ÎNTRE DOUĂ LUMI – CANADA VĂZUTĂ PRIN OCHI DE ROMÂN

Dedicaţie

Inchin această carte ţării mele de adopţie, Canada,

ţara care zideşte blând lumina în sămânţa iubirii între oameni,

un modest omagiu la aniversarea celui de al 150-lea an de existenţă.

Scrierile adunate între copertele unei cărţi parcă s-au adunat singure, chemate de acest an cu multiple aniversări: cel de al 150-lea an de existenţă al Canadei şi cel de un sfert de veac de la apariţie a publicaţiei „Observatorul” din Toronto, publicaţie la care au apărut scrierile mele despre Canada în cei 15 ani de prezenţă neîntreruptă. Pentru mine personal, se mai adaugă două aniversări: rotunjirea vârstei la 85 de ani şi a celor 20 de ani de când am păşit pe tărâm canadian. Aşadar, am considerat că este timpul unei retrospective.

In tot acest timp, am trăit şi trăiesc între două lumi ca într-o poză suprapusă. Peste peisajul complex, interesant şi incitant al realităţii canadiene, ţara mea de adopţie, se suprapune cel românesc, al ţinutului natal, care e încă viu în mine, îmi dă fiori, mă împresoară şi nu îmi dă pace. Despre universul acestor trăiri am scris şi am publicat multe lucrări de-a lungul anilor şi acum, adunate într-un volum, ca o datorie de suflet, sunt inchinate ca un modest omagiu Canadei şi publicaţiei „Observatorul” din Toronto. Aceste pagini pot fi de un oarecare folos celor care nutresc gândul emigrării, un fenomen care-şi întinde aripile tot mai larg. E într-un fel şi o atenţionare pentru cei ce vor trece prin purgatoriul exilului care le impune adesea depăşiri ale propriilor limite.

Scrierile despre Canada şi adaptarea în această ţară au un univers variat de întâmplări, gânduri, sentimente, simboluri, taine ascunse în strigătul mut al unei conştiinţe care duce o luptă inegală cu destinul, mereu răvăşit de neliniştile existenţiale, dar care, în final, capătă valenţe luminoase, dincolo de nimicurile cotidiene sau de cârpelile vieţii.

Existenţa între două lumi pare un joc al atitudinilor ce se contrazic, alteori se contrapun, cu amnezii şi reverii. Şi în acest joc în care ideile şi sentimentele, lacrima şi râsul, sunt într-o îmbrăţişare simultană, când grave, când cu umor, când cu speranţe, apare o explozie iminentă a unei tensiuni existenţiale, între cel care ai fost, cel care eşti şi cel care vei fi. E ca un destin ce îşi caută încă sensul, fără să îl găsească, e asemenea unei dorinţe ce îşi caută împlinirea, dar nu reuşeşte decât să îşi descopere şi mai profund setea de a fi, de a ajunge sau de a deveni.

Impresiile au luat fiinţă, la început sub forma unor note depozitate în sertar, începând cu primul contact cu Canada, prima vizită de un an, 1993/1994, apoi cu reveniri şi în final, stabilirea definitivă în anul 1998. Au urmat apoi impresiile publicate în reviste începând din anul 2003 continuând până în momentul tipăririi lor, august, 2017. M-am străduit să surprind şi fapte majore, dar şi meandrele şi nuanţele vieţii de toate zilele care vibrează în jurul nostru, peste care trecem uşor cu privirea, dar formează temeiul existenţei noastre. Sunt imagini diferite, aşa cum e şi viaţa, precum s-au scurs pe dinaintea ochilor, dar printr-o privire generală, aceste imagini se adună într-o logică interioară, având o unitate.

Cele mai multe lucrări sau fragmente din lucrări au fost publicate începând cu anul 2003, în revista de cultură „Observatorul” din Toronto, al cărei director, Dumitru Puiu Popescu mi-a oferit o rubrica permanentă, „Prin sita vremii”, şi apoi „Între două lumi”. Curând a urmat publicarea în revistele „Asociaţiei Românilor pentru Patrimoniu” (ARP) înfiinţate de omul de aleasă cultură, Artur Silvestri, care mi-a găzduit o rubrică permanentă numită „Frumuseţea scrisului”. A urmat publicarea şi la alte reviste de limba română apărute în România şi peste tot în lume, cu precădere în Australia, prin efortul remarcabilului publicist George Roca.

Ceea ce la început era o mare noutate şi o revelaţie a descoperirii unei lumi noi, în curând timpul, pus pe repede-înainte, a dat buzna prin evenimente împingandu-le în malaxorul prefacerilor şi în hăul uitării, încât târziul de atunci a lăsat impresia unui timp mult mai îndepărtat. Internetul a pulverizat distanţele, şi lumea largă pare acum un sat ceva mai mare. Comunicarea cu cei de acasă, ca şi cu cei de pretutindeni, acum nu mai e o problemă. Astăzi avem o altă Românie în afara graniţelor cu care ne aflăm într-o strânsă legătură.

Deşi tăvălugul prefacerilor a schimbat viaţa noastră, căci în lupta pentru adaptare e nevoie uneori să decupezi părţi însemnate din viaţa ta, încât dupa un timp, nu mai eşti tu cel care ai fost, eu totuşi am lăsat relatările aşa cum le-am perceput în acel timp, cu starea de spirit de atunci, urmărind cum ele defilează prin faţa noastră ca la o mobilizare a marei amnezii. Mi s-a părut că este interesant să vedem cum se schimbă climatul în care am trăit o vreme, nu chiar îndepărtată, iar acum nu ne mai regăsim în acel timp, de parcă ne-am ruşina de el. Ne-am schimbat interiorul. Nici n-am băgat de seamă când şi cum s-au primenit gândurile, preocupările, multe din cele ce au format viaţa noastră la un moment dat, mentalitatea.

Scrierile despre viaţa emigranţilor abundă şi se pune întrebarea de ce mai adaug şi eu încă una? Scrierile nu sunt îndeajuns niciodată, căci ele sunt frânturi de viaţă. Fiecare scriere are culoarea şi vibraţia ei, transmite o undă care este unică şi irepetabilă. Ele reprezintă disecarea ca o descătuşare a trăirilor celui care vieţuieşte departe de pământul în care s-a născut, Respirând aerul proaspăt al altei lumi, ei totuşi continuă să trăiască, să existe, să fiinţeze în lumea valorilor pământului natal, să fie în continuare tributari spiritualităţii lui. Rămâne mereu de subliniat faptul că, oricâte împliniri sunt cele oferite de ţara de adopţie, oricât de tare este firea omenească, decizia de a-ţi duce existenţa într-o altă ţară ne pune viaţă la grele încercări.

La anii senectuţii, devenită pionieră a unei lumi noi, martoră la o istorie care se scrie astăzi în ritm alert, pentru mine e prea devreme ca să-i pot pătrunde toate înţelesurile, şi prea târzie ca să o pot trăi pe deplin.

Astfel, aflându-mă captivă în rezervaţia dintre aceste două lumi, ce îmi stă în putinţă să fac, este doar strădania de a aşterne după puterile mele frânturi de viaţă trăită, în care să surprind tensiunea acestei lumi şi paradoxul existenţial dintre două moduri de a trăi care se contrazic, se întretaie, dar se şi întrepătrund.

Pe scurt zicând, scriu despre Canada pe care o iubesc ca pe cea de a doua mea patrie, fiindcă acum mă ţine la sânul ei, dar scriu şi despre România, ascultând cum îmi vorbeşte de la distanţă cu drag şi cu chemare.

—————–

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

5 iunie 2017