A vorbi despre istoria modernă a Americii de Nord înseamnă, în primul rând, a studia fenomenul imigraţiei şi implicaţiile lui de la sosirea lui Cristofor Columb în America şi până în zilele noastre. Protestul recent al comunităţii hispanice, latino şi sud-americane din Statele Unite, readuce în actualitate problema imigraţiei şi a egalităţii de şanse în SUA. Protestatarii cereau să nu mai fie trataţi ca “cetăţeni de mâna a doua” în SUA; egalitate de şanse, drepturi egale cu nativii americani şi încetarea vânătorii de imigranţi.
Din timp în timp, legea emigraţiei intră în atenţia forurilor legislative americane şi suferă modificări, pe de o parte datorită fenomenului în sine, extrem de dinamic, ce aduce anual un număr mare de imigranţi în America de Nord, iar pe de altă parte, datorită rolului vital al emigranţilor în angrenajul şi succesul Lumii Noi.
Rolul coloniştilor din lumea întreaga în construirea şi dezvoltarea Lumii Noi, este incontestabil şi benefic. Coloniştii au ridicat America de Nord şi au transformat-o într-un simbol al libertăţii şi democraţiei mondiale. America este o mare putere economică, un glas care dă trendul şi suflul economic al planetei. Acest lucru se datorează fenomenului imigraţiei, multi-culturalităţii, imigranţilor care au venit aici în ultimele două secole cu motivaţii, idealuri şi speranţe imense. Ei sunt făuritorii conceptului de “pământ al făgăduinţei” şi “ţară a tuturor posibilităţilor”.
Primele aşezăminte ale coloniştilor europeni au început să se contureze la începutul sec. 17, pe coasta de est a Americii de Nord, într-o vastă regiune populată de aproximativ 200 de triburi indiene cu variate fonduri culturale, lingvistice şi istorice. Primii colonişti au avut origine britanică, în special engleză, ceea ce va face ca America să adopte nu numai limba engleză dar şi sisteme de guvenare şi sociale engleze. Distanţa mare faţă de ţară mamă a făcut însă ca în timp, acestea să ia un patent autohton, o formă modificată a culturii şi limbii engleze. Dacă preponderenţa engleză a fost dominantă înainte şi după Revoluţia Americană din sec. 18, în sec. 19 apar valuri succesive de imigranţi din Vestul şi Nordul Europei, aşa numita perioadă a vechei imigraţii. Ulterior fenomenul imigraţiei se întinde în întreaga lume, iar continentul Nord American devine noua casă a tuturor popoarele şi rasele, pământul toleranţei şi al multiculturalităţii. În acest amalgam de etnii şi culturi, românii-americani au istoria şi rolul lor bine definit.
Doamna ambasador Elena Ştefoi, într-un interviu acordat în octombrie 2008 revistei “Vatra” din Canada, spunea: “Românii au descoperit Canada ca ţară de emigraţie spre sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, după ce, în 1895, Onorabilul Clifford Sifton – ministru de interne reprezentând un guvern liberal care promisese să populeze Vestul, a vizitat Bucovina, pe atunci parte a Imperiului Austro-ungar.
Legătura “istorică” între România şi Canada are însă un punct de reper legendar, fixat în anii primului război mondial, când canadianul Joe Boyle, supranumit “salvatorul României”, a devenit prietenul reginei Maria şi protectorul Casei Regale. Din 1917 până în 1923, Boyle s-a implicat în ocrotirea familiei regale exilată la Iaşi, în negocierea eliberării unor înalţi ofiţeri căzuţi prizonieri dincolo de Prut, în recuperarea unei părţi a Tezaurului românesc din Rusia, în obţinerea unor ajutoare de război de la britanici şi de la Crucea Roşie americană, în promovarea intereselor româneşti la Conferinţa de pace de la Paris.”
Lucrarea de faţă nu are pretenţia unei investigaţii ştiinţifice despre comunitatea română din America, ci doar o trecere succintă în revistă a fenomenului în sine, aflat abia la început.
continuarea în numărul viitor
