

Notă:

Voi prezenta mai întâi câteva materiale din presa locală vasluiană pentru a scoate la lumină elementele concursului de eseuri „România Mea”.

***

Concurs de eseuri „România mea”

La sfârşitul lunii mai, Organizaţia Municipală a PNL Vaslui organizează concursul de eseuri „România mea”, ce se adresează tinerilor care doresc să se afirme în domeniul jurnalismului şi comunicării.

Elevii cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani îşi vor putea prezenta lucrările în format electronic unei comisii de jurizare formată din scriitori şi jurnalişti români stabiliţi în SUA şi Australia.

„PNL are un program de acţiuni care ţin strict de doctrina formaţiunii noastre politice. Dorim să încurajăm performanta şi competenţă, de aceea, pentru a marca împlinirea a 136 de ani de la înfiinţarea PNL organizăm un concurs de eseuri «România mea» pentru tinerii care doresc să devină jurnalişti. Mi se pare o şansă extraordinară ca un elev care face cel mai bun eseu să fie sponsorizat de jurnaliştii din Diaspora”, a precizat Simona Polak, preşedinta Organizaţiei municipale a PNL Vaslui.

Lucrările care vor obţine locurile I, II şi III vor fi publicate în ziare romaneşti din SUA, iar pe lângă cele 10 premii va exista un premiu special al jurnaliştilor romani din diaspora. Lucrările vor fi depuse până pe data de 15 mai 2011 la sediile PNL din oraşele judeţului Vaslui.

Cristina POPOVICI

http://www.tvtotal.ro

***

Concursul de eseuri „România mea” al elevilor vasluieni

Orice acţiune care vine din sfera politică, oricât de dezinteresată ar părea, are şi un scop electoral, acela de a atrage voturi şi simpatia electoratului. Privită sub acest aspect, s-ar putea spune aceasta şi despre iniţiativa PNL Vaslui de a organiza un concurs de ESEURI, adresat elevilor vasluieni. Dincolo însă, de aspectul „politic” nu pot să nu salut o astfel de iniţiativă şi mi-aş dori ca toate partidele din România să iniţieze asemenea acţiuni. Până la urmă, mi se pare mult mai civilizat ca partidele să promoveze tinerii decât să împartă mici şi bere în preajma alegerilor, un obicei încetăţenit în România ultimilor 20 de ani. Concursul de esuri „România mea” se adresează elevilor. Punctul forte al acestei acţiuni, îl constituie juriul care va analiza eseurile elevilor vasluieni, constituit din jurnalişti din SUA, Australia şi România. Apreciez de pe acum că domnii/doamnele, care vor citi aceste lucrări vor avea mari surprize văzând, cât de maturi sunt aceşti elevi şi cât de clar şi concis pot analiza o societate pentru care, deja, resimt frustrări. Să nu vă miraţi dacă mulţi dintre aceştia îşi vor exprima regretul pentru faptul că nu-şi prea văd un viitor clar în ţara lor. Exemplele din jurul lor îi conduc spre dezamăgire. În judeţul Vaslui sunt peste 5 mii de elevi ai căror părinţi lucrează în străinătate. Mulţi dintre ei, sunt persoane cu studii superioare care prefera  un loc de muncă mult sub pregătirea lor, dar mult mai bine plătit decât cel din ţara pentru care au făcu ani de studiu. Toate acestea şi multe alte aspect, sunt premise de la care „România mea”, tema concursului de eseuri, poate deveni foarte uşor pentru elevii participanţi „România de unde vreau să plec”. Aş vrea să exagerez şi, sper că mai sunt tineri care cred că ţara lor le poate oferi un viitor decent. Rămâne de văzut. Creaţiile elevilor vasluieni care vor intra în competie ne va da dovadă! Succes  tinerilor creatorilor de limba românească!

Gelu IRIMIA  Revista „Vremea Nouă” – Vaslui 18 mai 2011

***

Au fost primite 52 de eseuri la “România mea”

Zeci de elevi din judeţul Vaslui, au trimis eseuri la concursul „România mea”, acţiune interactivă organizată de filiala municipală PNL Vaslui. Organizatorii se declară mulţumiţi de numărul de eseuri primite, însă susţin că, anul viitor, speră că vor fi mult mai mulţi tineri care vor avea curajul să spună ce gândesc despre ţara în care trăiesc. Toate materialele vor fi trimise în SUA, unde un grup de jurnalişti români vor face jurizarea şi vor decide care sunt cele mai bune lucrări. Festivitatea de premiere va avea loc pe 24 mai, la Centrul de Afaceri, iar elevul care va primi Premiul special al juriului va pleca pentru zece zile în SUA, unde va lua cunoştinţă cu modul de viaţă american şi se va întâlni cu gazetari români.

