Bărbatul care a sunat la ușă e trecut de 35 de ani, are alură de contabil și poartă un costum impecabil. E ora cinei; abia apuc să duc furculița la gură când sună soneria. Întâi îl iau drept vânător ambulant, pregătită să îl refuz însă e rândul meu să fiu mirată. Cu o figură pe care nu se putea citi nici tristețe nici jenă, omul recită cu o voce joasă, privind parcă dincolo de mine: “am rămas fără servici; am acasă doi copii mici și o soție invalidă; aș aprecia dacă ați putea să-mi faceți o donație.” Câteva secunde trec în tăcere; din bucătărie se aud glasuri și clicnchet de farfurii. În două minute ai mei mă vor întreba cine a fost. Fața lui rămâne imobilă încercărilor mele de a-l privi în ochi; e ca și cum privirea mi s-ar lovi de o stâncă. Îngaim un “îmi pare rău” în timp ce arunc o privire în lungul străzii: oare vecinii l-au primit?
Omul acesta nu locuiește în cartier; poate e doar un cerșetor mai isteț, asemeni celui de la metrou, căruia i-am dat zece de dolari acum două luni doar ca să scap de el; însă mă roade gândul: dacă totuși e adevărat?
Criza aceasta a împins mulți oameni la gesturi necugetate. Aproape fiecare ziar de provincie ascunde, în știri scurte sau anunțuri mortuare, tragedii nebănuite; oameni care nu și-au mai putut plati ratele și și-au pus capăt zilelor, care au pierdut averi în scheme piramidale sau la bursă ori care, pur și simplu, au fost dați afara din firme financiare dupa ce au făcut publice nereguli sau abuzuri. În viață am mai vazut crize; pentru mine nu este nimic nou, obișnuită fiind cu raționalizările comunismului, apoi cu inflația anilor ’90 și cu criza tehnologică americană a sfârșitului de mileniu. În România am văzut la știri în urmă cu câțiva ani, oameni aruncându-se de pe bloc pentru că nu-și puteau plăti întreținerea și căldura. În America anului 2009 oamenii se sinucid din aproape aceleași motive.
Pe plan economic situația nu este mai îmbucurătoare: cu câteva zile în urmă, pe canalul CNBC se vehicula întrebarea dacă moartea conceptului de mall e urmarea firească a crizei, dat fiind că tot mai multe magazine își închid porțile încât mallul începe tot mai mult să semene unei hale cu ușile ferecate cu lacăte. Centrele orașelor sunt de asemenea pline de localuri ai căror patroni au închis ușile. În New York City multe cafenele “Starbucks” și-au încetat activitatea, în special pe Wall Street. În Pittsburgh, Penn Brewery, o berărie nemțească situată într-o clădire din secolul al 19-lea a fost nevoită sa-și închidă porțile în decembrie, din cauză că le-a fost mărită chiria de 5 ori. Marile lanțuri de magazine, inclusiv cele de lux, au înregistrat pierderi uriașe, astfel încât atunci când prind câte un client, nu știu cum să îi satisfacă cerințele mai bine. Vinzătorii de la Macy’s nu numai ca își salută deosebit de ceremonios cumpărătorii, însă îi roagă pe fiecare în parte să meargă pe web-site-ul lor și să voteze calitatea serviciilor prestate.
Lucrez la o firmă multinațională care a fost înființată acum 125 ani. Pentru ei crizele sunt ca furtunile în ocean: au mai trecut prin ele; știu cum să le cârmească să iasă la liman. Un amic de la IBM îmi spunea că pe etajul lui e singurul angajat. În fiecare zi vine la servici și e înconjurat de o mare de birouri goale; încât se întreabă de fiecare dată dacă nu cumva conducerea l-a uitat. Este senzația din romanele lui Asimov, în care totul e pustiu pe o planetă străină și totuși atât de familiară.
În 1998, când a fost criza economica în Asia, lucram la o firmă de investiții americană și noțiunea de criză mi se părea un fel de boală de care suferă mereu alții. Atunci când tu ești cel diagnosticat, lucrurlie încep să se complice. Amănunte care până atunci ți-au scăpat din vedere, capătă deodată importanță; prognozele pe termen scurt, mai avem bani de vacanță? Multe familii nu-și vor mai putea permite să-și trimită copiii la facultate, având în vedere costul exorbitant și dificultațile în a obține un împrumut. În aceste condiții tot mai multi studenți vor opta pentru colegii de stat și e posibil ca mulți români din străinătate să-și trimită copiii să studieze în România. Guvernul Obama a promis să faca accesul la facultate mai ușor pentru toată lumea, însă cât poate face acest guvern când se cofruntă cu probleme atât de serioase? În ciuda negocierilor dintre General Motors și guvern se pare că firma nu a fost în stare să conceapă un plan viabil de salvare a companiei și șeful acesteia, Rick Wagner, a demisionat. Măsurile protecționiste luate de guvernul Obama au întâmpinat critici severe din partea producatorilor de mașini nemtești. Hans Peter Keitel de la Federația Producatorilor de Autoturisme din Germania, a declarat că dacă Daimler ar fi primit atiția bani de la guvern câți a primit General Motors, ar izbucni un război între producătorii de mașini europene și străine. Așa trebuie să tacă oentru ca ce se întâmplă cu GM îi afectează și pe ei.
