La cumpăna dintre ani pe valea Cricovului Dulce(I)

0
10

Sărbătorile de iarnă sunt foarte importante pentru fiecare din noi. Transmise din generaţie în generaţie sunt un fel de memorie vie a neamului, în care găsim structuri comportamentale arhaice, în care pot fi surprinse mutaţiile ce au avut loc în mentalitatea colectivităţii de-a lungul timpului. Fiecare sărbătoare religioasă este însoţită şi de un anumit ritual, o anumită tradiţie care diferenţiază poporul roman de celelalte. Tradiţiile diferă de la o regiune la alta, întrucat din dorinţa oamenilor de a fi originali şi datorită folclorului, care permite abordarea sărbătorilor din mai multe perspective, fiecare grup, colectivitate de oameni şi-a impus propriile concepţii, propriile idei. Din păcate, în zilele noastre, obiceiurile tradiţionale pierd cea mai mare parte din valoarea lor concretî, oamenii refuzând să se ghideze după aceleaşi reguli impuse de strămoşi, accentul fiind pus pe divertisment.

Repertoriul obiceiurilor de iarnă în zona Cricovului Dulce cuprinde în forma lui tradiţională urări de belşug,previziuni asupra viitorului,momente rituale şi de distracţie.De obicei sărbătorile de iarnă  ţin 12 zile,dar momentul de început al manifestărilor este considerată  sărbătoarea Sfântului Andrei.    În trcut zona era renumită pentru varietatea şi amplitudinea obiceiurilor,polarizând cele mai multe şi variate manifestări tradiţionale din întreaga gamă a obiceiurilor calendaristice.Momentul este proprice ales,căcitrecereaîn noul an presupune despărţirea de o perioadă ce a avut greutîţile şi reuşitele ei şi asumarea unor noi responsabilităţi.

Sfântul Andrei este considerat patronul spiritual al românilor datorită faptului că el a botezat primii creştini pe teritoriul ţării noastre. Ajunul acestei sărbatori este unul dintre cele mai mari ale calendarului popular, întrucât acesta este considerat a fi  momentul în care se dezlănţuie forţele rele, duşmanii tradiţionali ai ţăranului.Ca metoda de protecţie împotriva strigoilor şi pentru a se asigura că vor avea un an bun, oamenii bătrâni  foloseau usturoiul.

Sfântul Nicolae este considerat a fi protectorul  copiilor, un fel de erou. Se pare cǎ ipostaza de Moş Nicolae, cu obiceiul de a face daruri copiilor e o inovaţie orǎşeneascǎ. Pe vremuri, copiii erau mult mai nerăbdători să sosească această sărbătoare, şi ,ştiind că vor primi daruri se pregăteau de seara, lustruindu-şi pantofii.În ziua de azi farmecul acesteia începe să piară, ei fiind obişnuiţi să primească tot ceea ce îşi doresc, fără prea mare efort şi fără să îi intereseze obiceiul.

Ziua Ignatului. Ziua de 20 decembrie poate fi considerată una dintre cele mai mari sǎrbǎtori de iarnǎ, bazată pe evidenţierea ritualului demonism. Pǎstrarea ei, cu foarte multe detalii, pânǎ în zilele noastre,  constituie încǎ o dovadǎ a rezistenţei sǎrbǎtorilor pǎgâne în calendarul ţǎranului român.

Moş Ajun, considerat fratele cunoscutului Moş Crăciun, este înzestrat cu calitatea de a anunţa sfârşirea anului vechi şi începerea unui nou an.În ziua de azi, simbolurile acestei sărbători sunt deseori ignorate, accentul fiind pus pe colind.

Colindatul. Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satului şi scările blocurilor răsună de glasul micilor colindători. Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase au origine literară, iar subiectele lor se referă de cele mai multe ori la Iisus. Colindele lumeşti au un caracter liric şi de mai multe ori sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă. Colindul a capatat diferiteforme de-a lungul anilor, evoluând de la tradiţionalul mers din casă în casă, la adunarea oamenilor în locuri bine cunoscute.

Un alt obicei vechi, întâlnit la toate popoarele creştine, este umblatul cu Steaua. Încă de la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă din poartă în poartă, vestind naşterea lui Iisus şi povestind, prin intermediul cântărilor, drumul celor trei magi. Deşi obiceiul este bine cunoscut de toată lumea, cântecele de  stea  provin din surse diferite : unele din tradiţia bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală, catolică şi altele chiar din tradiţiile locale.

Capra apare în obiceiurile de Anul Nou ca simbol al fertilităţii şi al fecundidăţii, legând teritoriul românesc de antichitatea grecească şi de civilizaţiile orientale. Începînd cu Crăciunul şi până la Sf.Vasile se umblă cu capra. Jocul caprei (uciderea,bocirea,înmormîntarea,învierea), considerat pe vremuri a fi un element de cult, a devenit cu timpul un adevărat ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează. În ziua de azi, obiceiul caprei încă se mai păstrează, însă de la an la an popularitatea acestuia scade.

Plugul mare,principalul instrument al cetei de colindători din ultima zi a anului, a devenit nume generic pentru întreaga tradiţie. În trecut, plugul ca obicei, implica un mod de organizare strictă, cu multă grijă şi pasiune, folosindu-se diverse elemente specifice regiunii din care făcea parte. Cetele de urători mergeau pe uliţele satului sau intrau în gospodăriile oamenilor . După ce primeau încuviinţarea gazdelor de a ura, conducătorul cetei începea a rosti poezia pluguşorului învăţată la şcoală. Recitarea se făcea în acordurile muzicale ale buhaiului, pocnetul biciului, clinchetul clopoţeilor şi al zurgălăilor întrerupând din când în când urarea.

Vasilca: În noaptea Revelionului, în ziua Sf. Vasile apare Vasilca, o formă de colind considerată creaţia originală a ţiganilor, ei fiind cei care obişnuiau să o “practice”. Românii înţeleg acest obicei drept un evident pretext de câştig, acesta fiind şi motivul pentru care tradiţia şi-a pierdut din popularitate

Boboteaza-Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an.. În ajun oamenii postesc, acest sacrificiu fiind considerat aducător de bogăţie. De Bobotează se face aghiazma mare. Oamenii iau aghiazmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas. Acum se curăţă lumea de tot ce nu e curat.

Sfântul Ion– Ziua Sf. Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea creştină a influenţat pe cea păgană, atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfânt cât şi prin faptul că Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor.

„ Iordănitul” cu o puternică manifestare la Iedera, tradiţie păstrată şi la Caragiale, Ghirdoveni, Vlădeni, este un obicei în care creştinismul se îmbină cu obiceiul bucuriei bahice a tinerilor. Obiceiul a fost extins şi spre Colibasi – Tisa. Cu Iordănitul obiceiurile de iarnă s-au  terminat pentru omul de azi ce locuieşte la sat. Bătranele mai cinstesc moşii de iarnă, pomenindu-le numele la slujbă şi făcîndu-le pomeni, atât în bisericile satului dar şi în cele din Moreni.

Sărbătorile de iarnă se pierd pentru că trăim alte momente ale dezvoltării omenirii. Există oameni care păzesc sărbătorile. Cât şi cum pot. Pierderile sunt enorme, dar a mai rămas destul. Important este să ne dorim să ne păstrăm averile culturale şi să încercăm să le adaptăm, astfel încât să atragem atenţia generaţiei tinere. Mai important decât să te opui schimbărilor şi uitării este să găseşti un mod eficient de a exploata cea mai rămas.