Proiectul s-a adresat elevilor din judeţul Vaslui cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, iar cele 52 de lucrări vor fi trimise în format electronic unei comisii de jurizare formată din scriitori şi jurnalişti români stabiliţi în SUA şi Australia.

Comisia va fi prezidată de Lia Lungu, renumit interpret de folclor, jurnalist la ziarul „Ziua USA”, din New York, şi corespondent al ziarului „Meridianul Românesc”, din Santa Clarita, California. Din juriu fac parte: George Roca, ziarist, (fost n.a.) redactor şef la revista „Spirit Românesc” din Sydney; Sorin Olariu, ziarist, poet şi publicist, la „Curentul Internaţional”, Detroit; Lucian Oprea, scriitor, jurnalist, fondator al ziarului „Gândacul de Colorado”, Denver;  Theodor Damian – poet, editor, ziarul „Lumina lină” – New York; Viorel Nicula – manager editor la ziarul „Mioriţa”, din Sacramento, California şi Tatiana Solomon, jurnalistă la ziarul „Libertatea”, România.

Organizaţia municipală PNL, prin vocea Simonei Polak, preşedinta filialei, a anunţat că vor fi acordate diplome şi premii pentru toţi participanţii, cu sprijinul Asociaţiei „Tineri Liberi Europeni 2012″ şi prin bunăvoinţa editurii CD Press SRL şi a SC Playcom Entertaniment SRL.

Lucrările care vor obţine locurile I, II şi III vor fi publicate în ziare româneşti din SUA, iar câştigătorul premiului special al juriului se va bucura de o excursie de zece zile în SUA, anunţa organizatorii.

„Un număr de 52 de tineri elevi ne-au trimis eseuri, în care critică sau laudă ţara în care trăiesc. Tinerii vasluieni au un potenţial enorm, iar juriului îi va fi foarte greu să aleagă dintre cei care au trimis lucrări pe adresa filialei municipale”, susţine Sorin Radu, viitorul viceprimar al Vasluiului, candidatul PNL pentru această funcţie.

S-a muncit mult pentru că toţi tinerii care au trimis lucrări să fie identificaţi, pentru a le putea înmâna premiile, în caz că vor câştiga. „Am discutat în şcoli, la licee, şi am primit 52 de lucrări, foarte bune. Este un început. Anul viitor, sunt convinsă, vor fi mult mai mulţi alături de noi”, a spus Simona Polak, preşedinta organizaţiei municipale PNL.

Festivitatea de premiere se va petrece pe 24 mai, la ora 18:00, la Centrul de Afaceri Vaslui, în prezenţa tuturor participanţilor la concurs. Acţiunea va beneficia de prezenţa unor realizatori de la Radio România Actualităţi, care vor înregistra evenimentul şi-l vor difuza a doua zi, pe 25 mai, la postul naţional.

Revista „Vremea Nouă” – Vaslui  sâmbătă, 21 mai 2011

***

Premierea

(…) Marţi, începând cu ora 18.00, în sala de conferinţe a Centrului de Afaceri Vaslui a avut loc festivitatea de premiere a concursului de eseuri „România mea”, eveni-mentul prin care liberalii din municipiul reşedinţa de judeţ au marcat împlinirea a 136 de ani de la înfiinţarea PNL. Foarte mulţi tineri, doar câţiva lideri politici (şi nu numai de la PNL!), muzică de pian, flori, cărţi şi… de fapt, ce-ar mai fi trebuit pentru o seară reuşită?! După vizionarea unui film despre istoria PNL, au urmat scurte momente artistice şi, în finalul acţiunii, festivitatea de premiere a concursului de eseuri. Simona Polak, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Vaslui, a precizat că jurizarea a fost făcută exclusiv de jurnalişti din diaspora. De altfel, şi miza concursului a fost pe măsură, premiul special constând într-o excursie de două săptămâni în Statele Unite ale Americii. 52 de participanţi, 52 de eseuri, 52 de posibile traduceri ale sintagmei „România mea”, 52 de românii şi, probabil, tot atâtea mici sau mari dezamăgiri. Cuvintele câştigătoarei sunt cea mai bună demonstraţie a nivelului concursului. Ca o ironie, două săptămâni în State sunt o răsplată prea mică pentru 16 ani petrecuţi în România…

—————————–

Ziarul “Monitorul de Vaslui”  26 mai 2011

***

(…) La festivitatea de premiere desfăşurată recent la Vaslui, a fost prezent şi Mădălin Voicu junior, care  a susţinut un microrecital la pian. Au fost acordate  14 menţiuni şi 3 premii. În plus, a existat şi un premiu special, Marele premiu, pentru cel mai talentat eseist: o vacanţă de  două săptămâni la New York. Acesta a fost câştigat de Gina Camelia Roman, elevă în clasa a X-a la liceul teoretic Emil Racoviţa din  Vaslui. Iniţiatoarea  acestui concurs a fost doamna  profesoară Svetlana Preoteasă, fost secretar de stat în Ministerul educaţiei. Toate eseurile liceenilor care au participat la acest concurs vor fi publicate , din iniţiativa  jurnalistului George Roca, din  Sydney, Australia, într-un volum care va fi lansat la toamnă.