Pentru cei doritori să cumpere o masină nouă acum este momentul: ofertele sunt incredibile. Niciodată nu am văzut mașini japoneze cu dobinda 0% sau cu reducere de $1000 de dolari. Dintre companiile care încă mai închiriază mașini Honda e pe primul loc, oferind condiții foarte avantajoase. Nu-mi imaginez ce ar însemna America fără General Motors. Pot să-mi imaginez Romania fără Dacia-Renault sau firma Arcelor Mittal care și-a închis fabricile în Ardeal, însă Statele Unite fără GM ar fi ca un un continent văduvit de istorie. E ca și cum cineva mi-ar cere să mi-o imaginez fără Steinbeck, Route 66 sau George Gershwin. Majoritatea firmelor fac reduceri de personal forțînd în primul rând pe cei în pragul pensionării, să iasă la pensie. Pentru că tot vorbim de pensionari, trebuie să amintim pe Ian Thiermann, în vârstă de 90 de ani, care, după ce și-a pierdut toate economiile în schema piramidală a lui Bernard Madoff, a fost nevoit să se angajeze la un magazin cu 10 dolari pe oră pentru a face față cheltuielilor. E greu de imaginat cum Thiermann, născut în 1919, a trăit, copil fiind, criza din anii 30 și acum, în vârstă, pe cea din anul 2008-2009. În mod similar, Maureen Ebel, din Pennsylvania, în vârstă de 63 ani, a pierdut 7.3 milioane de dolari în schema piramidală a lui Madoff. Asemeni lui Thiermann, Maureen, văduva unui doctor, și- a găsit servici ca îngrijitoare a unei bătrâne de 93 ani. În prima zi de lucru a plâns amarnic, mânuind aspiratorul. Nu știu cum mi-aș imagina criza economică a anilor ’30 fără John Steinbeck. Atunci, ca și acum, arta a reprezentat un refugiu. Atunci scriitori cunoscuți precum Aghata Christie și Raymond Chandler faceau lumea să uite de necazurile de zi cu zi. Filmele produse de Hollywood erau foarte căutate precum și muzica de jazz și musicalurile anilor ’30. Atunci însă criza economică și seceta au împins populația să emigreze în California în căutarea unei vieți noi. În America zilelor noastre cel care face angajari masive este guvernul federal. Aproape că nu există meserie de care guvernul să nu fie interesat; mai puțin de cea de vânzător. Guvernul Ombama are în vedere angajarea a 46 mii de oameni, în domenii cheie, cum ar fi biotehnologie, securitate, medicină și învățământ. Planul lui de stimulare economică în valoare 787 miliarde de dolari, are în vedere o creștere a numărului de angajați federali cu cel putin 100 de mii in urmatorii ani.
În vreme de criză aproape toate sectoarele își redefinesc activitatea adresându-se omului de rând, fie că este vorba de restaurante de lux sau televiziune, și unele și altele redefinindu-și meniurile/programele, în funcție de gustul clientului/telespectatorului. În fiecare seară la emisiunea lui Jay Lenno există o secțiune speciala dedicată glumelor “economia e așa de rea încât…” urmînd o glumă, care, în România, ar putea fi încadrata la categoria numită “culmi”. De exemplu: economia e așa de rea încât între industria pornografică și Congresul Statelor Unite nu se știe cine ne-a ‘avut’ mai mult în ultimul an.
În ciuda prognozelor rele și a viitorului incert, a scandalurilor din finanțe și a măsurilor protecționiste, pagina web consacrată fortelor de muncă monster.com anunță clar profesiile viitorului. Pe primele trei locuri sunt aceleași profesii care erau în mare căutare și în anii ’30: dentist, chirurg, farmacist, urmat la scurtă distanță de profesii mai analitice precum ingineri civili, ingineri în calulatoare și ingineri electrici, urmați de meseria, atât de controversată în ziua de azi, de analist financiar – Cenușăreasa a Wall Street-ului. Acum, ca și în anii ’30, lumea se mută din orașe în care totul pare înghețat – precum Detroitul zilelor noastre – în orașe cu creștere economică sau cu perspective mai bune. Ca și în anii ’30, orașele cu cea mai mare creștere economică sunt pe coasta de vest, Sacramento, San Diego și Fresno. În afară de acestea, Washington și New Orleans sunt probabil singurele care imune la recesiune: primul pentru că guvernul federal angajează, (numai FBI are nevoie de 2100 oameni), iar al doilea pentru că e oraș istoric și turistic, întotdeauna plin de vizitatori, precum Veneția ori Roma în Europa.
