Din epopeea zbaterilor și caznelor de-a lungul vieții, răsare pe neașteptate câte un crâmpei de viață ieșit din drumul firesc al curgerii existenței noastre. Când locuiam în București, într-o zi când așteptam liftul, m-am întâlnit cu vecina care locuia la etajul de deasupra apartamentului meu. Prind vorba cu ea, ca între vecine și o întreb de sănătate, știind că a fost în spital câteva săptămâni. Radiind de bună dispoziție, îmi spune că se simte bine și că are și un alt motiv de bucurie. Adriana, fata ei, se mărită și va avea nunta în curând.
– Cine este fericitul, îl cunoaștem și noi?
– Nu-l cunoașteți, nici mama lui care i-a dat viață, aproape că nu îl cunoaște.
– Ce spuneți e ca ceva desprins din poveste, cum așa?
– Iată că a venit liftul și eu trebuie să ajung repede în apartament, fiindcă am ceva la cuptor. Am ieșit numai să o conduc pe viitoarea mea cuscră. Haideți la mine să vă servesc cu un pahar de vin pentru norocul Adrianei în viitoarea ei căsătorie și vă povestesc niște întâmplări de care nu ați mai auzit.
Ne-a deschis ușa soțul care mergea prin casă de parcă avea aripi la picioare. Masa era pregătită ca pentru musafiri, doar plecase viitoarea soacră mare.
– La spital, a început povestea vecina mea, am stat într-un salon de două ori cu aceeași femeie. Avea același diagnostic ca mine și ne trata același doctor, chemându-ne la control și internându-ne la spital la aceeași dată. Acolo ne-am povestit noi toată viața trăită cu cu bune, cu rele, așa cum ni le-a dat bunul Dumnezeu. Ea a avut mai multe de povestit decât mine, fiindcă a avut situații ieșite din comun. În sufletul meu plângeam pentru ea, auzind câte a avut de îndurat. După căsătorie, trăia împreună cu soțul în casa socrilor, deși aceștia nu au vrut-o ca noră. Traiul ei acolo a fost foarte amar. A venit sarcina și soțul ei s-a îndepărtat de ea. Nu la multă vreme după ce a născut un băiat sănătos și frumos, Emil, pe care îl iubea ca pe sufletul ei, a fost alungată din casă, punându-i condiția să nu-și mai vadă copilul niciodată, ca să se poată atașa de viitoarea mamă. Au fost multe zbaterile ei pe care mi le-a povestit de multe ori cu lacrimile in ochi. De atunci au trecut 20 de ani și ea și-a văzut copilul doar de câteva ori de la distanță, privit pe fereastra unei vecine binevoitoare.
Și firul suferințelor ei se derulau parcă fără sfârșit. Ascultând-o, în mine parcă se revărsa o cavalcadă de imagini vii de parcă m-aș fi aflat in mijlocul lor. Trăiam epopeea caznelor şi zbaterilor îndelungate la care putem fi supuși noi, ca oameni. Povestindu-i că noi ne pregătim de nuntă, s-a bucurat pentru fata noastră pe care o îndrăgise văzând-o în vizitele făcute la spital. I-a urat „casă de piatră” și a oftat adânc, adăugând că ea nu poate avea parte de un asemenea eveniment. I-a spus o fostă vecină că a auzit despre băiatul ei că e în vorbă cu o fată și se gândește la căsătorie.
Și, ca să vedeți ce joc al întâmplărilor știe să facă viața, în momentul când biata femeie își ștergea lacrimile venite din adânc de suflet, se deschide ușa și intră Adriana cu iubitul ei. În timp ce Adriana îmi oferea buchetul de flori îmbrățișându-mă, vecina mea rostea întruna: „Doamne, Dumnezeule mare, mi l-ai adus în față!”. Și deodată a strigat: „Emile, copilul meu, mi te-a adus Dumnezeu!”. Emil părea că vine de pe altă lume. Acum i se dezlegau niște ițe încurcate în sufletul lui. Auzise el de la copiii vecinilor că alta e mama lui care i-a dat viață, dar, când a încercat să afle adevărul, a fost drastic respins orice cuvânt despre această problemă. Acum, o iluminare i-a umplut sufletul și în clipa următoare era în brațele maicii sale adevărată, sub privirile noastre pline de uimire. Ne-am întors cu fața în altă parte, ca să nu le tulburăm aceste momente care ne muiaseră picioarele. Ne-a luat și pe noi prin surprindere bunătatea cerească a Preamăritului venită pe neașteptate.
Și vecina mea și-a încheiat povestirea subliniind:
– Femeia asta bună și iertătoare acum se bucură de mare dragoste din partea fiului ei și de mare prețuire din partea celor care-i știu povestea vieții. Ajungând în apartamentul meu, mă urmărea această poveste cu mare impact afectiv, cu o adâncă și simplă înțelepciune care a rodit atât de frumos: a ierta în loc de a lovi, a te supune un timp năpăstuirilor împotriva cărora nu ai șansa să câștigi, pentru a învinge în timp.
——————
Notă: Apartamentul meu din Drumul Taberei duce mai departe povestea vieții lor, căci, nu peste mult timp, s-au mutat în el ca proprietari, tinerii și frumoșii Adriana și Emil, după plecarea mea definitivă în Canada. Gândurile mele le caută imaginile întrebându-se: oare cum arată acum chipurile bunicilor Adriana și Emil?
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
7 aprilie 2021
