“Auzi, mânca-ţi-aş, la noi la Romania suntem asupriţi rău, ne bate poliţaiul şi nu avem drepturi. Haoleu ce ne face gaboru’ când ne prinde că furăm…N-avem bani, socialu’ e mic, n-ajunge, că avem copii mulţi, mânca-le-aş gura lor, şi n-avem ce le da de mâncare. D-asta am venit în Italia, la muncă”, se plânge ţiganul, un zdrahon tatuat pe pieptul gol şi bronzat, numai bun de pus la muncă, dar care stă cu mâna întinsă în faţa unui grup de italieni din Napoli. “Dă şi la mine fo tri euroi, să am ce pune pă masă la puradei. Bahtalo”, adaugă mustăciosul, pe limba lui, rânjind la italienii care s-au pricopsit cu 300 de ţigani “emigranţi”. Ruga nu fu înţeleasă iar ţiganul le arată pumnul şi-i sudui de drepturile omului. Şatra din România s-a aciuit de câteva zile în plin centrul capitalei Siciliei, Napoli. Ziua cerşesc şi se leagă de trecători, dau cu jula prin pieţe şi magazine, se ceartă cu portarii hotelurilor, iar noaptea dorm pe şi sub cartoane, lăsând în urmă o mizerie de nedescris. Ţigănie made in Romania export in UE. Astfel de grupuri de conaţionali au înspăimântat Franţa, Germania, Elveţia, Anglia sau Spania. Peste tot pe unde au călcat au lăsat pecetea României: ţigani români. Aşa au fost prezentaţi în spaţii largi în presa occidentală. Cetăţeni români care fură, cerşesc, fac mizerie, fac scandal, se iau de trecători, lălăie prin metrouri şi se plâng de “persecuţiile” din ţară. Sunt alungaţi dintr-un loc în altul, cei care scapă de ei dau slujbe de mulţumire, dar se strâng în alt oraş, răspândindu-se ca o molimă. Contribuie şi ei cum ştiu mai bine la imaginea externă a României, cu totul alta decât cea prezentată, pe bani grei, în reclame colorate, plătite din banii publici, în ziare şi reviste de mare tiraj din vestul Europei.
Efectele pe care le are o astfel de şatră asupra imaginii României şi românilor, în general, din punct de vedere al percepţiei cetăţeanului simplu din UE, nu le spală zeci de prezenţe în capitalele europene ale zâmbitorului Iliescu, finului Năstase, încruntatului Rus sau diplomatului Geoană. Ţiganii sunt ai României, iar România are o problemă cu ei. Una mare cât China şi care trebuie urgent rezolvată. Degeaba s-au ridicat vizele pentru români, iar la graniţe poliţiştii şi vameşii verifică la sânge fiecare turist, fiecare cetăţean care este obligat să îndeplineacă o serie de condiţii ca să poată ieşi din ţară, dacă ţiganii pleacă liniştiţi prin punctele de frontieră făcute şvaiţer. Unui cetăţean obişnuit i se cer 500 de euro la ieşire, invitaţii, acte şi riscă să fie întors din drum, iar ţiganii iau cu miile calea străinătăţii fără să-i întrebe nimeni de sănătate!
Guvernul Năstase a iniţiat o strategie pentru îmbunătăţirea situaţiei rromilor care, la nivel declarativ şi al intenţiilor sună foarte frumos. Chiar demagogic de frumos, ca să transmită în exterior părerea că situaţia este sub control, că se iau măsuri, că ţiganii sunt ajutaţi să se integreze, că va fi foarte bine.
Realitatea crudă arată însă că situaţia ţiganilor nu s-a schimbat aproape deloc: tot ei sunt campionii la infracţionalităţi, tot ei dau cea mai mare pondere a analfabetismului, tot ţiganii provoacă scandaluri şi ajung pe primele pagini ale ziarelor.
De când cu strategia asta, nu merg mai mulţi copii de ţigani la şcoală, nici nu sunt mai civilizaţi aceşti conaţionali. Ba din contră, continuă să provoace probleme atât în exterior cât şi în interiorul României. Super măsurile ministrului Rus dau rateuri iar de suferit suferă o ţară întreagă. Ministrul de Interne are noroc că nimeni nu i-a spus la graniţă, la intrarea într-o ţară europeană, în momentul când a prezentat paşaportul: “Uite încă un ţigan român…”. Dacă i-ar fi spus, poate n-am fi ajuns aici…
