„în artă, mâna nu execută niciodată
ceva mai înalt decât poate imagina inima.”
(Ralph Waldo Emerson)
Toți căutăm motivația, rațiunea de a trăi frumos.
Și IRINA VERA TEREBEȘI a căutat, găsindu-și „TIMP PENTRU IUBIRE”, dat fiind că așa cum afirma Marin Preda: „unde dragoste nu e, nimic nu e.”
„TIMP PENTRU IUBIRE” e o carte confesiune, ce ne transmite că întreaga viață, cu toate anotimpurile ei, e doar sau trebuie să fie: împlinire, creație, iubire…
Volumul e structurat în nouă capitole / secvențe.
Primul capitol, semnat de ICĂ SĂLIȘTEANU, este o privire avizată asupra primelor patru secvențe ca un fel de Prefață a volumului.
Cartea, ce poartă amprenta iubirii anotimpurilor, cărora autoarea le dă multiple semnificații metaforice, se deschide „Iubire de toamnă”, cu o imagine, o îmbinare între arta picturii și a cuvântului, apoi „Iubire de iarnă”, „Iubire de primăvară” și „Iubire de vară”, capitole cu titluri rezumative. urmate de „Autoportret în oglindă”, „Interviuri”, o autodefinire „Irina Vera Terebeși – Iubire – n anotimpuri” și imagini reprezentative.
Deși formația profesională a autoarei aparține unui domeniu al științelor exacte, Cartea este rezultatul dublului talent – cel al cuvântului cu puterea lui de expresie, ce dă viață unor poezii, în manieră modernă, dar și clasică și unor proze scurte, unele cu tentă de aforisme; și cel al pictorului grafician – cu puterea de redare a sentimentelor prin linie, culoare.
Poate, de aceea, prima imagine este a picturii „Acorduri dulci ale îngerilor
„Iubire de toamnă” deschide volumul, nu întâmplător.
Autoarea, înzestrată cu o mare sensibilitate, materializată în harul picturii și al literaturii, ne încântă cu multitudinea de motive, încărcate metaforic, ce prind viață în paginile cărții,
Toamna e bogată în motivul frunzei , ce în context capătă o largă paletă de semnificații devenind: simbol al vegetației: „Cu frunzele-ți veștejite îmi tulburi liniștea” („Iubirea unui anotimp”), simbol al trecerii timpului, al anotimpurilor vieții, al ființei umane trecătoare prin timp: „eu – suflare de frunze prin legământ?” („Tu și eu”) sau „Cine a spus că toamna nu-și iubește frunzele?” („Cu toamna în suflet”);dar și simbol al amintirilor: „Mi-e dor … de frunze” ( „Dor de toamnă”), pentru că autoarea iubește „Sufletul frunzelor”.
Dar cum totul e trecător și Toamna poate pleca: „Te las, Toamnă, să pleci…”, dat fiind că vine ,,Iubire de iarnă” cu tot alaiul ei…, cu „Lumină în noapte” – Acrilic expresiv pe pânză, alături de „Un fulg de nea”…
,,Să ningă cu fulgi de speranță și iubire în sufletele noastre, ale tuturor!” ne îndeamnă exclamația retorică cu care se deschide acest capitol.
Alternează versurile cu proza scurtă, într-un amețitor amalgam de sentimente, declanșate de albul anotimp.
Iarna – „Tărâmul din suflet” ne învață „să privim spre cer”, „În prag de sărbători”că și-n „Crăciunul din vis” te poți îndrăgosti „de un licăr de lumină” și că „Picături de fericire” „se preling în pământuri, în inimi” și „rămân mereu pe cerul înstelat”
,,Picături de fericire” aduc diversitate de trăiri, transpuse metaforic.
Motivul frunzei, ca și cel al copacului sunt și în acest capitol prezențe active::„Tu, copac al unui timp care-ți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te simți împovărat (…) nu eziți să îți lungești crengile în înaltul cerului” („Copacul”), dar și în „Prețuiește-ți frunzele”, copacul e personificat: –„Copacule, unde sunt visele”.