—————————–

Cristina Iliescu  http://www.scoalaedu.ro 1 iunie 2011

***

Eseul Tatianei Ştefan:

România mea: „Purgatoriu şi paradis, plămadă de ţărână şi veşnicie…”

Îmi iubesc patria şi o port mereu în inimă. Mi s-a implantat adânc în suflet de când întâia dată am văzut lumina mângâietoare, când am respirat lacom prima gură de aer miraculos şi dătător de viaţă. O port în inimă ca pe o floare ce o îngrijesc; în culorile sfinte de tricolor, ca să nu uit că trăiesc „ACASĂ” cu ai mei. Ce n-are frumos ţara mea, România?

Mi-i ţara
Ca un cuib de ciocârlie,
Undeva lângă o apă,
Undeva în câmpie.

Undeva într-o doină,
Undeva într-un vis,
Undeva printre holde
Ca pe palmă întins.

Undeva în Europa…
Ţară străveche de plugari,
Rădăcină a pământului,
Pom din pomi seculari.

Undeva, unde cerul
Curge-n vii şi livezi,
Unde-şi deapănă basmul
Capra cea cu trei iezi.

Unde vine din lupte
Şi acum Făt-Frumos,
Undeva, unde-i vrednic
Al strămoşilor os.

Undeva la răscruce
Şi sub cerul deschis,
Undeva într-o doină
Ţara mea s-a întins.

Natura vie e minunea cea mai miraculoasă din spaţiul nostru. Nu există un tablou mai frumos decât lanul înverzit ce se leagănă în bătaia vântului jucăuş şi neastâmpărat, decât freamătul tainic al cetăţilor verzi – pădurile, decât o livadă în floare ce-ţi moleşeşte sufletul prin măreţia mirosurilor pătrunzătoare, zumzetul melodios al harnicelor albinuţe şi grandoarea veşmântului floral.

Pământul României mele captivează cu mirosurile enigmatice şi originale, prin culorile mirifice şi neobişnuite ale veşmintelor vegetaţiei. Minunea aceasta extraordinar de magnifică şi irepetabilă clădeşte temeinic spiritul unui popor înzestrat cu calităţi deosebite: omenia, bunătatea asemeni pâinii calde scoase din cuptor, miros de busuioc verde, sinceritatea şi una din cele mai reprezentative fiind… ospitalitatea, marcă care deosebeşte poporul nostru de celelalte „piese” ale mozaicului numit „LUME”.

Pline de clorofilă sunt dealurile înalte, frumoase pădurile şi dumbrăvile tale, viile spânzurate pe coastele dealurilor bătrâne, limpede şi senin e cerul nemărginit. Puternicii munţi se înalţă trufaşi în tăcerea de piatră adâncă, râurile ce-şi îngână melodios dulcea existenţă, ele ca brâie pestriţe ocolesc câmpurile nesfârşite. Nopţile deosebit de speciale prin abundenţa farmecelor pe care le descoperă încântă auzul şi cele mai adânci simţăminte încolţesc în inimă mai vii ca oricând; ziua dezvăluind ochilor cele mai atrăgătoare tablouri, realizate cu o desăvârşită iscusinţă de mama-natură.

Teritoriul României, deşi are o suprafaţă destul de mică comparativ cu a altor state, spre exemplu Federaţia Rusă, se caracterizează prin elemente de paradis: o diversitate impresionantă de peisaje unice, cu monumente ale naturii deosebit de frumoase şi originale de valoare europeană şi mondială. Împărăţia verde de Zeiţa Frumuseţii ne îndeamnă să credem vorbei înţelepte: „Mai bine să vezi acest pământ o dată, decât să auzi despre el de o sută de ori”. De aceea de multe ori ţara noastră este numită: „muzeu sub cerul liber”. România mea este ţară la răscruce de vânturi, spre soare-răsare dincolo de imensul ocean.

