De vorbă cu Lucica Andreicuţ despre rostul picturii ca exprimare a bucuriei de a trăi
Lucica Andreicuţ este o femeie căreia îi plac noutatea şi provocările. De altfel, o provocare a fost pentru ea şi pictura, pe care aceasta a ales-o ca o întruchipare a dragostei de frumos de care se simte neîncetat călăuzită. Lucica Andreicuţ pictează cu uşurinţă, firesc, acordând atenţie detaliului, transpunând pe pânză cu minuţiozitate idei ample. Născută dintr-o nevoie interioară, pasiunea ei pentru pictură a devenit treptat un mod de a fi, o odă închinată miracolului vieţii.
“M-am întors la prima dragoste, la meseria de profesor”
– Cine este Lucica Andreicuţ? Te rog să te prezinţi cititorilor.
– M-am născut pe 10 aprilie 1967 la Galaţi. Am terminat prima facultate la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie, specialitatea Rusă-Cehă, 1985-1989. A doua facultate am făcut-o la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, specialitatea Română-Franceză, 2006-2009. În perioada 2009-2011 am terminat un masterat la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord, specialitatea Limba franceză în texte specializate. Din 2003 lucrez ca traducător autorizat pentru limba rusă şi cehă, iar din 2010 am devenit traducator autorizat şi pe limba franceză. În iulie 2009 – martie 2010 am obţinut Certificatul de absolvire a cursului de management în afaceri la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Ştiinte şi Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinte Economice. Vorbesc 7 limbi şi acum studiez limba germană. În prezent locuiesc la Baia Mare. Am doi fii, Filu şi Mihai, de 23 si 24 de ani, amândoi studenţi in Bucureşti.
– Vorbeşte-ne despre cariera ta.
– De-a lungul celor 20 de ani de muncă, am schimbat de câteva ori domeniul de activitate. După 9 ani de profesorat, am avut curajul să mă angajez într-un domeniu nou, în vânzări, marketing, în Cehia şi Polonia, unde am lucrat ca director adjunct şi ca administrator de firmă timp de 7 ani. M-am întors la prima dragoste, la meseria de profesor, dar de data aceasta în învăţământul special, iar de un an lucrez într-un domeniu şi mai nou, contabilitate pentru un fond de pensii. În toţi aceşti ani am fost şi traducător şi interpret pentru limba cehă, rusă şi franceză.
“Pictez pe sticlă, sfinţi, figurine abstracte, animale, flori”
– Impresionant. De aici şi până la pictură este un drum lung. Deci, când ai început să pictezi?
– Din 2005 pictez pe pânză în ulei, ţin minte că în trei luni de zile am pictat vreo 5 tablouri, de dimensiuni mari chiar. Primul meu tablou se numeşte “Tornada”, o lucrare abstractă, care este preferata mea. Din 2009 pictez pe sticlă, sfinţi, figurine abstracte, animale, flori.
– Cum ţi-ai descoperit această pasiune?
– Încă de cand eram la şcoala generală profesorul meu de desen îmi ducea lucrările la concursuri de pictură şi desen şi mă trezeam cu tot felul de cărţi premiu, pe care mi le aducea la şcoală.
“Îmi place abstractul”
– Ce îţi place să pictezi?
– Îmi place mult jocul de culoare şi pictez forme care îmi vin în minte. Pictez şi icoane pe sticlă, pe panză în ulei.
– Care este stilul care consideri că te reprezintă?
– Îmi place să cred că nu am un stil anume, dar lucrarea “Sărutul” aminteşte de Chagal, chiar dacă la acea oră nu îl studiasem pe ilustrul pictor.
– Ce teme preferi să alegi în picturile tale?
– Îmi place abstractul, nu sunt un bun desenator sau un copiator al naturii, prefer să inventez forme pe care să le îmbrac în culoare.
– Ce surse de inspiraţie ai pentru tablourile pe care le realizezi?
– Depinde de momentele mele, de obicei pictez când simt că trebuie să exprim ceva, când sunt tristă sau melancolică.
– Ceea ce pictezi oglindeşte experienta ta de viaţă?
– Da, în momentele tumultuoase ale vieţii mele pictura m-a ajutat să îmi exprim sentimentele şi să privesc cu seninătate înainte, prin culoare am redat bucuria de a trăi, dar şi furia sau dragostea pentru cei de lângă mine.
“Mereu am căutat o provocare”
– În afară de pictură, ce alte pasiuni mai ai?
– Imi place să călătoresc în alte ţări pentru a interacţiona cu alte culturi. Îmi plac limbile străine, am învăţat limba polonă în două luni, iar italiana o vorbeam după două săptămâni. Îmi place să fotografiez, să îmi confecţionez singură haine, îmi place să grădinăresc şi să îmi privesc florile în fiecare zi.
– Ce iţi propui pentru viitor în privinţa picturii?
– Multe dintre lucrările mele le-am dăruit cu drag prietenilor, rudelor. Poate într-o zi voi organiza o expoziţie cu aceste lucrări, deşi fiii mei uneori glumeau pe seama mea, spunând că trebuie să pictez şi ceva concret, nu numai lucrări abstracte.
“Mi-aş dori ca în viitor să pot lucra cu copii autişti”
– Alte planuri de perspectivă?
– Pot spune că mereu am căutat o provocare pentru a învăţa lucruri complet noi. Mi-aş dori ca în viitor să pot lucra cu copii autişti, să pot înfiinţa un centru specializat în care să se desfăşoare activităţi adecvate cu aceştia.
– Ce iţi doresti ca mamă, pentru fiii tăi?
– Mihai a absolvit Facultatea de Urbanism din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, acum este masterand în primul an la Urbanism. Filu este în ultimul an la Politehnică, specializarea Inginerie economică. Amandoi sunt persoane ambiţioase şi ştiu ce vor de la viaţă. Înca din timpul facultăţii au avut job, au mers la şcoală, au avut burse in străinătate şi pot spune că sunt mândră de ei. Le doresc sa fie în primul rand sănătoşi, să aibă o viaţă frumoasă, plină de realizări, o familie, bineînţeles, şi să mă bucur de ei ca şi până acum.
Invitaţie la pictură
– La final, te rugăm să le transmiţi un mesaj cititorilor noştri care la fel ca şi tine, doresc să picteze în timpul liber.
– Îi încurajez pe toţi cei care simt nevoia să se elibereze de frustrări , de gânduri, să picteze dacă simt asta, chiar dacă nu au studii de specialitate. Eu la 38 de ani am simţit nevoia să pictez şi, fără să trăiesc vreun sentiment de vină sau ruşine, am continuat şi, chiar i-am învaţat şi pe elevii mei să picteze cu drag.