În tot acest timp prețurile biletelor pe Broadway scad, făcând spectacolele accesibile oricui. Majoritatea mass mediei și a industriei de divertisment se adresează acum omului obișnuit. Poate că nu există nimic mai potrivit vremurilor pe care le trăim decât ultimul spectacol muzical de pe Broadway, al cântăreței country Dolly Parton, făcut dupa clasicul film “De la 9 la 5”. Dolly Parton este un simbol al visului american, prin felul în care și-a lansat cariera, plecînd de la o copilarie plină de griji într-o casă fără electricitate și apă curentă. “De la 9 la 5” nu numai că este numele unui film clasic; este însăși filozofia de care America are nevoie acum peste a trece peste această criză finaciară. Cu circa 700 de mii de angajați concediați zilnic este greu să fim optimiști, în special când prognozele Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare spun că în țările dezvoltate, anul viitor, unul din zece oameni va fi șomer. Marea majoritate a celor care și-au pierdut serviciul ar accepta slujbe mai prost plătite decât cele pe care le-au avut, ceea ce duce la tendința binecunoscută a firmelor de a concedia mai mulți oameni decât e prevăzut în schemă și a angaja în procentul diferență toți tinerii absolvenți sau oameni cu adevărat capabili care, în vreme de criză, acceptă salarii mult mai mici decât ar fi acceptat în vremuri de creștere economică.
Nu în ultimul rând trebuie să menționăm că în vreme de criză oamenii recurg la măsuri disperate. Asemeni celui care a venit să cerșească în costum la ușa mea, există bărbați care accepta vasectomia ca metodă de contracepție. Nemaidorind copii și avînd de a face cu asigurări medicale incerte, care nu acoperă nici un alt fel de metodă de prevenire a sarcinii, tot mai mulți bărbați acceptă vasectomia, ne spun ultimele rapoarte medicale publicate în revistele de specialitate.
Asemeni Spaniei , creșterea economica în Florida a fost datorată în ultmii ani construcțiilor. Vremea frumoasă și lipsa taxelor a atras lumea ca un magnet, propulsînd dezvoltarea economică. Din această cauză prețurile locuințelor au crescut vertiginos și oricine, de la doctori la vânzătorii de droguri se ocupa în timpul liber cu vânzări imobiliare. Acum însă totul e în paragină: cartiere întregi par dezafectate ca în urma unui atac nuclear; perfect mobilate, cu străzi noi, unele nici macar asfaltate în întregime, de parcă locuitorii ar fi plecat în grabă. Orașele din Florida par bântuite de fantome și e greu de precizat când și cum își vor relua activitatea. În parcuri de distracții precum Bush Gardens sau Univesal Studios din Orlando, conducerile au redus personalul. Barurile de noapte și-au reformulat atracțiile. Stripteuzele sunt încurajate să se dezbrace complet în localuri precum ‘Blush’, din Pittsburgh, unde până mai ieri le era permis să păstreze bikinii și plasturi cu franjuri pe sâni. Ba chiar, judecînd dupa anunțurile din ziar date de cei în căutare de amor (plătit sau nu), putem infera că acum, mai mult ca oricând, oamenii își găsesc refugiul în sex. O cunoștință îmi povestea despre o prietenă de profesie dominatrix, a carei clientelă, alcătuită din avocați, directori de firme și doctori, a înregistrat o creștere în ultimul an. Pe diverse bloguri am văzut multe femei interesate să își facă afaceri de genul acesta. Pierzîndu-și serviciul, se orientează spre ceea ce cred că va supraviețui crizei.
Cunosc mulți oameni care nu se dau bătuți, fie și pentru că românii sunt în general bine pregătiți și foarte flexibili. Cunosc ingineri mecanici vânzători la mall; profesori drept casieri la bancă; psihologi pe post de lucratori sociali și muzicieni care dau lecții particulare. În industria publicistică tot mai multe ziare sunt amenințațe de faliment, agenții lor făcând tot posibilul și mergînd din ușă în ușă pentru a solicita abonamente. Serviciile de tot felul oferă prețuri din ce în ce mai scăzute, fie că e vorba de gradininarit sau elaborarea planurilor pentru amenajări interioare. Marile rețele de magazine își scad prețurile și sunt într-o concurență acerbă. Până și bogații zilelor noastre cunosc criza, renunțînd pe rând la mașinile Hummers în favoarea unor modele care consumă mai puțin: Lexus, BMW, Acura, Audi. Asemeni lui General Motors care și-a selectat modelele pe care nu le va mai produce și firmei Crysler, care e parțial cumpărată de Fiat, în criza aceasta pare că totul se transformă. Marile firme concediază masiv ca și în crizele trecute. Oamenii iau ajutor de șomaj cât pot apoi se reprofilează. Guvernul închide programele neproductive și finanțează cercateari în domenii de viitor. Părerile lumii sunt intens polarizate. Ca și în Romania mulți pensionari americani nu-și permit să-și cumpere toate medicamentele. Pe vremea comunismului problemele societății erau reflectate în ziare, la mica publicitate. În același spirit criza e reflectată foarte bine în ziarul de duminică: lista de best-seller-uri, cele mai bune concerte și anunțurile mortuare. Din când în când câte un faliment sau șomer ciocănind la uși pentru a cere câțiva dolari ajutor.