Autoarea trăiește alte tumultoase sentimente căutând „Speranța”, rezistă, căci iubește, așa cum ne mărturisește într-o amplă enumerație, din poezia , realizată într-o perfectă simetrie compozițională, realizată de verbul la prezentul etern – „Iubesc…”, verb care dă și titlul, devenind laitmotiv: „Iubesc adierea care îmi răscolește șuvițele de păr”; „Iubesc frunza ce cade din copac”; „Iubesc răcoarea ploilor mohorâte de dimineață”; „Iubesc picătura de cafea ce se prelinge pe marginea / ceștii mele”!; „Iubesc adevărul spus pe jumătate”; „Iubesc o strângere fermă de mână în momente când / simt că mă clatin”; „Iubesc norii purtați de vânturi repezi pe care mi-am / așezat visurile, speranțele”; „Iubesc!”.
Capitolul „Iubire de iarnă” se încheie cu două picturi: una:ce simbolizează zborul , dar, mai ales, cea de a doua ,cu acea imagine sugestivă a purității, pictura: ,,Cântecul din fluier al unei gingașe fete”.
„Iubire de primăvară” aduce, din nou, motivul Îngerului, într-un Acrilic pe pânză, intitulat: „Este un înger printre noi”, urmat de versuri ce poartă titluri semnificative, ca: „O picătură de primăvară, ,,Măguliri fine”, „O primăvară nouă”, „Petale de suflet”, „Tristețea unei flori”, etc., versuri în care, alături de celelalte motive, cum e și normal, motivul frecvent folosit este cel al florii”, așa cum îl regăsim și în interogația retorică: „Oare cum ar arăta o pajiște fără flori?”, pentru că „O floare care înflorește este un miracol”, / „ o bucurie a sufletului” – („Înfloriri”).
În „Iubire de primăvară”, „Pământul ne cheamă” cu „Petale de suflet, „Și totuși”, „Ce e iubirea?” se întreabă „Femeia”, care, „Fără frică”, exclamă că „Ești ceea ce îți dorești!”, pentru că „Universul”, cu „Nori și vise”, cu „Picuri de ploaie și dor”, are „Aer de primăvară”, ca și „Copilul din noi”, poezie cu care se încheie capitolul.
„Iubire de vară” se deschide, cum deja ne așteptam, cu tabloul „Îngerii te fericesc”, alături de poezia „Dacă ți-aș spune”: „Dacă ți-aș spune că te iubesc, m-ai crede”, tulburătoare interogație, la care răspunsul se lasă așteptat…
Interogațiile și exclamațiile retorice încearcă să clarifice noianul de trăiri date și de anotimpul eternelor iubiri, ca în „Cine suntem noi?”, „Dor de o stea”, „Te voi iubi”, în timp ce „Inima”, „Din spuma mării”, „Caută un cer!”, „Cântă un cântec”, ca „Să fim frumoși!”,apare un „Îndemn la iubire”, căci „Până la sfârșit”, păstrăm în inimi „ Recunoștință”: „Îmi vine să opresc timpul, să stau în loc, / Să privesc spre cer și îngerii să îi invoc”.
Motivul timpului e prezent chiar în titlurile date , nu la întâmplare, celor patru capitole, de fapt, – anotimpuri, așezate într-o ordine ce respectă iubirea de viață a autoarei, optimismul debordant, încheind volumul cu anotimpul renașterii, al purității și iubirii.
Pentru că IRINEI VERA TEREBEȘI îi place atât pictura, cât și poezia, așa cum mărturisește: „Îmi place să îmi desenez simțirile, / să îmi pictez gândurile… / frunzelor, anotimpurilor, în culori calde de iubire…
Poate, de aceea, volumul „Timp pentru a iubi” este o carte în care două ramuri ale artei își dau mâna: POEZIA – prin puterea exemplară a expresie cuvântului și GRAFICA / PICTURA – cu forța vizuală a liniei și formei de redare a trăirilor ascunse în cuvânt.
Volumul „Timp pentru a iubi” se completează cu încă trei capitole: „Autoportret în oglindă”, „Interviuri” și „ Irina Vera Terebeși – Iubire-n anotimpuri”, capitole urmate de 12 expresive picturi.
Citiți-o!
Va fi o adevărată delectare!
————————————-
Lucia-Elena LOCUSTEANU
Cluj-Napoca
4 iulie 2023