Pământul străbun – codrii milenari‚ fântânile cu apă dulce potolind setea aprinsă a călătorului; holdele nemărginite de grâu galben şi copt, încărcat de povara bunătăţii noastre, îngâna o doină în mângâierea vântului neliniştit. Asta-i una din comorile, aurul nostru! Râurile cu apa limpede şi înceată ca vorba moldoveanului, brăzdează faţa dogorită de arşiţa valorilor a bătrânei patrii; gorunii ce străjuiesc vitejeşte cu un adânc devotament la marginea periilor dese –  pădurile; lacurile – ochii albaştrii ai ţării şi heleşteiele cu mult peşte valoros şi gustos, fiind unul din cele mai apreciate produse din gastronomia fără egal al locurilor; movilele şi dealurile au nume semnificative alese cu multă pricepere şi dibăcie de străbuni, văile şi luncile mănoase îngrăşate de untura pământului, humusul; florile de câmp gingaşe în culori de curcubeu şi ameţitor de parfumate, străbat cele mai adânci străfunduri ale sufletului uman, nesemănate de nimeni, doar iubite de toţi; podgoriile renumite cu soiuri alese; memorabile prisăci cu stupi şi roiurile de albine înzestrate cu darul de a munci cu un neistovit avânt, calitate care a preluat-o cu mult succes şi poporul nostru român.

Natură este cea mai indispensabilă, valoroasă şi grandioasă comoară prin care omul a fost desăvârşit de Dumnezeu. Iubita patrie – România, este asemeni unui imens palat ce cuprinde minunate taine stropite cu vraja magiei în necuprinsul infinit al farmecului, sfâşietor de suflete flămânde de noutatea şi gradul de intrigare al aventurii în lumea frumosului reunite cu puritatea, candoarea clipelor de neuitat, a extazului la nivel maxim. Tot ceea ce ne înconjoară ascunde în sine o simbioză dintre mistic şi euforie, rafinament şi inocenţă, originalitate şi dorinţa de a explora. Aceste locuri plămădite din roci originale sunt în stare să trezească o altă latură a călătorului, cea de a afla istoria locală şi de a se delecta cu subtilitatea împrejurimilor uluitor de încântătoare.

România mea este o grădină imensă îngrijită şi păstrată frumos prin munca covârşitoare a milioanelor de fraţi şi surori ale mele. O ţară se mândreşte cu poporul ei. Unul deosebit, care ştie să muncească cu mult sârg şi ardoare, dar să învârtească şi horele. Încă din primele timpuri ale existenţei sale, poporul român a dat la iveală un întreg tezaur artistic în care îşi exprimă în forme vii şi originale, bucuria de a trăi şi setea de libertate.

Limba noastră fiind numai cântec, face ca verbul să străbată spaţiile eterului pur, transfigurându-se în eternă doină a dorurilor unei naţiuni.

Doina întruchipează icoana de aur a graiului matern, picătură de argint în auz, înfiorare de tremur, salbă de mărgăritare, cântare a cântărilor. Cuvântul de diamant al limbii române se răsfrânge în nesfârşitele-i oglinzi a acelui suflet al divinităţii. Ţara dispune de biblioteci mari, cu un număr impresionant de cărţi cu literatură autohtonă, cât şi universală, ele mai sunt numite de locuitori, cititori fideli „farmacia sufletului”. Cel mai măgulitor refugiu este lectură, căci românul se naşte poet — asemeni luceafărului veşnic luminând cu raze de creaţie: Eminescu!

Cultura neamului meu este una vastă şi cu origini străvechi. Impresionează prin originalitate, vechime şi ingeniozitate. Anume cultura este elementul care face să se deosebească ţările şi popoarele între ele. Totodată constituie şi factorul forţe care atrage un număr cât mai mare de turişti. România la acest capitol are cu ce se mândri. Urme ale vechii civilizaţii sunt îmbinate armonios cu elemente de modern, stimulând atenţia printr-o combinaţie extrem de reuşită. Oraşele atrag mulţimile ca un magnet prin elemente la prima vedere simple, dar atât de necesare: gastronomie, ireproşabilă, construcţii ce stârnesc interesul, bunăvoinţa şi ospitalitatea oamenilor, căldura sufletească pe care o emană. „La sat s-a născut veşnicia” spunea marele Alecsandri! Eu însa spun:

Şi ploaia parcă-i alta

Prin vie şi livadă,

Şi peste casa noastră

Cu-n geam deschis la stradă!

Această atmosferă e una din basmele lui Creangă, străpungând inima cu acul sensibilităţii în cele mai nebănuite locuri. Totul e atât de spectaculos, încât nu poate fi redat în întregime cu ajutorul nici uneia dintre arte. Fiecare secundă trăită în aşa ambianţă se înscrie în memorie ca cele mai frumoase şi pline de splendoarea amintirii, senzaţii de nedescris. Portul naţional, cântece care ating cele mai susceptibile corzi ale personalităţii, jocuri care emană în jurul lor bună-dispoziţie şi veselie, imaginile sunt de-a dreptul copleşitoare.

Bisericile şi mănăstirile sunt capodopere ale unor oameni extraordinar de iscusiţi. Ele sunt o mărturie istorică, dar şi actuală a talentului pe care îl posedă oamenii din această ţară. Credinţa în cel de sus ne face să fim aşa cum suntem: buni, cinstiţi, primitori, cu sufletele deschise şi dornici de a lua tot ce e bun şi curat în inimele noastre de la cei din preajmă. Bunătatea este o stea ce răsare în sufletele proprii încă de la naştere, răspândeşte în jurul nostru o aură pozitivă, transmisibilă de la om la om. După ce ai fost pe acest plai natal, vocea lui te strigă să vii ca să-l revezi…

România este una din cele mai preţioase „perle” ale Europei pentru că e A MEA, a neamului nostru. Arsenalul imens de valori, tradiţii captivante; imagini şi privelişti cutremurător de candid; oameni speciali, cu sufletele încărcate de generozitate; frunzele de dor, îngână de sute de ani doina ce îţi cheamă vocea internă la purificare; orientare spre valori ale neamului omenesc; gastronomie de o raritate excepţională. Cultura seculară îşi păstrează vitalitatea necesară; limba dulce, mult aduce, şi factorul cel din urmă, dar cel mai important – „NATURA”. Este una deosebită, transformând aceste locuri special într-un „Picior de plai… O gură de rai”… Este nu numai frumoasă, dar şi bogată Patria mea… Toate, toate sunt ale tale Românie! Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii, de ne-a dat o ţară plină de graţie, care să fie unicul loc de pe lume unde sufletul şi trupul să se simtă Acasă.

România visurilor mele eşti locul unde munţii îşi înalţă Templu de tăcere, văile răsună armonios în murmurul stropilor gingaşi de ploaie şi râurile domolite duc speranţele românului în lumea largă în neant. În zbuciumul continuu al Mării Negre unde s-au vărsat lacrimile străbunilor mei ce au trăit pe plaiurile Mioriţei, aşa sădindu-şi în suflet admirabila sămânţă a sentimentelor de dragoste pentru România…

————————————–

Eseu participant la concurs.  Tatiana Ştefan Bârlad, mai 2011

***

George Roca: Interviu cu Tatiana Ştefan

George ROCA: Dragă Tatiana, eşti autoarea unuia dintre cele mai valoroase eseuri paticipante la concursul cu tema „România mea” de la Vaslui. Aşa l-am judecat eu… Mi-a plăcut mult sinceritatea ta, uşurinţa de a scrie, de a te exprima, apoi stilul şi desigur combinaţia dintre proză şi poezie. De aceea m-am gândit că ar fi bine să îţi iau acest interviu. Sunt convins că voi afla multe informaţii interesante despre tine, despre locurile natale şi despre şcoala ta din Bârlad.

Tatiana ŞTEFAN: Mă simt uluită în primul rând că mi-aţi răspuns la e-mail. Apoi, propunerea referitoare la interviu îmi produce o mare bucurie. Pot să vă spun că am oarecare emoţii…

George ROCA: Hai să scurtăm introducerea şi să trecem direct la subiect. De unde îţi tragi rădăcinile?

Tatiana ŞTEFAN: Locuiesc cu familia într-o comună din vestul Republicii Moldovei, la doar câţiva kilometri de vama Albiţa şi de râul Prut. Părinţii mei sunt oameni simpli, mama educator la o grădiniţă/creşă, tata de meserie tâmplar. Am un frate de 30 de ani, căsătorit, strămutat cu familie cu tot la Moscova şi o soră 27 ani care acum îşi finisează teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice. În curând urmează să plec la nunta ei în Bucureşti. Acum câte ceva şi despre mine.

Sunt născută la 14 februarie 1993, de ziua îndrăgostiţilor! Am avut o viaţă mai zbuciumată, mai plină de amintiri pestriţe, ca orice sătean… Fiind ultimul copil din familie am fost totuşi cea mai răsfăţată şi iubita din familie. Mereu mi s-a zis Taniuşa, chiar şi la şcoală. Înaintând în vârstă, deja, mult mai oficial mi se spune Tatiana!  La 7 ani am mers la şcoala din satul Bujor, apoi am făcut gimnanziu.

George ROCA: Taniuşa, dă-mi mai multe detalii despre tine ca elevă, despre şcoală de la voi, despre tristeţile şi bucuriile copilăriei…

Tatiana ŞTEFAN: Primele zile de şcoală sunt de neşters. Aş da orice să mai pot vedea sau învăţa, primul sunet, prima poezie pe care am recitat-o în faţa publicului, prima zi în banca mare la şcoală… Ah ce amintiri mă inundă! Am avut cea mai compententa învăţătoare în clasele primare din şcoala natală, am avut rezulatele cele mai înalte. De mică am remarcat că posed abilităţi de a munci şi studia. Mereu mi s-a cerut să am note maxime… Nu am avut „terorişti” acasă, dar totuşi, ai mei erau veşnic interesaţi de ce merge sau ce nu merge la şcoală. Desigur pentru a-mi oferi ajutorul…

În prima zi la şcoală, evident că am mers de mână cu surioara! Ea era clasa a XI-a (ultima din Şcoala Medie Generală din sat). Apoi, ea a plecat la Chişinău în următorul an. Dacă era ceva neînţeles din materia şcolară, surioara îmi explica încet, detaliat, cu exemple ample. Îmi era meditator particular… pe gratis. Dacă se întâmplă să am vreo adunare şcolară, ori vreo sărbătoare, mă duceam în hăinuţe noi şi desigur, foarte frumos coafata! Încă din primul an de şcoală am fost în vizorul colegilor… cu atenţie maximă! Foarte multe fetiţe şi colege mă invidiau… În general eu eram cea care mă ocupam de „imaginea” mea! De aţi fi văzut cu ce păr „aranjat” mergeam la serbare. Mă iubeau de mică cu toţii – familie, vecini, cumetri, naşi, colegi, profesori, etc.

Deseori, la vizita apropiaţilor, primeam cadouri, să nu mai vorbesc de bani. Mă plăcea lumea pentru modestia mea. Nu vroiam să iau nimic de la nimeni, deoarece îmi era jena că nu aveam bani să ofer şi eu la rândul meu… Când aveam vreo cinci ani, în sat a venit o ploaie mare. Atunci am avut un eveniment trist. Bunica, mama mămicăi mele, trăind în zona de şes, a fost inundată. Părinţii s-au hotărât să îi construiască o altă casă în apropiere de-a noastră, mămica mea fiind unica fiică a bunicii. Casă au făcut-o mult mai spaţioasă decât cea în care trăiam noi, în cazul că va rămâne vreunui moştenitor… Datorită construcţiilor care au durat vreo cinci ani, şi apoi, alţii opt, amenajarea, vă daţi seama că s-au investit sume considerabile din bugetul familiei mele. Plus, că ai mei aveau o fată la universitate şi una mică (eu!) la şcoală.

Îmi amintesc că în perioada când casa era în construcţie – pentru prima dată am pregătit prânzul pentru bunica, mămica şi sora – o salată de varză şi roşii… Pentru mine a fost ca un examen! Mi-am dat toată silinţa!!! Doamne ce timpuri! Nu o făcusem pentru că mămica nu gătea, ci pentru faptul că erau veşnic ocupate cu munca. Ele au lipit (uns) singure toată casa până la tencuială, sobe, cuptor… cu toate că tatăl meu era constructor. Dânsul însă, lucra pe la alţii pentru a câştiga bani, aşa că „fetele” noastre făceau totul… singurele. Am vrut şi eu să le ajut cu ceva… De obicei, eu rămâneam acasă cu puişorii şi boboceii şi m-am gândit că le-ar prinde bine ceva de mâncare! De le-aţi fi văzut cu ce drag îmi zâmbeau când au văzut ce „bunătăţi” le pregătisem! Eram aşa de mulţumită că îmi venea să chiui de plăcere.

Reţin foarte bine şi momentul când am spălat pentru prima dată nişte hăinuţe. Erau murdare de lut (argila)… deoarece au fost folosite la muncă de construcţii… Nici nu le puteam stoarce atât erau de grele… Aveam aproape şase ani şi eram cam plapanjoara. Toţi din familia mea munceau atât de mult încât mi se strângea inima numai gândindu-mă cât de obosiţi se vor întoarce seara acasă. Cam asta e viaţa  de sat… Faci de toate! Surorii mele şi acum îi place să meştereasca ceva, să taie sticlă, gresie sau faianţă, să sculpteze, să croiască, să coasă, să mă coafeze… Nu prea stă locului, iar dacă are timp citeşte cărţi. A citit sute! Poate sta în casă şi trei zile nemâncată… numai să termine ce şi-a pus în gând! E o fire aparte.

În prima zi de „colegialitate” la şcoală, aproape toţi băieţii au făcut coada să mă cunoască şi să mă salute. Vă daţi seama de ce? Eram prea bine „menajata” şi îngrijită… cred! Cu foştii colegi (băieţi) am rămas buni prieteni până în zile de azi, cu fetele însă – fiind mai invidioase – am cam păstrat distanţa. Ţin minte multe şotii şi „nebunele” pe care le făceam împreună cu ceilalţi copii, dar oricum acasă mă simţeam cel mai perfect. La examenele de capacitate, am avut rezultate, nu extraordinar de bune, dar a trebuit să mă împac cu situaţia pentru a merge mai departe. Sugestia surioarei mele, că ar fi bine ca la finele clasei a IX-a să îmi contiunui studiile în România, a fost bine-venită. Aşa că m-am decis şi am început demersurile.

George ROCA: Şi cum au decurs acestea? Ştiu că nu este prea uşor.

Tatiana ŞTEFAN: Aşa este! Nici eu nu îmi dădeam prea multe şanse, mai ales că erau foarte mulţi copii basarabeni care doreau să studieze în România. Concurenta era foarte mare! Nu am crezut până în clipa când m-au sunat cei de la Ambasada României din Chişinău. Ziua aceea, de 18 iulie 2009, nu o mai pot uita! Era o căldură mare. 35 de grade Celsius!

Eram aşa de mulţi la coadă, în aşteptare… vreo 2000 de persoane, elevi, viitori studenţi, unii cu părinţii sau alte rude… Mulţi au leşinat, unii şi-au rupt mâinile sau picioarele ca să intre. Nu exista o programare şi toţi vroiam să intrăm din prima zi de admitere pentru a scăpa de griji. Poliţia a venit pe acolo şi ne ţinea la distanţă forţat. Au apărut şi câteva ambulanţe. Am reuşit pe la orele 23 să depunem şi noi dosarul la ghişeul „românilor”…

Peste două săptămâni am aflat răspunsul pe internet. Am fost acceptată la studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Bârlad, judeţul Vaslui. Nu îmi venea a crede… numele meu afişat electronic într-o bază de date! În ziua de 12 septembrie 2009, orele 22:00, am urcat cu sora mea în autocarul Chişinau-Bucureşti şi… duse am fost. Din clipa aceea nu am mai regretat nimic. Eram aşa de fericită. Nu pot relata prin cuvinte. Păcat că unele lucruri le poţi doar simţi şi din păcate nu le poţi scrie… Astea sunt sentimentele!

Am ajuns la frontieră. La vamă am vrut să schimbăm lei moldoveneşti în lei romaneşti, dar nu am reuşit, aşa că am mers fără bani în ţara vecină, România. De fapt, vechea noastră tara… a basarabenilor, a românilor. La ora 3 dimineaţa am ajuns în centrul oraşului Bârlad cu nişte genţi de „voiaj” enorme. Am urcat într-un taxi şi i-am dat şoferului nişte bani moldoveneşti, cu mult mai mult faţă de preţul necesar… Ne simţeam aşa de prost că am nimerit într-o aşa situaţie degradantă.

Am coborât… Era în plină noapte. Cam răcoare! Ambele fete, în fustiţe scurte… Sora mea a sărit poarta liceului. Nişte câini mari, de n-aţi mai văzut, se foiau pe lângă picioarele noastre. Dar nu ne-a fost frică! Intră sora mea pe teritoriul Liceului şi cineva o fluiera intens… Vă daţi seama era ora 3! Ea s-a oprit din drum şi s-a îndreptat spre silueta din întuneric, care de fapt era paznicul. În incinta clădirii se afla şi căminul de elevi unde urma să-mi trăiesc anii de liceu.

Foarte amabil, paznicul ne-a deschis, ne-a întrebat cum a ajuns acolo şi spre cel mai mare şoc al nostru nu ne-a cerut nici măcar un act de identitate! Să fi fost în Republica Moldova a noastră… câte documente şi dovezi ne-ar fi trebuit, of Doamne! La 3 dimineaţa, aici, nimeni nu îţi deschide nimic! Ne-a ajutat să urcăm la etajul întâi toate bagajele şi ne-a rugat să ne uităm unde figurează pe uşa numele şi  prenumele meu. Apoi ne-a deschis camera… Doamne ce frumoasă era! Cu mobilă nouă! Am mers să vedem baia şi duşurile. Era totul impecabil! În camera de duş, pe doi pereţi, nişte oglinzi super mari. Am rămas plăcut impresionate. Sora mea trăise şase ani în Chişinău, la cămin, şi ştia ce înseamnă cămine cu mizerie şi sărăcie… Şi astfel am ajuns să îmi fac studiile în una din cele mai frumoase ţări ale lumii! România!

A doua zi urma să vedem împrejurimile oraşului la lumina zilei. Totul era calm, până şi cerul, aerul, drumurile… Uniunea Europeană, ce să mai vorbim! Nimeni nu se grăbea! Şi acum ţin minte ce melodie m-a trezit în dimineaţa aceea! În incinta  căminului se afla o sală de dans dotată cu „toată tehnica”. Unul din DJ nu vroia să stea cu mâinile în sân în ultima zi de vacanţă – aşa că ne-a gâdilat plăcut auzul cu ceva specific şi la modă din sezonului de vară care trecuse…

În ziua când s-a făcut adunarea principală (careul) doar eu cu sora mea eram în rochiţe scurte. Toţi… în pantaloni şi ghetuţe! Eram supravegheate, privite… Aveam amândouă păr foarte lung.  Mi l-am împletit în vreo o sută de cosite. Eu şi Angelica, sora mea, nu „am primit” niciodată atâta admiraţie de la cei din jur. Şi în ziua de azi am rămas cu denumirea de „Fetiţa cu cosiţe”.

Noi „moldovenii”, adică doi număr, am mers la direcţiune unde ne-am ales diriginta şi clasă în care vom urma studiul. Erau 22 de clase a noua. Evident că eu am ales ştiinţele reale. Directorul când ne-a văzut (eu eram cu sora, iar colegul cu mama lui), ne-a zis:

– Văd că sunteţi trei elevi, mai avem de aşteptat doar unul.

– Eeeeu nu sunt elevă, sare ca arsă Angelica. Am terminat facultatea şi mi-am făcut şi doctoratul… Noi toţi, ha ha ha!

– Mă scuzaţi domnişoară, zise dom’ director! Sărut mâna! Nu am ştiut! Arătaţi foarte tânără, aşa că am fi fost onoraţi să ne fi devenit elevă!

George ROCA: Excelenta povestire. Şi apoi, cum a decurs şcoala. Te-ai descurcat printre „străini”. Ai avut rezultate bune la învăţătură?

Tatiana ŞTEFAN: Desigur! Am învăţat bine şi iată că în primul an am luat media 9.5! Cea mai mare din toate clasele a nouă. Am luat diploma de merit ca cea mai bună elevă a promoţiei 2009-2010 şi încă vreo 5 diplome la diferite olimpiade.

Exact la fel s-a întâmplat şi în anul doi de studii. Am obţinut media 9.83! Din nou am avut cea mai mare medie generală dintre toţi elevii de clasa a zecea şi… am participat şi la mai multe olimpiade faţă de anul precedent. La limba rusă anul acesta am fost la naţională. Am luat locul IV şi mi s-a oferit o menţiune. Am participat şi la alte concursuri unde am luat de la locul III până la locul I. Spre deosebire, anul şcolar 2010-2011 mi-a adus în dar vreo 10 diplome… şi o groază de experienţa şi cunoştinţe noi. Sper să-mi continui ascensiunea la învăţătură în anii ce vin, dacă se poate… de luat „zece liniar” la toate disciplinele! Vom vedea ce ne rezervă viitorul!

George ROCA: Şi scrierile literare…? Eseul cu care ai participat la concurs?

Tatiana ŞTEFAN: Dacă aţi şti cum a fost scrisă lucrarea mea pe care aţi publicat-o! E o întreagă „poveste” cu eseul… Nu am computer… Să nu mai vorbesc de felul cum am reuşit să-l expediez prin poşta electronică la concurs. Dar până la urmă am avut bucuria să ajungă acolo unde trebuie… Ba a şi fost publicat în câteva reviste electronice româneşti din jurul lumii!

Îmi aduc aminte cu plăcere de perioada când am încercat să scriu primele litere, primele cârligele, beţişoare… cuvinte. Nu vă închipuiţi ce bucurie am avut când mi-a reuşit să scriu cele două silabe unite repetat „MA-MA”! Ceva sensibil, de neredat! Zeci de istorii am „făcut” până când am scris impecabil, caligrafic, aşa cum au dorit cei din jur, părinţii, învăţătoarea din clasele primare… şi într-un final SORA! Ea scrie superb şi foarte îngrijit, cu culori! O admir! De aţi vedea ce notiţe a avut pe vremea când era studentă la facultatea de fizică… Au fost alese timp de cinci ani repetat „notiţele anului”!

George ROCA: În curând va trebui să te gândeşti la facultate… Ai ales ceva ?

Tatiana ŞTEFAN: Eu încă din anul ăsta încep să mă gândesc unde să dau la facultate şi ce specialitate să aleg. Disciplinele mele favorite sunt biologia şi limba romană! Sora mea  mă ajută, dar acum e şi ea ocupată, deoarece vrea să se mute definitiv în Bucureşti cu logodnicul ei. Ea m-a ajutat să depun actele pentru a obţine cetăţenie romană. Sper că în maxim un an şi jumătate să o obţin buletinul românesc.

Aş vrea să-mi încerc puterile cu o universitate din Uniunea Europeană precum cele din Suedia, Finlanda, Olanda… Desigur că nu aş refuza nici Boston sau Sydney, ba chiar una Coreea de Sud sau Japonia! Sper să am medie foarte bună pentru a obţine o bursa de studii peste hotare. Mă gândesc că până în primăvara să şi dau TOEFL-ul (Test of English as Foreign Language).

George ROCA: Îţi doresc mult succes. Să ţi se îndeplinească dorinţele. Îţi mulţumesc mult pentru „coloratele” tale relatări. Ai un farmec aparte la scris…